March 18, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Festivalul Intercultural de Vară şi „Hora Satului Românesc“

la Stuttgart – Iulie 2014

STUTTGART-2014-wb

 

Stuttgart, capitala Baden-Württemberg, a fost gazda Festivalului Intercultural de vară în perioada 15-20 iulie 2014. În piaţa primăriei s-a susţinut un program folcloric de către reprezentanţii tuturor ţărilor care au emigranţi în Germania. Şi de data aceasta, ca în fiecare an, spiritul românesc, cântecul, jocul şi voia bună au fost cele mai apreciate pe scena Festivalului din Stuttgart.

 

Pe lângă Germania, ţara gazdă, alături de România, au mai participat şi reprezentanţi din China, Turcia, Mozambic, Brazilia, Italia, Grecia, Polonia, Croaţia, Columbia, Siebenbürger (asociaţia saşilor din toată lumea), India Africa Ungaria, Bulgaria şi alte ţări, aducând în faţa celor prezenţi, grupuri de dansatori şi cântăreţi, porturi, vestimentaţie şi specialităţi culinare specifice fiecarei naţionalităţi participante.

 

Timp de şase zile, în piaţa primăriei s-a putut face înconjurul lumii prin ochii şi sufletul celor prezenţi. Am asistat din poziţia de actori şi spectatori, deopotrivă, la spectacolul luminii lumii, un spectacol al păcii, armoniei şi bucuriei, jucat atât pe scenă, cât şi pe chipurile celor prezenţi la această manifestare a iubirii. Ţara noastră a fost prezentată de Forumul Român-German Stuttgart prin organizarea spectacolului de cântece şi jocuri româneşti care s-a desfăşurat sub genericul „Hora Satului“. La realizarea celui mai înalt, mai mândru şi mai frumos stand au contribuit voluntari care au reprezentat România atât pe scenă cât şi prin serviciile excelente şi profesionalismul care i-a încântat pe cei prezenţi. Mâncărurile tradiţionale au făcut deliciul publicului şi la propriu şi la figurat şi au adunat în jurul bucătăriei româneşti sute de „pofticioşi” de toate naţionalităţile. Mititeii, sărmăluţele, mămăliguţa cu brânză şi multe alte bunătăţi au fost asortate si servite cu un vin românesc sau o bere nemţească.

 

Pe scena din piaţa Primăriei, a urcat grupul de dansatori din Croaţia, după care a urmat România cu un grupaj de melodii şi dansuri populare. Solista care a incântat auzul cu vocea ei plăcută, nu a fost alta decât o mică domnişoară de 13 ani, Maria-Ines Păun. Născută în Spania şi domiciliată de curând în Germania, vocea Mariei-Ines Păun a răsunat cu putere pe scena festivalului impresionând întreaga audienţă. Am întrebat-o pe Maria-Ines Păun cine a învăţat-o să cânte atât de frumos melodiile populare în limba română şi mi-a marturisit: „Nu m-a învăţat nimeni. Am făcut asta, singură. Am vrut să aduc o bucurie românilor de la festival!“  Şi într-adevar artista în vârstă de numai 13 ani, a reuşit să mişte nu numai inimile românilor, ci ale tuturor celor prezenţi. Un moment emoţionant în care puteai observa chipurile oamenilor plecaţi de mulţi ani din România şi lacrimile care îşi croiau drum pe obrajii lor vibrând de sensibilitate la ascultarea tinerei interprete. Lacrimi de bucurie dar şi de dor de ţară. De asemenea, în cadrul suitei de manifestari, horele au adunat pe cei din mulţime la joc şi voie bună. Astfel că nu numai pe scenă s-a cântat şi dansat, dar şi in public, formându-se ad-hoc grupuri de dansatori.

 

Cum era şi de asteptat reacţia ascultătorilor a apărut fără întârziere. De menţionat starea de entuziasm a domnului Schmidt Kohl (59 de ani) din Stuttgart care a exclamat: „ Wunderbar! Wunderbar! Ohne worte! Die musik war echt schön. Es ist für erste mal wenn ich rumänische musik Höre! Und das Mädchen, war echt klasse“! (Minunat!  Minunat! Fără cuvinte! Pentru prima oară ascult muzică românească. Iar fetiţa a fost extraordinară.)

 

Bineînţeles, că de la acest eveniment intercultural, nu a lipsit nici literatura, reviste, pliantele, fotografii şi calendare cu tot felul de imagini prin care publicul a putut să admire peisaje deosebit de frumoase din România. Deasemenea, printre exponatele de literatură română s-au aflat şi câteva numere ale revistei „Singur” cât şi volumul cu poezii a poetului Doru Ştefan Dăncuş  intitulat „Întoarcerea poetului rătăcitor“. Televiziunile, mass-media şi presa au fost prezente încă din prima zi a festivalului şi până la încheierea acestuia. Astfel că şi cei care nu au putut, din anumite motive să fie prezenţi la festival, au putut urmări spectacolele prin intermediul canalelor de televiziune. Românii au demonstrat ca sunt un popor care ştie să traiască frumos, au demonstrat profesionalism prin organizarea excelentă, prin mâinile harnice ale bucătăreselor care au impresionat pe toţi cei prezenţi, prin cei care au simţit româneşte şi au lucrat voluntar punând România într-o nouă lumină.

 

Pe această cale, mulţumim organizatorului de la Forumul Român-German, domnului Florin Zaheu, alături de membrii şi prietenii Forumului. Prin dăruirea şi dragostea lor, au făcut să ne simţim noi românii, adevărate minuni în spectacolul luminii lumii.

Nu pot incheia decât spunând:

„Wunderbar! Minunat!“

—————————————-

Gabriela JANIK

Stuttgart, Germania

21 iulie 2014

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.