Semidocți cu sceptru

Posted by Stefan Strajer On March - 28 - 2015

Semidocți cu sceptru

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan)

Nu este un secret că în timpul dictatorului cadrele de la securitate au fost obligate la un moment dat să-și completeze studiile, ceea ce i-a determinat să se înscrie de multe ori în bloc la câte-o facultate din orașul unde profesau. Patalamaua trebuia obținută prin sprijinul decanului sau chiar al rectorului căci ambii erau obedienți față de instituția de forță. Schimbarea de regim din 1989 nu a adus cu sine schimbarea de mentalitate în selecția valorică a indivizilor. Dimpotrivă spoiala de cultură, incultura sau subcultura au ajuns a fi la mare cinste în caruselul ascensiunilor sociale amețitoare după 1989.

Lipsa de educație temeinică a celor selectați în clasa politică din România ultimilor douăzeci și cinci de ani a fost dublată, ceea ce este încă mai grav, de o flagrantă lipsă de fundament moral. Încă Eminescu observa că la români sunt destule inteligențe, dar puține caractere, de unde și tragedia în care ne aflăm astăzi. Nivelul deplorabil al clasei politice românești actuale reflectă verigile slabe ale întregului proces de constituire morală a indivizilor, caracterul toxic al mediului social, vulnerabilitatea personalităților, degradarea sensului vieții omenești până la un nivel animalistic. Pervertirea personalității umane la români, așa cum se prezintă ea astăzi, este un proces care trebuie raportat la violenta dislocare a populației împinse la oraș, după colectivizarea forțată din timpul comunismului, precum și la metodele cunoscute ale dictaturii de a conduce prin delațiune și teroare. Indivizii desrădăcinați n-au avut nici timpul nici condițiile unei asimilări de către modul urban, astfel că, după cum observă sociologii Nicolae Grosu și Ionel Danciuc ei ”n-au dobândit nici norme urbane, rămânând fără nici un fel de norme (anomice) și astfel nevoite să-și satisfacă necesitățile prin impulsii (porniri psihice irezistibile), nu prin norme, adică prin furt, tâlhărie, viol și crimă.” (România sub atacul mârlăniei, p. 12) Din om liber stăpân pe pământul și uneltele sale țăranul a fost transformat la oraș în slugă a regimului, anihilându-i-se personalitatea. În același timp după 1945 elitele au fost distruse, societatea fiind decapitată valoric. Înainte de comunism acele elite au fost capabile să asigure modelarea, propulsarea direcțiilor societății, arată autorii, ” fără vârful elitei piramida socială prăbușindu-se într-o masă informă, societatea a rămas total neputincioasă în fața hoardelor de indivizi de ultima speță, anulându-i-se astfel orice posibilitate de a mai evolua.” (ibidem, p.13) Regimul comunist, observă cu justețe autorii, în elanul lui de a crea omul de tip nou ”a decerebrat, cel puțin din punct de vedere al inteligenței emoționale, societatea românească” (ibidem, p. 14). Comunismul a reprezentat un cataclism istoric care a răsturnat evoluția normală a unei societăți structurate, cufundând-o într-o devălmășie valorică.

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

            Ceea ce se întâmplă azi în România și ceea ce s-a petrecut de douăzeci și cinci de ani încoace probează observațiile celor doi sociologi. Fenomenul Piața Universității a pus un corect diagnostic puterii instalate în România după lovitura de stat. Tinerii s-au revoltat atunci împotriva a ceea ce era de prevăzut că va urma, împotriva capitalismului de jaf. Securiștii și activiștii din eșalonul doi au fost eliberați de lovitura de stat să se bucure de averile acumulate în timpul dictaturii și să instituie o economie de piață monopolizată de ei, să simuleze reforme, care s-au făcut exclusiv în folosul lor, pricopsind  România cu o ”democrație de dezmăț și economie de jaf”. Cei care au dorit să prospere chiar fără origine securistică s-au aliniat regulilor de clan mafiot impuse de eșalonul doi. Majoritatea clienților trimiși azi la închisoare erau adolescenți acum un sfert de veac, dar fie că nu erau acei adolescenți care au protestat vehement împotriva minciunii, nici adolescenți cu respect pentru cei mai bine de o mie de tineri împușcați la revoluție, fie că dacă au avut atunci elanuri sincere ele au fost ulterior pervertite de climatul imoral, care a cotropit, asfixiind societatea românească. Tinerii, care nu s-au convertit la crima organizată a așa zisului business românesc, au preferat să se desțăreze, respingând scârbiți mocirla politică din România. Aceștia au strigat cu disperarea omului ajuns la capătul răbdării ”hoții, hoții”, votând pentru un outsider al mafiei criminale deținătoare a puterii.

Deși au apărut deja voci care se îndoiesc de valabilitatea acestui vot istoric pentru români, pentru că, înșelați de atâtea ori, acum românii suflă și în iaurt, consider că ar fi o mare eroare să încercăm să demolăm cu vorbe rele acțiunile de bună credință ale actualului președinte. În primul rând să observăm concordanța dintre vorbă și faptă la acest om de caracter. Christos ne învață că nu-ul nostru să fie nu, iar da-ul nostru să fie da, adică să nu fim duplicitari, multiplicitari, complici la fapte de ocară. Președintele Klaus Johannis reprezintă ceva nou în politica românească. Este, după opinia mea, remarcabil efortul lui de a-și urma agenda anunțată în campania electorală fără să facă zgomot, fără să fie verbios, fără să fie saltimbanc ca fostul președinte Băsescu, care a făcut mult zgomot nu doar pentru că are o personalitate narcisistă, ci și pentru a disimula caracterul lui duplicitar. Cred că a fost portretizat magistral de romancierul Dinu Săraru în romanul Balul de la Șarpele Roșu. Conduita președintelui Băsescu aparține cu totul eșalonului doi, venind la putere datorită cârdășiei cu grupul pucist Iliescu, Roman and co. Personaj temperamental, robit de propria lui ascensiune a tulburat și mai mult apele politicii românești și altfel destul de agitate. Relația lui dubioasă cu Elena Udrea, care nu i-a fost cel mai bun sfetnic, adică unul care să-i spună nu ce dorea să audă, ci ceea ce trebuia să știe, adevărul despre cum trăiesc românii și nu bârfele din tabăra mafiotă adversă, nu a servit în nici un caz țării. La rândul lui, dl. Băsescu îi declară acum la televizor fidelitate sută la sută, fiind în stare să jure pe cruce că pupila n-a furat din banii ministerului, pe care îl conducea. Justiția independentă și statul de drept cu care s-a lăudat constant dl. Băsescu, acum, la încheierea mandatului său, se vede că s-au răfuit îndeosebi cu adversarii politici și că abia acum, sub președintele Johannis își accelerează activitatea, indiferent de apartenența partinică. Între noi fie vorba, dacă nu s-ar fi exercitat presiuni dinspre americani și comunitatea europeană, dacă votanții din diasporă n-ar fi clamat împotriva ”hoților”, inculcând un strop de spaimă în mediul politic, n-am fi asistat astăzi la sinistra comedia dell arte de pe străzile capitalei.

Ce ne demonstrează arestările de azi? Ne arată că partidele politice în România, cel puțin până acum, au fost lipsite de principii reale, de confruntări izvorâte din problemele dramatice ale țării, de bună credință și preocupări constante de a sluji cetățenii, care i-au catapultat pe hoții din parlament. Partidele politice au fost, în bună măsură, doar bande ale crimei organizate, patronate de o lăcomie patologică, de un dispreț uriaș față de poporul român, numit de Sorin Oprescu, după cum știm, ”pulime”, termen care exprimă pe lângă aroganța ciocoilor postcomuniști și vulgarizarea, manelizarea întregii societăți românești. Cred că discursul Elenei Udrea în parlament cu referiri cinice la sutien și celelalte detalii naturaliste probează crasa absență a bunului simț. Nu astfel te poți apăra. Și d-na Udrea deschide cam târziu ochii la mizeria din România, ca să nu mai vorbim că amenajarea pârtiilor de schi nu era o urgență pentru asanarea sărăciei din țară. Dar nu este prima dată când cheltuirea banilor se face cu gândul la huzurul ciocoilor, nu la ridicarea maselor. Clasa politică a ultimilor douăzeci și cinci de ani nu numai că nu s-a dovedit a fi o elită luminătoare a poporului, dar s-a situat mult sub nivelul moral al cetățeanului de rând, care ani de-a rândul a asistat neputincios, resemnat la jaful național. Citez din memorie remarca sugestivă a actorului Dorel Vișan la Jocuri de putere, emisiunea lui Rareș Bogdan: cei care trebuiau să iubească România n-o iubesc, iar cei care o iubesc n-au puterea să facă ceva pentru ea. Câtă dreptate are dl. Vișan. Nu numai că cei puternici n-o iubesc, dar au trecut la atacarea ei în haită. I-au făcut un rău imens nu doar prin furtul banilor, care după lege, se cuveneau dirijați în satele amărâte, spre autostrăzile lipsă, spre școlile unde copiii nu au avut abecedare mai până acum, spre spitalele de stat – o ruină completă, spre salariile medicilor ca să nu mai plece, spre crearea de joburi ca să-i oprim pe români să mai fie umiliți în Sicilia etc., etc., ci și prin ”modelul” hidos de comportament social afișat zilnic în mod nerușinat în fața milioanelor de români. Pentru că hidos se cheamă a tăia din pensii și salarii când mafioții din dosarul Microsoft își împărțeau șpăgi de ordinul milioanelor de euro. S-a vorbit mult de cărăușia în valize a acestor bani furați din visteria statului. Nu mă îndoiesc că amănuntul va face carieră în comedie.

Și aici să subliniez distanțarea viguroasă a președintelui Johannis de ciocoismul eșalonului doi și a celor gestați de el. Klaus Johannis a accentuat nu o dată în discursul lui că politicienii sunt ca să servească cetățeanul și nu invers. Veți spune că ideea este subânțeleasă, de bun simț. Da, dar la noi lucrurile elementare în politică, cei șapte ani de acasă, lipsesc cu desăvârșire. Demn de menționat este răspunsul președintelui Johannis când a fost întrebat ce l-a impresionat în campania electorală. A mărturisit că l-a impresionat în mod deosebit felul în care alegătorii îl înconjurau și-i atingeau hainele. Atingerea hainelor este un gest deznădăjduit al unor oameni care așteptau o minune. Mărturisirea denotă la președintele României nu doar un suflet sensibil, dar și o reală conecție cu cetățeanul român. Acest fapt mă umple de speranța că acest om este important pentru noi în momentul actual pentru linia de demarcație pe care o trage, pentru catalizarea, sperăm, a unui curent de afirmare.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors