Paralele în destin

Posted by Stefan Strajer On July - 10 - 2015

Paralele în destin, discurs la inaugurarea Bibliotecii Municipale „OCTAVIAN PALER” din Făgăraş

Autor: Viorica Pop

Ideea că în realitatea contemporană, cu inerentele derute şi frustrări ale unei societăţi pragmatice, există o salvare prin cultură se poate verifica în subiectivitatea onestă, care ţine de alcătuirea intimă a fiecăruia.

Admiţând că harul, cu misterul lui, are şi căi de pătrundere, cititorul găseşte repere în scriitorii care şi-au ridicat neliniştea existenţială până la rangul de artă adevărată. În acest sens, un nume care şi-a dobândit identitate naţională şi universală devine pecete pentru cea mai potrivită instituţie, biblioteca. Intrăm în Biblioteca Municipiului Făgăraş cu emoţia intrării într-un templu, pe frontispiciul căruia apare inscripţia „Instituţia Octavian Paler”, descifrând în ea aforismele de pe templul lui Apolo: „Cunoaşte-te pe tine însuţi” şi „Nimic prea mult”. Poruncile antice devin, în mitologia cărţilor lui Octavian Paler, un labirintic drum al căutării, care porneşte de la coordonatele biografice să se prefacă în destin creator.

Din satul patriarhal, vecin cu Lisa lui Octavian Paler, din Drăguşul veacului al XIX-lea, pornea să „cerce rotundul lumii” şi paşoptistul Ion Codru Drăguşanu, rămas în istoria literaturii române printr-o singură carte, „Peregrinul transilvan”. Pe drumul căutărilor, Ion Codru Drăguşanu e martor al lumii şi parte a ei, după cum mărturiseşte: „Cine nu părăseşte locul naşterii n-are ideea de patrie; el e ca omul în mijlocul pădurii, nu o vede de mulţimea arborilor; dară înstrăinatul, o, cum învaţă a o iubi!”

Drumul căutărilor lui Octavian Paler coboară în sine pentru găsirea identităţii şi implicarea în problemele celorlalţi: „Cine se caută pe sine găseşte lumea. Cine caută lumea se găseşte pe sine.”

Din arhitectura cărţilor acestui Dedal român, eseul „Autoportret într-o oglindă spartă” încearcă, după propria-i mărturisire, cu înţelepciunea senectuţii şi cu perceperea dureroasă a trecerii timpului, să spargă barierele dintre fiinţa introvertită şi lume.

Paralela dintre cei doi scriitori are la bază esenţa drumului căutărilor în care biografia se absoarbe în destin creator prin viziune şi mijloace artistice specifice.

Scriitorul drăguşean e conştient de un destin aparte: nu se poate fixa nicăieri, dorinţa lui de cunoaştere îl duce spre noi orizonturi, dar mereu cu dorul de satul natal în bagajul inimii. El călătoreşte, aşadar, cu deschiderea spre lumea în care se proiectează eul.

Călătoria lui Octavian Paler e una interioară, născută din convingerea că impactul dintre memoria afectivă şi trăirea în prezent întreţine urgenţele intime ale creaţiei.

Structura epistolară a „Peregrinului transilvan” şi memoria afectivă din „Autoportret într-o oglindă spartă” oferă de la început un plan liber, specific eseului, şi garantează unitatea operei.

Despărţirea de casă mimează, în viziunea lui Ion Codru Drăguşanu, patetismul, retorismul romantic, fără a ieşi din marginile consemnării didactice, în vreme ce Octavian Paler coboară terapeutic în atmosfera patriarhală a copilăriei, pe care o fixează în tablouri antologice ascultând „vocile tăcerii” cu senzaţia că şi tristeţile sunt luminoase, ca în eminescianul vers „Şi-ai s-auzi cum iarba creşte”.

În viziunea lor de maturi, amândoi scriitorii găsesc cauza demitizării satului patriarhal în vicleniile istoriei. Registrul umoristic salvează în „Pelerinul transilvan”, amintindu-ne de Ion Creangă. Mitul copilăriei, mitul autohton sau universal îl scot pe Octavian Paler din pesimism.

Scriitorul din Drăguş colorează momentele de adversitate din impactul cu necunoscutul prin anecdote, autoironie, optimism. Octavian Paler se autoiluzionează cu „veşnicia născută la sat” pentru a se elibera de povara realului.

Consemnarea celor văzute şi trăite e filtrată prin cultură, elementul livresc însoţeşte spiritul critic al receptării şi se concretizează în trimiteri la istorie, mitologie, artă, citate celebre, cu rol de mottouri şi comparaţii la Ion Codru Drăguşanu, cu rol de adâncire a semnificaţiilor la Octavian Paler.

opp

Autoportretul devine linie directoare, eul descrie, narează, dialoghează, monologhează, stabileşte ierarhii şi se încadrează original în portretul etnic. Amândoi scriitorii găsesc lectura, în ocupaţia zilnică a copilăriei, ca punct de plecare din lumea ţărănească, după care însă tânjesc mereu, fără posibilitatea întoarcerii, ca în întrebarea retorică eminesciană: „Unde eşti copilărie/ cu pădurea ta cu tot”.

Finalul cărţilor rămâne deschis, invitând la o proiectare a gândului în gândul cititorului: Ion Codru Drăguşanu anunţă o altă serie de epistole din viitoare călătorii; Octavian Paler creează impresia unei nelinişti metafizice întrebându-se dacă lasă în urmă biografie sau destin,

Esenţial este că, în amândouă cărţile, realitatea biografică nu este consemnată, ci transfigurată, paralelele existenţiale atrăgându-se în destinul creator, cu aer de prospeţime la Ion Codru Drăguşanu, ca mai târziu la Ion Creangă şi cu tonalitate gravă, ironică şi tristă în acelaşi timp, la Octavian Paler, amintind de unele definiţii metaforice din „Amurgul gândurilor” de Emil Cioran.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors