Povestea românilor din Michigan de la „mia şi drumul” la „loteria vizelor”

– O lansare de carte la Cleveland, Ohio, SUA –

Autor: prof. univ. dr. Anca Sîrghie (Universitatea Alma Mater, Sibiu)

 

Orice carte adevărată își urmează traiectul ei în lume, având un destin singular. Nu am în vedere tonele de maculatură pe care le scot pe piață mulți nechemați, ci mă refer la cărțile binecuvântate care sintetizează esențele existenței umane, experiențele plenare, ce merită să fie preluate de generațiile viitorului, care au nevoie mai mult sau mai puțin conștient de povața trecutului.

Sunt de o viață om al literei așternute cu grijă pe hârtie și am încredințat tiparului 30 de volume, ca autor unic, ca prefațator sau ca îngrijitor de ediție. Am semnat peste 400 articole de presă, fie recenzii de carte, eseuri, reportaje, interviuri sau cronici de spectacole, atât cele de teatru cât și cele muzicale. Iată de ce consider că am căderea să afirm fără rezerve că în ultimul timp am participat la ieșirea în lume a unei lucrări deosebite, Românii americani de la Marile Lacuri, carte semnată de Ștefan Străjeri. Structurată monografic, cartea aceasta de 630 pagini conține povestea românilor stabiliți în statul american Michigan în ultimul secol, așa cum ne înștiințează, de altfel, și subtitlul volumului: Peste 100 de ani de prezență românească în statul american Michigan. Este o acoladă uriașă de la valul imigranților veniți în Lumea Nouă cu „mia și drumul” și până la recenta strategie aplicată de S.U.A. pentru completarea dirijată a forței de muncă, realizată ca și în trecut cu o mare eficiență, acum numită ademenitor „loteria vizelor”.

Prima monografie a comunității conaționalilor noștri din Michigan a fost realizată de economistul bucovinean Ștefan Străjeri, care a activat ca redactor și a sponsorizat de ani buni, ziarul „Curentul internațional”, cea mai prestigioasă publicație în zonă. Când afirm că eu am participat activ la nașterea monografiei Michiganului românesc al Americii, mă gândesc la emoția pe care am trăit-o citind rând pe rând cele 6 capitole ale cărții, ca să fac apoi prefața solicitată de autor. Am realizat că nu a fost deloc simplu să cuprinzi într-o asemenea sinteză caleidoscopică prezentarea a 23 biserici românești de diferite confesiuni, 19 organizații, 57 ziare și 78 personalități. O muncă de Sisif, care merită toată prețuirea cititorilor de pretutindeni, întrucât mesajul acestei lucrări se adresează atât românilor din țară, cât și celor de pe oricare meridian al diasporei. Modul cum a expus Ștefan Străjeri datele selectate la capătul unei documentări vaste, structura limpede și riguroasă a volumului, susținând impresia de simplitate expresivă, stilul concis dar nu lipsit de căldură, ilustrarea edificatoare, toate se constituie într-un model, ce așteaptă replica de la celelalte comunități românești din afara granițelor țării. Dar sarcina autorului, ca și cea a mea de prefațator, nu s-a încheiat în momentul când am văzut cartea scoasă de la tipar, frumos copertată, strălucind în splendoarea ei de a fi prima monografie a românilor din Michigan. Nu!

Datorită importanței sale pilduitoare, consider că la fel de importantă ca însăși crearea monografiei este prezentarea ei atât în fața cititorilor din țară cât și din America. Punctul de plecare al maratonului abia început nu putea fi altul decât Pojorâta, satul natal al autorului, unde la 1 iunie 2014, abia sosit din America, Ștefan Străjeri,   și-a lansat cartea, el fiind declarat cetățean de onoare al localității. Evenimentul a fost surprins de mai multe echipe de televiziune și de câteva publicații. La București, am fost invitată să prezint monografia lui Ștefan Străjeri în fața societății scriitoricești de la Biblioteca Metropolitană, iar la Sibiu studenții Universității „Alma Mater” au fost cei mai entuziasmați să ia aminte la semnificația unui asemenea eveniment cultural major.

După momentul cel mai așteptat, cel al lansării monografiei chiar în comunitatea românilor din Michigan, unde periplul a început la Biserica Sf. Treime din Troy, continuând la alte biserici și mânăstiri din regiune, unde autorul locuiește, eu am participat în 31 mai 2015 la o nouă prezentare, cea de la Biserica greco-catolică Sf. Elena din Cleveland, Ohio, unde în 1906 s-a construit prima instituție religioasă a românilor din America. Lansarea s-a încadrat într-un program aniversar onorat de prezența unor înalți prelați, cum a fost episcopul greco-catolic al românilor din America, John Michael Botean.

0334

Evenimentul lansării noii apariții editoriale a fost moderat de Dr. Petru Stinea Mihalțanu, preot paroh la Biserica Sf. Elena, care a dat pentru început cuvântul pictorului Josef Balaș, care și-a exprimat încântarea de a fi citit o asemenea carte importantă. Participanții la eveniment au înțeles fericita întâmplare ca în orașul lor să participe la lansarea unei cărți semnificative, ca aceasta, atât autorul sosit dintr-un alt stat american, cât și prefațatoarea venită din România. Publicului, mai numeros și mai receptiv decât m-aș fi așteptat, i-am explicat într-o atmosferă de   deplină liniște emoționantă că istoria românilor din cele două state vecine este aceeași în esența ei, chiar dacă autorul monografiei a particularizat Michiganul atunci când a consemnat creșterea meteorică a industriei automobilului la Detroit în perioada interbelică. După invenția „trăsurii fără cai” de la 1890 s-a ajuns ca tot la Detroit Henry Ford „să pună pe roți” America.

În 1935 în metropola statului Michigan se formase cea mai puternică comunitate de români din America, grupați în 86 societăți, slujite de 4 publicații. Într-o asemenea ascensiune economică, românii aveau un cuvânt de spus, ei fiind implicați în toate sectoarele uriașului angrenaj industrial. Astfel îi prezintă Ștefan Străjeri într-un capitol incitant, cel al personalităților comunității românești de-a lungul epocii moderne. Sub titlul Români reprezentativi din Michigan autorul etalează din punct de vedere tipologic un spectru uman și profesional de o mare diversitate. Un inovator ca John De Lorean, al cărui nume este purtat până azi de un anumit prototip de automobil, și-a făcut loc în cinematografia americană a epocii, așa cum el s-a înălțat de la sărăcie lucie la glorie, ca să-și sfârșească viața în procese zgomotoase, în care a fost implicat pentru droguri. Lui i se alătură din punct de vedere profesional proiectantul Joe Oros, care devenise „creierul” companiei la care lucra. Episcopul Policarp Morușca rămâne un martir al credinței. La polul eroismului militar, în al Doilea Război Mondial s-a afirmat exemplar Alexandru Vraciu, care a doborât 41 avioane japoneze, 6 dintre ele în aceeași zi. Faptele lui l-au trasformat pe aviatorul român în „Vulturul Pacificului” sau „Șoimul Carpaților”, cum s-a consemnat în presa timpului.

Dar nu numai oamenii de cele mai diferite profesii, de la muncitori și comercianți la medici, profesori, artiști și scriitori, au avut destinele lor, ci și instituțiile, organizațiile și bisericile ridicate prin osârdia enoriașilor cu vie credință în Dumnezeu, ele găsindu-și locul mai spațios în măsura în care situația financiară o permitea. În 1988 s-a terminat edificarea Bisericii Pogorârea Duhului Sfânt din Warren Detroit, cu imboldul preotului Ioan Mihuț, acest lăcaș sfânt având să fie socotit de Aristide Buhoiu „cel mai mare lăcaș din afara țării de pe toate continentele.”

Între instituțiile cele mai reprezentative, „Vatra Românească” s-a impus ca un centru al credinței și al spiritualității naționale. Atmosfera ei de liniște și biblioteca plină de valori inestimabile a atras personalități de prestigiu. Un țel urmărit continuu a fost reacționarea ei seismografică la istoria politică a țării-mame. Nu întâmplător, la „Vatra Românească” s-a ridicat în 1964 monumentul închinat deportaților în Siberia, autorul acestei inițiative fiind tocmai un asemenea român bucovinean, care trăise teribila experiență.

În marele concert al vieții imigranților stabiliți în Michigan din diferite țări ale lumii, Sala etnică de la Wayne State University a pus din nou la încercare spiritul de inițiativă a comunității conaționalilor noștri, ea fiind și în prezent o emblemă a românismului în expresia lui cea mai autentică.

Am evidențiat în fața participanților la lansare rolul important pe care l-au jucat în istoria Michiganului românesc societățile și organizațiile care veneau în ajutorul proaspeților sosiți din țară, ele susținând deseori inițiativele de interes obștesc sau religios. Dacă în 1906 Uniunea Societăților Române din America se organiza în statul Pennsylvania, trei ani mai târziu în Michigan se înființa societatea „Deșteaptă-te române”. Pentru ca Uniunea și Liga Societăților Române din America să activeze la parametrii ei optimi, Eugen Popescu a făcut naveta săptămânală de la Cleveland la Detroit spre a coordona 60 de societăți cu cei 5.000 de membri ai lor. Ridicată în 1912, Catedrala „Sf. Gheorghe” din Michigan avea să fie pictată cu cei 65.000 dolari donați de această societate, care a mai oferit 15.000 dolari pentru edificarea sălii sociale. Reuniunile doamnelor au susținut activitatea dobândirii drepturilor egale cu ale bărbaților. Pentru a înțelege prestigiul pe care societățile românilor americani le aveau în perioada interbelică, ar fi suficient să recompunem imaginea paradelor locale la care ele participau cu entuziasm național, astfel că nașul steagului american și al celui românesc plăteau sume importante spre a se bucura de o asemenea cinste. Activitatea voluntară era făcută cu dăruire, fără vreun gând de beneficiu pecuniar. Președintele Societății Române Nicolae Dragoș, la centenar, în 1992 a fost felicitat printr-o simplă scrisoare și i s-a oferit modica sumă de 100 dolari.

Din cele 150 de organizații românești ale Americii cu 200.000 membri, în 1929 s-au ales 300 de delegați, care au trecut Atlanticul sosind la Alba Iulia, unde au fost întâmpinați de Primul Ministru Iuliu Maniu, spre a sărbători împlinirea celor 10 ani de la Marea Unire, în prezența Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Activitatea organizațiilor românești din Michigan era constant axată pe ajutorarea conaționalilor din țară, în caz de calamități naturale sau de situații politice de mare cumpănă.

În cartea lui Ștefan Străjeri este consemnat cu o necruțătoare obiectivitate declinul societăților românești din statul Michigan, care s-au redus numeric în mod drastic. Astăzi mai sunt identificate doar două societăți, dar și acelea au o activitate anemică, deloc ritmică. De ce? Pentru că ele nu-și mai găsesc utilitatea în epoca prezentă, când ajutarea noilor veniți nu mai este resimțită ca o responsabilitate a obștii întregi, iar comunicarea cu țara și cea dintre membrii comunităților diasporei se face direct, pe alte coordonate, datorită tehnicii avansate și mass-mediei foarte pertinente.

IMG_0302

Prezentarea monografiei a fost urmată de o sesiune de autografe pe care autorul le-a dat cu multă emoție, la gândul că în curând cartea sa va încălzi sufletele și va îmbogăți mințile românilor din Ohio. Nu m-am îndepărtat de vechea vatră a românismului de la Cleveland înainte de a mă asigura că pr. Petre Stinea Mihălțanu, gazda noastră la acest eveniment livresc cu adevărat vibrant, ca intelectual entuziast, îndrăgostit de istorie, și distinsa lui soție, de formație filologică, nu vor întârzia să proiecteze, în replică, o similară oglindă a vieții românilor din statul lor.

One Response to “Povestea românilor din Michigan de la „mia şi drumul” la „loteria vizelor””

  1. Ciba Alin says:

    Mult succes pe viitor!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors