„Schimbarea la față” a serviciilor speciale românești (I)

Posted by Stefan Strajer On January - 25 - 2017

„Schimbarea la față” a serviciilor speciale românești (I)

6 martie 1945 – 6 martie 1952. De la Siguranța statului, la Securitatea poporului.

Aspecte privind transformarea și preocupările instituției mureșene reflectate în documentele aflate în custodia DJMAN (I)

Autor: Prof. Nicolae BALINT (publicist)

 

În loc de introducere

 

După actul de la 23 august 1944[1], intrată pe orbita URSS, România – aflată acum sub ochiul vigilent al Moscovei – a fost treptat comunizată, proces desfășurat în mai multe etape și care a presupus, printre altele, acapararea și transformarea radicală a tuturor instituțiilor din România, în acord cu principiile și obiectivele trasate de marele vecin de la Răsărit.

În atingerea acestor obiective, dincolo de legiferarea prezenței militare sovietice în România și sprijinul nemijlocit acordat de consilierii sovietici repartizați pe lângă șefii români ai diverselor instituții din aproape toate domeniile de activitate[2], o atenție deosebită a fost acordată de către Partidul Comunist din România (P.C.dR.)[3] – viitorul partid-stat – instituțiilor care făceau parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, respectiv Armată și Ministerul Afacerilor Interne, cu accent deosebit pe structurile de informații/contrainformații din cadrul celor două ministere, precum și Serviciului Secret de Informații, o structură oarecum independentă care, la fel ca celelalte două instituții amintite anterior, după 23 august 1944 a cunoscut mai multe reorganizări și transformări.

 

Foto.1

Foto 1: Martie 1945. Investirea guvernului condus de dr. Petru Groza (primul din stânga imaginii) – o „coabitare” prietenească cu familia regală a României (în imagine Regina mamă Elena și Regele Mihai I în uniformă militară)

             În custodia Direcției Județene Mureș a Arhivelor Naționale (DJMAN) se află un important fond de arhivă – respectiv fondul intitulat „Direcția Regională M.A.I. a Regiunii Autonome Maghiare” – fapt care mi-a permis să fac unele cercetări, să le studiez și să trag anumite concluzii cu referire la evoluția, tranformarea și preocupările în perioada amintită în titlul comunicării a Siguranței mureșene, parte integrantă a Direcției Generale a Poliției (D.G.P.), devenită ulterior Direcția Generală a Securității Poporului sau, pe scurt, Securitatea.

 

„Schimbarea la față” a D.G.P., parte integrantă a M.A.I.

 

Primele epurări ale aparatului de stat – inclusiv a structurilor de informații și contrainformații române – au început în septembrie 1944[4], urmate apoi de altele și mai brutale după 6 martie 1945[5].

Nevoia de consolidare instituţională a noului guvern procomunist condus de dr. Petru Groza și impus de Moscova, presupunea întărirea capacității informative[6], penetrarea mediilor de interes, precum și cunoașterea stării de spirit a societății românești, dar și a organizării unor eventuale acțiuni anticomuniste din partea opoziției politice, pentru anihilarea lor la timp și cu eficiență maximă.

Toate acestea urmau să se facă în scopul pregătirii şi câştigării alegerilor din noiembrie 1946 pentru preluarea totală a puterii politice, inclusiv înlăturarea monarhiei, privită ca un ultim obstacol în calea comunizării depline a României.

Odată cu guvernul condus de dr. Petru Groza, la conducerea Poliției române a fost desemnat generalul Constantin Popescu[7], persoană cu vădite simpatii de stânga, care a trecut la o amplă reformă structurală a aparatului polițienesc.

El a fost cel care a organizat Direcția Generală a Siguranței Statului (D.G.S.S.) – componentă de bază a Direcției Generale a Poliției (D.G.P.) – în subordinea căreia se aflau 12 Inspectorate Regionale de Siguranță, acestea cuprinzând 40 de servicii, 85 de birouri și 365 de agenturi informative[8].

Epurările succesive[9] la care a fost supus aparatul polițienesc și structurile de informații și contrainformații din cadrul acestuia, dar și obiectivele urmărite de P.C.dR., au determinat conducerea acestui minister – Ministerul Afacerilor Interne din care făcea parte și D.G.P. – să procedeze la încadrări directe din rândul persoanelor civile, de cele mai multe ori cu o pregătire precară, dar bine orientate politic, în sensul că cei mai mulți dintre ei erau fie simpatizanți comuniști, fie membri ai P.CdR.

Foto.2

Foto 2: Teohari Georgescu (Burach Tescovici; 1908-1976), fost ministru de Interne în perioada 1945-1952

De altfel, ministrul de Interne, în subordinea căruia se afla și D.G.P., Teohari Georgescu, declara în acest sens că, citez: „A trebuit să schimb aproape întreg aparatul. Din 40 de inspectori, 30 erau legionari… (…) În țară s-au făcut lucruri frumoase. S-au schimbat toți chestorii, s-au schimbat comisarii și s-a trecut la arestări…”[10] Un timp relativ scurt, din nevoia de a face față sarcinilor multiple cu care se confrunta Poliția la momentul respectiv, și până la pregătirea propriilor cadre, au mai fost încă menținute în funcții unele dintre vechile cadre de poliție și siguranță, ulterior acestea fiind disponibilizate sau chiar arestate, judecate și condamnate, pentru motive mai mult sau mai puțin inventate.

Cu toate greutățile de început, comuniștii au acordat însă o atenție deosebită ca în posturile cheie, de decizie, din Siguranță și Poliție – inclusiv la Mureș – să fie numiți oameni temeinic verificați și cu garanții solide. Un astfel de caz este cel al lui Ștrul Mauriciu[11]. Încadrat inițial, în 1945, ca inspector în Siguranța mureșeană, devenit în scurt timp comisar șef și ulterior colonel de Securitate, acesta s-a remarcat prin eficiența administrării brutalității și terorii în anchete, fiind mutat în sectoare „calde” și rezolvând conform practicilor vremii probleme spinoase, de la anchete dificile în care se practica tortura, până la lichidarea unor grupuri anticomuniste din diverse zone ale țării. Multe dintre personajele cu care acesta a lucrat, subordonați de ai săi, de o brutalitate și un grobianism ieșit din comun, mi-au fost prezentate de foști deținuți politici pe care i-am cunoscut, azi membri ai Asociației Foștilor Deținuți Politici – filiala Mureș, descoperindu-i ulterior, după nume, și în documentele arhivate în Fondul menționat la începutul comunicării[12].

Foto.3

Foto 3: Târgu-Mureș, str. Horea, nr. 3. Imobilul în care, pe data de 19 noiembrie 1946, a fost arestat Petru Capotă

În noiembrie 1946, aflat la Târgu-Mureș – un caz care l-a adus în atenția superiorilor săi din M.A.I. – a fost cel al lui Petru Capotă[13]. Acesta din urmă a fost arestat la Târgu-Mureș ca urmare a unor informații primite de Siguranța mureșeană, ca desfășurând activități suspecte pe linia obținerii de informații și având la el mai multe documente cu caracter secret. La reținerea sa de către agenții Siguranței mureșene, atunci când i s-a cerut să se identifice, Capotă a prezentat – surpriză! – o legitimație prin care arăta că este lucrător al Serviciului Secret de Informații, instituție aflată atunci în subordinea Președenției Consiliului de Miniștri. Câtuși de puțin intimidat de acest fapt, Ștrul Mauriciu l-a arestat pe Capotă și după o anchetă sumară l-a predat sub escortă, pe data de 24.12.1946, Direcțiunii Generale a Poliției de Siguranță din București[14].

(Urmare în numărul viitor)

 

 

[1] A avut loc o lovitură de stat condusă de Regele Mihai I în urma căreia a fost arestat guvernul condus de mareșalul Ion Antonescu, fapt urmat de ieșirea României din alianța cu puterile Axei și trecerea ei de partea Aliaților.

[2] Prin Tratatul de Armistițiu româno-sovietic încheiat la Moscova (art.3) pe data de 12 septembrie 1944, se prevedea, printre altele, citez: „Guvernul și Înaltul Comandament al României vor asigura Sovieticilor (…) facilități pentru a se mișca liber pe teritoriul României în orice direcție…”, iar prin Tratatul de pace de la Paris, din 1947, se menționa, citez: „Prin acceptarea prezentului tratat de pace, toate forțele militare aliate vor fi retrase în termen de 90 de zile din România, cu excepția Uniunii Sovietice care își va păstra pe teritoriul României orice forțe armate considerate necesare…”.

[3] Înființat în 1921, a activat legal până în 1924 când a fost interzis prin Legea Mârzescu, ca urmare a susținerii unor teze antistatale. Susținut de Moscova, a activat în ilegalitate până la 23 august 1944 când a devenit un partid legal, preluând ulterior puterea politică și aflându-se la conducerea statului român până la lovitura de stat din decembrie 1989.

[4] Prin Decretul-Lege nr. 461/19 septembrie 1944 s-a prevăzut purificarea aparatului de stat prin care erau verificați și revizuiți toți funcționarii publici numiți după 10 februarie 1938. Un nou Decret-Lege, cel cu nr. 446 din 30 martie 1945, a dus la alte epurări în rândul administrației publice, inclusiv în rândul polițiștilor și lucrătorilor din domeniul informațiilor și contrainformațiilor.

[5] Cu sprijin sovietic, pe data de 6 martie 1945, s-a instalat guvernul procomunist condus de dr. Petru Groza, un guvern care a acționat deschis, direct și brutal pentru comunizarea României.

[6] În acest sens, a se vedea și rolul pe care l-a jucat așa-numitul Minister al Informațiilor (anterior al Propagandei) pe linia procurării de informații, până la consolidarea instituțiilor specializate pe această linie (vezi și Balint, N., „Un <<sabotor>> al noului regim… profesorul Grigore Ciortea”, în ediția electronică a Ziarului de Mureș, 14 noiembrie 2014).

[7] Generalul Constantin Popescu (1893 – 1985), s-a aflat la conducerea Poliției române între martie 1945 – februarie 1948, când a fost numit șeful Marelui Stat Major al Armatei Române (până în martie 1950).

[8] Spânu, Alin, „Istoria serviciilor de informații/contrainformații românești în perioada 1919-1945”, Editura Demiurg, Iași, 2010, p. 574.

[9] Pleșa, L., „Cadrele securității în timpul lui Teohari Georgescu”, în Caietele CNSAS, an IV, nr. 1-2 (7-8), 2011, pp. 9-56

[10] Ibidem, p. 11.

[11] În aprilie 1948, la scurt timp după înființarea Securității, Vladimir Mazuru, în acel moment director al Direcției Cadre din M.A.I., îi făcea o caracterizare elogioasă care îi ținea loc și de recomandare pentru păstrarea lui Ștrul Mauriciu în instituția nou creată. „A fost încadrat în MAI în 1945. În prezent este șeful Serviciului de Siguranță din Târgu-Mureș. Devotat partidului, hotărât, bun organizator, cinstiti, bine pregătit profesional, disciplinat, atașat instituției….”, îl caracteriza Mazuru. A se vedea în acest sens „Cartea Albă a Securității, 1945-1948”, vol. I, colectiv de autori, București, p. 447.

[12] Acești torționari sunt prezentați și în articolul intitulat „Așa s-a călit bastonul”, publicat în ediția electronică și print a săptămânalului „Ziarul de Mureș” din data de 26 iunie 2006.

[13] Fond Direcția MAI a Regiunii Autonome Maghiare, dosar 32/1946, ff. 204-209.

[14] Cazul l-am relatat pe larg în articolul „Agent al serviciilor speciale arestat la Târgu-Mureș”, publicat în ediția electronică a revistei „Clipa” din SUA, nr. 954, din 18 septembrie 2010, an XX.

Nicolae-Balint.Poza-noua

Foto. Nicolae Balint

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors