tête-à- tête, NIG și Gabriel Gherbăluță

Posted by Nuta Istrate Gangan On June - 25 - 2015

icondirect

 

 

 

 

 

 

NIG – Servus Gabriel, ce mai faci?
Ce mai face, ce mai scrie și pe cine mai iubește poetul Gabriel Gherbăluță?

GG – Din păcate sau din fericire, GG nu şi-a scris nici pe uşă nici pe cruce cuvântul poet. Din păcate pentru că se încăpăţânează să mai tot copilărească prin codrii ăştia întunecaţi ai cuvântului, din fericire pentru că acest lucru îl face mult mai permeabil la frumuseţea vieţii. Probabil că dacă era înnobilat de vreo uniune literară, ar fi devenit scorţos şi plicticos ca un pastor luteran sau dascăl de gimnaziu.
De scris scrie şi el ce-i trăsneşte, ce-i şoptesc suflându-i cald în ceafă muzele. După volumul de sonete apărut în februarie, pregăteşte volumul doi de versuri, Cabaret-Gara de Nord, scris împreună cu poeta şi prozatoarea Doina Roman. În paralel, lucrează la un alt volum de versuri, care va vedea lumina tiparului pe la sfârşitul anului. Volumul se numeşte Bestiar ; şi e dedicat animalelor fabulos- fantastice din credinţă populară.
De iubit, iubeşte de când s-a născut, pentru că iubirea nu poate părăsi sufletul său… doar ideea că nu ar mai iubi sau nu ar mai fi iubit, l-ar îmbătrâni pe loc. Ar fi ca atunci când întors de pe tărâmul vieţii fără de moarte ar îmbătrâni instant, fiul de împărat. GG iubește aceleaşi lucruri ca în adolescenţă: muzica bună, vinul natural, femeile inteligente şi cuvântul.

E bine? E rău? Cine poate şti?

NIG – Nu e rău deloc, muzică, vin, poezie și o femeie inteligentă. Combinația este delicios-fatală oricărui barbat.Dacă tot trebuie să murim, atunci hai să murim fericiți! :)
Din ciclul ,,Femeia cu rochia galbenă,, Gabi Gherbăluță, profesor, poet, realizator de emisiuni culturale la ,,Radio Vocativ,, :

 

 
poveste de adormit bătrânii

 

 

din întâmplarea noastră a rămas doar o mână de gânduri
învelite într-un blues
la fel de bătrân ca doamna în negru
ce-şi plimbă acum morţile
pe dealul cetăţii
de jos, de lângă chiştocul strivit sub talpă
christul hippiot mai pune o cruce în spinare
în locul aripii amputate
(nu întreba de ce o face
nu ştie nici el )
si dacă ar şti nu ar spune-o
decât, poate,
magdalenei în rochie galbenă

 

 

blowing up

 

 
îmi spui că lumea asta nu e decât un lung şir de ferestre
de unde suntem priviţi compuşi descompusi
analizaţi disecaţi examinaţi
întâmplare cu întâmplare pas cu pas
zi de zi clipă de clipă
de semenii noştri curioşi
dornici de a experimenta senzaţia privitului
pe gaura cheii

îmi spui că ai obosit
şi că ai dori să tragi draperii opace
între tine şi privirile indecent flămânde
devoratoare ale spectatorilor de dincolo
de ecranul rece ingheţat al ferestrelor
că vrei să te ascunzi sau să ieşi
pentru că nu mai suporţi colţii tăioşi
din dantura gurii de lume

te-ntreb atunci ce vei face cu galbenul
rochiei tale, floare a soarelui ce mi-ai fost…
îl vei lăsa pradă fiarelor?

 
sonet- lui omar, veşnic însetatul…

 

 
precum khayam, te beau din vinul care
ţi l-am furat: cu-aromă de căpşună
nuanţă blackie, de esenţă tare
l-am prefăcut acum în mătrăgună

întrebi de lotuşi de mai sunt pe apă
sunt! alb de galbeni ca o ploaie-acidă
căzută noaptea somnul de mi-l sapă
şi-mi lasă-n ochi veninul de aspidă

precum khayam, te sorb din vin şi torn
cuvântul meu în galben depărtării
iubita mea cu sânge de licorn
albastru val din tainiţile mării

precum khayam, te osândesc să-mi fii
licoarea ce mă-ntoarce-ntre cei vii

 

 

Ruga la sfânta sfintelor inuiţilor

 

 
fă-mi poemul ăsta harpon
cu care să crăp gheaţa din jurul igluului ei
inuită temătoare de soare
pune în frigul ăsta puţină căldură
şi un mac
să vadă şi ea caldul sângelui
altul decât cel al focii sfâşiate pe gheaţa banchizei
leapădă-mă de mine
zăpezii ei
şi fă-mi din ea un dor mare de zăpadă
care să nu se topească
în primăvara aia polară
dacă nu, măcar fă-mi un semn
ca să o tac

 

 

spovedanie. o accepti? 

 

 

copil fiind, Il căutam în icoanele din biserică
dus de mână de mamaia
de fiecare “înviere”
închina-te, dragule şi roagă-L
credeam ca-L văd
şi probabil chiar Il vedeam
nu ştiu…
dar mă închinam LUI
şi Il rugam
acum Il caut iar
templu virtual într-un străfund de suflet
dus de mână ca şi atunci, în copilărie
de tine, femeie în rochie galbenă
magdalenă ingenunchiată sângelui meu
mă rog ţie ca să pot să Il rog pe EL
ca şi atunci cred că Il văd
sau poate chiar Il văd
răsfrânt de lumina din ochii tai

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors