Portret poetic/Ioana-Camelia Sîrbu

Posted by Nuta Istrate Gangan On September - 16 - 2017

Poza Nuta

 

Mă aplec asupra sensurilor contorsionate, prin care Ioana a născut poezia, recâștigând de fiecare dată bătălia cu realitatea – ori prea crudă, ori prea anostă.

„În Conjugările ei se simte setea de limba română, de perfecțiune, de „slovă”. Pe de-o parte, este trăirea care pârjolește prin rezonanță, pe de altă parte, creația sa este asemenea unui laborator în care au fost puse la dospit teme unitare, șlefuite cu migala făurarului în explozii de nuanțe (predominant cenușii), forme și profunzimi. Prin descătușarea de canoane, prin reinterpretarea miturilor, prin înnobilarea lexicului neologic, autoarea își filtrează și educă publicul, cheia de boltă fiind tocmai o nouă eră de intelectualizare a emoțiilor.

Pentru un lector avizat, creator la rândul său, prezenta lucrare este asociată unui timp generos de inspirație revelatoare, transformarea stilului fiind surprinsă în trecerea de la o conjugare la alta. „Războiul” pe care îl poartă Ioana este cu „sensul” lumii din afară, care nu mai încape în cuvintele din rostirea sa interioară. Se vrea citită în „tăcerile” ei de „vânt”, ca o poveste pe care să o putem mărturisi, cu toate „momentele subiectului” prezent.

Ceea ce scriu reprezintă o perspectivă-chenar, creația mustindă fiind gata să se așeze în ramele de raportare comparativă a criticii literare, cu reale șanse de a marca existența noastră prin contemporaneitatea cu o mare poetă, Ioana Camelia Sîrbu„

 

prof.dr. Alina Nicoleta VEȚELEANU

21752426_10212100849811347_7770174586947476739_n

 

 

Trăgând iubirea de timp

E ilegal, ocult și masochist
să măsor copilăria cu adultul din mine…
Copilul zboară liber
printre mărăcinii iluziilor mele de a fi
și-mi spune printre literele clipei:
„Mamă, taci!”
Un singur „Nu” în fața efemerului
îmi luminează noaptea vieții…
Iar restul clipelor mă urcă
până la soarele necizelat
ce arde fără seamă
toți urșii fără mure,
copacii tremurați
pe lama de tăiat
păduri,
poveștile cu clopoței
și gust de fragi…
Pot să-i salvez cu pielea mea, copilul meu,
cu-mbrățișarea ce-ți adună ciripitul,
nu-i așa?
Eu nu știu conjuga încă iubirea
n-am terminat să-nvăț să te iubesc,
pot doar pecetlui cu ea
culoarea clipei ce-o respir…
Până la infinit și înapoi, tot te iubesc!

 

Dragging love by time

It’s illegal, occult and masochist
measuring childhood with the adult in me…
The child flies free
through my illusions’ thistles of being
and through the moment’s letters he tells me:
“Mama, hush!”
A single “No” in front of ephemeral
shines the night of my life…
And the rest of the moments climb me up to the crude sun
which burns unknowingly
all the bears without blackberries,
the shivered trees
in the blade cutting
forests,
the fairy tales with bluebells
and wild strawberries taste…
Can I save them with my skin, my child,
with the hug that gathers your chirping,
can I?
I know not conjugating love
I haven’t finished learning yet to love you,
I can only seal with it
the color of the moment that I breathe…
To infinite and back I love you still!

 

Șoaptele nimicului

când iubirea ta mă frământă cu degete de luptă
sunt monstrul ce stă pe baricade
să atingă o pană din aripa victoriei
cu un salut feeric de martir…
Noaptea planific tactica
pentru război cu zeul meu,
plin de umeri perfecți
și îi miros prin fiecare por victoria aceea
de deasupra oricui…
Alți zei s-au speriat de solzii mei,
de toate limbile
ce mi se încolăcesc păgân
și câteodată mai las câte-un Atlas
să își golească umerii
de victoriile neavute,
proclamându-le eu…
te șoptesc în fiecare noapte nebuniei,
nu uita,
vreau să pronunț perfectul doar prin tine
după ce am pierdut războiul și victoria…
Mi-am numărat cadavrele din lupte
și le-am legat în litere de mine
pân’ la balada închinată ție
și-am înțeles
că nu sunt om
ce te iubește,
sunt totul sau nimic.

 

The whispers of nothingness

when your love kneads me with war fingers
I am the monster which stays on barricades
to touch a feather from the wing of victory
with a martyr fairy hello…
By night I plan the tactics
for the war with my god,
full of perfect shoulders
and I sniff through each pore that victory
from above anybody…
Other gods were frightened by my scales,
by all my tongues
which pagan coil up
and sometimes I allow an Atlas
to empty his shoulders
from the victories he didn’t have,
proclaiming them myself…
I whisper you to madness every night,
do not forget,
I want to pronounce “perfect” only through you
after I lost war and victory…
I counted my battle corpses
and I tied them in “me” letters
up to the ballad sacred to you
and I understood
I am not human
that loves you,
but all or nothing.

 

Siderurgie

m-ai lăsat să mă dezintegrez
în atomi de singular
să cred în
liniștea
deziluzei
să mă mișc
între sateliții sinelui meu
cu jungla siderurgică
într-un singur vers de fier
neruginit
tu mă extragi
din mine
cu toată esența puterii
mă clatini pân’ la temelii
să fiu
un singur vers
cicălitor
scris și rescris
în ființa ta
te gust
cu cea mai mare teamă
pân’ la păcat
tânjindu-te
exist
să te aștept
concret
pân’ la rugină

 

Ferrous Metallurgy

you let me disintegrate
in atoms of singular
to believe
in the silence
of deception
to move
between the satellites of my own self
with the jungle of ferrous metallurgy
in one single rustles
iron line
you extract me
from myself
with all the essence of power
you move me to my base
to be
one single nagging line
written and rewritten
in your being
I taste you
with the utmost fear
to the sin
yearning for you
I exist
to wait for you
concretely
to the rust

 

Pradă de război

Lângă zeul războiului meu
se nasc tăieri
în toate unghiurile sinelui…
Armele-mi reflectă lumina literelor
înspre zâmbetul său
scăldat în speranțe dulci-acrișoare…
Oboseala sufletului meu
își va spune tot cuvântul
în fiecare literă strălucind a sunet…
Fiorul de a fi
iubirea
va fi rostogolit
într-un război
unde îmbrățișarea
unui muritor profan
pentru un zeu
înseamnă
pradă.

 

Spoils of war

Beside my war god
cuttings in all the angles of the self
are being born…
My weapons reflect the letters’ light
towards his smile
suffused in bitter-sweet hopes…
The tiredness of my soul
will utter its entire word
shining of sound within each letter…
The thrill of being
love
will be rolled
in a war
where the embrace
of a profane mortal
for a god
means
spoils.

 

La vânătoare de păcat

Când brațele-mi sângerează
sensul cuvintelor din mine,
se-așterne teama
în pragul insomniei…
Singurătatea se botează-n celălalt,
automat, asiduu și agonic…
Noaptea-mi rumegă stele
cu colții unui vârcolac,
dar nu te-nfricoșa,
eu le voi spune țăranilor să intre
să se roage,
să cutremure catrenele cu rimă,
cu metru antic
pentru moartea ce urmează…
În toiul nopții cânt a lună plină
fiecare rază de la soare
ce s-a lăsat
peste cuvintele de genul hăulit
și cânt în rime mult sihastre
sensul primordial al cărnii mele…
Nu uita: sunt slută,
necioplită bine.
Nu m-au prins până acum în lanț,
sunt liberă de mine,
să pier în neantul
neconcordanțelor cu mine,
să rup ritm, rimă și silabă
într-un scrâșnet de dinți.
Noaptea tresare a cuvinte,
uimind doar vârcolacul
ce nu cunoaște limba
din rugăciunile
îngenunchiate în țărani…
Eu sunt baladă, epopee și cântare
în limba vorbită de morminte.
La ușa rugăciunii către Dumnezeu
eu fug de nimeni ca de izbăvire,
Doar să mai cad în mine… Și să mă ierte El!

 

Sin hunting

When my arms bleed
the meaning of the words within me
fear sets down
on the verge of insomnia…
Loneliness baptizes itself in the other
Automatic, assiduously and agonizing…
The night chews stars
with werewolf teeth,
but don’t be frightened,
I will tell the peasants to enter,
to pray,
to shudder the quatrain with rhymes,
with ancient meter
for the death that follows…
In the middle of the night I sing of full moon
each ray of light
that shined
over the words of howling genre
and I sing in much anchorite rhymes
the primordial meaning of my flesh…
Don’t forget: I am misshapen,
well unpolished…
They haven’t caught me yet in any chain,
I am free of myself,
to get lost in the nothingness
of inconsistencies with me,
to breake rhythm, rhyme and syllable
in one teeth gnashing.
The night flinches of words,
dazzling only the werewolf
that knows not the language
of the prayers knelt
within the peasants…
I am ballad, epic and song
in the language spoken by the graves.
At the door of the prayer towards God
I run of nobody like I run of redemption
Just so I fall inside of me once more… And Him forgiving me!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors