tête-à-tête, NIG și Valeriu DG Barbu

Posted by Nuta Istrate Gangan On May - 7 - 2015

10897770_889441174420876_1368399834461764289_n

 

NIG – Vali Barbu, un tête-à-tête cu tine, nu numai ca este indicat ci este și absolut necesar. Zâmbesc pentru că știu ca ești un nonconformist; și sincer, nonconformiștii, oamenii ,,ne-regulilor,, se află printre preferații mei.
Într-o zi va trebui să stăm de vorbă mai mult, mai în direct, mai fără perdea, despre ceea ce face și desface, scrie și descrie, cu talent si cu …,,I don’t give a damn,, Valeriu DG Barbu.
Între timp însă, spune-mi câteva cuvinte despre tine.

 
VdgB – ..despre Valeriu Barbu (zis și DG de la străbunii lui Dandeș – Ganea, inițiale oarecum necesare la câți de Valeriu Barbu mișună) pot vorbi ,,pro” cei care nu-l cunosc, iar între ,,contra” și ,,nefavorabil” cei care îl admiră/invidiază sau profită de faptul că nu se supără pe cârcotași, fiind cumva și el unul… restul sunt destul de derutați din motivele oferite chiar de el. Nu are vocație de scriitor deși el tot insistă fiindcă nu se știe!
L-a născut mama lui într-o joi de 30 Mai 1968 și bine a făcut, altfel aveai acum de scris doar despre oameni normali..
Valeriu nu este atât de deștept pe cât se crede dar nici destul de prost chiar dacă se pretinde un elev pe viață și s-ar vrea un fel de repetent la această intrigantă materie.
Știu din surse sigure că vă pregătește niscai surprize de pe urma cărora el se va alege doar cu invidioși puternici pe urmele lui iar alții, voi, cu bucurii vii și durabile. Vom vedea!. Până una-alta scrie felurite exerciții literare mustind de erori și ține Radio Vocativ la inimă împreună cu o mână de oameni valoroși, cei care realizează emisiuni cum nu mai găsiți la niciun alt radio online.
Se bucură de prietenia unor oameni care l-au ajutat în fel și chip, chiar dojenindu-l adesea. Trăiește într-un oraș magic, Roma – Italia și i-a intrat în cap că Roma o să-l mai scuture de provincialismul lui nativ, dedulcindu-l la oarece tentativă de elevare spirituală.

 
NIG – Mi-ai spus despre Radio Vocativ. Spune-mi și despre Editura Vocativ.

 
VdgB – Editura Vocativ, aparținând scriitoarei Doina Roman, la care Valeriu este doar un colaborator pe treburi oarecum tehnice, este ceva nou dar știe, din pricina prieteniei lui cu proprietara editurii, că scopul acestei edituri nu este gologanul, afacerea, fiindcă Doina are din ce trăi, ci pur și simplu să ,,uimească” oamenii care au drag de carte, prin altfel de servicii editoriale din care învingători să iasă cititorii și autorii autentici, unindu-i într-o manieră cumva definitivă…
Despre Editura Vocativ peste puțini ani se vor auzi lucruri bune și va fi undeva în topul celor mai serioase edituri.
Să amintim și despre Revista online Vocativ și Serile Literare Vocativ de la București și de la Roma la care se adună tinerimea și autorii buni și unde se creează un spirit creativ ,,nervos”!.

 
NIG – Spune-mi despre ceea ce scrii (îmi place că vorbim despre tine la persoana a treia).

 
VdgB – Peste Valeriu bântuie un fel de …curent internațional, fiindcă are de gând să publice foarte curând un roman în limba italiana și engleză și visează la un succes al cărții întâi de toate; dar mai devreme cică îi va apărea un nou volumaș de versuri aiuriu-rătăcelnice așa cum și le alintă însuși autorul. Despre el se mai poate spune că îi plac provocările, neastâmpărul, oamenii, deși, paradoxal, în esență este timid și alege mai mereu să trăiească într-o însingurare pozitivă, până seara când vine acasă Măriuca lui…

Valeriu citește mai tot timpul și cu cât citește cu atât se dezumflă ca scriitor fiindcă a înțeles că fără o operă autentică și recunoscută de către cititori, nu ar rămâne decât un risipitor de mijloace de scris.
Aaa, încă ceva, este urmărit de vorbele profesorilor săi care mereu îi ziceau: ,,ești o brânză bună în burduf de câine”de parcă brânza bună doar acolo s-ar găsi…
mare brânză!…
iată și câteva dintre năzbâtiile lui într-ale scrisului:

 

continuăm până la bingo sau
Pământul
o bilă măsluită
păsări uitate inerte
precum statuile vii
frunze smulse de ram
nemișcate în aerul aparent
doar un bloc de gheață compact
totu-i înțelenit într-un glob
se respiră pe dinăuntru
fiecare în carcasa lui
gândurile mustesc implozive
lipite
post it-uri ilizibile
holograma lumii blocată
ca o amintire de spaimă
e semn
că marele păpușar
își odihnește mâinile
în sala zisă deseori Univers
megafoanele tună:
s-a strigat linie
continuăm până la bingo

 
ziduri

 
în gang la mine fetele tatuate
cu bocanci şi curele ţintuite citesc Kant şi lasă
pete de ruj pe zidurile mucegăite
în blocul meu stau ultimii darwinişti inconştienţi că sunt
beau vodcă şi bere light
îşi aruncă ochii peste ziduri sperând
să se întoarcă în chip de porumbei rasa Noe
în cartierul meu miroase pestilenţios a filosofie a metafizică
şi a detergent ieftin cu puternic accent cuantic –
particula lui dumnezeu zace rătăcită aici
o tot caută boschetarii şi precupeţele cu sacoşele goale…
maşinilor li se opresc motoarele
nu se-ncumetă să intre pe străzile luminate de întuneric
visuri musai fosforescente emigrează dincolo de ziduri
în oraşul meu sunt doar ziduri
oameni cărămizi oameni mortar oameni cuie şi nuci
în pereţii impecabili
tinerii sunt cei care suportă greul
betonul le îndoaie şira gâtul genunchii
printre degetele absurd de alungite se preling foi
copiate din cursuri la facultatea care nu există
viaţa le rămâne unica stradă şi şcoală
iar strada le rămâne unica viaţă
au o grămadă de răspunsuri dar nimeni nu-i întreabă nimic…
zidurile impertinente cresc
cerul este din asfalt oţel sticlă se extinde haihui
Kant se scurge cu ultima ploaie-mirare spre canalizări
sub ziduri – tot ce-am donat ca fiind drept al meu
era tinereţea
zidită astăzi şui…

 
Dumnezeii mei

 
eu Omul Eu vanitos și grăbit:
în mine nu mai încape niciun loc de mine
în rănile mele sunt numai răni deși nu a fost nicio luptă
în rănile mele nu mai străpung noi tăișuri sunt pline de ele…
mi se urzește undeva la o palmă deasupra capului
un trup nou…
Să se alcătuiască unul deja rănit
propuse iertările – ba nu zise ispitele
să crească straturi-straturi de răni fără îndurare să fie apt Acolo
dar ia stați – parcă se chema Dincolo când l-ați mutat?
tăceți să învățați Acolo este Aici privit
cum s-ar privi ochii pe ei înșiși zise dumnezeul-olar în salopete arse pe alocuri…
dumnezeul de aer suflă cravata dumnezeului de apă: suflecă-ți mânecile
îndată va veni dumnezeul căldurii și noi nu am făcut decâ tălpile…
să-l lăsăm așa
vechiul trup a rătăcit mereu zbătând cu fruntea de ceruri
acum să-i fie de osândă… zise dumnezeul gesturilor
îi vom lăsa o singură rană restul îl vom clădi impetuos
interveni sec dumnezeul așteptării –
și palma distanță de deasupra capului coboară
dumnezeul dumnezeilor care este ca un ochi
ce se privește pe sine rosti: ce vă irosiți
nu trup nou îi trebuie acestui fiu al nostru
dați-i rănile lumii drept pomadă celor ale sale și
nu-i mai țineți oglinda
se va goli curând încât
niciun strop nu va mai rămâne din ceea ce credea poezie și rană
va învăța să citească singur cu tălpile lui adevăratul poem

 
mișună pe străzi furnici pupăcioase

 
astăzi
pentru ca să se știe că exiști
trebuie să zbieri
să-ți plimbi în lesă infatuarea cu pedigriul certificat
să ai grimase alese și potrivite
ocazionalelor ciocniri cu anonimii
fiindcă toți ceilalți sunt astfel
astăzi
ca să ai un viitor
trebuie să sinucizi orice intenție altruistă
rămasă
cine știe cum
printr-un cotlon prăfuit al enormului tău ego
astăzi nu mai este astăzi precum odinioară
e un fel de mâine crescut forțat ca puii de avicola
doar străzile mai salvează ideea de umanitate
uite
câte furnici mișună țuguindu-și buzele
câți bondari destoinici trag în lesă
măști neastâmpărate…

 
i-am spus

 
și scria fără întrerupere
fără să dea pagina
foșnetul moale îl vindeca
de boli bizare
n-am mai suportat și i-am spus
prietene
întoarce creionul invers
agurida sintetică sau beat de sublima lehamite
toate mâinile mele cu ciudă
știu pe de rost orice zadarnică trudă
docil respir aici vipere cu filtru
și beau jăratic numai la litru
scriu cu pleoapele murdare de Lună
și pe clopotul de carton care-mi sună
a grabnică chemare la ultimă oaste
în războiul clipelor cele mai proaste
ațipesc în marș de viață mahmur
să-i fac inamicului ultim hatâr
țin mâinile toate în buzunar
deși-s gol nu de haine cât de habar
și continui beția sau doar să mă dreg
să nu rămână bob de poamă întreg
din via vie cu un singur butuc
zis și Pământ pervers de umil și caduc

 
nu atinge

 
nu atinge acolo
riști să te infestezi definitiv și morțiu
are bacterii telefonul mobil tastatura colacul de la closet
nu atinge balustrada
corpul tău conține deci
minim două kilograme de bacterii
te voi săruta de acum doar prin fax
cu filtru
cu prezervativ
trăim cu spaima de igienă
am vrea o planetă antispetică
vidată
în mocirla cosmică nimeni nu mai respiră cu ambele nări
puțin mai lipsește și vom mânca pungi din plastic
pentru a produce fecalele direct vidate
nu atinge acest text
te infestezi
nu m-am spălat pe mâini
creionul n-a făcut duș niciodată
foile de hârtie le-am cules de pe jos
citește protejat… nu atinge
următorul îl voi scrie prin cezariană

 
lansare de carte

 
cei din jur se așteaptă să spui ceva inteligent
cine știe că ai cămașa ruptă-n coate sub pardesiu
degetele afară din șosete
și că la această lansare de carte ai nimerit din greșeală
căutând doar un loc unde să bei o votcă pe datorie
ai fruntea expansivă
iar în ochi un licăr rece încercănat de prefăcută blazare
cocoloașele foilor cu poeme și romane neapărat celebre
îți saltă acasă supatul
nimeni nu te întreabă – nici tu – dacă ai mâncat astăzi

 

 

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors