tête-à-tête, NIG și Atila Racz

Posted by Nuta Istrate Gangan On April - 30 - 2015

11009975_973756702648371_127766325978941980_n

 

 

 

Născut în anul 01.03.1960 oraşul Năsăud, din părinţii: Rozalia şi Andrei, copilăreşte la Ilva Mare, unde urmează şcoala primară. Se mută cu familia în oraşul Bistriţa.
Urmează liceul teoretic Andrei Mureșanu, în timpul liceului participă la concursul naţional de poezie, “tinere condeie” obţinând de trei ori premiul I pe ţara la secţia poezie, publică în aproape toate ziarele de cultură din România.
Urmează postliceala de informatică la Suceava, apoi, întors în Bistriţa, activează la cenaclul, George Coşbuc.
Din 1999 se stabileşte în Dublin, Irlanda, unde obţine diploma de Cisco Network Enginer.

Cărţi de poezie publicate: Dulcea mea pustiire -1994, Ed. Tipomur, Tagu-Mures
Eden în pustiire -2005, Ed. Eikon, Cluj Napoca
Femei iubiri poeme -2015, Ed. Charmides, Bistriţa

În pregătire, romanul: Omul cu ţara la butonieră şi Volumul de poezie: Pustiiri

 

 
copilăria

 

când dimineața se juca
pe țiglele casei în care locuiam
ca într-o căruță cu coviltir
apoi trecea prin gardurile de scândură
pe fețele noastre
ne trezeam deodată toți șase
(știam că doar hainele sunt
ale noastre
și bocancii din piele de porc
în rest totul a fost al tuturor)

munții erau întunecați încă
iar pârâul ce ne despărțea de cimitir
se auzea prin fereastră cum lovește
digul de bârne
ca un ceas cu pendul

se auzeau frunzele cântând
în aerul rece prăbușit peste
dealuri
ne spălam cu apa
proaspăt adusă din fântână într-o găleată
încăpătoare
cu ulcica de tablă fratele mai mare-i
turna apa celui mai mic în palme
în fiecare dimineață dată de Dumnezeu

da
și astăzi aștep să-mi toarne cineva
apa aceea vie-n căuș
îmi amintesc bunăoară cum
de fiecare dată când mergeam la pescuit
cu cârlige din ace de gămălie oțelite
de noi cu chibritul
număram în gând peștii rămași
îi cunoșteam după solzi ori locul
în care se adăposteau de umbrele noastre
rostogolite de valuri

acum
nu n-o să vă plictisesc cu toate
detaliile adunate-n mine
dar știu că fratele meu ofițerul
înainte de a pleca
m-a ridicat deasupra ochilor lui
și vă jur că n-am lăcrimat de frică

 

Inima

poate că Dumnezeu
nu are inimă
nu

poate că nici oamenii n-au
decât zbaterea ei

ea
râde și
mă privește ca un ștrengar
și-și spală umerii
își spală gleznele
își spală părul cu gândul meu
în timp ce se apleacă
și atinge apa cu sânii
îmi spune
ai putea
ai putea să te schimbi
știi
cenușăreasa avea pantofi fermecați
avea caleașcă de aur
și cai înaripați o purtau
spre palat
știi
imaginea aceea prinsă
între două bătăi ale inimii
este vie
viu
și cântecul acela năvalnic
al curgerii-n trup

 
întoarceri

răsucesc gânduri consumate
zilele
pe dos și pe față
viața
cuvintele
cu paharul neatis în față
mă privesc
întors ca o pasăre ce zboară
întoarsă
mă privesc
retras în plămâni să-i simt respirația
în inimă să-i ating inima
cu paharul neatins în față

în privirea ferestrei chipul ei
și priveliștea îndepărtându-se
ulița
casele acoperite de o pojghiță groasă
fata cu o păpușă în brațe
și ochii mei închiși în colivia
unde n-ar trebui
să cânte nimeni
poate doar umbra unei închipuite
imagini
ca poezia tristeții

 

încăperea

ce poate fi mai filosofic
decât zilele petrecute în casă
când tu abia ieșită de sub duș
pui cafeaua fierbinte pe masă
și îmblânzești orice lucru
pe care-l atingi
știi că
te privesc prin ochelarii poroși
lacom ca un străin

nu uiți să-mi pui în pipă
tabacul
cu miros de prune uscate
cu zâmbetul
prelins de pe buze
sfiosă

nu nu uiți

tu știi
atât de bine

cu gesturi de sălbăticiune
îți întizi ciorapii spre coapse
florile de cactus
de pe țesătura brodată
a rochiei

și nu uiți să închizi
ușa după tine

și să-mi lași un sărut
pe șervețelul alb ca o petală

 

refugiatul

și morții nu mai încap în mine
se așază-n obiecte
ca praful
alunecă-n ziua de mâine

locuim în mijlocul trupului
ca durerea
străzile povestesc amintirile
copacilor
amintirile ploilor
amintirile poeților
plecați dintre cuvinte
înecat într-o limbă
în care nu-mi simt inima
privesc oceanul
mângâiat de înserare
cu degetetele Isoldei

astăzi primăvara
îți mângâie coapsele

în sânii tăi aud bărbatul
ce aleargă-n copilărie
prin rochia ta
trece dimineața ca un înger

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors