tete-a-tete, NIG și Poezia FR
4 min read
Sunt cuvinte care ţi se strâng sub piele discret, ca nişte senzori care-ţi monitorizează trăirea şi sunt cuvinte care îţi explodează în inimă ca un glonte care îşi ştie precis ţinta.
Sunt cuvinte care ţi se desfac în sânge ca nişte nuferi roşii în nopţile cu lună plină şi cuvinte care ţi se închid pe buze ca un sărut stingher…
Cuvinte care jefuiesc şi cuvinte care mângâie…
Cuvinte tari ca un shot de jack care îţi intră direct în venă, invaziv, narcotic, delirant şi cuvinte care îţi ating o fibră a sufletului aşa cum degetele unui chitarist ating uitat şi îndelung corzile unei chitare…
Uneori aceste cuvinte se strâng în poezie. O poezie care îţi reaminteşte că oamenii nu sunt decât particule ale unui întreg risipit.
Nişte întâmplări…
Întâmplări care se iubesc şi se urăsc, se împart şi se despart, se răsfiră şi se adună..
Vieţi, cărări, destine.
Doar întâmplări.
Şi din toate aceste întâmplări, peste ani şi ani, scrijelite, tandre sau aspre, spuse sau nespuse, vor rămâne doar cuvintele…
Florin Rădulescu – Poezie
simple amănunte
Motto:
poate că sunt doar un infractor
care ți-a furat zâmbetul
și l-a ascuns sub piele
pentru vecie
Freya
cuvintele au murit la datorie
frumos aliniate
eroic chiar
în războiul buzelor noastre
au săpat zadarnic tranșee
sub coastele verilor
fierbinți mereu atât de fierbinți
atât de lascive
ascunzători inutile
pentru o nefericire comună
cuvintele au murit frumos
mitraliate de ultimul tău sărut
secerate de ultimul meu rămas bun
atingerile sunt acum departe
de pielea asta tocită
de amănunte inutile
simple amănunte
la fel de simple
ca
un
te iubesc
la capătul unei iubiri oarecare
stăm ca doi străini
la capătul unei iubiri oarecare
de cealaltă parte
frumos înrămate
niște amintiri oarecare
o mare albastră
atât de albastră
și o fărâmă de vară
pe atunci
respirația ta mi se odihnea pe palme
nu știam cum să evadez din ochii tai
nedumerit că am descoperit paradisul
nedumerit că aerul meu
înoată într-o mare albastră
atât de albastră
îmi erai ultima fărâmă de vară
la capătul unei iubiri oarecare
nu-i așa
nu-i așa că e doar o vedenie
o crudă întâmplare
că rasuflarea ta mi s-a smuls din carne
din os
și mă doare
nu-i așa că nu există verde
că iubirea e aroganță
că gândurile noastre împreunate
sunt doar o așchie
de speranță
apropierea ta agățată de piele
adâncă mi-e tot mai adâncă
iubito nu-i așa că
aerul dintre noi uneori
se transformă în stâncă
nu-i așa că ți-am dorit doar umbra
încolăcită de mine
că marginea cuvintelor
e doar sângele pulsând
în mișcări rectiline
nu-i asa că n-ai plecat niciodată
iar eu n-am rămas
două povești oarecare
despărțite de timp despărțite
de un singur pas
Baroc
Iubește-mă-n noapte, baroc,
E ceasul când, palizi și goi,
Oprim anotimpul în loc,
Ai buze cupide și moi,
Sădește în mine, adânc,
Parfumul acesta al tău ,
Speranța s-o țin la oblânc
Când mân disperarea spre hău.
Mai spune-mi că-ți sunt și că-mi ești,
Mai joacă-mi orbirea la zar,
Fereastra acestei povești
N-o-nchide. Nu încă. Nu iar.
înghit durerea, mă gândesc la tine (sonet)
înghit durerea, mă gândesc la tine,
la coapsa ta-n amurguri anxioasă,
ce-și odihnea lehamitea pufoasă
sub umbra unei pofte levantine
și mi-a lăsat iubirea-n prag, borțoasă,
sedusă-n pârg de șoapte curviștine,
despoi concupiscențe de aldine
și încă te visez, intravenoasă,
nu mă urî, ți-am bulversat sticleții
din minte, cu o simplă ambuscadă,
te mușcă bleu de gleznă o șaradă,
când ești cu amintirea-mi goală-n cadă,
și când te strâng cu dragoste pereții
o să observi că azi sunt fiul ceții…
Serial Killer
să nu-mi vorbești despre singurătate
nu face asta
am sugrumat umbra ei
cu mâinile goale
sau
măcar am încercat
nu mă poți condamna
țin în brațe
amintirea ta
ucisă
în fiecare seară
Icoana ta o scrijelesc cu spada (sonet)
Icoana ta o scrijelesc cu spada
Indiferenței oploșite-n vine,
Sunt mlaștină de puhave rutine,
N-am lacăte să-ntemnițez tornada
Ce-a deflorat iubirea din retine,
Retras în turn, voi comanda rocada
Șaradelor, am îngropat balada,
Cu hangerul uitării-nfipt în mine.
Mă chemi pe sub iașmac de fum, ispită,
Dar azi, strivesc romanța dintre noi,
Și ochii mei sunt morți, niște strigoi,
Sărmane umbre rătăcind în ploi;
Duc flamura iubirii, hăcuită,
Nu te cunosc. Tu nu mi-ai fost iubită!
somewhere in time
undeva
pe o plajă
într-un vis cu gust de femeie
amintirea ta aleargă desculță pe nisip
îmi zâmbește
ca și cum
inima mi-ar fi întreagă
ca și cum
n-aș fi murit atunci