De la naționalismul pe sponci la multiculturalism

Posted by Stefan Strajer On May - 12 - 2016

De la naționalismul pe sponci la multiculturalism

 

Autor: George Petrovai

 

Un mastodont pestriț și diform așa ca Uniunea Europeană (de fapt Europa neunită din punct de vedere economico-financiar, cu un pospai de unitate geografică și cu o înfloritoare neunitate spirituală), trebuia să vină cu niște găselnițe care să-i justifice, mai bine spus să-i mascheze tendințele neoimperialiste.

Da, tendințe neoimperialiste, căci astăzi statele nu mai sunt cucerite prin nedemocratica invazie militară, ceea ce nu presupune nicidecum desființarea armatelor naționale și a blocurilor militare de felul NATO, ci prin mult mai subtila și mai eficacea invazie/înrobire financiară, ce decurge cu necesitate din acțiunea conjugată a organismelor financiare mondiale (FMI, Banca Mondială etc.) și a asasinilor economici special antrenați pentru trebușoare de acest fel (vezi Confesiunile unui asasin economic, curajoasa destăinuire a americanului John Perkins), după care, economicește pusă pe butuci (fără datorii în 1989, astăzi România are o datorie externă de circa 100 miliarde dolari!) și gâtuită de corupția alimentată cu banii păpușarilor planetari, țara în cauză capitulează necondiționat, ba chiar se bucură că în anumite condiții înjositoare (cedări succesive de suveranitate, amestec fățiș în treburile interne, privatizări păgubitoare) va fi admisă la periferia conglomeratului politico-economic, unde – firește – urmează să fie tescuită până la sleire, întru deplina adeverire a spusei apusene cu iz pungășesc: Drumul de la bine la mai bine trece prin mai rău!

Una din găselnițele scornite de oficialii europeni nealeși (deasupra Parlamentului European este situat „democratic” Consiliul Europei, iar în spatele acestuia stau de veghe imperiile farmaceutice și petroliere) este aceea cu pericolul (sic!) dosit în conceptele naționalism și patriotism, în mod cert noțiunile cu cea mai mare și mai nobilă încărcătură sentimentală, deoarece ele reflectă atașamentul capabil de jertfă al cetățeanului față de sufletul poporului din care face parte și față de țara care l-a născut.

euskulldragon

 

De la centrul de comandă al Europei neunite ni se va spune că da, cândva, în perioada de formare și consolidare a națiunilor, patriotismul și naționalismul au avut rolul lor (evident, limitat în plan istoric) de afirmare a apartenenței la o anumit țară și nație, cu specificul ei național: limbă, particularități fizice și psihice, tradiții și elemente de civilizație, ba după unii (perioada pangermanismului și a ideologiilor rasiste) tot aici ar intra și acel fel de-a fi al poporului conștient de el și valoarea lui, ce musai se reflectă în toate producțiile sale spirituale: artă, filosofie și știință.

Sigur că, ni se face cunoscut mai departe, asemenea exagerări naționaliste au generat ideologiile și politicile bazate pe forță, iar mai apoi cele două conflagrații mondiale. Tocmai de aceea, dar asta nu se mai afirmă explicit, prin neoimperialismul european după modelul celui american, s-a depășit faza naționalismului autocefalo-autarhic, prin amestecul dirijat al popoarelor europene cu semințiile musulmane aduse de neghiobia politică de peste mări și țări, astfel ca să rezulte un modern și înfricoșător Turn Babel, cu mult mai înfricoșător ca strămoșul lui biblic, unde se face dovada într-un mod năucitor pentru localnici că cei din urmă veniți sunt cei dintâi în atenția autorităților prin ajutoare, fanatism, fecunditate, trândăvie și nelegiuirile la care se dedau în chip programatic.

Pentru unii ca aceștia, apatrizi convinși că prin rodnicele burți ale femeilor lor vor cuceri/islamiza în câțiva ani întreaga Europă, dar și pentru visurile hegemonice al păpușarilor, foarte grijulii să nu se aducă vreo atingere atotputernicelor simțăminte nepatriotice ale alogenilor (ne amintim că gânditorul Nae Ionescu făcea o foarte subtilă distincție între român și bun român: român poate să fie doar cineva care simte cu adevărat românește, ca de pildă un țăran cu câteva generații în spate, pe când bun român poate să fie orice alogen care respectă legile și se achită cu conștiinciozitate de obligațiile cetățenești), din aceste motive, vasăzică, naționalismul și patriotismul sunt vestejite fără cruțare la nivel oficial.

Ce mai tura-vura, în actualele condiții ale imperiului european (împărații romani se conduceau după „Dezbină și domnește!”, păpușarii zilelor noastre după ”Amestecă și sodomește!”), este de prost gust să-ți etalezi ca român patriotismul și naționalismul. Evident, nu la fel stau lucrurile în cazul unui neamț, deși este arhiștiut faptul că naționalismul german se practică fățiș și că el este atât de ponderat (sic!), încât de regulă depășește ultranaționalismul estic. Dar roboții fără obraz din „locomotiva” Europei își pot permite orice și nimeni n-o să-i tragă de mânecă. Spun „nimeni” gândindu-mă la egalii lor în făcătura supranumită UE (englezii sau francezii), că pe alții (românii, de pildă) nimeni nu-i bagă în seamă. Mă rog, avem astfel dovada că una este egalitatea pe hârtie a tuturor membrilor UE și cu totul alta cea practică, respectiv de tip orwellian: „Toate animalelele sunt egale între ele. Dar unele sunt mai egale ca altele”…

Că nemții își permit orice, o știm prea bine pe pielea noastră. Nu numai că tot acuși-acuși ne trag de urechi prin oficialii lor, inclusiv prin ambasada de la București, dar mai fac și pe tâlharii corecți. Dovadă că nu suflă niciun cuvințel despre zecile de miliarde cu care, potrivit contractelor încheiate, ne-au rămas datori la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Iar oficialii români sunt prea lași ca să ia taurul de coarne și să pretindă ce-i al nostru. Dar nu cu fereală și între patru ochi, ci de la obraz și în auzul tuturor în plenul Parlamentului.

Aceeași suspectă tăcere este în ambele tabere și în legătură cu cele peste 93 de tone (exact 93.570 kilograme), tezaurul românesc încărcat la Iași în vagoane și trimis în luna decembrie 1916 la Moscova, ca nu cumva să cadă în mâinile nemților. Ironia sorții a făcut ca tot ei să se înfrupte din aurul românilor, bani cu care s-au pus pe picioare după enormele pierderi suferite în primul război mondial. Căci Lenin, omul pregătit și finanțat de nemți, a înțeles să-și plătească datoriile cu tezaurul românesc, drept urmare l-a expediat la Berlin.

Cu grosolănia și nesimțirea specifică rasei teutonice, nemții zilelor noastre au înțeles să rezolve acest litigiu în felul următor: La presiunea lor, în data de 2 octombrie 2012 Adunarea Parlamentară a Uniunii Europene a hotărât că România nu va primi înapoi tezaurul de la ruși! Păi cum să-l primească de la ruși când el a fost păpat de nemți?! De unde se vede cât se poate de limpede de ce istoria este scrisă după vrerea învingătorilor și fârtaților acestora, inclusiv din tabăra învinșilor : Ar fi grozav de incomod ca tot omul să știe atât despre fraternitatea tâlhărească dintre nemți și ruși la sfârșitul primului război mondial și mai târziu, cât și despre strânsa colaborare dintre ei la începutul celui de-al doilea război mondial (Polonia atacată simultan de cele două lighioane, Pactul Ribbentrop-Molotov încă în vigoare).

Cealaltă mare găselniță a Uniunii Europene este multiculturalismul sau acel talmeș-balmeș care-i va face pe urmașii noștri să fie în anumite privințe (automobilism, calculatoare, telefonie mobilă, modă, cancanuri, manele etc.) mai informați ca noi. Dar una este să fii informat și cu totul altceva să fii cult.

Nota 1: Una din grozăviile la care Uniunea Europeană trudește în momentul de față este viitoarea ei religie lipsită de credință. Cine știe? Poate că musulmanii nu vor avea nimic împotriva ei…

Nota 2: Dacă în artă, prioritar în literatură, se poate vorbi de un specific național, filozofia și știința sunt supranaționale. A căuta cu tot dinadinsul specificul național în ele, înseamnă a le răpi universalitatea. Așa cum just afirmă P.P.Negulescu în tratatul Geneza formelor culturii, din simplul motiv că tot ortodocși sunt grecii, rușii, bulgarii și sârbii, nici măcar ortodoxismul nu este specific românesc. Altfel spus, poate fi caracteristică o trăsătură care diferențiază, nicidecum una unificatoare.

Petrovai-4

Foto autor: George Petrovai

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors