Zâmbetul – un „aditiv social” cu valenţe distincte în spaţiu şi timp

Autor: Dorin Nadrau

Expresie facială rezultată prin flexionarea a nu mai puţin de 17 muşchi de la extremităţile gurii şi din apropierea ochilor, zâmbetul sau surâsul relevă bună dispoziţie şi plăcere. Chiar şi nesincer, fără doar şi poate, zâmbetul detensionează atmosfera şi destinde o mină prea sobră, provocatoare de reale nervozităţi. Cred, totodată, în definirea sa originală ca „o modalitate necostisitoare de a-ţi schimba înfăţişarea” (Charles George Gordon), ca, de altfel, şi în remarca anonimă potrivit căreia „zâmbetul e ca ştergătorul de parbriz: nu opreşte ploaia, dar îţi permite să-ţi vezi de drum”.

În America este de notorietate că zâmbetul este considerat ca fiind un prim semn de încredere şi deschidere spre dialog, precum şi faptul că dacă ai o fire agreabilă şansele de a obţine un serviciu bine remunerat cresc considerabil. Atitudinea de receptivitate la nevoile celorlalţi şi de evitare a oricărei circumstanţe de neînţelegere sau dezacord, imaginea ca individ în societate (incluzând, evident, şi zâmbetul) sunt părţi integrante ale noţiunii „social skills”, unul dintre conceptele primordiale ale naşterii şi dezvoltării naţiunii americane. O primă izbitoare constatare a celor care au un prim contact cu America este că toată lumea zâmbeşte fără reţinere, oamenii arătându-se degajaţi, amabili şi politicoşi, zâmbetul fiind, incontestabil, formula lor de salut. Importanţa acordată zâmbetului rezultă şi din împrejurarea că profesorii, ca şi membrii diferitelor organizaţii care promovează voluntariatul, sunt atenţi în primul rând, la modul cum se prezintă tinerii pentru a se face plăcuţi. Acest criteriu asigură ca în majoritatea instituţiilor publice să existe o atmosferă de lucru relaxată, chiar dacă zâmbetul este deseori doar de complezenţă.

Cercetările şi studiile detaliate efectuate de americani în acest domeniu al expresiilor faciale, frizând o adevărată „ştiinţă a zâmbetului”, în special a unui grup de reputaţi psihologi ai unei remarcabile universităţi din statul Illinois, au condus, printre altele la concluzia că se pot distinge două tipuri de zâmbet: unul, forţat şi altul, datorat unei stări emoţionale intense. Primul dintre ele, denumit „Pan American Smile” (de la zâmbetul ca accesoriu permanent al stewardeselor angajate ale companiei „Pan American World Airways”) sugerează buna dispoziţie în orice situaţie, iar al doilea, denumit zâmbetul „Duchenne”, sincer, cauzat de o emoţie puternică. Se mai concluzionează, de asemenea, că primul zâmbet nu antrenează privirea, respectiv muşchiul orbicular, situat în vecinătatea ochilor, în timp ce al doilea necesită mişcarea simultană a muşchiului zigomatic, din apropierea gurii şi a celui orbicular.

Europa Răsăriteană a fost timp de câteva zeci de ani dominată de exigenţa de a afişa şi aborda sobrietate în orice relaţie, zâmbetul contravenind acestei obligaţii, fiind considerat chiar o formă de indiferenţă şi dezinteres. Desigur, întreaga conduită a omului era vădit marcată de sistemul politic, imaginea pe stradă a omului reflectând indubitabil limitele impuse, fiind asemenea blocurilor socialiste cenuşii şi neprietenoase. În acest context, zâmbetul era prezent doar în mediul destinat familiei şi prietenilor. Situaţia prezenta leit diferenţa care era intre interiorul apartamentelor (curat şi confortabil), în totală discordanţă cu imobilul comun (scara blocului fără lumină şi urât mirositoare). După căderea comunismului şi prefacerile sociale ce au urmat, situaţia s-a schimbat în mod radical. Şi în România, evoluţia a fost vizibilă, remarcându-se cu precădere aparenta amabilitate a prestatorilor de servicii (bănci, companii de telefonie mobilă), lipsită, însă, nu arareori, de buna credinţă. Se poate afirma astăzi că, incapabili de a face diferenţa între un zâmbet sincer şi un zâmbet fals, mulţi români au căzut victime prefăcutei onestităţi care au conştientizat abia după un îndelungat timp că au fost minţiţi de atâtea ori cu zâmbetul pe buze, astfel că rolul social al surâsului a fost serios afectat. Aceasta se datorează şi unor numeroşi angajaţi din servicii şi vânzări, bine instruiţi să zâmbească frumos pentru a provoca anestezierea vigilenţei potenţialilor clienţi, lezând încrederea şi aşa şubredă a românilor. Nu trebuie omis nici că, simultan, şirul deziluziilor politice, antamat şi susţinut de afişele electorale „zâmbăreţe”, au atenuat în mare măsură speranţa şi, odată cu ea, surâsul neprefăcut, cinstit şi deschis.

În Asia, nu peste tot, aprecierea acestei expresii faciale a fost pozitivă. Astfel, în Coreea, se consideră că zâmbetul excesiv denotă supărare, deranj, confuzie sau panică, existând chiar un proverb potrivit căruia „acela care zâmbeşte mult nu este un om adevărat” (zicală ce îşi are corespondent şi în Rusia, respectiv în Norvegia). Cu totul alta este situaţia în China, ţară în care obiectivele turistice, magazinele şi campusurile universitare atestă din ce în ce mai accentuat buna dispoziţie a Extremului Orient.

6803186-mood-smile-backgroundSmiley Face

Însemnătatea zâmbetului şi valoarea sa socială deosebită au determinat statuarea unei zile mondiale a zâmbetului. În anul 1963, artistul american Harvey Ball a creat imaginea „smiley face”, care reprezintă un buton galben cu două puncte şi o paranteză „închisă” pe care, în prezent, oamenii de peste tot o folosesc cu scopul de a-şi exterioriza emoţiile pozitive. Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toţi oamenii ar trebui să acorde o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase şi a-i face pe alţii să zâmbească. Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul său natal, Worcester. În acelaşi an, Harvey Ball a fondat şi World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului devenit internaţional.

Dorin Nadrau
Foto: Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors