tête à tête, NIG și Constantin Ciucă. Despre femei

Posted by Nuta Istrate Gangan On July - 31 - 2015

10433148_1431550847160388_243935307712578838_n

 

 

 

Domnelor și domnilor, pentru o vreme, tete-a-tete-urile mele se vor concentra puțin asupra unui subiect fierbinte : Femeia.
Femeia așa cum este vazută ea de bărbații care vor avea curajul să deschidă Cutia Pandorei.
Astăzi, scriitorul Constantin Ciucă, Domnul www.Kuppi.ro.

Constantin Ciucă:,,Există, din păcate, în lumea asta femei atât de frumoase încât simpla lor apariție are un efect ginecocid. Altfel spus, unde apare o femeie ca asta, celelalte femei din jurul ei dispar brusc. În locul lor lumea rămâne populată de această femeie unică iar tu rămâi cu ea în minte, vrăjit, săptămâni sau luni de zile ca într-o pușcărie în care singuru vizitator care îţi este permis este această femeie.,,

O sancțiune severă, cu executare, asta este o femeie frumoasă.

O sancțiune pe care o primești fără să fi făcut de fapt nimic rău sau nepermis. Sigur că este nedrept.

 

 


NIG: Stiu foarte putine lucruri despre scriitorul Constantin Ciucă. Ce ar trebui sa stiu?

CC: Ar trebui să știi că de mic mi s-a părut că ceva e în neregulă cu lumea asta.

Pentru mine, tot ce am învățat la școală, a fost un delir decorativ care încerca să traducă logic lumea din jur. Adică pentru mine școala nu a însemnat niciodată formule, texte, cifre, figuri. Nu. Pentru mine școala a fost o succesiune nesfârșite de pictograme desenate pe tablă sau în manuale prin care ochii mei încercau să pătrund înțelesul lucrurilor care mă înconjurau, să mă facă să mă obișnuiesc cu ele ca să mă simt confortabil în mijlocul lor.

Doar că mereu ceva lipsea. Ceva lipsea întotdeauna. Iar lipsa aceasta, deși eu nu eram decât un copil, cam neastâmpărat, ce-i drept, mă făcea să mă culc seara neliniștit și mă trezesc la fel de neliniștit dimineața. De parcă încă de pe atunci aveam nevoie de o cană de ceai de tei și un Xanax.

Prin urmare, pe la zece ani am început să mâzgălesc poezii într-un carnețel în care îmi țineam poza unei femei frumoase cu țâțele goale decupată dintr-o revistă. Am observat că făcând lucrul ăsta mă simțeam mai bine. Apoi am avansat și prin clasa a noua, ca să scap de poluțiile nocturne din ce în ce mai dese, am început un roman plicticos despre cum îi dădeam bomboane fondante și îi făceam declarații mincinoase unei colege de la Casa Pionierului. Am observat că scriind,mă simțeam și mai bine.

Adică, ce lipsea pictogramelor de la școală, era un dressing de emoție și fierbințeală turnat peste înțelesurile lor seci. Trecerea pictogramelor lumii prin suflet.

Și uite așa am ajuns de tânăr să cred că literatura are nevoie de mine în aceeaşi măsură în care eu aveam nevoie de ea.

 

 

NIG: Ce ar trebui să NU stiu?

CC: Această întrebare conține răspunsul în ea însăși.

NIG: Ne place sa spunem ca nu există femei urate. Exista?

CC: Aveam în facultate o profesoară de literatură monstruos de urâtă. Era deșirată și ciolănoasă, scheletică și noduroasă, cu un gât subțire de un alb nesănătos sub care, când venea cu bluze mai decoltate, i se vedeau, reliefate, claviculele și oasele sternului exact ca în planșele de anatomie. Avea niște buze extrem de mobile și de aceea, când vorbea, dezveleau niște dinți apocaliptici, cât niște lopeți de infanterie, îngălbeniți de nicotină și încălecați unul peste altul pe vecie. Părul îi era rar și tuns băiețește iar prin el i se vedea pe alocuri pielea capului de parcă tocmai începuse să ia citostatice și să facă radioterapie. Dar ceea ce era cel mai horror la ea, era râsul. Slabă și puțină cum era, te-ai fi așteptat abia să o auzi când vorbește. Nicidecum! Avea o voce îngrozitor de groasă și puternică iar când râdea te speriai pentru că era exact răsul ăla hăhăit și sinistru din filmele cu Dracula, care răsună îndelung și înspăimântător în adâncul întunecat al nopții.

Ce mai tura vura, era monstruoasă! În sinea mea, atunci când se întâmpla să mă gândesc la ea, o compătimeam.

În schimb, era extrem de inteligentă. Dezinhibată și spirituală.

Acum s-a întâmplat că într-o vară eram la Costinești, și nu mă refer la Costineștiul de acum care a devenit o stațiune anonimă ci la satul acela ușor suprarealist din alte vremuri, și, peste cine dau pe plaja de nudiști? Peste profesoara de literatură cu pricina, desigur, care, de pe un cearceaf îngust, la fel cum era și ea de îngustă, fuma una din țigările proaste care nu îi lipseau niciodată și se uita peste mare.

În seara aceea am invitat-o pe o terasă la o bere. Nu știu cât am stat și câte beri am băut. Știu doar că am vorbit despre literatură, despre scriitori și cărți, despre cultură și umanitate în general iar femeia aceasta, pe măsură ce ea vorbea iar eu beam bere, se transforma încet încet în altceva . Era atâta spirit în ceea ce spunea și atâta farmec, atâta informație culturală și atâta inteligență, atâta umanitate în râsul ei sinistru și atâta delicatețe în mâinile ei scheletice cu care își aprindea țigară după țigară că la un moment dat femeia din fața mea nu mai semăna deloc cu profesoara pe care o vedeam pe holurile facultății. Devenea sub ochii mei o altă ființă, cu o alta feminitate, cu o altă definiție.

După câteva ore de expunere la radiația ei culturală, la aplombul captivant cu care vorbea și la stilul pitoresc în care lega între ele idei complicate, femeia aceea din fața mea, care fuma neîncetat și râdea sinistru dezvelindu-și dinții apocaliptici, devenise cea mai frumoasă femeie din lume.

Dacă există sau nu femei frumoase și femei urâte? Da, există! Doar că ceea ce scapă de obicei înțelegerii este că femeile urâte pot deveni femei minunat de frumoase iar femeile frumoase pot deveni femei asfixiant de urâte.

NIG: Când o femeie este frumoasa?

CC: Cu cât se simte mai frumoasă, cu atât este mai frumoasă o femeie. Iar atunci când e mai frumoasă chiar decât se simte, ea devine orbitor de frumoasă.

 

 

NIG: Ca orice alt bun român(smile), chiar credeți ca româncele sunt cele mai frumoase femei din lume?

CC: Asta fără îndoială este o aiureală naționalistă născută ca să facă în ciudă masculilor din alte popoare și să încurajeze turismul matrimonial în România. Eu personal am alte gusturi. Mie îmi place privirea melancolică din ochii mistici ai rusoaicelor, îmi plac fețele copilărești ale filipinezelor și vietnamezelor, fundurile braziliencelor și felul subtil, submisiv, în care fac dragoste japonezele.

 

 

NIG: Sunt diferite femeile de pe net față de cele din viața reală?

CC: Totalmente. Pe net toate au pretenția să fie tratate cel puțin ca moștenitoarea la tron a Marii Britanii. În lumea reală se mulțumesc și cu o prăjitură cu frișcă și cu puțină conversație de bun gust, presărată cu obscenități suportabile, pe o terasă cu zorele.

 

 

NIG: Glezne, genunchi si încheieturi.

Aș mai adauga curbura gatului. Si degetul mic. Doar pentru ca unele femei au țn degetul lor mic mai multă feminitate decât au altele în întreg corpul.

Ce altceva atrage?

Sculptural, într-adevăr elementele anatomice deja enumerate sunt cele care dau în mare măsură calitatea feminității. Nu trebuie uitat nici gradul de împrăștiere al sânilor în cădere liberă, scoși adică din sutien. Uneori mă uit însă cu mare plăcere și la brațul dezgolit al unei femei, din umăr până în vârful degetelor. Sau mai bine zis al unghiilor, deoarece uneori aceste distanțe pot fi semnificativ diferite.

Și, desigur fesele.

Iar apropo de fese, mă văd obligat să fac aici o mărturisire care mă plasează foarte corect în zodia de care aparțin: mie îmi plac femeile mai plinuțe! Sunt Taur. Sunt de pământ și de carne.

Adică mie să NU îmi dai femei de pe Fashion TV sau anorectice din alea care prezintă colecțiile de vară ale nu știu cărui homosexual italian. Nu că aș avea ceva cu homosexualii, ei sunt printre puținii oameni care știu să aprecieze valoarea unei clisme de calitate, dar mie să îmi dai femei care au carne pe ele. Si care au cur. Adică buci rotunjite ca pepenii între care, mai ales dacă au abonament la sală, când ai de gând să pui ceva, să fii conștient că o faci pe riscul tău.

NIG: Halucinația de a fi bărbat.Am găsit expresia aceasta la tine.

Ce înseamna să fii bărbat?

CC: NIG, mi-ai pus o întrebare la care, ca să răspund, chiar și dacă numai parțial, a trebuit să scriu un roman. Dar ca să nu las totuși întrebarea asta în aer, aș zice că să fii bărbat înseamnă cel puțin să te joci cu mașinuțele și să îți transformi poluțiile nocturne în nenumărate orgasme diurne.

Ah, era să uit: în timpul liber, să construiești ceva monumental, util, fascinant. Și să îți înveți copiii să cum să nu moară niciodată.

NIG: Scrisul acesta ne exorcizează. Ne purifică dar ne și lasă cu pieptul deschis. Devenim vulnerabili în fața cititorilor.

Domule CC, ai avut vreodată impresia de vulnerabilitate acută după ce te-ai văzut cu o femeie care te-a citit?

CC: Trebuie să te contrazic. Sau, cum zice englezul, I beg to differ. Pe mine scrisul nu am simțit niciodată că m-ar vulnerabiliza într-un fel. Dimpotrivă, cărțile mele sunt o memorie externă la care apelez de fiecare dată când trebuie să dau vreo explicație savantă despre mine. Pe raft, pe net, în librărie sau pe vreun cearceaf de plajă, indiferent unde s-ar afla, cărțile mele conțin împachetate frumos, la fel ca bomboanele de ciocolată, emoții și trăiri care vorbesc în locul meu. Am avut, așa cum spui, câteva întâlniri interesante cu femei care m-au citit dar cărțile scrise mi-au fost de mare ajutor în cazurile astea. Ele pur și simplu m-au scutit de explicații. De lungi și întortocheate confesiuni. De întrebări și răspunsuri mari consumatoare de timp. În varianta extremă, nici nu trebuia să vorbesc. Ea citea din carte și alături avea trupul.

NIG: Pentru un rotund, avem nevoie de două emisfere, de două vulnerabilități, două… siguranțe sau de o vulnerabilitate si o siguranță prinse intr-un puzzle rotund?

CC: Nuța, sincer să fiu, pe mine nu mă deranjează dacă e rotund, pătrat, trapez, triunghi sau mai știu eu ce altă formă atâta timp cât mă include și e înconjurat de ziduri impenetrabile între care pot să îmi dospesc iubirea, plăcerea, armonia și nevoia de a fi cu cineva.

NIG: Iubim când nu mai putem respira sau când în sfârșit reușim să prindem o gură de aer indelungă si intensă?

Cand iubim într-adevăr?

CC: Iubim cu adevărat atunci când intrăm în spital după ce ne despărțim.

NIG: ,,Veneam cu mașina de la mare și undeva într-un sat din ăsta dobrogean în care bălăriile sunt mai înalte decât casele, am văzut din depărtare pe marginea șoselei o țigancă grasă și jegoasă, înfofolită în tot felul de șaluri și cârpe care se pregătea să facă autostopul. De când am luat odată un cuplu de ”homeleși” pe lângă Nazarcea după care vreo două săptămâni nu am mai putut să mă urc în mașină din cauza mirosului lăsat de ei, hotărâsem că nu mai iau pe nimeni la autostop. Deci văzând țiganca, ieșită până aproape de mijlocul șoselei și făcând cu mâna, am încetinit iar când am ajuns în dreptul ei, am ocolit-o cu grijă și am trecut mai departe. Totuși, dintr-o curiozitate morbidă am întors o clipă capul să o mai văd o dată. Și atunci, prin parbrizul lateral, deși nu puteam auzi nimic, i-am vazut gura și i-am putut citi pe buze ce spunea cu ură uitându-se după noi: ”Alege-s-ar praful de voi”!

Eram în mașină cu dragostea vieții mele.

La câteva luni ne-am despărțit. Ea a plecat în Italia pentru totdeauna iar eu în spitalul de psihiatrie pentru un an de zile. Am pierdut iubirea, am pierdut afacerea pe care o aveam, am pierdut casa. He he, și am pierdut inclusiv mașina de care vorbesc!

Tot!

S-a ales praful!

A mai rămas cartea asta, citită de câțiva oameni,,(CC)

Există iubire dupa marea iubire, aceea care nu a fost să fie?

CC: Mai există ciocolată după ce ai mâncat ciocolată?

Da, mai există ciocolată amăruie.

NIG: Domnul CC, ce întrebare nu ți-am pus și ți-ai fi dorit să-ți pun?

CC: Mi-ar fi plăcut întrebarea ce este pentru mine femeia iubită. Și ți-aș fi spus că cel mai de necrezut şi în același timp cel mai de speriat lucru care mi se întâmplă atunci când mă îndrăgostesc este extincția. Femeia iubită se transformă într-o vietate iremediabil singulară, nedescrisă de niciun tratat de antropologie, zoologie sau patristică și nu seamănă cu nimic altceva de dinaintea ei şi cu nimic de după ea. Ea devine o ființă cosmogenetică aruncată pese cer şi peste clădirile orașului fără de care lumea ar dispărea în secunda următoare şi fără de care eu, nemaiavând niciun rost pe pământ, aș deveni o gelatină scursă într-un canal menajer. Brațele ei, surâsul ei, ochii ei, atingerea ei, degetele ei, totul devine altceva. Din organe de simț sau de locomoție, devin obiecte de cult. Ea însăşi devine un cult căruia îi devin un adept fanatic. Dar spre deosebire de alte religii, pentru a supraviețui, eu trebuie să fiu şi să rămân singurul adept şi singurul practicant al acestui cult. Oricine altcineva care ar vrea să o atingă, să îi arunce ochiade cu subînțelesuri, să îi facă avansuri sau să se gândească la ea altfel decât ca la o icoană, devine pentru mine o amenințare imediată cu erezia și extincția. O amenințare reală cu sfârşitul lumii! Pentru că femeia aceasta este însăşi lumea, în totalitatea ei. De aceea, pentru mine, zilnic, sfârşitul lumii este o chestiune reală, practică, o apocalipsă la îndemână, repetabilă, pe care o trăiesc în avans chiar şi la cele mai mici bănuieli sau îndoieli.

Însă lucrurile acestea despre mine nu le știe nimeni.

Mi-e atât de frică!

Mi-e îngrozitor de frică de sfârşitul lumii!

CONSTANTIN CIUCĂ

Frica Domnului Al Kuppi – roman

Regele cu pene – roman

Alehar și glonțul de argint – roman

Cele mai frumoase poezii – poezie

Femei pe net – povestiri

7 Responses to “tête à tête, NIG și Constantin Ciucă. Despre femei”

  1. Mi-a placut foarte mult! Multumesc pentru semnalare! Spor si bafta! Forma perpetua femeilor care ne acorda prilegiul sa le intilnim!

  2. Nuta Istrate Gangan says:

    Multumesc de trecere, domnule Antonesei :)

  3. Sergiu says:

    Un articol foarte adevarat. Toate femeile sunt frumoase, fiecare in felulu lor. Oricum frumusetea sufletului e ceea ce conteaza si ramane mereu.

  4. Nuta Istrate Gangan says:

    Multumesc de citire, ma voi stradui sa aduc in paginile ziarului oameni interesanti :)

  5. Abia acum am citit interviul, sunt impresionat de sinceritatea lui neinhibata si explorarile intrapsihice pline de umor. Am citit interviul cu admiratie crescanda. Cred insa ca si tu l-ai fermecat! :)

  6. Nuta Istrate Gangan says:

    si eu acum vad comentariul tau:)
    Mi-ar fi placut un tete-a-tete live cu Constantin.
    Cat despre ultima ta ,,credinta,,… imhm, pai da, nu se putea altfel, nu?:))

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors