March 18, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

I will always love you

3 min read

12308818_10206575695685947_5866869033266850226_n (1)

 

Aseară cineva mi-a amintit de filmul The Bodyguard, de Whitney şi Kevin Costner şi de cântecul acela care, dincolo de film, dincolo de moarte, va rămâne pentru totdeauna.
Nu a fost cotat ca fiind un un film bun, dar a fost un film cu mult public. Pentru că el, pentru că ea, pentru că I will always love you.
Am ascultat din nou acel cântec, am revăzut secvenţe din film şi am zâmbit, Whitney avea voce și buze atât de frumoase iar Kevin, cândva, era bărbatul meu preferat.
Apoi am văzut un videoclip cu discursul lui la moartea ei.

Suntem iubiţi de câţiva oameni în viaţă. Nu de prea mulți.
Suntem iubiţi de străini care ne devin fie parteneri fie amintiri plăcute sau devastatoare.
Cred cu tărie că cei câţiva care ne-au iubit, într-un fel ciudat şi atât de omenesc, încă o fac; pentru că acele iubiri, fie că s-au terminat din cauze naturale, fie că am forţat asupra lor dezastre, rămân undeva în inima noastră aşa cum şi noi rămânem în inima lor.
Uneori suntem iubiţi de cei care nu au acces la inima noastră pentru că soţ/soţie, pentru că wrong place/wrong time, pentru că soarta.

Noi ne trecem, ei se trec, timpul îşi spune cuvântul şi uitarea îsi face datoria. Dar iubirea care a fost, rămâne. Chiar ignorată, rămâne.

Vocea lui Kevin s-a frânt de câteva ori. Ochii lui reţineau bărbăteşte lacrimile.
Nu știu dacă pe timpul filmărilor au fost atraşi unul de celălalt deşi chimia dintre personajele lor era vizibilă. Apoi m-am gândit că ar fi fost imposibil ca el să ştie atâtea lucruri despre ea, despre felul ei de a fi, despre copilăria ei, dacă nu ar fi există o oarecare atracţie.

Nu cobori în tine însuţi atât de adânc şi nu îl tragi şi pe celălalt în adâncimile tale dacă nu ar exista un fel de atracţie mutuală. Dacă nu ar exista dorinţa aceea atât de normală de a te destăinui unui om care contează.
Prea puţini oameni ne fac să vorbim despre noi şi despre durerile şi amintirile noastre, nu-i aşa?

Printre hohotele de râs amestecate cu cele de plâns, între vocea frântă a lui Kevin şi amintirea acelui I will always love you… m-am întrebat dacă el a reuşit să îi spună vreodată ceea ce a însemnat femeia Whitney pentru el.

Cât de târziu în viață auzim ceea ce vrem să auzim din partea unui om?
Câte regrete rămân în urma iubirilor care nu numai că nu au putut fi mărturisite ci au fost strivite și îngropate în fașă din cauza imposibilității de a fi materializate.
Uneori eşti iubit de oameni care nu au nici voie nici dreptul să te iubească. Şi totuşi o fac pe riscul propriei inimi. De ce? Pentru că iubirea nu întreabă niciodată.
Intră în cochilia ta, te fragilizează pentru o vreme, îţi introduce un drog în vene apoi dispare lăsându-te euforic. Sau leșinat la marginea drumului.

Am mai ascultat o dată cântecul şi mi-am amintit cuvintele spuse după un sfert de secol de un om care m-a iubit cândva ,,Ai fost şi vei fi iubită,,
N-am răspuns niciodată la acea …constatare, simplu pentru că am ştiut. Pentru că şi inima mea a fost euforică şi sângele meu a fost anesteziat de câteva ori de oameni care îşi au locul lor în inima mea.
Adevărul este că toţi trăim în cochilii personale. Rar lăsăm pe altcineva în interior şi, atunci când o facem, în loc să devenim mai puternici, devenim fragili. Și totuși devenim dependenți de aceasta stare pentru că atunci când iubim este prima oară când creierul și inima ajung la un consens.Fragili si ușor de frânt.

Dar câtă puterea există totuşi în toată această fragilitate…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.