tête-à-tête. astăzi, NIG şi Nicolae Constantin

Posted by Nuta Istrate Gangan On March - 26 - 2015

10974448_1401053533532934_1397768764794336433_o

 

 

 

Doamnelor şi domnilor, începând de astăzi, în Curentul Internaţional, veţi avea prilejul vă întâlniţi săptămânal cu poeţii şi scriitorii dumneavoastră preferaţi.

Două vorbe/trei cuvinte, vorba poetului, simplu şi fără pretenţii un ,,between the two of us,, virtual.
Sper să vă aduc în prim plan nume pe care le citiţi şi apreciaţi
Astăzi, un poet despre care am şi eu trei cuvinte : înalt, profund şi un adevărat gentleman. (a fost punctual la acest tête-à-tête virtual:)

 
NIG – Costin, spune-mi trei cuvinte despre tine.
NCAdică să mă conturez. OK. Romantic, Acid, Instabil.

 
NIG Trei cuvinte despre poezia ta.
NC – Exercițiu de supraviețuire lirică, un mormânt elegant vibrând de viață, o luptă continuă cu demonii personali. Ei, m-am eschivat oarecum, în felul acesta îmi văd unii dintre criticii mei poezia. Mai exact: Emil Lungeanu, Felix Nicolau și respectiv Marian Barbu. Ești poetă și știi la fel de bine ca mine că este foarte delicat să vorbești despre propria-ți scriitură. Eu am încredere în sinceritatea acestor oameni și nu neg afirmațiile lor.

 

NIG De ce scrii? Ce te inspiră?
NC – S-ar putea să sune vetust dar scrisul este o terapie care dă roade. În vremurile acestea tehnologizate, monitorizate, cyborgizate(nu vreau să dezvolt) e nevoie de puțină evadare într-o lume numai a ta, un habitat în care tu ești cel care face legea. E frumos și convenabil. Unii se ceartă cu șeful în oglindă, alții fac sporturi extreme, eu scriu. Și procesul e simplu: Totul este ca atunci când se produce un cutremur. Se acumulează tensiuni și apoi… Urmează „zgâlțâirea” lirică. Epicentrul nu poate fi altundeva decât în inimă, iar cei care te citesc îți spun cam câte grade a avut. E trist( sau nu) faptul că scrisul creează dependență. Dacă reușești să-i simți gustul, îi devii rob pentru totdeauna.

Ce mă inspiră… Nu știu, cred că vine de sus totul. E un declic, probabil scânteia se naște în urma unor trăiri. Niciodată nu am știut să răspund concret la această întrebare. Cert este că nu(mai) cred în muze. Era o vreme… Vai! Textul și muza. Sau invers… Muza și textul.Viața mea s-a schimbat, eu m-am schimbat și în virtutea acestor fapte poezia care se naște are un cu totul alt chip. Este albă-strălucitoare. S-au format alte chei, alte imagini, alte mesaje, alte adâncimi și aș putea să continui la nesfârșit. Vezi tu, dacă ești sincer cu tine însuți scriitura este chiar icoana ta. Dacă ești ipocrit totul devine o cacialma, te înveți să trăiești într-o bulă lirică. Depinde cum îți place, cum îți priește.
În încheiere vreau să-ți mulțumesc pentru interviu. Sunt onorat de faptul că ai vrut să mă iscodești, la modul pozitiv, bineînțeles. Vine o vreme când simți nevoia ca cineva să-ți bată în ușă, în fereastră, în țeavă și să te întrebe despre orice. Doamne ajută!

 

 

 

Dupăasfințirea

nimeni nu cunoaște
dupăasfințirea
portocaliul se preface în negru
orizontul e somnul unui orb
nu te rușina
întreabă despre neliniștea cântată
de două cucuvele fără limbă
câteva cărți sfinte ți-am adus
să le citim
când luna desenează cercuri pe acoperișuri
un cuvânt tu
un cuvânt eu
și din acest mozaic funebru
se naște iubirea
sau poate numai
libertatea robilor despătimiți

îmi amintesc fumul acela alb
cum iese pe coș în mijlocul nopții
ca o spirală cu Puteri și Heruvimi
e taina mea
sau vrejul de fasole
din visul unui copil
fără nume

 

Insomniile mele temporale

privesc și cântăresc
în linii mari am rămas cu puțin
dar e scris
nu numai cu pâine va trăi omul
nu am cum să te pierd
înțelege singurătatea este moftul zilei
eu zic să mă rog
și vreunul din sfinți va veni
să bem ceai
icoanele nu au căzut
cine nu știe acum unde e răsăritul
ochii aceștia
binemângâie
binestrăpung
binecuvântează

pe sub tălpile mele cresc bolovani
fără dorințe omul este liber
de fapt
asta voiam să-ți spun
și m-am trezit atât de devreme
pentru că nu știam cum

 

 

Metanoia

îmi pare rău pentru toată apa
care a curs pe râul acesta
i-aș spune întoarce-te
și treci limpede
printre degetele mele roșii

cu oricine dar nu cu timpul
se poate negocia
un alt destin
un alt pas de dans

malul pe care îmi pun genunchii
nu se surpă
dacă vin mai mulți și mai mulți
și mai mulți
i-aș spune
întoarce-te prin altă parte
în această albie
o să construiesc o casă
pentru noi toți
să nu murim de foame
să ducem cu teamă
peștii la gură

pe sub brațele mele
trece vântul
și râul se umflă încet
ca un balon portocaliu
până la ultimul venit
se va plimba ca un zmeu
pe cer

(texte din volumul Viața, un Canon, în curs de apariție)

 

 

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors