Eu de la zeii voştri…

Posted by Stefan Strajer On March - 30 - 2015

Eu de la zeii voştri…

Autor: Dumitru Ichim (Canada)

Eu de la zeii voștri,

ce bântuie

pe unde timpul cu hatul ne desparte,
am auzit dispreț din grai parșiv:
de trecere, de curgere, de moarte.

 

Cu tine-alături,
la fiecare tâlc mai vlăstărește-un vers:
Cu-n înflorit de cinci petale,
pe-un bob cât spaima de piper,
întregul univers
devine mai bogat cu încă-un cer.

 

Când mâna mea e cântec alei tale,
brățara ta mi-i dascăl. Aceeași nestemată
mereu altfel, de fiecare dată,
tot altor iscodiri
pe colț, pe rotunjime și pe muchii,
aceeași rază și-n atâtea firi…
De moare o lumină,
e doar o umbră celei ce-o să vină,
și-n locul ei, izvodul,
din fiecare scăpărat
întrupă o livadă-n nelumesc,
părelnic ispitit pe nestemată,
că mă întreb
în care veșnicie
ne-am mai iubit odată
și m-am întors acum
să-ți spun din nou că te iubesc?

 

Când cerurilor tale
luceafărul Nibiru se aprinde,
iar brațul meu ca apa te cuprinde,
cum să vorbești de trecere?
Cu tine-alături,
ce mândră-i moartea, jos, pe cer!
Nu-i aur nou în secere
spre lună plină?
De ce-am vorbi de trecere
când brațele-mi sunt pline
de lumină?

 

Și de n-ar fi nici curgere,
când ape peste ape ca leii tineri saltă,
ce-ar face Eufratul,
chiar veșnic, dar tot baltă?
De nu ne-ar curge-mbrățișați pe undă,
la ce folos lăuta fără strună,
un stup fără pârău de-albine,
sau tu fără de mine?

 

Sărmanii zei
adâncul lor nu știu-l,
că moartea e ca râul
ce își oglindă viul,
precum stihira ta pe coarde.
Spre a-și cânta lumina,
iubirea de nu arde
jertfirea cerii, cum o face lutul,
la ce folos
ți-ar fi ulciorul veșniciei,
de nu ai ști cum să o guști,
sorbindu-o cu timpul și sărutul?

maxresdefault

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors