Archive for March, 2016

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România 2015.

Secţiunea “Presa scrisă”: Galina Martea – Premiul I

 

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România 2015

 

Sectiunea “Presa scrisă”

Premiul I – Galina Martea, articolul „O realitate istorică: Reîntregirea neamului românesc”.

Premiul II – Florin Ţene, eseuri jurnalistice.

Premiul III – Agnes Maria Orban, ciclul de documentare „Celebrităţi din România”.

Premiul de Excelenţă – Cristina Nichituş Roncea, proiectul fotografic „Alăptarea e iubire”.
Premiul de Excelenţă – Corina Mădălina Diaconu, foto-reportajul „Alexandru Gheorghe Ilinca şi
opincile dacice”.
Premiul de Excelenţă – Daniela Gîfu, interviul „O viaţă de luptă, suferinţă şi speranţă”.

Galina Martea,Diploma,Premiul I, UZPR,2016,presa   scrisa

Presa online

Premiul I – Silvia Constantinescu, editarea în Suedia a publicaţiei „Curierul Românesc”.

Premiul II – Nicolae Tomoniu, editarea publicaţiei „Sămănătorul” (Tismana).

Premiul III – Petre Cichirdan, editarea revistelor culturale ale Râmnicului.

Premiul Special al Juriului – Elisabeta Iosif, editarea revistei „Cetatea lui Bucur”.

 

Carte de publicistică

Premiul I – Rodica Lăzărescu, volumul de convorbiri „La ora confesiunilor”

Premiul II – Victor Ştir, volumul de eseuri „Riscul rostirii şi tăcerii”

Premiul III – Mihai Suciu, volumul de interviuri „Obligaţi timpului lor”

Premiul de Excelenţă – Lazăr Lădariu, volumul „Veghe”

Premiul Tezaur – George Coandă, volumul „Vechi coduri ale românilor”

Premiul Revistei UZPR – Valentin Marica, volumul „Iarba Golgotei”

Premiul Special al Juriului – Maria Vesa Aursulesei, volumul „ Foşnetul şi Tăcerea”

Premiul Opera Prima – Raluca Daria Diaconiuc, volumul  „Fonoteca excelenţei”

Premiul Eveniment – Mihai Grăjdeanu, volumul de benzi desenate „Tata Moşu”

 

Producţii radiofonice

Premiul I – Robina Cornaciu, Radio România Actualităţi (Antena satelor), reportajul „Badila, satul cu un singur locuitor”

Premiul II – Ion Vulcan, SRR, reportajul „Cântece şi poveşti auzite în Muzeul ASTRA”

Premiul III – Valentin Ţigău, SRR, reportajul „Love Story pe frontul de Vest”

Premiul de Excelenţă – Simona Nicoleta Lazăr, promovarea satului românesc

 

Producţii de televiziune

Premiul I – Daniel Roxin, scurt-metrajul „Enigma Coloanei Infinitului”

Premiul II – Daniela Apostoaie, documentarul „Destine – Copil pe muche de bisturiu”

Premiul III – Cristina Munteanu, Antena 1 Piteşti, interviu cu acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Premiul Special al Juriului – Larisa Avram, Luiza Fulea şi Bogdan Ghiţulescu, TVR 2, emisiunea „Printre români”

Premiul Gaudeamus – Mircea Mitrofan, TVR, reportajul „Un pod de 120 de ani”

Premiul „Geo Bogza” – Dan Mireanu, Marius Gheorghe, Iosif Sas, reportaj „Eminescu”.

G.Martea,foto,Gala Premiilor 2015,UZPR,16 martie 2016

Marele Premiu a fost decernat:

Marele Premiu – Carol Roman – pentru volumul „În balansul vremurilor”.

 

Gala Premiilor UZPR 2015 a avut loc in sala de spectacole ARCUB din Bucureşti, 16 martie 2016, condusă de Doru Dinu Glăvan, preşedintele UZPR, si Benone Neagoe, secretarul general al UZPR.

Şi la Consulatul General al României la Chicago, omul sfinţeşte locul

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

 

Cu puţin timp în urmă, nevoia de a-mi procura un înscris oficial privind statusul meu mi-a purtat paşii la Consulatul României de la Chicago, instituţie abilitată cu redactarea şi eliberarea unui astfel de act juridic. Involuntar, gândul de a contacta o instituţie românească învestită cu întocmirea de documente autorizate privind statutul personal mi-a indus un oarecare disconfort.

Eram pentru a doua oară în viaţa mea la consulat, dar împotriva temerilor mele, starea de fapt constatată de acestă dată a produs asupra mea o reală satisfacţie, îndreptăţindu-mă să afirm că nivelul actual de comunicare şi soluţionare oferit constituie o elocventă dovadă că, cel puţin în acest spaţiu românesc, s-a făcut un pas de necontestat spre normalitate.

Pe cei cărora citirea acestor aprecieri personale le-ar provoca un zâmbet de semnificativă şi indulgentă neîncredere, dublat de o şoaptă generatoare de multiple înţelesuri, vreau să îi asigur că evaluarea situaţiei întâlnite privind întreaga echipă care deserveşte activitatea foarte diversificată de soluţionare a cererilor solicitanţilor, este consolidată cu certitudine de profesia mea juridică. Realmente am fost plăcut impresionat de probitatea, răbdarea, cunoştinţele de specialitate şi comportamentul adecvat cu care personalul consulatului tratează acest domeniu dificil şi delicat de clarificare, lămurire şi rezolvare a unor probleme impuse de legislaţia actuală într-o lume incertă şi deosebit de complexă.

Criza de încredere pe care o parcurge astăzi România are cauze uşor de identificat, la îndemâna oricui. Personal, fac parte din categoria celor care consideră că suspiciunea permanentă faţă de stat şi putere şi îndoiala metodică sunt mai bune pentru individ decât încrederea constantă şi invariabilă care anulează personalitatea sau scade gradul de implicare socială a individului, conducând la pasivism şi supunere. Consider însă că este o datorie indiscutabilă aceea de a recunoaşte unele reuşite de domeniul evidenţei. Activitatea publică a celor de la consulat reprezintă, fără îndoială, una dintre ele şi, de fapt, un pas incontestabil spre eliberarea de neîncredere.

În fine, prezentarea sumară în cele ce urmează a carierei celei care coordonează consulatul, împrejurare care motivează cu prisosinţă cum a fost posibil să se ajungă la înfăţişarea din prezent a instituţiei în cauză, mă duce cu gândul la vechea zicală românească ce simbolizează mult adevăr şi înţelepciune potrivit căreia „omul sfinţeşte locul”…

Mihaela Deaconu

Foto. Mihaela Deaconu – Consul General interimar la Consulatul General al Romaniei la Chicago

*

Prezentare profesionala

Doamna Consul General interimar Mihaela Deaconu

Consulatul General al Romaniei la Chicago, martie 2016

Doamna Mihaela Deaconu este Consul General interimar la Consulatul General al Romaniei la Chicago, din data de 21 decembrie 2015.

In perioada ianuarie-decembrie 2015, doamna Mihaela Deaconu a detinut functia de Consul General adjunct in cadrul aceluiasi consulat.

In baza obiectivelor de cariera, de echipa si individuale, pe perioada mandatului diplomatic la Consulatul General al Romaniei la Chicago, doamna Mihaela Deaconu ajuta si acorda asistenta consulara comunitatilor romanesti, mentine un nivel ridicat al serviciilor consulare, la standardele impuse de calitatea de membru al Uniunii Europene, promoveaza proiectul vizand accederea Romaniei in Visa Waiver Program, interactioneaza cu organizatiile si lacasele de cult apartinand comunitatii romano-americane, participa activ la reuniunile sefilor de misiune in format UE si la actiunile de promovare in mediile academice si economice americane ale parteneriatului UE-SUA, initiaza actiuni pentru promovarea imaginii Romaniei si abordeaza mediile economice in vederea sustinerii oportunitatilor de afaceri in Romania. In ceea ce priveste reprezentarea la nivel profesional consular, este un reprezentant activ în comunitatea diplomatică din Chicago, fiind membru al Colegiului Corpului Consular din Chicago si al Colegiului Corpului Consular din SUA.

Diplomat de cariera, in perioada 2004-2013, doamna Mihaela Deaconu a fost in misiune diplomatica in Statele Unite ale Americii, exercitand atributii de diplomat la Washington (Sef sectie consulara la Ambasada Romaniei la Washington) si la Los Angeles (Consul si Gerant interimar la Consulatul General al Romaniei la Los Angeles).

Pe perioada desfasurarii misiunii diplomatice pe teritoriul american, doamna Mihaela Deaconu a avut oportunitatea de a cunoaste in profunzime problemele consulare specifice comunitatii romano-americane, incercand de fiecare data sa vin in intimpinarea solicitarilor acesteia si sa identifice cele mai eficiente solutii pentru rezolvarea problemelor. Asigurand interfata intre comunitatea de romani si autoritatile romane si/sau americane, a gestionat problematica consulara, juridica, de comunitate si protocol/administrativa prin profesionalism, probitate morala si cordialitate. Totodata, a asigurat cu succes coordonarea activitatii celor patru misiuni consulare de cariera de pe teritoriul SUA, astfel incat acestea sa adopte practici de lucru unitare si uniforme. Prin calitatile profesionale, entuziasmul si eforturile manifestate cu ocazia asigurarii reprezentarii la nivel profesional consular, a fost aleasa membru al Consiliului Director al Colegiului Consulilor din Washington.

Doamna Mihaela Deaconu şi-a început cariera diplomatică în 2000, detinand atat functii de executie, cat si de conducere. Ca tânăr diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, a deţinut funcţia de director adjunct al Directiei Legislatie si Contencios, activând ulterior ca diplomat cu atribuţii juridice în cadrul Direcţiei Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului si al Directiei Afaceri Juridice. In perioada 2013-2014, doamna Mihaela Deaconu a activat in cadrul Directiei Afaceri Juridice, la Oficiul pentru Implementarea Sanctiunilor Internationale. Absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, a urmat atât în România, cât şi în străinătate, cursuri de Master şi formare profesională în domeniul juridic şi al relaţiilor internaţionale. În anul 2008 a obţinut titlul de Master în Drept la prestigioasa universitate American University din Washington, SUA.

Dorin Nadrau.Poza noua

Foto. Dorin Nadrau

Competiţia

Posted by Stefan Strajer On March - 19 - 2016

Competiţia

Autor: Monica Corleanca (Cincinnatti, Ohio, SUA)

 

În urmă cu câtva timp m-a împins curiozitatea să privesc la TV un concurs de ucenicie şi inventivitate în afaceri, organizat de Donald Trump din New York, pentru a decide omul potrivit în a-i conduce multiplele lui proiecte, pretinzând că cere onestitate, creativitate, viteză de gândire şi acţiune plus… relaţii impecabile cu colaboratorii şi clienţii pentru a atinge succesul deplin.

Vroiam să pricep şi eu cum reuşesc americanii să stoarcă bani din nimic, cum înfăşoară evenimentele într-o uluitoare aură de superioritate, cum te leagă la ochi ameţindu-te cu vorbe gâlgâitoare, de crezi că sunt umanoizi veniţi din alte planete mult mai avansate decât noi şi sunt capabili să rezolve totul doar ridicând o baghetă magică; în acelaș timp noi, veniți cu educație și experiență solidă, am muncit din greu la proiecte complicate, pe bani puțini pe când nu știam cum merge piața aici.

La acel concurs de „talente” au participat vreo douăzeci de femei şi bărbaţi de profesii, educaţii și culori   diferite, toţi sperând să prindă lozul ce mare fiindcă salariile promiteau a fi exorbitante. Cum locuim pe continentul unde numai banul contează, se vedea pe feţele tuturor încordarea, determinarea, dar mai ales răutatea cu care sunt gata să se devoreze unii pe alţii, ascunsă sub nelipsitul rânjet fals impus de circumstanţe.

A tot întins domnul Trump tot felul de capcane la aşa numitele teste, a eliminat pe cei mai mulți, iar în cele din urmă a decis să păstreze numai două femei pentru marea şi ultima încercare, acea stachetă ridicată foarte sus peste care cine trecea era câştigătorul. Era gardat pe stânga şi pe dreapta de fiul său Donald jr. şi fiica Ivanca Trump, care păreau să fi fost bine pregătiţi la şcoala tatălui pentru a aprecia şi decide în asemenea crude competiţii, pe care eu… nu le înţeleg.

Cele două persoane alese în final au fost: Annie, o fată foarte plăcută, sub patruzeci de ani, inteligentă şi versată în ale vieţii de cazinou, fiind o imbatabilă jucătoare de pocker la Las Vegas şi… Joan Rivers, bine cunoscută „stea de talk show”, agresivă (ca să nu spun obraznică), cu un debit verbal obositor, gata să calce pe oricine pentru a sta numai ea în faţă, destul de trecută şi cârpită prin prea multe operaţii estetice; ar fi putut sta acasă să-şi numere milioanele făcute din luat interview-uri la Hollywood, trănacăneală penibilă, bârfă cât cuprinde şi vândut orice fel de zise bijuterii kitch la emisiuni TV, numai pentru a face bani!

Fiecărei doamne i s-a dat posibilitatea să aleagă alţi trei sau patru parteneri dintre cei prezenţi pentru a-şi face echipa de acţiune.

Celor două participante li s-a dat apoi un plan de lucru prin care trebuiau să facă rost de cât mai mulţi bani (cum altfel?) pentru nişte proiecte caritabile încercând toate căile de a contacta mari companii, organizaţii, oameni foarte bogaţi şi folosind orice relaţii personale, cunoştinţe, prieteni, rude, etc. În acest mod era testată capacitatea lor de a intra în orice fel de business şi dovedi că pot reuşi.

S-au împărţit în cele două echipe şi au trecut la acţiune: din echipa Anniei a plecat un cunoscut cântăreţ de muzică extravagantă să distribuie bilete de intrare la un mare match de baseball, care a reuşit să le vândă pe toate bizuindu-se pe priza lui la public, în timp ce o fată frumoasă de la Bunny Club a încercat să deschidă alte uşi. Fiecare din acest grup al Annei a realizat importante conecţii acţionând cu tact, eleganţă şi discernământ şi primind promisiuni de multe donaţii, pentru a ajuta copiii din Africa.

Madam Joan Rivers a început distribuirea sarcinilor celor din grupul său în mod foarte agresiv, tremurând precipitată şi acuzând în permanenţă pe fiecare din membrii grupului că nu face destul, că nu acţionează corect, etc. La un moment dat a trebuit să caute o asociaţie profesionistă de oameni care să aranjeze spectaculos o sală de „cocktail party” unde să fie invitaţi diferiţi oameni şi organizaţii pentru a-i convinge să doneze bani pentru o altă cauză caritabilă: să ajute oamenii care sunt muritori de foame. In aceste căutări febrile Joan Rivers a găsit nişte specialişti în aranjări de petreceri simandicoase cu care a început negocierile pentru a decora sala ce o aveau la dispoziţie, dar în conversaţii a fost extrem de agresivă insultând şi acuzând pe cei de la care aştepta servicii bune, acţionând ca o stăpână care dă numai ordine fără a lua în seamă părerea specialiştilor, drept care cei răniţi au refuzat imediat orice colaborare cu ea. Evident că dumneaei a găsit pe alţii cu care a făcut pregătirea unei săli de primire a invitaţilor care promiseseră donaţii, dar păstrându-şi acelaş stil.

Annie cu grupul ei a acţionat aşa cum îi era firea: delicată, hotărâtă, judecând fiecare pas, primind oferte generoase de la cei la care a apelat şi fiind preţuită de mebrii grupului ei format ad-hoc. Când a ajuns la decorarea unei săli unde să se desfăşoare donaţiile de către participanţii care acceptaseră să contribuie cu bani pentru a ajuta copiii dintr-o ţară africană , a dat peste aceaşi companie care refuzase pe Joan Rivers, specializată în pregătiri şi ornări de săli pentru banchete sau alte evenimente speciale; oamenii speriaţi i-au relatat ce păţiseră cu Joan Rivers, foarte jicniţi şi furioşi. În acest mod Annie, împreună cu cei din grupul ei, a reuşit să adune în final peste $400, 000, în timp ce Joan Rivers numai vreo $145,000.

Când a venit momentul deciziei finale, iar domnul Tramp a trebuit să spună pe cine aleage drept colaborator, era evident ca numai Annie avea toate şansele să fie căştigătoare competiţiei: strânsese mult mai   mulţi bani, se bucurase de simpatia tuturor prin modul cum acţionase foarte inteligent şi elegant, apoi fiind o prezenţă proaspătă şi promiţătoare în acest contest cucerise și publicul.

Trump a ascultat părerea celor doi judecători, fiica şi fiul său, apoi a oamenilor din sală, cerându-le şi explicaţii pentru susţinerea lui Annie, moment în care fiind întrebată cum a reuşit să primească serviciile celor care au decorat sala de cocktail a relatat istoria despre Joan Rivers, care era de fapt ceace aflase de la compania   care o refuzase pe dumneaei. In acea clipă a izbucnit Joan Rivers oribil şi fără bun simţ acuzând-o pe Annie că minte, a mai sărit şi fiica ei Melissa să urle fără ruşine, o mahala cum nu te-ai aştepta să vezi la asemenea întâlniri cu oameni care să servească scopuri caritabile, mai ales că erau priviţi de milioane de oameni la TV.

In timpul operaţiilor de căutat sponsori pentru proiectul ei de caritate Joan Rivers a spus de câteva ori că ea vrea să căştige „cu orice preţ” acest contest şi se vedea pe ea cum acţiona ca o hienă gata să sfâșie pe toţi din jur numai să învingă. Minciunile , acuzatiile şi insultele adresate de Joan Rivers bietei Annie puteau revolta şi pe cel mai cumsecade om din lume, iar eu aşteptam cu respiraţia tăiată să văd rezultatul, care era clar că va da Anniei locul bine meritat de câştigător.

După consultări cu diverşi indivizi din jurul său, ascultat pe toţi cei din sală, Donald Trump a dat verdictul: Joan Rivers căştigătoare!?

Toată sala amuţise timp în care numai ea, obraznică şi isterică , împreună cu fiica ei Melisa, urâtă şi prost crescută, jubilau.

Nu mi-a venit a crede, am fost furioasă câteva minute după care mi-am amintit despre un test, dat mie cu ani în urmă, pentru ocuparea unei funcţii la o mare companie, unde răspunsesem perfect la întrebările legate de meserie, dar nu aşa cum doreau dumnealor pentru a deveni și leader. Trebuia să fi fost crudă, lipsită de scrupule, să urmăresc şi raportez oamenii fără a le atrage atenţia mai întâi, să nu fiu prietenoasă cu nimeni, pe scurt să fiu inumană , ca un robot servind strict numai interesele companiei, dar lovind nemilos în cei care ar fi făcut treaba.

Întorcându-mă la ceace vizionasem la circul domnului Trump, de ales oameni de afaceri pentru prosperitatea dumnealui, am înțeles că pentru a fi apreciat în business nu contează nici educaţie, nici cultură, nici experienţă, nici maniere, ci numai banii; în cazul acestui dezolant contest nu numai atât, dar și atacul brutal, răutatea, minciuna, să răspândeşti în jur numai otrava şi frica cu care să-i intimidezi și imobilizezi pe toţi pentru a rămâne tu în picioare, călcând mulţumit pe cadavrele celorlalţi.

Se pare că aşa s-a ticăloșit lumea că nu ne mai înţelegem unii cu alţii decât prin puterea banilor şi atacul în haite, distrugându-ne semenii pentru a ne ridica noi.

M-a obsedat o vreme acel spectacol de junglă, când am înțeles că eu nu mă potrivesc acestor timpuri în niciun fel și nici n-aș dori să obțin prin contest un job în ginta afaceriștilor foarte bogați.

(Monica-Ligia Corleanca, Florar, 2009 – text adus in actualitatea anului 2016)

Foto.Monica-Corleanca

Foto. Monica Ligia Corleanca

Unitatea naţională – substanţă în salvarea societăţii basarabene

 

Autor: Galina Martea

                                                                                                                          

Luând în considerație procesele economice, sociale și politice ce au loc în R.Moldova și care, la rândul lor, se desfășoară cu multă dificultate în defavoarea societății și a poporului, s-ar putea spune că rezultatul acestora nu este altceva decât expresia unui comportament inadecvat al persoanelor ce guvernează ţara. În aşa mod, prin promovarea unei politici de guvernare cu orientare negativă se produce deteriorarea și degradarea tuturor proceselor de dezvoltare socială, iar prin comportamentul persoanelor ce conduc țara se distinge tabloul real al incapacităților de administrare și tabloul real ce contribuie negativ la dezvoltarea umană a societăţii. Astfel, succesele în prosperarea societății basarabene sunt spulberate pentru ziua de azi și pentru o perioadă nelimitată de timp, fiind prezent doar calvarul ce a împânzit întreaga ţară. Amprentele unei asemenea guvernări își spune cuvântul ferm în spălarea de creiere a factorului uman şi, respectiv, în nivelul de trai, cultură şi   dezvoltare a poporului. Sărăcia înspăimântătoare instaurată în țară (clasament european – locul 44, ultima în clasament; clasament mondial – printre ultimele locuri) s-a format de-a lungul anilor şi a creat acel mediu social care dărâmă orice speranță de a fi integrați în lumea civilizată occidentală, care au o dezvoltare umană adecvată. Nemijlocit, este pierdută orice perspectivă de a fi integraţi în Uniunea Europeană (UE) în următorii ani şi, nu în ultimul rând, posibil, de a nu mai cuprinde evenimentul istoric de reîntregire a neamului românesc. Probabil, Republica Moldova este acel spațiu astral în care guvernanții își pot manifesta cu succes capacitățile inumane în comportament şi incapacitatea de a administra o țară pe criterii autentice umane, astfel demonstrând iresponsabilitatea pentru funcția pe care o ocupă în stat. Pe de altă parte, capacitatea acestora se realizează cu mult succes în promovarea intereselor personale, cu accent sigur de a trăi doar în baza unui materialism extrem de exagerat al existenţei.

Pentru a stopa calvarul ce se produce în societate și nelegiuirile din partea guvernanților, cred, ar fi necesar de a crea de urgentă un Comitet de Salvare Națională, care, poate, ar contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și, cel mai important, la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare. Ar fi corect ca în acest proces de salvare națională și de constituire a Comitetului de Salvare Națională în prima linie să stea Forumul Democrat al Românilor din Moldova (FDRM), care a fost fondat după proclamarea de independență a țării, structură care reprezintă în mod prioritar interesele autentice ale națiunii române și ale românilor de pretutindeni, interese de reunificare a două state românești, interese de dezvoltare economică și socială a țării, interese pentru o cultură și evoluție civilizată a societății, promovarea țării în spațiul occidental și de integrare reală în UE. Deci, FDRM, fiind inițiatorul principal în acțiunile de renaștere națională şi de reîntregire a neamului românesc, trebuie să fie îndrumătorul în acțiunile de salvare națională a țării în clipele de grea cumpănă. Totodată, în acest proces al salvării trebuie să participe toţi oamenii de bună credinţă care pledează întru binele poporului şi, nu în ultimul rând, intelectualitatea care este nucleul dezvoltării umane. Dar, cel mai important factor, totalitatea acestor acțiuni trebuie să aparțină și să se axeze integral pe unitatea națională, pe identitatea și conștiința națiunii, pe principiul de recunoaştere a propriilor origini – neamul românesc. Prin urmare, în mod prioritar, respectivul Comitet de Salvare Națională ar urma să fie completat din personalități cu cea mai transparentă atitudine față de sine, față   de societate şi complexitatea lucrurilor în baza cărora se menţine existenţa unei comunităţi/societăţi. Este evident, că societatea basarabeană dispune de asemenea personalități care sunt dotate cu calităţi deosebite umane şi intelect aparte în educație/instruire. Nemijlocit, prezum, în componența Comitetului de Salvare Națională trebuie să fie incluși și reprezentanți ai organismelor occidentale, precum ONU, UE, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului, Drepturi Globale (Global Rights), Observator al drepturilor omului (Human Rights Watch), Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Forumul Democrat al Românilor de Pretutindeni, Biserica Ortodoxă Română, alte. Pentru a soluționa situația extrem de critică din cadrul țării, care este mereu în recesiune şi involuţie în toate domeniile de activitate socială, este necesar de a crea și adopta de urgență (de asemenea, cu ajutorul organismelor internaţionale) un act normativ prin care să se facă regulă şi să fie stopate toate nelegiuirile ce se produc în administrarea țării, şi, în mod special, pentru încălcarea dreptului uman la o existenţă decentă. Respectiv, persoanele cu putere în stat care au o influență distrugătoare în guvernare urmează a fi trase la răspundere penală de întregul popor (dar, şi cu ajutorul organismelor occidentale) pentru încălcarea jurămintelor depuse în ocuparea funcției în stat și pentru promovarea intenționată a fărădelegilor în societate. În caz contrar, imaginea cu care se prezintă şi se va prezenta în continuare R.Moldova în plan naţional şi mondial nu va fi altceva decât confirmarea repetată a expresiei că „anarhia statală este produsul ruinării sociale”(Galina Martea, lucrarea „Despre Idealul Naţional…”). Posibil, prin instaurarea Comitetului de Salvare Națională s-ar putea contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea care îi determină. Important este ca accentul forte să fie pus pe unitatea şi identitatea națională, pe conștiința natională a întregii societăți care trebuie neapărat să conştientizeze corect problema identitară întemeiată pe originea neamului românesc. Dacă aceste subiecte nu vor fi soluţionate în timpul apropiat, atunci situația socială din ţară se va destabiliza și mai profund, atrăgând în sine tot mai mulți factori negativi.

Actualmente, fiind la o etapă crucială a destinului, R.Moldova (parte integrantă din cultura și istoria daco-romană, strămoșii poporului român) este obligată şi trebuie, în sfârşit, să recunoască cu demnitate componentul realității istorice şi anume: confirmarea identităţii autentice poporului. În cazul dat, este foarte important ca un popor să cunoască şi să-și recunoască originea de neam, de naționalitate, de identitate. Identitatea națională, care reprezintă atitudinea fiecărui om față de propria societate şi origine, este acel pilon care determină în esență respectul unui popor față de valorile naționale. Deci, identitatea și unitatea națională sunt expresii care reprezintă integral sentimentul național al unui popor faţă de realitate şi adevărul istoric. Atât identitatea națională cât și unitatea națională sunt noțiuni ale proceselor identitare ce includ în sine aspecte fundamentale precum: limba unică de comunicare, cultura/tradițiile şi valorile autentice naționale specifice neamului, teritoriul naţional, credința, ideologia. În cazul dat, prin absența acestor valori identitare se impune necesitatea de a fi iniţiate în mod de urgență întruniri colective cu masele pentru a promova corect politica de orientare și conștientizare a evenimentelor ce se derulează în societate, deoarece cauzele ce determină   dezorientarea maselor în viața socială sunt, indiscutabil, corelate cu aspectele susmenţionate. Evident, este necesar de a trezi în oameni marea credință în valorile spirituale ale divinităţii, astfel înlăturând ura şi răutatea care este destul de prezentă în viaţa acestora. Prin credința adevărată, cu aspirații pozitive, s-ar putea distruge/înlătura răul ce domină societatea basarabeană. Condițiile sociale și politice existente sunt cauza ce afectează în mod direct comportamentul uman prin spălarea de creiere și degradarea completă a societății. În asemenea condiţii, cu cât țara este mai săracă cu atât mai ușor populația poate fi ușor manipulată sub influența unor mișcări politice care nu produc unitatea națională și bunăstarea socială, ci produc și mai profund dezbinarea și ruinarea completă a societății și a națiunii. Imaginea reală a R.Moldova la ziua de azi reprezintă, într-un fel sau altul, nivelul primitiv de cultură și civilizație al unei comunități. Se acționează doar sub deviza: „Cine mai mult fură și cine este mai hrăpăreț pentru propria piele, acela este mai puternic, mai văzut și mai respectat în societate! Iar cine este mai obraznic, acela ajunge în capul puterii!”. În rezultat, toate aceste elemente se răsfrâng negativ pe nivelul de dezvoltare şi educație al omului, care, în timp, devine un element neocrotit în spațiu ce poate fi uşor purtat şi traumat de curenții vântului. Astfel, omul simplu din societate, fiind fără identitate și personalitate autentică, fără putere și avere, devine victima schimbărilor și robul zeilor ce conduc comunitatea.

Basarabia poza art

Cu imaginea actuală, țara a demonstrat în repetate rânduri cât de ineficientă este în acțiuni și în promovarea valorilor naționale. Totodată, ea a demonstrat că este incapabilă de a produce impresia pozitivă în calitate de stat independent, modern și democrat. Dezvoltarea socială corelată cu nelegiuirile sociale denotă faptul că în cadrul țării există structuri bine organizate care produc ruinarea adevărată a sistemelor și subsistemelor din societate. În condițiile actuale, în care se regăseşte R.Moldova, nu cred că aceasta are șanse reale de a fi acceptată în UE în deceniile următoare. Este nevoie de timp, iar timpul trebuie să soluționeze o multitudine de probleme care să reflecte imaginea clară a dezvoltării umane și sociale. În mod prioritar, schimbările trebuie să se axeze pe fenomenul de transparență absolută în administrare, iar persoanele ce urmează a fi promovare în funcții de conducere în stat să fie selectate în baza unor rigori de etichetă şi echitate, fondate pe studii adecvate și competența corespunzătoare, astfel, înlăturând fenomenul „cumătrismului” existent din țară. Iar domeniul prioritar al țării, care ar urma să producă cu adevărat schimbări pozitive, să fie considerat Sistemul de Instruire și Educație care este principalul promotor al identității naționale, al culturii și al bunăstării sociale. Pentru a regla și a face regulă în orice domeniu de activitate din cadrul ţării este necesară transparența și corectitudinea absolută sau măcar parțială în orice acțiune întreprinsă şi realizată, cu toate că acest lucru nu va fi deloc ușor de realizat în condițiile când mediul social este atât de grav afectat. Cu asemenea urmări   în dezvoltarea umană şi socială nu are loc procesul de integrare în spaţiul european. Acceptarea R.Moldova în UE, ca stat independent, ar avea șanse reale doar după 30-40 ani (posibil), dacă se vor regla pe principii de transparență procesele economice și sociale din cadrul țării, astfel eliminând în prim plan corupția din stat care este cel mai distrugător factor al dezvoltării umane. De aceea, vrem sau nu vrem, dorim sau nu dorim, recunoaştem sau nu recunoaştem, însă unica soluție reală de a ieşi din impasul respectiv şi de a deveni membru al UE într-un timp apropiat este unirea cu România. Acesta este cursul real al evenimentelor istorice în procesul evoluției și realitatea pe care trebuie să o accepte orice om de conducere din stat și orice cetățean al țării. Conștientizarea corectă a acestei uniri/reuniri este vitală și inevitabilă pentru viitorul întregului popor român, pentru viitorul întregii societăţi basarabene. Dar, cred, în mod normal, acest component al reunirii neamului românesc nu trebuie să depindă de factorii ce ţin doar de dorinţa de integrare în UE, însă trebuie să fie un proces istoric natural care să integreze şi să unească o naţiune cu aceleaşi origini. Deci, pentru a crea o reformare pozitivă şi o imagine cât de cât transparentă țării în plan mondial este necesar de a promova corect valorile naționale identitare şi spirituale, care sunt nucleul dezvoltării unui popor în evoluţie. Iar prin unitatea naţională, care este coeziune şi forţa de atracţie între fenomene, să se producă acea schimbare favorabilă care să salveze şi să elibereze cu adevărat societatea basarabeană din calvarul existent.

(Galina Martea, dr., academician de onoare al învăţământului universitar din R.Moldova, membru al UZPR)

G. Martea, foto 45,jpg

Foto. Galina Martea

„Trădarea Securității în decembrie 1989”

Posted by Stefan Strajer On March - 18 - 2016

La Târgu-Mureș, lansare de carte…

„Trădarea Securității în decembrie 1989”

 

Autor: Al. Dobrian

 

Miercuri, 9 martie 2016, începând cu ora 14,30, Cercul Militar Mureș a găzduit conferința cu tema „Adevăruri incomode – decembrie 1989”, ocazie cu care a fost lansată cartea „Trădarea Securității în decembrie 1989”, eveniment organizat de Institutul de Științe Socio-Umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române – filiala Mureș, Consiliul Județean Mureș, Biblioteca Județeană Mureș și Editura ”Elion” din București.

O sală arhiplină – așa cum se poate observa și din imaginile alăturate – a așteptat lămuriri asupra unui punct de vedere controversat: a trădat sau nu Securitatea în decembrie 1989? Și dacă a trădat, pe cine a trădat de fapt?

 coperta-tradarea-securitatii_finala

„Noi nu suntem procurori. Nu acuzăm pe nimeni!”

Având o ținută grafică de excepție și apărută prin bunele oficii ale Editurii „Elion”din București, cartea sintetizează într-o viziune personală – un adevărat exercițiu de gândire – opiniile critice ale autorului față de evenimentele din decembrie 1989 din România. Cartea se bazează pe o serie de informații edite, dar și inedite procurate de autor din Arhivele CNSAS, (fond documentar) așa cum ni se indică în bibliografie, dar fără a ni se indica din păcate și cotele dosarelor studiate.

Prezenți la manifestarea moderată de profesorul și publicistul Nicolae Balint, au fost autorul cărții, prof.univ.dr. Corvin Lupu, editorul acesteia, prof.univ.dr. gl.bg. (r.) S.R.I. Cristian Troncotă – ambii cadre didactice în organica Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, precum și dr. Monica Avram, director al Bibliotecii Județene Mureș și prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, președintele Senatului Universității ”Petru Maior” din Târgu-Mureș.

În cuvenita introducere făcută de moderator, acesta a ținut să precizeze încă de la început adresându-se auditoriului, citez: ”Cartea va stârni controverse așa cum a mai stârnit deja. Noi, cei prezenți aici, la masă, nu suntem procurori și nu acuzăm pe nimeni. Nici instituții și nici persoane. De aceea, vă rog să păstrăm un climat de decență, unul cât se poate de civilizat. După ce veți citi cartea veți putea să contactați autorul, puteți să-i adresați întrebări prin intermediul media… Dar înainte de toate, citiți cartea!”

 

Succes de librărie garantat

Așa cum remarcau dealtfel și dr.Monica Avram, precum și prof. univ.dr. Cornel Sigmirean, „În această carte există foarte multă informații, dar corelate într-o prezentare originală și tocmai de aceea atractivă pentru publicul cititor.”

Printre alte remarci, cât se poate de întemeiate,   prof.univ.dr. Cornel Sigmirean a mai ținut să arate faptul că, citez: „Cu un PR corespunzător această carte cu un titlu atât de incitant va fi un succes de librărie garantat, dar va trezi, desigur, multe reacții, controverse chiar, așa cum dealtfel s-a mai întâmplat pe unde a fost lansată.”

A-carte-660x452

Amenințări cu moartea…?

Înainte de a-și prezenta punctul de vedere referitor la cartea lansată la Târgu-Mureș, prof. univ.dr. Cristian Troncotă a făcut o scurtă prezentare a evenimentelor din decembrie 1989, oferind cu această ocazie foarte multe detalii interesante. „L-am cunoscut la publicația Magazin Istoric – a precizat Troncotă -, pe unul dintre personajele foarte implicate în evenimentele din decembrie 1989, din România. Este vorba despre Cinghiz Abdulaev, cel care atunci conducea o grupă de vâsautniki, maeștri ai diversiunii și foarte buni lunetiști, militari sovietici care au acționat la Timișoara, Sibiu și la dv. aici, la Tg.Mureș (….) Despre amestecul sovietic în evenimentele din decembrie s-a mai vorbit până acum în istoriografia noastră, dar cartea domnului profesor Lupu aduce ceva nou….”

Adresându-se auditoriului, prof.univ.dr. Corvin Lupu a precizat: „Sunt convins că mă adresez unui auditoriu format în cea mai mare parte din foști lucrători ai sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională și, desigur, iubitorilor de istorie. Problematica evenimentelor din decembrie 1989 m-a preocupat încă de la debutul acelor evenimente (…) M-am exprimat încă de atunci, public, că nu sunt de acord cu varianta oficială care se vehicula în spațiul public, drept pentru care am primit mai multe amenințări cu moartea (….) Cartea mea debutează cu o analiză a relațiilor internaționale și continuă cu o analiză de sistem (…) ajungând apoi să analizez problemele foarte delicate referitoare la acele evenimente…”

            Așa cum era de așteptat, nu au lipsit întrebările din partea unor foști lucrători din fostul sistem de apărare, ordine publică și siguranță națională. În acest sens, notabilă este întrebarea colonelului (r.) S.R.I. Victor Emilian Moga, președintele A.N.C.M.R.R din S.R.I., filiala Mureș. Adresându-i-se autorului cărții, acesta i-a pus cât se poate de tranșant întrebarea, citez: „Ați dat acest titlu cărții dv. dintr-o intenție de marketing sau chiar credeți că Securitatea – mă refer la întregul aparat – a trădat în decembrie 1989?”

 

 

Vagi semne de normalitate

Posted by Stefan Strajer On March - 17 - 2016

Vagi semne de normalitate

Autor: Silvia Jinga

Mare ne este bucuria când dinspre România ne vin semne de normalitate, chiar și așa vagi și palide. Unul dintre ele este recenta suspendare de către guvernul Cioloș a legii de eliberare condiționată din închisoare. Conform acestei legi infractorii care au suprapopulat, în ultima vreme, închisorile, puteau să-și scurteze pedeapsa dacă elaborau lucrări științifice în timpul detenției. O asemenea lege năstrușnică a putut fi născocită numai de mințile unor parlamentari care n-au și n-au avut vreodată de-a face cu investigația și creația științifică. Într-un interviu acordat lui Cosmin Ruscior în 12 ianuarie a.c. Gabriel Liiceanu consideră ideea elaborării de lucrări științifice în penitenciare „ori cinică, ori imbecilă”, adăugând că imbecilă nu este deoarece avea o țintă sigură, scurtarea pedepsei delincvenților. Gândindu-ne la faptul că atât de multe lucruri esențiale lipsesc în România din cauza viciilor administrative, masivelor furturi de la buget, din cauza aroganței extreme a aleșilor poporului nu putem să nu ne minunăm de inventivitatea diabolică a legiuitorilor naționali. Până la ce culmi ale ridicolului i-a condus parșiva lor inteligență! Știind bine că i-ar putea paște detenția au căutat toate căile posibile să spele banii murdari și să-și diminueze pedepsele. Nici vorbă de căință sau răspundere în fața națiunii. Acestea sunt pentru naivi și proști.

Legea care propunea scurtarea pedepsei contra lucrărilor științifice redactate în închisoare a reflectat nivelul intelectual precar al întregului parlament românesc, fiind în același timp o sfidare a muncii de cercetare, a profesiei de cercetător și a instituțiilor academice. De asemenea, legea a spus multe despre etica celor care i-au sprijinit din exterior pe detractori: edituri, referenți, cadre universitare, fețe bisericești, administrația penitenciarelor etc., toți aceștia slujindu-i pe hoții capabili să cumpere orice. Totul este de vânzare la noi. De ce nu s-ar putea cumpăra și știința la kilogram?! Cu siguranță nu s-au bucurat de interes din partea editurilor deținuții lipsiți de mijloace pecuniare. Acest colaboraționism dezgustător a revelat o sărăcie mai detestabilă decât cea materială și anume sărăcia duhului de care greu te mai poți vindeca. A pus în evidență un grav proces de divorț semantic în societatea românească, unde conceptele se golesc de conținutul lor autentic, o gravă răsturnare de valori.   Detractorii, cei mai mulți hoți de la bugetul statului sau din fondurile europene au continuat să facă în închisoare ceea ce au făcut mulți ani nestânjeniți în libertate: să fure, numai că în redactarea pseudolucrărilor furau fraze scrise de alții în loc de cash. În fine, infama lege ne-a arătat cât de ieftin de dobândit este libertatea pentru cei care au gravitat în jurul puterii, corupte și ea. Furtul academic s-a manifestat nu doar în închisoare, ci și în afara ei la nivelul unor înalți demnitari, dintre care cazul fostului prim-ministru Victor Ponta sau al fostului ministru de interne, Gabriel Oprea sunt mult prea cunoscute.

O activitate febrilă de copiști din munca altora pentru a da la iveală maculatura salvatoare s-a desfășurat la închisorile de la Poarta Albă, Jilava, Rahova, Găești, ajungându-se la creșterea epidemică a numărului „tratatelor” din an în an. S-a ajuns în anul 2015 la editarea a peste trei sute de astfel de scorneli de care nimeni nu are nevoie în afară de cel ce a vătămat avutul statului. Cea mai mare parte dintre aceste „făcături” științifice a fost editată la editura Sitech din Craiova.

Ca să se pună capăt acestei practici rușinoase generată de o lege votată pro domo de către parlamentarii complici la mizeriile care se întâmplă în acea țară, guvernul a propus în 3 februarie suspendarea ei până în septembrie. Este doar un paleativ la o boală cronică. O asemenea lege trebuie abrogată pentru ca răul să fie tăiat din rădăcină. Această practică reprezintă un atentat odios la ierarhia reală a valorilor, o sfidare a întregului mediu academic, un condamnabil act de transfer al hoției din planul financiar în cel al culturii. Delincvenții care aveau deja o condamnare la activ au fost stimulați prin această lege infamă să comită un alt set de infracțiuni în penitenciare. Din ce creier bolnav a putut ieși o asemenea lege? Facem ce facem și transformăm toate lucrurile serioase pe care le atingem în forme fără fond.

Liderul PSD-ului, Liviu Dragnea a găsit cu cale să se pronunțe împotriva abolirii acestei legi absurde, considerând faptul o nedemocratică îngrădire a libertății de expresie. Sigur, sigur, dl. Dragnea, complice la corupția extinsă din partidul său a sărit să apere cu o demagogie joasă pe cei responsabili de ruinarea României în sfertul de secol care a trecut de la execuția dictatorului. Ce fel de libertate de expresie apără dl. Dragnea? Dl. Dragnea apără libertatea plagiatului prezentat drept muncă cinstită, apără impostura și subversiunea. Poziția liderului PSD este o mostră tipică a pseudodemocrației din România, a ascunderii după deget a celor responsabili de falsificarea scării de valori în societatea românească și a instituțiilor statului, care se vrea de drept.

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Istoria adevărată şi istoria scrisă

Posted by Stefan Strajer On March - 17 - 2016

Istoria adevărată şi istoria scrisă

Autor: George Petrovai

 

Trăim şi ne iluzionăm într-o lume contrafăcută: oameni, relaţii interumane, alimente, cultură, civilizaţie etc. Şi atunci, dacă totul (sau, mă rog, aproape totul) este deja distorsionat ori pe cale de-a se distorsiona în noi şi în jurul nostru, mai putem avea pretenţia ca istoria să se abată de la regulă? Nici nu-i cu putinţă, deoarece ea este scrisă de către învingători potrivit intereselor lor prezente şi de viitor!

Aşa a fost din totdeauna, îndeosebi în acele vremuri (Antichitate şi Evul Mediu) când istoriografii oficiali erau la propriu slugile atotputernicilor zilei (regi, împăraţi, tirani, comandanţi de oşti) şi aşa va fi şi pe viitor, desigur mai subtil…

Prin urmare, una este istoria sau adevărul gol-goluţ despre fiorul lăuntric al evenimentelor prezente şi subtila lor înlănţuire în ceea ce se numeşte viaţa comunităţilor şi popoarelor, adevăr ce nu poate fi desluşit de cercetător prin punerea cap la cap a unor dovezi măsluite de la facerea lor, ci numai şi numai prin revelaţie, şi cu totul altceva este istoria ce se predă în şcoli şi universităţi, respectiv surogatul pus la dispoziţia omului de rând.

Din această tristă realitate în legătură cu statutul incert al istoriei se desprind următoarele două certitudini:

  1. a) Istoria este taina prelungită în trecut a vieţii sociale, şi ca orice taină, ea se află în mâna lui Dumnezeu. Vasăzică istoria nici vorbă să fie cunoscută la modul integral şi incontestabil, ci numai prin revelaţia divină asupra unor părţi din întreg (întregul este apanajul divinităţii), căci este peste puterea unui om, oricâte informaţii ar deţine el, să stăpânească fluxul evenimentelor în derulare, respectiv adevărul asupra evenimentelor intrate în trecut.

Cea mai elocventă dovadă în acest sens ne este oferită de aşa-zisa revoluţie din Decembrie 1989. Deşi evenimentele s-au consumat sub ochii noştri, ba chiar au fost televizate, cine poate pretinde că ştie totul despre ele? Nici măcar păpuşarii care au tras sforile din afară, mai exact la Malta, sau păpuşile din interior, care se foiau pe la televiziune şi incitau la omor deosebit de grav. Iar masele manevrate cu atât mai puţin…

Căci fenomenele ample (mişcări de stradă, răscoale, greve, războaie) pot fi planificate şi pornite, dar nu mai pot fi stăpânite, deoarece mulţimile sunt sentimental-iraţionale, iar evenimentele îşi au logica lor ascunsă pentru ochii logicii umane.

  1. b) Istoria este cea mai fragilă şi nefericită dintre ştiinţe (dar e cu adevărat ştiinţă?), întrucât ea este privită şi tratată de învingători ca o femeie de companie…

Iată două mostre consistente despre felul în care învingători înţeleg să facă şi să scrie istoria (a se citi să-şi urmărească interesele şi să-şi protejeze alianţele):

1) Procesul de la Nürnberg se răfuia în văzul lumii cu cei pe care presa oficială şi aservită i-a declarat criminali, adică vinovaţi de declanşarea celui de-al doilea război mondial şi a atrocităţilor însoţitoare – regimul nazist şi liderii hitlerişti capturaţi. Însă i-a făcut scăpaţi pe adevăraţii plănuitori şi finanţatori ai ascensiunii lui Hitler şi pe urmă a campaniilor militare – patronii şi acţionarii imperiului chimico-farmaceutic I.G. Farben. Toţi aceştia au fost doar mustraţi (sic!), după care au fost luaţi în primire de anglo-americani şi trimişi în ţările lor (desigur, cu ştirea şi la comanda politicului) pentru ca aici să întemeieze alte imperii chimico-farmaceutice.

La fel au procedat americanii (ruşii nu s-au lăsat mai prejos) cu unii dintre naziştii de frunte, dar mai ales cu valoroşii ingineri ai lui Hitler, care trudeau din greu la fabricarea rachetelor: Toţi pe care i-au prins au fost de îndată îmbarcaţi şi trimişi să lucreze în laboratoarele americane pentru fabricarea armelor de distrugere în masă (cele două bombe atomice azvârlite asupra Japoniei deja în corzi), iar după încheierea conflagraţiei pentru construirea şi lansarea sateliţilor artificiali şi a rachetelor…

2) A doua mostră este extrasă din istoria noastră. După intrarea României în primul război mondial alături de Antanta (Anglia, Franţa, Rusia), armata noastră prost echipată şi neajutată de aliaţi a suferit o serie de înfrângeri, în urma cărora guvernul s-a refugiat la Iaşi şi Bucureştiul a fost ocupat de nemţi. Pentru a-şi pune tezaurul la adăpost (nu cumva să fie înhăţat de cotropitori!), s-a luat hotărârea ca el să fie dus la Moscova, la vremea respectivă (decembrie 1916) ruşii fiind de aceeaşi parte a baricadei (frontul din Estul Europei) cu românii. Zis şi făcut. Tezaurul format din lingouri, monede şi bijuterii – un total de 93570 kilograme (peste trei miliarde euro) – este încărcat în 12-14 decembrie la Iaşi în vagoane şi ia drumul (fără întoarcere) spre Moscova.

Romania in Primul Razboi

În anul 1917, venind din Elveţia, intră în Rusia V.I.Lenin, omul pregătit de nemţi în străinătate, iar acesta – conform înţelegerii şi cu banii nemţilor – dă la cap ţarismului şi creează haos pe frontul de est, după care încheie cu Puterile Centrale pacea de la Brest-Litovsk. Rusia isterizată de bolşevism nu doar că iese din război, dar Lenin înţelege să-şi achite datoria de război faţă de nemţi, inclusiv datoria personală, cu tezaurul românilor. Aşa că cele aproape 94 tone de aur pleacă pentru totdeauna la Berlin.

De-abia în anul 1956, în dorinţa de-a strânge relaţiile cu România, Nikita Hruşciov le înapoiază românilor…33 kilograme de aur şi Cloşca cu puii de aur!

Şi aşa Germania s-a refăcut după primul război mondial cu banii (aurul) românilor, din care aceştia nu vor primi înapoi nici măcar o para, deoarece la 2 octombrie 2012, Adunarea Parlamentară a Uniunii Europene a hotărât: România nu va primi înapoi tezaurul de la ruşi! Păi cum să-l primească de la ruşi când acesta a fost păpat de nemţi?! Unde mai punem miliardele cu care, conform contractelor încheiate şi livrărilor efectuate, nemţii le-au rămas datori românilor după al doilea război mondial…

(Sighetu Marmaţiei, 27 feb. 2016)

Petrovai-4

Foto. George Petrovai

Basarabia – destin sub crucea infernului

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2016

Basarabia – destin sub crucea infernului

 

Autor: Galina Martea

 

Renăscută pentru un alt destin – 27 august 1991. Proclamându-şi independenţa, R.Moldova devine un stat independent , autonom, plin de speranţe pentru un viitor luminos de a-şi reconstrui şi redobândi valorile identitare naţionale. Poporul, cu deplină încredere în independenţa proclamată, este convins că în sfârşit va triumfa dreptatea mult dorită şi se vor întemeia acele principii care vor contribui la formarea unui stat modern, liber, bazat pe valori autentice şi drepturi naţionale. Sentimente de siguranţă într-o nouă schimbare şi de realizare a unor dorinţe mult aşteptate de zeci de decenii.

Cu încredere pentru un viitor şi într-o reuşită de salvare a neamului, poporul devine tot mai unit, într-o măsură oarecare, gândeşte şi acţionează tot mai solidar doar pentru a redobândi integral procesul de eliberare naţională, de restabilire a unităţii de limbă, cultură şi tradiţii specifice neamului românesc. În condiţii de dificultate, după un sistem totalitar de decenii, poporul regăseşte forţa necesară şi încetul cu încetul purcede de a forma acea temelie a societăţii care constituie, s-ar crede, integritate. O mare parte a societăţii tinde spre o reîntregire a neamului românesc cu ţara mamă, iar o altă parte încearcă să stopeze aceste năzuinţe. Aspiraţiile poporului sunt diverse în dependenţă de originea omului.

Contrar acestora, situaţia economică şi socială a populaţiei devine tot mai instabilă şi nefastă, fiind grav afectată de trecerea bruscă de la o economie centralizată socialistă la un sistem de economie de piaţă liberă. Mediul social, o mare parte din populaţie cu aspiraţii pro-europene, continuă să se confrunte cu dificultăţi de diverse aspecte, având la bază încă trecutul cu o mentalitate sovietică. Acest component formează enorme piedici în derularea mai multor acţiuni şi aspecte, care nu permite, în primul rând, reîntregirea neamului românesc şi, totodată, nu oferă posibilităţi reale de a forma o societate nouă cu dorinţe şi viziuni moderne în dezvoltare. Procesele economice şi sociale se dezvoltă într-un ritm haotic, neavând la bază lecţia necesară pentru un sistem cu economie de piaţă adevărată, iar schimbările de rigoare nu produc impresia pozitivă în evoluţia ţării. În acest proces al schimbărilor intervin diverşi factori care afectează la direct locurile de muncă, cu reduceri substanţiale ai angajaţilor; instituţiile de stat, cu întreţinere bugetară, devin tot mai impotente în faţa schimbărilor, în aşa mod, o mare parte plasându-se în caterogia falimentului economic; veniturile pe cap de locuitor ale cetăţenilor coboară de la o zi la alta într-un mod extrem de galopant, neavând în subordine nici un fel de rezerve materiale şi financiare; fenomenul inflaţiei devine un proces normal al existenţei, constând în deprecierea permanentă a banilor aflați în circulație, ca urmare a reducerii volumului producţiei şi circulației mărfurilor care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor; ramurile producătoare ale economiei naţionale îşi pierd din capacitate şi intensitate, treptat devenind complet incapabile de a suprvieţui, iar cele neproducătoare pur şi simplu devin victime ale proceselor economice în schimbare. Toate aceste modificări se răsfrâng negativ asupra cetăţeanului din societate, iar societatea este victima proceselor evolutive în transformare. Astfel, i-a naştere un nou proces social şi anume: procesul de migraţiune a populaţiei în afara ţării. Respectiv, procesul migraţiunii, cu laturi atât pozitive cât şi negative, se răsfrânge destul de negativ în relaţiile conjugale, iar familia încetează de a mai exista sub forma tradiţională. Aici, femeia-mamă este acea persoană care abandonează familia şi ţara, astfel muncind şi dobândind peste hotare mijloacele financiare băneşti necesare pentru a salva supravieţuirea familiei rămasă acasă, în ţară. Astfel, procesele afective dintre părinţi şi copii devin destul de dramatice, iar societatea îşi pierde din conţinutul valoric al normelor de existenţă decentă şi civilizată. În consecinţă, omul societăţii devine tot mai disperat faţă de noile schimbări sociale. Lupta pentru supravieţuire personală devine tot mai prioritară, iar aspiraţiile pentru promovarea valorilor naţionale, cu caracter complex, devin tot mai neînsemnate pentru omul societăţii. În modul acesta, haosul, confuzia, dezordinea socială şi incapacitatea clasei de guvernare de a administra o societate, în condiţiile economiei de piaţă liberă, monopolizează întreg sistemul de dezvoltare a ţării.

Basarabia

Prin urmare, pe parcursul a mai mult de două decenii clasa de guvernare, nefiind capabilă de a proteja omul şi societatea în existenţă şi de a menţine un nivel corespunzător de dezvoltare umană, nu numai că a spulberat din cetăţeni orice speranţă pentru un viitor şi un trai luminos, dar a trădat în modul cel mai obraznic idealurile naţionale şi a subjugat poporul la cel mai josnic nivel de evoluare. În consecinţă, clasa dominantă a reuşit să distrugă o ţară, care nu mai reprezintă nici un interes pentru nimeni în plan mondial, în mod special, pentru lumea civilizată modernă, iar poporul este acea victimă care suferă şi suportă consecinţele greşelilor comise de conducătorii acestui stat. Poporul basarabean pentru puterea din stat nu este nimic altceva, decât un obiect exploatat şi lipsit de orice mijloace de existență. Astfel, omul societăţii, neavând mijloace băneşti necesare pentru existenţa cotidiană, este obligat, în mod condiţionat şi necondiţionat, să-şi părăsească ţara prin toate mijloacele posibile şi imposibile. Omul, în special cel apt de muncă şi tineretul studios, mai devreme sau mai târziu, reuşeşte prin diverse metode să părăsească ţara, atfel devenind complice al procesului de migraţiune, iar acei ce nu au asemenea posibilităţi continuă să-şi trăiască existenţa în condiţii de sărăcie exagerată. R.Moldova, actualmente, este un stat cu o situaţie demografică tragică/catastrofală. Majoritatea populaţiei tinde să plece din ţară, deoarece situaţia economică şi socială a degradat la limită, fiind un faliment total în orice sector, iar societatea este administrată prin cele mai corupte şi inumane metode ale existenţei social-umane. Satele, în principiu, au rămas pustii, iar ţara se menţine doar pe orasul Chişinău, capitala ţării, şi centrele raionale, cu o populaţie moderată. Mijloacele financiare pentru întreţinerea şi deservirea necesităţilor sociale s-au epuizat (în mare parte fiind monopolizate de clasa politică şi de guvernare), iar bugetul statului nu mai este capabil să-şi onoreze aceste obligaţiuni din incapacitate de competenţă şi putere financiară. În acelaşi timp, ajutoarele şi împrumuturile financiare sunt blocate de creditorii străini şi structurile internaţionale, deoarece reformele din cadrul ţării nu funcţionează pe principii democratice şi umane. Deci, realitatea adevărului din cadrul ţării este mai dură decât însuşi existenţa. Şansa poporului de a supravieţui ca naţiune integră rămâne şi este o dilemă, iar existenţa unui stat real este pusă pe cântarul întrebărilor fără de răspunsuri. Dar, cu toate acestea, poporul continuă să mai creadă în iluzii şi promisiuni false din partea clasei de guvernare, care sunt doar nişte aparenţe neconfirmate cu realitatea. În aşa mod, se produce masacrarea poporului în totalitate care nu se poate apăra de curenţii negativi/defavorabili ai clasei dominante, astfel cetăţeanului fiindu-i blocat accesul către sursa principală de cunoaştere a adevărului cu realitatea care îi determină. Prin sărăcia şi anarhia instaurată în ţară, poporul basarabean este supus unui proces de exterminare, ca naţiune, şi imposibilitate de a se dezvolta normal, ca factor al evoluţiei şi civilizaţiei umane.  Nivelul actual de dezvoltare prin care se regăsește viata socială, materială și spirituală a omului şi a societăţii nu este altceva decât un proces al supravieţuirii prin intermediul acţiunilor ilegale realizate de clasa dominantă, care, nemijlocit, constrânge cetăţeanul să gândească şi să acţioneze după placul acestora. Un asemenea proces ar putea fi considerat ca un factor al intimidărilor şi încălcare gravă a dreptului uman în dezvoltare si convieţuire socială. Deci, filozofia de existenţă a omului în societatea basarabeană reflectă o realitate destul de crudă care este contradictorie lumii civilizate. Administrarea societăţii basarabene se bazează pe un model al primitivismului, cu caracter necivilizat şi inuman, astfel plasându-se pe treapta cea mai de jos a dezvoltării sociale. În acest caz ne întrebăm: unde a greşit şi care este vina poporului de îşi duce în spate un asemenea destin, care, în mod fatal, este subjugat la sărăcie, mizerie, nedreptate, inechitate? Oare o asemenea soartă ar putea fi corelată cu firea omului care nu ştie să-şi onoreze drepturile de cetăţean într-o societate? Sau, vinovăţia în toate acestea este că omul de pe această bucată de pământ se află la intersecţia dintre bine şi rău, dintre lumină şi nelumină, dintre păcat şi antipăcat?

Aşadar, Basarabia, cu o clasă dominantă estrem de neomănoasă şi necinstită care nu-şi îndeplinește îndatoririle morale și sociale faţă de popor şi societate, este ţara unde infernul a dominat omul, pământul, cuprinsul şi tot ceea ce se numeşte existenţă umană şi socială. Cetăţeanul acestei ţări este fiinţa care ar putea doar visa la o viaţă frumoasă şi decentă, însă existenţa reală nu-i oferă această posibilitate, deoarece clasa dominantă pe parcursul a douăzeci şi cinci ani a trădat şi violat toate interesele şi necesităţile poporului; a distrus procesul obţinerii de eliberare naţională, iniţiat şi multdorit din anii 1991; a provocat şi subjugat poporul la cele mai umilitoare procese de existenţă ce nu sunt compatibile cu valorile reale umane (valori individuale, sociale, naţionale).

G.Martea.foto 45

(Galina MARTEA, dr., savant, scriitoare, poetă)

Noi şi Oscarul

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2016

Noi şi Oscarul

 

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

 

Recent, a avut loc cea de-a 88-a gală pentru decernarea premiilor Oscar. Premiul atat de ravnit, este, fără îndoială, suprema recompensă în lumea filmului şi e îndeobşte cunoscut că mulţi valoroşi actori, oricât de multe premii ar obţine, nu se simt împliniţi decât când ajung acasă cu un trofeu Oscar. Împrejurarea, de o impresionantă audienţă, m-a stimulat să derulez câteva secvenţe demne de consemnat privind prezenţa noastră, a românilor, la remarcabila competiţie şi a eforturilor pentru includerea de către Academia de la Hollywood a unor pelicule româneşti în faimoasa întrecere. Astfel s-a născut prezenta evocare cronologică.

Pimul, într-o listă conexă a oamenilor de film vrednici de aducere aminte, este Jean Negulesco.Născut la Craiova la 29 februarie 1900, Ioan Negulescu a fost un regizor şi scenarist care s-a impus în cinematografie în Statele Unite ale Americii. A urmat la Craiova natală şcoala primară şi liceul, după care a plecat la Viena, întorcându-se la Bucureşti în anul 1919. Cochetând cu pictura, a ajuns la Paris, fiind prieten cu artişti de inestimabilă valoare: Constantin Brâncuşi, Modigliani şi Tristan Tzara. În anul 1927 a plecat la New York cu ocazia organizării unei expoziţii în care îşi prezenta picturile proprii şi a rămas în America, stabilindu-se în California, la Los Angeles şi profesând pentru început ca portretist.

Jean Negulescu

Foto. Jean Negulesco

În 1934, a intrat în industria filmului, devenind asistent de regie, iar apoi regizor principal. Desemnat să regizeze filmul „Şoimul maltez” avându-l pe Humprey Bogart în rolul principal, a înlocuit după două luni cu faimosul John Houston. Trebuie remarcat însă că în 1948 a fost nominalizat la categoria „cel mai bun regizor” cu filmul „Johnny Belinda”. Nu a câştigat Oscarul, dar a avut bucuria şi mândria de a o vedea pe interpreta rolului principal din pelicula sa, Jane Wyman, jubilând ca „cea mai bună actriţă”.

Jean Negulesco a regizat în 1953 comedia romantică de un răsunător succes „Cum să te căsătoreşti cu un milionar”, film în care le are ca protagoniste pe Marilyn Monroe, Lauren Bacall şi Betty Grabel, fiind prima peliculă filmată în noua modalitate „CinemaScope”, adică pe ecran lat. Din 1960, Jean Negulesco a trăit în Spania, la Marbella, unde a murit în 1993, în urma unui atac de cord. Mai trebuie spus că românul american nominalizat la Oscar are o stea la Hollywood Walk of Fame, pe Bulevardul Hollywood la Nr. 6212.

Actorul Edward G. Robinson a fost una dintre figurile legendare ale Hollywood-ului în anii ’40. Născut în Bucureşti la 12 decembrie 1893 cu numele de Emanuel Goldenberg, a emigrat cu părinţii săi în Statele Unite la vârsta de doar 10 ani. A devenit celebru prin rolurile de gangster care i-au adus un mare succes, figura sa de „băiat dur” devenind emblematică pentru mafiotul american al acelor ani.

Filmele care l-au făcut celebru au fost „Kid Galahad” şi „Key Largo”, dar de mare succes au fost şi „Cele 10 porunci” şi „The Cincinatti Kid”. În multe pelicule partenerul său a fost Humphrey Bogart. Este demn de menţionat că Robinson a fost distribuit de primul regizor al filmului „Naşul”, Peter Bogdanovich, în rolul principal, Vito Corleone. Francis Ford Copolla, cel care l-a înlocuit pe Bogdanovich, l-a preferat însă pe Marlon Brando. Din păcate, cu toată faima şi strălucirea câştigate cu filmele sale, Edward G. Robinson nu a fost nominalizat niciodată pentru un premiu Oscar. Cea care a îndreptat, mai târziu, această reală inechitate a fost Academia de Film Americană care în anul 1973 i-a acordat Oscarul pentru întreaga activitate, dar, ca o ironie a sorţii, Robinson a murit cu două săptămâni înainte de ceremonia de înmânare a prestigioasei statuete. Trebuie însă reţinut că actorul Edward G. Robinson a rămas singurul artist de origine română încununat cu un Oscar.

Începând cu anul 1967, România a avut aproape la fiecare ediţie propria sa propunere de nominalizare pentru Oscarul ce se acordă pentru cel mai bun film străin: „Răscoala” (1967), regizat de Mircea Mureşan, „Columna” (1969), în regia Mircea Drăgan, „Mihai Viteazul” (1972), „Osânda” (1977), „Ciuleandra” (1986), „Noi, cei din linia întâi” (1987), acestea patru, din urmă, regizate de Sergiu Nicolaescu, care după 1989 a mai avut o peliculă propusă de Centrul Naţional al Cinematografiei, „Orient Express”, film lipsit de şansa de a intra în selecţia finală. În 2008, Cristian Mungiu, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost cel mai aproape de performanţă, nenominalizarea sa printre cei cinci candidaţi la Oscar stârnind uimire şi proteste chiar din partea criticilor americani de film. La începutul anului 2016, propunerea României la Oscar pentru film străin a fost filmul „Aferim” al lui Radu Jude, film care a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.

levente-molnar

Foto. Levente Molnar

În fine, la Oscar 2016, din distribuţia lungmetrajului maghiar „Son of Saul”, regizat de Laslo Nemeş, care a obţinut premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, face parte şi actorul român Levente Molnar de la Teatrul Maghiar din Cluj Napoca. Pelicula a triumfat la această categorie la care au concurat filmele „Embrance of the Serpant”, „Mustang”, Theeb” şi „A War”.

Dorin Nadrau.Poza noua

Foto autor: Dorin Nadrau

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors