Reflecţiile cu efect sedativ ale lui Epictet

Posted by Dorin Nadrau On February - 19 - 2017

Reflecţiile cu efect sedativ ale lui Epictet

Autor: Dorin Nădrău (S. U. A.)

Cred că în aceste vremuri de confuzie universală, a-l citi pe Epictet poate să fie un act terapeutic, cu certitudine, reconfortant. În prefaţa cărţii „Manualul”, apărută în anul 2015 la Editura bucureşteană Seneca Lucius Annaeus, Andrei Pleşu remarca: „Există, într-adevăr, medicamente mai eficiente şi mai puţin riscante decât cele prescrise de medicii psihiatri. La rândul nostru, cu această carte în mână, putem proclama şi noi, în beneficiul nevroticilor din preajma noastră (şi al propriilor noastre nevroze): Epictet, nu anti-depresive! Ve-ţi vedea că funcţionează…”.

Captivantă şi fermecătoare, filosofia grecească, cunoscută şi sub numele de filosofia elenă, este incontestabil cel mai însemnat ansamblu filosofic care a apărut în Europa, din el evoluând filosofia romană, filosofia persană, precum şi filosofia renaşterii şi filosofia iluminismului, călăuzind drumul spre modernitate. Este îndeobşte recunoscut că valoroasele concepte create de greci au influenţat în mod vădit omenirea. Unul dintre remarcabilele curente filosofice aparţinând filosofiei greceşti este stoicismul. Învăţătura centrală a stoicismului este morala izvorâtă din însăşi legile naturii, acceptarea acestei evidenţe compensând durerea şi nefericirea şi împăcând binele cu răul. Ca şcoală filosofică, stoicismul a fost fundat la Atena de Zenon, în jurul anului 300 î. Hr., în perioada elenistică a lumii antice. Alături de Marc Aurelius şi de Seneca, Epictet aparţine, în plan filosofic, ultimei etape a stoicismului: neostoicismul roman.

Epictetus-169x300

Epictetus

Epictet s-a născut la Heiropolis („oraşul sfânt”), o cetate grecească din Anatolia, o regiune din Turcia, cu o mare încărcătură spirituală (asemenea Capadociei). Trăind neobişnuit de mult pentru acele timpuri (80 de ani), viaţa sa s-a derulat între guvernarea smintitului împărat Nero (căruia i-a urmat războinicul Traian, cel care a împins imperiul la maxima lui întindere) şi cârmuirea resemnatului Hadrian. Nu se cunoaşte care era numele său adevărat, cel ce a fost păstrat în memoria posterităţii fiind o poreclă, însemnând „dobândit”, aluzie la răpirea sa din Anatolia. Adus la Roma, a intrat în slujba lui Epaphroditus (pe vremuri, el însuşi sclav a lui Nero, dar eliberat ulterior prin graţie imperială), cel care a arătat o mare îngăduinţă pentru Epictet, luându-l cu sine la lecţiile de filosofie pe care Gaius Musonius Rufus, un stoic în vogă al epocii, le ţinea la Roma. Exortaţiile acestuia au stârnit în adolescentul Epictet pasiunea gândirii, astfel că, atunci când a fost eliberat, şi-a ales cu fermitate drumul care să-i confere întemeierea unei şcoli de morală inspirată de îndârjirea şi tenacitatea stoică. Alungat de la Roma de împăratul Domiţian, în ochii căruia filosofii erau o categorie dubioasă care include cârcotaşi clocind în permanenţă idei subversive, Epictet a ajuns în Grecia, la Nicopolis („cetatea victoriei”), unde şi-a împlinit visul.

Din nefericire, magistrul detesta scrisul, astfel că învăţătura sa a fost, în totalitate, orală. Totuşi, unul dintre discipolii săi, Flavius Arrian, a adunat şi consemnat în mai multe variante gândurile pedagogului, dintre ele „Manualul” fiind forma cea mai scurtă, concentrarea gândului fiind făcută cu o izbutită concizie a expresiei. Reflecţiile şi cugetările lui Epictet se constituie într-un sistem impresionant menit să înlăture tulburările din suflet, conferind un efect sedativ lecturii. Merită, fără îndoială, parcurgerea câtorva dintre meditaţiile sale, toate ţintind ceea ce în filosofia greacă se numea „ataraxie”, termen ce defineşte o stare de linişte sufletească, liberă de griji şi temeri, meditaţii pe care le-am selecţionat în cele ce urmează:

„Aminteşte-ţi că eşti un actor într-o piesă de teatru, iar autorul alege varianta pe care o doreşte: scurtă, dacă o vrea scurtă; lungă dacă o vrea lungă; dacă vrea să joci rolul unui sărman, trebuie să-l joci cât de bine poţi – la fel, dacă te vrea în rol de infirm, sau de magistrat, sau de om sărac cu duhul. Treaba ta e să joci cu onestitate ce ţi s-a dat: alegerea e în puterea altuia”.

„Când dai un sfat, uită-te întâi la simţul de pudoare şi demnitate al aceluia ce te ascultă. Căci cine nu se mai înroşeşte, nu se mai poate îndrepta”.

„De durere, pe omul simplu îl vindecă timpul, pe înţelept, raţiunea”.

„Ţine-ţi dinaintea ochilor, zi de zi, moartea şi fuga şi toate cele ce par îngrozitoare, dar, mai presus de toate, moartea: aşa niciodată nu te vei gândi la ceva nedemn şi nici nu vei dori ceva nedemn”.

„La bine, nu poţi răsufla de prieteni; la greu, rămâi singur”.

„Poţi fi invincibil dacă nu te angajezi niciodată în vreo luptă în care victoria nu depinde doar de tine”.

„Când vezi pe cineva în jale, plângând că i-a murit copilul sau că s-a înstrăinat de el, ori că şi-a pierdut bunurile, ia seama să nu te laşi pradă părerii că este nefericit de pe urma unor nenorociri exterioare, ci păstrează-ţi la îndemână ideea aceasta limpede, că <<ceea ce îl întristează este nu întâmplarea, ci gândul legat de ea”.

„Căci prostul la toate dă vina pe alţii; cel ce începe a se lumina dă vina pe sine; iar înţeleptul nici pe altul, nici pe sine”.

„De dragostea răilor şi de ura oamenilor buni, să fugi”.

„Este semnul unei minţi nătângi să zăbovească asupra celor ce ţin de trup, cum ar fi să facă gimnastică vreme îndelungată, să se uşureze vreme îndelungată, să se împerecheze vreme îndelungată. Acestea însă se cuvine să fie făcute de la sine: atenţia toată să fie îndreptată asupra minţii”.

„Dacă aspiri la filosofie, pregăteşte-te de aici încolo să se râdă de tine, să fii luat în batjocură de mulţi”.

„Căci nu poate fi egal cel ce nu bate la uşa nimănui cu cel ce roade pragurile tuturora; cel ce-şi caută numai de drumul lui, cu cel ce conduce întotdeauna pe altul; cel ce nu ştie decât de vorba dreaptă, cu cel ce aruncă numai complimente linguşitoare”.

„Dintre toate câte există, unele lucruri sunt în puterea ta, iar altele, nu. În puterea ta se află gândurile, impulsurile, dorinţa de a dobândi şi dorinţa de a evita, într-un cuvânt, ceea ce faci. Ceea ce nu se află în puterea ta sunt trupul, proprietăţile, reputaţia, afacerea, într-un cuvânt ceea ce nu faci. Lucrurile aflate în puterea noastră, prin natura lor, sunt libere, neîngrădite şi le putem stimula să crească. Cele care nu sunt în puterea noastră, pe de altă parte, sunt slabe, servile şi dependente de alţii. Dacă tu îţi imaginezi că ceea ce este înrobit în mod natural ca ar fi ceva liber, sau că ceea ce este în mod firesc al altcuiva ar fi al tău, în mintea ta se va naşte confuzia, vei jeli, vei da vina pe zei şi pe oameni, iar dacă ceea ce crezi că este al tău, de drept este al tău, nimeni nu va pretinde de la tine nimic, nu vei învinui pe nimeni, nu vei acuza pe nimeni, nu vei face nimic împotriva voinţei tale, nimeni nu te va răzbi şi nu vei avea duşmani, pentru că răul nu te poate ajunge”.

Fără doar şi poate, lectura şi cugetarea sfaturilor lui Epictet insuflă asupra cititorului un efect fortifiant, sporindu-i voinţa de a înfrunta mizeriile vieţii cu ajutorul meditaţiei, stimulându-l şi îmbărbătându-l, totodată.

Dorin Nadrau
Foto: Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors