tête-à-tête, NIG cu Liliana Filișan

Posted by Nuta Istrate Gangan On April - 16 - 2015

10584065_555052181308222_8883536197001600673_n

 

 

NIG – Trei cuvinte despre tine :

LF – ,,Sunt o femeie la fel ca oricare altă femeie
dar nu pot să trăiesc într-o lume normală ca o femeie normală
sunt drogul ce nu mi l-am injectat însă memoria sângelui păstrează delirul
sunt o insulă virgină pe care nu am călcat dar tălpile mele îi ştiu sălbăticia
sunt o nevrotică refuzând internarea în ospiciul cenuşiu al uzanţelor,,
(“Anaïs”)

 

NIG – Trei cuvinte despre poezia ta:

LF “ea e o păgână Capelă Sixtină
pe care sunt pictați fără chipuri
toți bărbații pe care i-a iubit
………………………………………
ea e Femeia Sixtină
cu spaimă de rău și cu spaimă de bine
în egală măsură
iar ca leac împotriva sinuciderii
scrie niște versuri
care se fac pânze de tarantulă
numai bune de izbit 
morții nemorți peste gură”
(George Mihalcea , “Femeia sixtină”)

“Anatomie lirică a feminităţii trăite la o insuportabilă intensitate.”
(Christian Crăciun, despre volumul “ O sâmbătă care nu a existat”)

“Poezia Lilianei? Un albatros ce-şi naşte marea”
(Aurel Ganea)
NIG – Ce te inspiră?
LF – scriu pentru a nu lasa noaptea să mi se întindă sub pleoape
negrul îşi revendică dreptul de proprietate legitim asupra privirilor

scriu cu sufletul despuiat de ultimul veşmânt
fără să-mi pese că răman goală în piaţa publică
nuditatea e doar o monedă de schimb

scriu cu sufletul învineţit de durere de neputinţă
o biată narcomană inhalând fumul otrăvit din narghileaua spaimei
ţigara de foi în care răsuceam nu demult
un amestec halucinant de dragoste cu esenţe amare
a devenit un drog mult prea scump

scriu şi mă înalţ din mine însămi
mă înalţ tot mai sus
ca un zmeu de hârtie cu sfori legate de mâinile bărbatului
întors într-o copilărie furată

într-o zi mă voi prăbuşi în abisul propriilor mele cuvinte
şi moartea mă va privi cu chip de creaţie neterminată

(“Opera de trei parale”)

 

 

scrisoare către Nichita

 

nu ţi-am mai scris bătrâne
nu ţi-am mai scris din ziua când ţi-ai înfăşurat tălpile cu fâşii îmbibate de noapte
şi ai plecat împotrivindu-ţi zăpezile
aşa ca înţelegi spaima taie între vertebre cu precizia unui chirurg alcoolic
şi mâna ridicată a neascultare
şi cuvintele ca un Te Deum îngenuncheat apusului
şi inima alergând năucă între două trupuri fără să ştie unde se va adăposti de potopul tăcerilor

femeia ta bătrâne
femeia ta
„părul lung şi negru şi-l întindea
de la uşă spre pat să nu greşească bărbatul niciodată drumul predestinat”
femeia asta bătrâne
femeia asta
şi-a aşternut patul într-un trunchi tânăr de tei
nimeni să ştie
nimeni să vadă
că după fiecare ploaie adoarme ca un flamingo sfâşiat în dansul împerecherii

între crengile înfrunzite de cer un ultim exercitiu de supravieţuire suportabilă

astăzi îţi scriu cu strigătul întors în mine despre dragoste
dar mâine îţi voi scrie cu sânge
despre femeia îmbrăcată în albastru de căpătat
legănându-şi nebunia sub podul îndepărtărilor
în palma ei stângă întinsă trecătorilor ca un stigmat al neîndurării
într-o intersecţie de destin
linia altei morţi previzibile

 
Anaïs (In memoriam Anaïs Nin)

 

”scriitorii fac dragoste cu orice vor
adevărul este că numai aşa pot trăi în două direcţii diferite
am nevoie de două vieţi am două fiinţe
totul în afară de fericire e nevroză
nu cred decât în foc
viaţă
foc
niciodată moarte
foc şi viaţă
căldura zilei e ca o mână de bărbat pe un sân“

sunt Anaïs curtezana preferată a regilor Parnasului
adorm întotdeauna la ora când copitele zorilor izbesc pragurile nopţilor de desfrâu
ghemuit lângă mine sforăie visul în care am fost odată fecioară
iubitul meu Henry îmi aşează o mână sub cap şi cealaltă între coapse
nici în somn nu mai poate îndura îndepărtarea
îmi aminteşte ce scria nu demult şi zâmbeşte
“în singurătate şi în prietenia cu vinurile găsesc într-adevăr
mai multă voluptate decât în braţele albe şi dezgolite ale unei femei”
în prietenia cu nopţile mele viaţa este un prelung ţipăt de extaz pe buzele morţii

mintea este cheia de boltă a templului femeii
ea deschide larg uşile spre altarul orgasmului interior
lăsând lanţurile tuturor prejudecăţilor să cadă
sunt o femeie la fel ca oricare altă femeie
dar nu pot să trăiesc într-o lume normală ca o femeie normală
sunt drogul ce nu mi l-am injectat însă memoria sângelui păstrează delirul
sunt o insulă virgină pe care nu am călcat dar tălpile mele îi ştiu sălbăticia
sunt o nevrotică refuzând internarea în ospiciul cenuşiu al uzanţelor

teama de blestemul pământului nu m-a ţinut legată de coasta bărbaţilor
nici veşnicia nu mă va ţine captivă între zidurile de smoală încinsă
pe care vor apărea secvenţe din viitoarele mele vieţi placentare
voi continua să trăiesc în cotlonul cel mai întunecat din minţile lor
mă vor striga instinctual în fiecare femeie chiar dacă nu m-au avut niciodată
dar în locul meu ecoul propriului strigăt le va răspunde
” bărbaţilor eliberaţi femeia şi ea vi se va dărui întru totul“

 
o noapte cu tine şi Toulouse-Lautrec

 

îmi arcuiesc privirea spre ultimul dezastru
în curcubeu de sare deasupra zilei când
rupt din înalt cu teamă în gene tremurând
se agăţa acelaşi vituperat albastru

în cerul dintre tâmple nesomn îmi e şi larmă
şi gândul meu te strânge în chingi de diamant
să mai rămâi o vreme contemplativ amant
nevroticei dorinţe de-a fi mai sus de karmă

când între alb şi negru tăceri se desfăşoară
mi se prostituează culorile şi trec
Rue des Moulins în grabă secunde se petrec
în noaptea-ntinsă leneş pe şevalet de ceară

ca un tablou excentric semnat Toulouse-Lautrec

La Goulue (încă o noapte ratată)

nu pot să mai tac trebuie să vă mărturisesc sunt o curvă
nu-mi refuz niciodată extazul de teamă că mi s-ar striga curvo
nu de puţine ori limbile despicate ale bărbaţilor mi-au şuierat cuvântul ăsta la ureche
asta şi sunt o curvă şi ce-i cu asta
sunt o femeie ca milioane de alte femei priviţi-ne şi veţi vedea
cu ce ne deosebim eu şi bătrâna florăreasă
stăm la acelasi colţ de stradă să facem bani
ea pentru pâine eu pentru a nu fi întreţinută
ea vinde bărbaţilor flori eu le vând iluzii

în seara asta m-am oprit pe Rue de Moulin
sunt La Goulue şi beau absint cu Toulouse-Lautrec
el mă priveste şi îmi spune că îi place noaptea dintre coapsele mele
noaptea aceea pe care a vrut s-o aşeze pe şevalet cu susul în jos
dar nu a reuşit niciodată să-i pătrundă esenţa
eşti beat îi spun râzând el tace şi mă priveste îndelung
vede că pe chipul meu a început să se topească ceara
pleacă îmi strigă nu eşti decât o altă proastă spoită
îmi ridic blana argintie din banii făcuţi noaptea prin hoteluri ieftine şi ies
cine dracu m-a pus artiştii văd întotdeauna imperfecţiunile
încă o noapte ratată îmi spun n-am avut noroc

nu mi-a plăcut prea tare să îmi desfac picioarele
dar toţi bărbaţii au vrut să intre mă rog după un timp a început să-mi placă
asta sunt o târfă
“obiect pentru o noapte şi dacă a fost frumos şi pentru următoarea”
dar să ştiţi viaţa asta e cea mai mare curvă
zadarnic mi-am deschis sufletul nimeni n-a vrut să intre acolo

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors