Emigranţi români consemnaţi de istoria Americii până la sfârşitul primului Război Mondial

Autor: Dorin Nădrău (Grand Rapids, Michigan)

 

Atât literatura izvorâtă din interesul celor preocupaţi de diaspora, precum şi relatările scrise şi orale ale americanilor de origine română (în majoritatea lor, urmaşi ai foştilor imigranţi plecaţi din provinciile Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Bucovina) sunt cvasiunanime în a considera că începuturile emigrării românilor în S.U.A. datează din perioada imediat următoare anului 1850. Oficial, statisticile nord-americane menţionează pentru prima oară, la rubrica privind naţionalitatea, abia în 1881, prezenţa a 11 imigranţi români. Cu toate acestea, informaţiile ulterioare furnizate de statisticile oficiale, precum şi documentele private din România şi America ale românilor americani atestă că emigrarea în S.U.A. a românilor a început cu mult înainte.

Astfel, către jumătatea secolului al XVIII-lea, a fost consemnată cu certitudine prezenţa unui vrednic român în Lumea Nouă: în luna martie a anului 1775 ilustrul om de ştiinţă, diplomat şi luptător pentru independenţa americană Benjamin Franklin, semnala într-o corespondenţă relaţia sa cu Samuel Damian, preot ortodox român din Transilvania, precum şi prezenţa acestuia în America. Profund interesat de un domeniu nou al fizicii, electrostatica, în care se iniţiase în Europa, prin contactul cu savantul american, el îşi adânceşte cunoştinţele în acest domeniu. Samuel Damian şi-a câştigat existenţa cu demonstraţii şi experienţe efectuate cu aparate electrostatice proprii în mari oraşe ale Americii coloniale, ca Philadelphia, Charleston ş.a. Susţinută şi animată de pasiunea comună pentru ştiinţă, relaţia celor doi se constituie într-un episod incontestabil al relaţiilor timpurii româno-americane, având o evidentă semnificaţie simbolică.

Lucrările de specialitate apeciază că prima etapă a imigrărilor româneşti în S.U.A., constând din câteva zeci de persoane, s-a înscris într-un proces european general, anume refugierea unei părţi a revoluţionarilor din Europa în America după înăbuşirea Revoluţiei de la 1848, în contextul indubitabil al declanşării prigoanei antirevoluţionare în toate colţurile vechiului continent aprinse de flacăra revoluţiei.

Din punct de vedere al evaluării corecte a prezenţei româneşti pe pământ american, se poate afirma cu convingere că secolul al XIX-le este secolul Pomutz. Născut în anul 1818 în oraşul Gyula din imediata apropiere a graniţei Ungariei cu România, George Pomutz provenea dintr-o familie română ortodoxă, aflată ea însăşi în pribegie. A urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Pesta şi a practicat pentru puţin timp magistratura. În 1848, din motive încă neelucidate, se înrolează în armata naţională ungară, având gradul de căpitan, decizie care îi va scimba, cu consecinţe imprevizibile, tot restul vieţii.

După înfrângerea revoluţiei maghiare, împreună cu alţi douăzeci de camarazi pleacă la Paris, de aici la Londra, iar apoi, în februarie 1850, în Statele Unite unde cere azil politic. George Pomutz primeşte în 1855 cetăţenia americană „cu toate drepturile şi privilegiile” şi în 1861 se înrolează ca sublocotenent în Regimentul de Voluntari 15 Infanterie, Iowa (stat admis în  Uniune în 1846). Guvernatorul statului Iowa îl considera în anul 1865 „printre cei mai capabili şi mai merituoşi ofiţeri”. Participă la Războiul Civil cu rezultate remarcabile datorate unor memorabile fapte de arme, iar în anul 1862 este grav rănit în luptele de la Shiloh, fiind avansat în anul 1863 la gradul de maior, apoi la gradul de colonel, iar în 1865, iar prin ordinul din 22 Iunie 1867, la general de brigadă, grad acordat începând cu 1867 pentru merite deosebite. Preluând comanda Regimentului 15 Infanterie, Iowa, participă la cinci campanii decisive împreună cu celebrul general William Tecumseh Sherman, alături de care defilează la 24 Mai 1865, la încheierea ostilităţilor, pe Bulevardul Pennsylvania din Washington în faţa preşedintelui Andrew Johnson şi a membrilor cabinetului american. Merită menţionat că bătălia pentru Atlanta, la care George Pomutz a luat de asemenea parte, este considerată în unanimitate de istorici „o confruntare a uriaşilor”. A fost numit consul în 1866, apoi consul general al Statelor Unite la St. Petersburg n anul 1874, rămânând în funcţie până în anul 1878 când este înlocuit de succesorul său, William H. Edwards. A murit în 1882 în împrejurări rămase neclare, în oraşul nopţilor albe.

Mai trebuie precizat că George Pomutz n-a fost doar militarul probând cu prisosinţă bravură, inegrutate şi abilitate de comandant, ci a fost şi un mare diplomat şi om de cultură, autor al cel puţin două lucrări remarcabile, dintre care una merită menţionată, şi anume, istoria, apreciată ca cea mai exactă până astăzi, a Regimentului 15 Infanterie, Iowa. Contemporanii l-au preţuit ca pe un „om de cultură universal” care părăsind Europa după înfrângerea unei revoluţii, cea din 1848, a contribuit decisiv la la victoria altei revoluţii, cea împotriva sclaviei, peste Ocean.

În Iowa, George Pomutz s-a aflat în tovarăşia mai multor camarazi de arme din timpul revoluţiei transilvane, dintre care cel mai apropiat îi era un anume Dragoş. Un alt român participant la Războiul Civil american a fost moldoveanulă Eugen Alcaz, despre care se crede că a căzut în lupta de la Bull Run din 18-21 Iulie1861. Într-o alta variantă, Eugen Alcaz, rudă cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a urmat cursurile Şcolii Superioare de Aplicaţii Militare din Metz, Franţa, s-a înrolat apoi în armata preşedintelui Abraham Lincoln şi a fodt numai grav rănit la Bull Run, după care, revenit în Moldova, a fost colonel în armata română şi a murit în anul 1892. Căpitanul Nicolae Dunca, ucis în Războiul Civil în 1862 şi Constantin Teodorescu, mort în explozia unui vas de război în portul Havana, în 1892, sunt alţi doi militari români în armata americană.

George-Pomutz

Foto. Generalul George Pomutz

În fine, se cuvine subliniate atitudinea întregii comunităţi românilor din America acelor ani faţă de opţiunile politice majore ale naţiunii americane, precum şi angajarea morală şi materială în efortul de război general al Americii din anii 1917-1918. Astfel, situaţia internaţională deosebit de dificilă de la încheierea celui de-al doilea an de război, orientarea tot mai vădită a opiniei publice şi a politicii guvernului american către Puterile Aliate europene, a generat afirmarea poziţiei românilor din S.U.A. în primul schimb de mesaje dintre Uniunea Societăţilor Româneşti din America (U.S.R.A.) şi Casa Albă. Răspunsul primit de la Washington relevă aprecierea pozitivă a şefului puterii executive americane faţă de atitudinea loială şi de angajare politică a grupului românilor americani.

Declaraţia de război a Statelor Unite împotriva Germaniei de la 7 Aprilie 1917 a găsit mişcarea de organizare a voluntarilor români gata pregătită, astfel că la apelul preşedintelui Wilson de la 20 Aprilie 1917 de înrolare voluntară în armatele S.U.A. au răspuns peste 6000 de români cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani. Trebuie să mai menţionăm faptul că, după intrarea S.U.A. în războiul mpotriva Germaniei şi Austro-Ungariei nici un român transilvănean din America nu a făcut uz de cetăţenia austro-ungară pentru a refuza serviciul în armata americană, U.S.R.A. desfăşurând în acest sens o susţinută activitate mobilizatoare pe lângă recruţii români din diferite unităţi militare.

Efortul material şi uman al românilor din America a constituit în anii războiului şi în cei următori obiectul unor aprecieri elogioase atât în Congresul american, cât şi în coloanele presei americane. Semnificativă pentru sacrificiile emigraţiei româneşti este o declaraţie făcută la acea vreme de John Cooper, membru al Congresului Statelor Unite, care cu ocazia adunării naţionale a românilor din Youngstown, Ohio din 9 Martie 1918 omagia astfel comportamentul exemplar al românilor transilvăneni înrolaţi în armata americană: „Românii din America, în proporţie cu numărul lor, au dat armatei Statelor Unite mai mulţi soldaţi decât orice alt popor din America. Mă simt dator a elogia îndeosebi pe românii din Youngstown care au întrecut toate celelalte colonii (…)”.

Dorin-Nadrau

Foto. Dorin Nadrau

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors