Cazul Struma și oferta mareșalului Antonescu

Posted by Stefan Strajer On February - 11 - 2016

Prin librăriile americane

Cazul Struma și oferta mareșalului Antonescu

 

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

 

În 16 decembrie 1941 vasul Struma sub pavilion panamez părăsește Constanța având la bord 769 evrei români emigranți cu destinația finală Palestina. Ajung la Istanbul unde autoritățile turcești nu le permit nici să debarce nici să-și continue drumul. Arabii făceau presiuni să nu le permită debarcarea iar britanicii, care controlau Palestina, să nu-i lase să ajungă acolo. Timp de zece săptămâni vasul rămâne ancorat în rada portului, pasagerii fiind aprovizionați cu alimente și medicamente de către comunitatea evreiască din oraș. Britanicii, la presiunea organizațiilor evreiești, acceptă în final să acorde certificate palestinene dar numai pentru 70 de copii.

Deși autoritățile turcești au promis că nu vor intreprinde nimic până în 26 februarie, în 23 februarie poliția turcă intervine în forță cu 80 de polițiști. Înfrâng opoziția pasagerilor și cu un remorcher tractează vasul Struma 30 de mile (aprox. 48 km) apoi îl abandonează seara în Marea Neagră, fără să fie aprovizionat cu alimente, apă, carburanți și cu motorul aflat în reparație.

În dimineața zilei de 27 februarie 1942, vasul Struma se scufundă. Din cei 769 pasageri reușește să supraviețiuască unul singur: David Stolier. El descrie ce s-a întâmplat astfel: „Marea era foarte liniștită. Vasul stătea pe loc. Brusc, cu puțin înainte de ora nouă dimineața, o puternică explozie zguduie vasul care în câteva minute se scufundă. Eu am fost aruncat peste bord de forța exploziei1“ (pag.582). Se agață, la fel ca alți naufragiați, de bucățile de lemn de la suprafață, dar din cauza apei reci, rând pe rând se scufundă toți astfel că până la amiază rămâne singur. Șansa lui a fost haina de piele pe care o purta și care l-a protejat de frig. A doua zi dimineața a fost salvat de un mic vas turcesc.

Dezastrul vasului Struma a atras atenția lumii asupra situației evreilor din țările Axei. Opinia publică britanică face presiuni asupra guvernului pentru a permite emigrarea în Palestina, iar Marele Muftiu al Ierusalimului face presiuni să nu fie acceptați emigranți evrei. Nemții transmit instrucțiuni Misiunii Germane de la București să facă presiuni asupra autoritților românești să fie mai restrictivi în acordarea vizelor de emigrare. Mareșalul Antonescu informează organizațiile evreiești că au fost depuse 75.000 de cereri de emigrare, dar pentru a le onora statul român estimează cheltuieli de 100 milioane de dolari, sau 1.330 $ de persoană, pe care așteaptă să-i fie decontați de organizațiile evreiești. Referitor la această ofertă Killinger, ambasadorul Germaniei la București, i-a spus lui Lecca, ministrul român care se ocupa de evrei, că Antonescu: „vrea să lovească două păsări cu o singură piatră să scape de un mare număr de evrei într-o manieră confortabilă” (pag.583). Congresul Mondial Evreiesc acceptă oferta și solicită Departamentului de Stat al SUA să-i permită să deschidă un cont în Elveția în care să adune donațiile și să facă decontările către România. Britanicii fac presiuni asupra americanilor să nu permită deschiderea contului pe motiv că România este țară beligerantă, de fapt ca să blocheze emigrarea evreilor români în Palestina. După opt luni este în sfârșit aprobată licența pentru deschiderea contului din Elveția. SUA însă nu mărește cota de imigranți pentru evreii din sfera de influență a Axei. Preferă să-și folosească infrastructura navală pentru a transporta prizonierii de război germani. Între 1942 și 1945 au fost transportați în SUA 371.683 prizonieri germani și 50.273 prizonieri italieni. (Pag.584). Până la urmă britanicii acceptă să mărească cota totală anuală de imigranți în Palestina de la 15.000 la 20.000. Foarte puțini evrei însă au ajuns în Palestina ca urmare a acestui aranjament. Oferta lui Antonescu a fost torpilată și de puterile Axei și de Aliați. Deși rezultatul ofertei a fost mic „el a arătat lumii România nu a barat drumul evreilor care doreau să părăsească țara” (pag.585).

struma-3

Revenind la naufragiul vasului Struma s-au făcut diverse ipoteze privind cauza. S-a presupus că s-a lovit de o mină, că ar fi fost torpilat de un submarin german, că s-ar fi scufundat pentru că era șubred, lăsând să se înțeleagă responsabilitatea autorităților românești care i-au permis să iasă în larg. Adevărul a ajuns să fie cunoscut după 36 de ani când au fost publicate documente din arhiva flotei sovietice. Vasul Struma a fost torpilat de un submarin sovietic. Referitor la acest eveniment apare în arhivă următoarea apreciere: „Sergentul major U.D. Cenov, comandant de unitate, sergentul G.G. Nosov și soldatul operator torpile din cadrul Flotei Sovietice de Război, I.M. Filatov, au demonstrat un curaj exemplar în acțiune”2 (pag. 296). Să recapitulăm: marea era liniștită, vizibilitate perfectă la ora nouă dimineața, pavilion panamez, deci o țară neutră, vasul era de pasageri nu de război (n-avea tunuri, mitraliere sau torpile), vasul era în derivă (avea motorul oprit), probabil că pe punte se vedeau pasagerii și atunci ce-o fi fost în mintea acestor „bravi” marinari sovietici atunci când au decis să-i trimită o torpilă? Încă o dovadă a gradului de dezumanizare a omului nou sovietic. Despre ce „curaj exemplar în acțiune” poate fi vorba când ataci un vas civil, fără nicio posibiltate de ripostă? Nici până astăzi oficialitățile rusești nu și-au exprimat regretul pentru că au provocat moartea a 768 bărbați, femei, din care 70 de copii.

Despre oferta mareșalului Antonescu de a permite să emigreze toți evreii români care doresc s-o facă s-a vorbit foarte puțin în lucrările de specialitate. Dacă Aliații ar fi onorat-o multe suferințe ale evreilor deportați în Transnistria ar fi fost evitate și multe vieți salvate.

*

Bibliografie

  1. Nora Levin. The Holocaust. The destruction of European Jewry 1933-1945, editura Schocken Books, New York, 1973, pag.581-584.
  2. Martin Gilbert. The Holocaust. A History of the Jews of Europe during The Second World War, editura Henry Holt and Company, New York, 1986, pag. 296.

Foto.Ioan-Ispas

Foto. Ioan Ispas

2 Responses to “Cazul Struma și oferta mareșalului Antonescu”

  1. petre marin says:

    A vem isterici si patrioti care trebuie sa se aplece mai mult asupra evenimentelor reale nu dupa interesele mai marilor lumii. FELICITARI DRAGA NICA .

  2. Ioan Ispas says:

    Mulțumesc ! Mă bucur că citiți această publicație patriotică.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors