Cum a ajuns opinca pe Parlamentul din Budapesta în anul 1919?

Posted by Stefan Strajer On November - 19 - 2014

Cum a ajuns opinca pe Parlamentul din Budapesta în anul 1919?

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

Această întrebare mi-am pus-o de multe ori. În manualele şcolare din perioada comunistă erau trecute numele soldaţilor sovietici care au pus steagul roşu pe Reichstag în 1945 dar nu şi al românilor care au avut această idee superbă şi plină de semnificaţii de a-şi marca prezenţa la Budapesta în anul 1919. Şi astăzi manualele şi tratatele noastre de istorie ignoră acest episod unic nu numai în istoria noastră dar şi în cea universală.
La mijocul lunii aprilie 1919 trupele române, care intraseră în Ardeal pentru a proteja pe români de atrocităţile bandelor bolşevice maghiare, se aflau pe aliniamentul Mureş stabilit de Antanta ca limită până la care să avanseze până la semnarea tratatului de pace care să stabilească noile frontiere. În acest timp, sub influenţa revoluţiei bolşevice din Rusia, pe ruinele Imperiului austro-ungar, se înfiinţează Republica Sovietică Ungară sub conducerea lui Bela Kun. Agitând ideea refacerii Ungariei Mari, chiar dacă era de culoare roşie, Bela Kun adună în jurul său destule minţi înfierbântate pentru a forma o armată. În noaptea de 15/16 aprilie 1919 armata bolşevică maghiară, la ordinul lui Bela Kun, care se baza şi pe promisiunea de ajutor a lui Lenin, atacă trupele române pe toată lungimea liniei de demarcaţie. Armata română ripostează, opreşte ofensiva maghiară şi trece la contraofensivă astfel că la începutul lunii august se apropia de Budapesta.
Cele mai avansate trupe erau ale Brigăzii a-IV-a Roşiori comandată de generalul Rusescu. El descrie acţiunile întreprinse în Memoriu asupra operaţiunlor Brigadei a-IV-a Roşiori de la 31 iulie – 3 august 1919, data intrării în Budapesta, publicat de editura Marist în 2009, ca anexa III (pag.237) a lucrării Campania pentru dezrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei 1919, autor generalul Gheorghe Mărdărescu.
În dimineaţa zilei de 1 august, după ce primeşte raportul privind situaţia, fără a mai aştepta ordine de la eşalonul superior, generalul Rusescu ordonă urmărirea inamicului. Ordinul venit mai târziu îi confirmă aprecierea făcută. Constată deruta din cadrul Diviziei a-VI-roşie, care se debarasează de muniţie şi alte materiale, aruncate de-o parte şi alta a drumului pe o distanţă de 15 km. În cursul nopţii încercuieşte inamicul, apoi dimineaţa capturează 3.000 de prizonieri, derogă un ordin care-l îndrepta într-o altă direcţie pe motiv că sosise prea târziu şi continuă înaintarea spre Budapesta. La ora 14 generalul Rusescu este contactat de reprezentanţii misiunii italiene de la Budapesta care-i arată o adresă a lt-col. Romaneli, şeful misiunii, care cere a opri acolo înaintarea până la sosirea răspunsului Antantei (fiind ataşată şi copia telegramei noului guvern maghiar, care văzând că dinspre est nu mai este nicio speranţă şi-au îndreptat privirile spre vest, adresată către Clemenceau). Generalul nu se lasă impresionat şi expediază delegaţia la Comandamentul Armatei Transilvania. Renunţă a pleca la Budapesta în aceeaşi seară, dar primeşte informaţii despre capitularea Corpului 1 armată roşie în consecinţă dă ordinul de operaţii pentru 3 august. La ora 8 primeşte ordin de la Divizia a VI-a să încercuiască spre Keckskemet. Execută parţial acest ordin în sensul că trimite Regimentul 11 la Kecksemet, iar el cu 3 escadroane, 2 plutoane şi 2 grupe de mitraliere o ia spre Budapesta.
La răspântia Sarvasz-Cz surprinde mai multe companii cu armele în piramide şi o baterie gata de tragere. Impune celor 1.000 de luptători inamici să se împrăştie imediat sub ameninţarea cu moartea şi lasă o patrulă să scoată încărcătoarele de la arme şi să demonteze tunurile. După ce mai străbate un kilometru este întâmpinat de o delegaţie a guvernului, formată din trei persoane sosită cu un automobil, care îl roagă să oprească. Generalul Rusescu se scuză că nu poate opri coloana fiind în timpul de trap. Mai înaintează 3 km şi când apreciază că toată Budapesta este în bătaia tunurilor opreşte coloana, şi pentru că începuse o ploaie torenţială intră într-o locuinţă pentru a asculta doleanţele delegaţiei. „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi vă roagă a vă retrage trupele” (pag.241) cere delegaţia ungară. Răspunsul generalului Rusescu a fost: „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care trebuie să vă adresaţi”. Apoi în prezenţa delegaţiei dă ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5.000 – 6.000 m) şi adaugă: ”Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Torek Szt. Miclos”. Delegaţia comunică telefonic guvernului situaţia, primeşte aprobarea să se deplaseze la Comandamentul Armatei Române şi solicită generalului să trimită un delegat la Consiliul de Miniştri. Le-a făcut cunoscut că va merge chiar el anunţându-i că dacă până la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardează oraşul. După plecarea delegaţiei a raportat la divizie situaţia. La Consiliul Guvernului Maghiar a ajuns la orele 18:30, dar nu singur ci împreună cu căpitanul Mihăilescu şi un escadron de cavalerişti. Guvernul îl anunţă că aşteaptă şi răspunsul dat colonelului Romanelli. Le răspunde că e de prisos şi că nu poate schimba hotărârea lui. Guvernul îi arată că situaţia este dificilă, că populaţia este agitată, că 20.000 de lucrători înarmaţi se vor răscula, că cele trei regimente roşii din oraş nu vor putea fi stăpânite la intrarea trupelor române. Generalul Rusescu este ferm pe poziţie, le dă asigurarea că armata română va menţine ordinea perfectă în Budapesta, că trebuie să intre şi să-i pună la dispoziţie cazarma husarilor Herzog Yoseph, şi cere să fie evacuată de trupele maghiare, sub ameninţarea declanşării bombardamentelor, obţine acceptul formal al Guvernului de a intra cu trupele sale în Budapesta. În timpul discuţiilor de la guvern delegatul francez Bachet îl lasă să înţeleagă că ar dori să discute ceva în particular. Generalul Rusescu iese din sala de consilu şi află că la Viena, sub auspiciile Antantei, se urzeşte oprirea armatei române şi ocuparea Budapestei. Dorinţa misiunii franceze este ca armata română să înainteze şi să ocupe Budapesta. Evident încântat de această informaţie importantă îl roagă pe şeful misiunii militare franceze ca să-l însoţească a doua zi la Comandamentul Armatei Transilvania. Generalul Rusescu se cazează la hotelul Gelert, unde se aflau ofiţerii misiunilor militare ale Antantei, iar trupele care îl însoţeau în cazarma de honvezi.
A doua zi, 4 august 1919, intră în Budapesta şi generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul Armatei Transilvania, care asistă la defilarea trupelor române.
Palatul Parlamentului Ungariei a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Cine a pus opinca pe Parlamentul Ungariei aflăm din amintirile generalului Olteanu, comandantul trupelor române din Budapesta, ataşate la amintirile generalului Mărdărescu. Din amintirile sale rezultă că ideea cu opinca aparţine sergentului Iordan. Grupa sa se afla de pază la intrarea principală a parlamentului. Privind drapelul Ungariei, care flutura pe parlament, el se gândea ce ar putea face.
ofiteri-parlament-budapesta-1919(1)
Poză preluată de pe site-ul www.roncea.ro

„Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri să o facă… Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată “. Sergentul Iordan îi cere căprarului Bivolaru să-i aducă o opincă şi împreună urcă pe acoperişul parlamentului. Coboară steagul unguresc, în lungul sforii, până la jumătatea steajerului, apoi luând opinca o pune drept căciulă în capătul steajerului, cu nojiţele fluturând în vânt.
Reacţiile ungurilor la prezenţa opincii valahe în vârful parlamentului sunt sintetizate de către avocatul Ferency, un amic al generalului Olteanu: „Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta, s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sunteţi aici“.
De ce nu a fost dat jos steagul unguresc de pe parlament? A existat un ordin în acest sens sau a fost reacţia normală a armatei române care s-a considerat cu adevărat eliberatoare şi nu cuceritoare.
O altă întrebare este dacă a existat cu adevărat o solicitare a Antantei ca trupele române să se oprească la porţile Budapestei. Am văzut că în după amiaza zilei de 3 august, guvernul maghiar nu a putut prezenta generalului Rusescu decât telegrama către Clemenceau, iar în seara aceleiaşi zile detaşamentul său s-a cazat într-o cazarmă din Budapesta. Chiar dacă a venit o asemenea solicitare, graţie iniţiativei şi curajul generalului Rusescu, ea a devenit neoperantă. O contribuţie în acest sens a avut colonelul (viitorul mareşal) Ion Antonescu, şeful Biroului Operaţii al Statului Major General, care nu a transmis mai departe ordinul respectiv.
Regele Ferdinand nu s-a supărat pe colonelul Ion Antonescu pentru neexecutarea ordinului (poate avea remuşcări pentru ordinul din 1913 când a oprit intrarea trupelor române în Sofia), dimpotrivă l-a decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, punând pe pieptul colonelului propriul său ordin, spunând: „Numai regele tău ştie cât ai făcut pentru ţară”. În schimb generalul Mărdărescu l-a marginalizat pe generalul Rusescu pentru că nu i-a executat întocmai ordinul şi a intrat primul în Budapesta. Nu a recunoscut meritele acestuia considerând 4 august ziua intrării în Budapesta şi nu 3 august. Generalul Olteanu scrie emoţionant despre sergentul Iordan şi caporalul Bivolaru dar nu suflă un cuvânt dacă fapta lor a fost răsplătită într-un fel sau altul. Nu am găsit nicio poză cu opinca pe parlament şi nici a celor doi „poznaşi”. Aşa că am pus poza cu ofiţerii de pe treptele parlamentului. Armata română a început evacuarea Budapestei în 7 noembrie 1919. Nu am aflat dacă opinca a rămas pe parlament până la evacuare.
Nu ştiu dacă în România există străzi care să poarte numele sergentului Iordan sau ale caporalului Bivolaru şi prin aceasta să amintească de fapta lor.
Recent la o întâlnire cu tinerii din fostele ţări socialiste preşedintele parlamentului maghiar s-a exprimat urât despre prezenţa armatei române la Budapesta. Dar despre ce a făcut armata română acolo şi cum a ajutat populaţia într-un viitor articol.
Episodul cu opinca face parte din momentele astrale ale poporului român şi avem datoria să-l facem cunoscut românilor ca să fie mândri că s-a întâmplat.

 

One Response to “Cum a ajuns opinca pe Parlamentul din Budapesta în anul 1919?”

  1. petre marin says:

    Draga Nica imi place ca ai ocupari de un bun patriot roman chiar daca 1/2 esti American care nu-si uita etnia .Am sieu ccartea gen Mardarescu .

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors