Un obiect de artă bibliofilă

Posted by Gabriela Petcu On June - 17 - 2014

arta-bibiliofila-dabija-nicolae-wb_2Lucia Olaru Nenati

 

Cărţile realizate de Asociaţia Culturală ,,REGAL D’ART”, respectiv de doamna Lili Bobu, tind să devină, prin repetiţie, un model de orfevrerie bibliofilă redivivă, după ce, de secole, cartea s-a retras din statutul ei de obiect de artă în cel de container al expresiei artistice, chiar dacă, nu o dată, ilustraţii inspirate, coperţi atragătoare sau, mai rar, litere capitale împodobite cu miniaturi florale mai aduceau câteodată la suprafaţă ecouri ale meşteşugurilor vechilor copişti monahali ai marilor ceasloave.

Acum însă avem în faţă o specie evoluată a acestui mesteşug uitat şi pierdut în depărtările trecutului, o adevărată bijuterie bibliofilă care pune accentul nu numai pe conţinutul textului unei cărţi, ci şi pe frumuseţea obiectului ce poartă acest conţinut – cartea ca obiect de artă în sine. Dar intenţia artistei care concepe şi „brevetează” acest obiect nu este aceea de-a se sluji de textul literar doar ca un pretext al unei alte valori artistice, ci aceea de-a potenţa caratele textului, de-a pune în relief major şi maiestuos personalitatea autorului ales spre a fi astfel onorat. Prima „carte de catifea”, la propriu, a fost dedicată memoriei şi personalităţii celui ce s-a urcat deja în mit, poetul devenit emblemă a pătimitei Basarabii, Grigore Vieru, fiind prilejuită şi de revelarea unor poeme inedite şi piese muzicale dedicate poetului de către artistul Paul Ciprian Surugiu – Fuego. Cel ce beneficiază acum de o nouă asemenea „bijuterie” bibliofilă dedicată lui, bucurându-se deci de privilegiul de-a şi-o putea contempla ca pe un monument de artă, este tot un poet basarabean, Nicolae Dabija.

Dacă prima carte de acest fel, cea dedicata lui Grigore Vieru era îmbrăcată în catifea brun-castanie, de astă dată, catifeaua este albastru-bleumarin şi are pe copertă o lucrare de metaloplastie înnobilată cu argint, pe care este ştanţată fotografia poetului titular al cărţii, într-o atitudine foarte reprezentativă pentru identitatea lui, aceea de poeta-vates, precum şi inscripţiile trebuitoare: titlul – ,,Tăceri tălmăcite-n cuvinte”, realizatorul cărţii: ,,ASOCIAŢIA REGAL D’ART”, reprezentată printr-o siglă heraldică, cu diviziunea „Regal de Poezie”, precum şi datarea: Botoşani, 2014.

Totul se arată a fi asemeni unui basorelief sortit dăinuirii, atribut ce sporeşte odată cu cercetarea interiorului acestei cărţi unde se alătură versuri ale poetului omagiat, în grafică manuală, inscripţii pe pergament, lucrări de artă pe care regizoarea cărţii („căci aşa mi-e cel mai la îndemână să o numesc pe Lili Bobu!) le-a considerat, pe bună dreptate, consonante tezaurului poetic ilustrat; un soi de prefaţă scrisă de mână de către persoana cea mai îndrituită a face acest demers, cărturarul Mihai Cimpoi, plicuri de pergament fin care adăpostesc, fie manuscrisul şi partitura unui cântec pe versurile poetului, fie diferite alte comori-surpriză, cele mai multe pagini fiind alocate poemelor selectate de realizatoare din creaţia poetică a lui Nicolae Dabija, fireşte redate într-o caligrafie ce evocă scrisul copiştilor mănăstireşti, fiecare pagină purtând pe colţ miniatura tabloului semnat de apreciatul pictor Ion Sulea Gorj, a cărui alegere a urmat răsfoirii a zeci şi zeci de imagini plastice ce-au concurat pentru această competiţie.

 

Piesa următoare din acest „spectacol” bibliofil o constituie un amplu interviu intitulat „Poezia este un protest contra dezordinii lumii” în care poetul basarabean răspunde întrebărilor „regizoarei”, conturându-şi, pas cu pas, autoportretul devenirii complexei sale personalităţi. Capitoul următor, ,,Ecouri”, la fel de ispirat, presărat cu lucrări de artă plastică, revine contemporanilor săi – nu oarecare, ci personalităţi congenere şi co-rezonante – care consemnează frânturi ale reflexiei poetului în oglinda ochilor acestora. Formulări memorabile, gândite anume ca să-i capteze cât mai profund luminile esenţei, se înşiruie în acest capitol sub semnături precum: Preşedintele Republicii Moldova – Nicolae Timofti, Ioan Alexandru, Traian Apetrei, Thedor Codreanu, Daniel Corbu, Theodor Damian, Vlad Darie, Viorel Dinescu, Ştefan Dodiţă, Gellu Dorian, Gheorghe Duca, Gheorghe Ghidirim, Valeriu Matei, Dumitru Micu, Luia Olaru Nenati, Adrian Păunescu, Dan Puric, Adrian Dinu Rachieru, Eugen Simion, Paul Ciprian Surugiu, Alex Ştefănescu, Tudor Gheorghe, Ion Ungureanu, Grigore Vieru, care ne-am străduit cu toţii a fixa câte o frântură din argintul basoreliefului identitar astfel dăruit poetului prieten. Inventarul bibliografic al celor peste 70 de cărţi ale sale este urmat de bogatul album de fotografii din care privesc personaje ale istoriei contemporane a Basarabiei şi a culturii româneşti, în genere, dar, nu în ultimul rând, şi ale celei europene, imagini ale numeroaselor evenimente la care a participat poetul, ale festivităţilor, premierelor, festivalurilor şi atâtor altor manifestări cărora le-a fost actor, integrate toate în panoramicul unei existenţe marcante – poetică, literară, militantă, culturală, istorică – a unei vieţi ce nu curge în zadar. Vocea poetului recitându-şi cele mai preţuite poeme pe un fundal muzical emoţionant încheie – finis coronat opus – un monument monografic sui generis, cu totul original, care-l face pe Nicolae Dabija să fie unul dintre cei mai invidiaţi creatori contemporani.

 

Pentru că această construcţie impunătoare nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul, adesea caritabil, al multor colaboratori talentaţi, şi ei se adaugă cu toţii unei adevărate echipe specializate care a contribuit nu doar la editarea unei cărţi deosebite izvorâtă din calda preţuire dedicată unui poet de har, ci chiar la instituirea unui nou model de creaţie artistică: tehnoredactare şi corectură: Mirela Brehuescu şi Lucia Ştefănescu, lucrări de artă plastică: Ion Sulea Gorj, Natalia Plămădeală şi Nicolay Gutsu, lucrare de metaloplastie: S.C.Romberfil S.R.L.- director Filip Mărgărit, master şi aranjamente muzicale: Cătălin Bălăniuc şi Eugen Ipate – Teatrul ,,Mihai Eminescu” Botoşani, fundal muzical: din creaţia maeştrilor Eugen Doga şi Dumitru Fărcaş, design grafic şi loyot: ,,Roland Partners”- Andrei şi Dragoş Axinte, ediţie realizată cu sprijinul şi prin amabilitatea Tipografiei „PIM”- director Maria Petrariu, „BPMMUSIC&RECORDING”- Sorin Manolescu, Primăriei Comunei Dumbrăveni, judeţul Suceava – primar Ioan Pavăl.

Activitate prodigioasă, încununată de împliniri, asociaţiei culturale care îşi confirmă titlul nobil de ,,regal de artă”!

 

Lucia Olaru Nenati

 

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors