Rolul Bisericii Ortodoxe la începuturile istoriei statului şi dreptului românesc

Autor: Dorin Nădrău (Grand Rapids, Michigan, SUA)

„Deşi supusă autorităţii domnului, biserica avea un rol foarte însemnat în conducerea chiar politică a ţării. Mitropolitul şi episcopii – numiţi şi ei în vremile mai vechi mitropoliţi – luau loc în divanul ţării alăturea cu boierii, având glas nu numai în trebile religioase, ci şi în cele politice. Afară de rolul important jucat de mitropolit şi de cler îndeobşte la alegerea domnului, şi care este explicabil prin nevoile consecraţiei religioase, el era adeseori însărcinat cu cercetări judecătoreşti de o natură curat civilă, lua parte la judecarea proceselor, era consultat în chestiile politicii externe, în aşezarea dăjdiilor…şi domnii jurau adeseori înaintea capilor bisericii că nu vor mai scoate pe ţară câte o dare îngreuitoare. Şi nici că se putea altfel într-un timp de evlavie şi  de bigotism, ca acela în care se afla poporul român în această epocă, care aduce  prin sine însuşi amestecul clerului în toate daraverile, sporind astfel vaza şi înrâurirea lui”.

Citatul de mai sus face parte din „Istoria Românilor din Dacia Traiană” tipărită în perioada 1888 – 1893, operă fundamentală, având şase volume şi totalizând 4000 de pagini, aparţinând lui Alexandru D. Xenopol, personalitate proeminentă a culturii româneşti: istoric, filozof al istoriei, jurist, economist, literat, pedagog, sociolog, profesor, membru titular al Academiei Române.

În ştiinţa dreptului, conceptul de izvor de drept este folosit în sens specific juridic avându-se în vedere formele de exprimare a normelor juridice, actele normative, obiceiul juridic şi practica judiciară. Etimologic însă prin termenul de “izvor” au fost denumite în ştiinţa juridică sursele, originea, factorii de determinare şi creare a dreptului.

Trebuie să mai menţionăm că izvoarele dreptului reflectă fidel epoca istorică pe care o parcurge societatea a cărei conduită este normată prin ele, în sistemul de drept al fiecărei ţări şi în fiecare etapă, existând o pluralitate de izvoare de drept.

Principalul izvor al dreptului public şi privat îl constituie actul normativ stabilit sau recunoscut de organele competente ale statului.

Obiceiul juridic are un rol redus ca izvor al dreptului.  El este o regulă de conduită ce se formează printr-o aplicare repetată într-o îndelungată perioadă de timp, într-o colectivitate umană. Sub forma datinilor, a tradițiilor şi a practicilor religioase, obiceiul a constituit prima modalitate de normare a conduitei umane în epocile primitive prestatale.

Aprecierea ilustrului istoric A. D. Xenopol citată anterior denotă fără echivoc implicarea decisivă a ortodoxiei noastre în activitatea unei justiţii în formare. Nu mai puţin importantă este contribuţia pe care biserica ortodoxa a avut-o în implementarea primelor reglementări şi, mai apoi, în elaborarea unor acte normative.

istoria-romanilor-din-dacia-traiana-vol-i-iii-p11104-0

O succinta trecere în revistă a unor astfel de momente destul de puţin relevate în ultimul timp este interesantă şi, desigur, benefică.

Marele nostru cărturar Dimitrie Cantemir consemnează că Alexandru cel Bun, înţelegând nevoia întrebuinţării pravilelor a cerut Pravilele împărăteşti de la „Aftocratorii Paleologi, cari i-au trimis Vasilicalile” şi a alcatuit o pravilă, iar Hrisovul lui Scarlat Calimah din 1 iulie 1817 zice: „Două veacuri mai  apoi Vasile Voevod, numit Arnautul, culegând tot din Vasilicale ca din nişte izvoare, precum se vede după inscripţia cărţii sale şi adaogând către legile lui Alexandru Voevod au  tipărit la 1646 cartea de legi prin unul Eustratie, ce era pe atunci Vel Logofat”.

Din prefaţa pravilei lui Vasile Lupu aflăm că „…cu multă osârdie s-au nevoit Măria Sa de au cercat pe multe ţări, până l-au îndreptat Dumnezeu de-au găsit oameni ca aceia dascăli şi filozofi de-au scos din cărţi elineşti şi latineşti toate tocmelele cele bune şi judeţele celor buni creştini şi sfinţi împăraţi…care se cheamă acum pravilele împărăteşti”. E limpede că izvorul legilor penale şi agrare din Pravila lui Vasile Lupu se întemeiază pe legile bunilor creştini şi sfinţi împăraţi ortodocşi.

Remarcăm apoi că prefaţa Pravilei celei Mari de la Tîrgovişte din 1652 e scrisă de mitropolitul ortodox român, vorbind despre originea dreptului român şi bizantin şi a celui românesc. Mitropolitul o recomandă tuturor „…ca cine nu este îndreptat, de aici cetind cu socotință şi cu luare aminte lesne se va îndrepta şi se va întări”.

De la Alexandru cel Bun şi până la Vasile Lupu circulau şi manuscrise ale pravilelor. Aşa avem Pravila de la Neamţ din 1474, Pravila de la Putna (sec. al XVI-lea), Pravila din 1618 a mitropoliei din Suceava, cea din 1636 a mănăstirii Bistriţa care se aseamănă cu Pravila Muntenească de la Govora.

Interesant este faptul că în anul 1636 Matei Basarab emite un hrisov prin care reaşează în drepturile lor de mai înainte mai multe mănăstiri „cari de greci au fost închinate mănăstirilor din Grecia sau din Sfânta Gora şi de pre aiurea”.

În anul 1755 Matei Ghica Voevod emite un hrisov cu privire la formula contractelor, a învoielilor. Domnitorul subliniază că a hotărât cu mitropolitul şi cu boierii.

Pravila lui Ştefan Mihai Racoviță din 1766 se întemeiază şi pe legile împărăteşti şi canoanele bisericeşti, după cum se menţionează în hrisovul de promulgare.

În anul 1759 domnitorul Constantin Racovița, constatând că din pricina birurilor mari unii locuitori au părăsit Moldova, a chemat la sfat pe mitropolitul ţării, pe episcopi şi boierimea spre a găsi măsuri de reîntoarcere a acestora.

Pe pravilele creştine împărăteşti se bazează şi Condica lui Alexandru Ipsilanti din 1780, iar Codul lui Caragea din 1818 s-a alcătuit şi cu sfatul mitropolitului şi al episcopilor.

În anul 1804, domnitorul Alexandru Constantin Moruzzi instituie în Moldova o orfanotrofie pentru sprijinirea şi ocrotirea copiilor săraci, dăruind totodata din caseta personală suma de 4000 de lei anual şi rânduind epitropie alcătuită din mitroploit şi patru boieri mari.

În anul 1817 Scarlat Calimah a reglementat epitropia şi curatoria, luând ca model un cod european care i s-a părut mai bun.

Cele de mai sus probează în mod elocvent rolul pe care ortodoxia românească l-a avut în cristalizarea instituţiilor noastre juridice în perioada de devenire naţională la care a fost părtaşă şi locul important pe care indiscutabil îl ocupă în istoria statului şi dreptului românesc.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors