March 14, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

SD-AERISTII-SI-BOEMA-wbÎn mod firesc, artiştii se inspiră din locurile pe care le frecventează, din atmosferă şi personajele care populează (şi) lumea cunoscută de ei. Departe de noi intenţia să generalizăm, dar e tot atât de adevărat că boema este o specie mereu pe cale de dispariţie şi mereu vie. Iar boema în accepţia tuturor înseamnă baruri şi cafenele, restaurante şi localuri. Termenul literar se referă la persoane cu un comportament social original, neconvenţional, neconformist, în special artişti sau scriitori.

 

Vinul, artiştii şi lăutarii ar putea alcătui o tripletă emblematică, dacă nu am cunoaşte şi celălalt aspect, cel  nedorit, care incumba şi pericolul exagerării, riscul ca timpul destinat creaţiei să fie redus, în vreme ce excesele bahice pot pune în pericol sau chiar scurtă vieţi valoroase. Vom lua, aşadar, partea bună a boemei, cu artişti, poeţi şi romancieri, pictori şi sculptori, compozitori şi muzicieni…

 

Pictorii, în mod special, au găsit în localuri personaje interesante, care meritau, fără îndoială, creionate. Şi mai apoi fixate în compoziţii, linii şi culoare. Nu se poate nega faptul că multe din picturile care au devenit celebre s-au născut în atmosferă atât de specifică a locantelor. De la Edgar Degas la Pablo Picasso, la pictorii interbelici şi contemporani, romani şi de aiurea, băutorii de absint sau de bere, de vin sau de spirtoase, au intrat în panoplia figurilor memorabile. Oameni trudiţi care îşi îneacă în băutură necazurile, cheflii fără grijă zilei de mâine, prieteni veniţi să sărbătorească un eveniment, parveniţi dornici să fie văzuţi în compania unor celebrităţi efemere, pot fi tot atât de bine personajele unui tablou cu acest subiect.

 

Eroii unui astfel de picturi  sunt inevitabil afectaţi, trataţi uneori familiar, alteori pretins aristocratic, dar întotdeauna avertizând discret asupra consecinţelor inevitabile şi paradoxale ale falselor iluzii ascunse în băutură. O evidentă stratificare socială şi o sfidare a convenţiilor se traduc în tensiunea trăirii instinctive, într-o posibilă invitaţie la dialog sau la tăceri grăitoare, care realizează unele din cele mai ambiţioase compoziţii ale acestei realităţi complexe.

 

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

15 noiembrie 2014

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.