March 28, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Generalul american, de origine romana, Simeon G. Trombitas

8 min read

Generalul american Simeon G. Trombitas

-o succintă prezentare biografică-

Autor: Dorin Nădrău (Grand Rapids, Michigan)

 

Demersul de a redacta o cât de sumară sinteză a biografiei generalului american Simeon G. Trombitas este unul destul de anevoios, chiar dacă modesta mea lucrare se va concretiza doar într-un articol de jurnal. Motivaţia acestei acţiuni ţine însă de starea mea de nedisimulată vibraţie lăuntrică determinată de impresionanta sa carieră. Scurta prezentare biografică constituie incontestabil o invitaţie mereu actuală de a cerceta ceea ce ne aparţine, ceea ce ne caracterizează şi ceea ce ne uneşte într-o lume tot mai frecvent îmboldită spre izolare.

Generalul Trombitas 1

Foto. Generalul Simeon G. Trombitas

Dificultatea de a mă referi la distinsa personalitate rezidă în două împrejurări, fără îndoială, specifice. În primul rând, complexitatea carierei sale militare este indiscutabil una de excepţie. Din acest motiv, este imperativ necesar să redau aspecte de viaţă esenţiale, neviciate de subiectivisme, şi nu aprecieri care să constituie relatări care să poată fi puse în slujba unei mitologii a mistificării şi fabulaţiei. În al doilea rând, vreau să semnalez de la început că nici educaţia militară şi nici gradele şi funcţiile militare nu corespund în totalitate celor omoloage în organizarea şi structura armatei române, fapt pentru care sunt nevoit să le menţionez în limba engleză, fiind, în mod evident, instituţii proprii armatei americane.General Trombitas 3

În ciuda acestor „impedimente”, sentimentul de respect profund pe care îl impune eminentul militar cu rădacini ancestrale în România mă determină să aştern aceste rânduri în semn de veritabilă admiraţie, preţuire şi mândrie etnică pentru ceea ce îl defineşte cu limpezime: înfăţişare distinctiv militară prin excelenţă, strălucite rezultate, abilitate, bravură, integritate.

În succinta mea prezentare biografică, implicând în mod firesc şi câteva informaţii privind arborele genealogic, vreau să remarc cu sinceră plăcere că bunicii generalului Simeon G. Trombitas, George şi Paraschiva Trombiţaş, au fost români din localitatea Beclean, din apropierea oraşului Făgăraş din Ardealul nostru românesc. Părinţii generalului, John şi Dorothy Trombitas, s-au stabilit în Warren, statul Ohio, unde şi-au crescut cei doi copii, Simeon şi John, fiind recunoscuţi ca oameni umili, nefăcând niciodată paradă de reuşitele fiilor lor. Este demn de amintit că ambii băieţi au fost botezaţi la Biserica Ortodoxă „Învierea” din amintitul oraş.

Generalul Trombitas 2

Fratele generalului a desfăşurat, de asemenea, o carieră militară, făcând parte din U.S. Coast Guard. De altfel, e neapărat necesar să subliniez o uluitoare constatare, anume că cei doi fraţi provin dintr-o familie de adevăraţi patrioţi americani. În acest sens, trebuie amintite câteva aspecte relative la implicarea în evenimentele istorice majore la care America a fost parte. Astfel, tatăl, John, s-a înrolat în „the Army Air Corps“ la 8 decembrie 1941, a doua zi după ce Pearl Harbor a fost bombardat. Unchiul Charles Trombitas, care locuieşte în Niles, Ohio, a participat cu dăruire la operaţiunile de transport şi protecţie a soldaţilor şi echipamentelor militare în timpul invaziei din Normandia (Franţa), operaţiune de o importanţă decisivă în istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Un alt unchi, George Trombitas, a luptat şi el în cel de-al Doilea Război Mondial, participând la bătălia de la Bulge (Belgia) şi scăpând ca prin urechile acului în timpul unor misiuni pe care le-a avut. Acesta, după întoarcerea din război, a absolvit „the Ohio State University”, iar mai târziu a devenit superintendent.

Găsesc de cuviinţă că simplele mele consideraţii, însemnând în fapt câteva referinţe de admiraţie şi preţuire pentru bunul renume dobândit cu incontestabilă onoare de generalul Simeon G. Trombitas, pot fi întregite în mod strălucit cu o evocare vrednică de interes prin similitudinea izbitoare privind locul şi rolul unui alt general de origine română în cadrul armatei americane, George Pomutz, cel care din punct de vedere al prezenţei româneşti pe pământ american, a dominat secolul al XIX-lea. Născut în 1818 în orăşelul Gyula din Ungaria, situat la graniţa cu România, într-o familie de români de religie ortodoxă, aflată ea însăşi în pribegie, a parcurs o viaţă de erou de roman, a fost un personaj extraordinar şi, cu siguranţă, o mare personalitate a exilului românesc. General de brigadă, participant la Războiul Civil, numit de istoriografia americană „a universal scholar” şi „a man of prominence, and of great culture, and education”, îndemna cu credinţă în iulie 1865: „să arătăm prin purtarea şi faptele noastre (…) că vom fi de-a pururi cetăţeni iubitori de pace, în vremuri de pace, aşa cum am fost adevăraţi luptători, în vremuri de război”.

Este un motiv de aleasă şi emoţionantă satisfacţie să constatăm că astăzi la cel mai înalt nivel al ierarhiei militare a U.S Army se află un alt nume românesc rostit cu veneraţie: Simeon G. Trombitas.

În fine, nu cred că poate fi altceva mai potrivit pentru a încheia decât a reproduce întocmai biografia aprobată spre publicare de U.S. Army, în forma sa integrala, originală, în limba engleză:

„Major General Simeon G. Trombitas graduated from the United States Military Academy in 1978 with a Bachelor of Science degree. He was commissioned as a U.S. Army Second Lieutenant in the Infantry Branch. His military education includes: the Infantry Officer Basic Course, the Armor Officer Advanced Course, the Army Command and General Staff College, and the Armed Forces Staff College. He also earned a Master’s Degree in National Security Strategy from the Army War College. Major General Trombitas began his active duty career in the 2nd Armored Division as an Infantry Platoon Leader, Scout Platoon Leader and Company Commander at Fort Hood, Texas. He was assigned to the Joint Readiness Training Center as a Senior Infantry Company Observer Controller. He served three tours in the 7th Special Forces Group (Airborne) as Operational Detachment “A” Commander, Company Commander, Battalion Operations (S3) Officer, Group Executive Officer and Battalion Commander. Assigned to USMILGP El Salvador he served as Senior Advisor to the 4th (El Salvadoran) Infantry Brigade. He served as the Assistant Deputy Director for Operations of United States Army Special Operations Command and Commander, US Army Garrison, 7th Infantry Division and Fort Carson, Colorado. His joint assignments include: Deputy Director of Operations (J3) with Special Operations Command in Panama; Commander, U.S. Military Group in Colombia; and Chief Regional Special Operations Division Joint Staff in Washington, D.C. Major General Trombitas has served as a general officer in various duty assignments beginning as the Commanding General of Special Operations Command, Korea. Following Korea, he assumed command of the Iraq National Counter-Terrorism Force Transition Team during Operation Iraqi Freedom. He was then assigned as the Special Assistant to the Commanding General, U.S. Army Special Operations Command at Fort Bragg, North Carolina. MG Trombitas commanded United States Army South from 2009 to 2012, and most recently served as Senior Defense Official / Defense Attaché at the U.S. Defense Attaché Office in Mexico. He is married and has two sons. Major General Trombitas’ awards and decorations include the Distinguished Service Medal and Bronze Star with “V” device. He holds the Combat and Expert Infantryman Badges, Master Parachutist Badge, Ranger Tab and Special Forces Tab.” (Biography approved for publication by the U.S. Army, United States Defense Attache Office – Mexico City, Mexico).

(O traducere relativă în româneşte: Generalul-maior Simeon G. Trombitas a absolvit Academia Militară a Statelor Unite în 1978, cu o diplomă de „Bachelor of Science”, fiind repartizat ca sublocotenent în Filiala de Infanterie US Army. Educația sa militară include: curs de bază a Infanteriei, curs major de Comandă al Forţelor Armate și al Colegiului Major de General de Armată. A obținut diploma de Master în Strategia Națională de Securitate de la Colegiul de Război al Armatei. A început serviciul activ în a 2-a Divizie Blindată ca lider de pluton la Fort Hood, Texas, apoi la Centrul Naţional de Recrutare şi Instruire pentru Infanterie ca inspector general. A fost apoi repartizat în cadrul forţelor speciale şi a servit trei tururi în al 7-lea Grup de Forţe Speciale, ca şi Comandant de Companie şi Ofiţer executiv al Batalionului de Operaţii. A servit ca şi consultant la Brigada 4 de Infanterie în El Salvador (America Centrală), apoi director adjunct asistent pentru Operațiuni Speciale la Fort Carson, Colorado. Misiunile sale includ: Director adjunct de Operațiuni Speciale în Panama, comandant al Grupului militar USA în Columbia și şef regional de Operațiuni Speciale de Divizie în Washington, DC. A servit ca ofiţer în diferite misiuni, începând ca şi comandant general de operațiuni speciale în Coreea de Sud. După care, repartizat fiind în Irak, a preluat comanda Grupului irakian naţional de combatere a terorismului din timpul operațiunii „Irak Freedom”. A fost apoi repartizat ca asistent special al comandantui general al US Army, aripa Operațiuni Speciale, la comandamentul din Fort Bragg, Carolina de Nord. A urmat în funcţia de comandant al Armatei de Sud a USA din 2009 până în 2012. Cel mai recent a servit statul în funcţia de ataşat militar al Departamentului de Apărare USA din Mexic. Este căsătorit și are doi fii. Palmaresul său militar include, printre multiple premii, distincţii şi decoraţii, medalia „Legiunea de Merit” şi „Steaua de bronz cu inscripţia „V””. Deține insignii de expert în asalt armat şi infanterie, de maestru parașutist, maestru de Infanterie uşoară și al Forțelor Speciale de forţe terestre.”)

*

Nota Redacţiei. Sursele bibliografice şi alte date despre remarcabilul general de origine română, Simeon G. Trombitas, au fost oferite autorului, de către vărul lui de gradul al doilea, George Şipoş, rezident în statul Michigan. Mulţumim domnului George Şipoş pentru dorinţa dumnealui de a face cunoscută, atât comunităţii româno-americane cât şi românilor din România, biografia strălucită a rudei sale. Demn de menţionat e că şi domnul George Şipoş este un român care nu-şi uită originele şi e implicat activ în cadrul comunităţii româneşti din statul Michigan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.