STROIA-Gheorghe---ALBASTRU-wbIon CATRINA

 

De curând, prestigioasa Editură „ANAMAROL” din Bucureşti a trimis la tipar un volum de excepţie al poetului, publicistului şi eseistului Gheorghe Stroia. Este vorba de volumul de versuri: „Albastru glas de înger”.

 

Numele omului de cultură Gheorghe Stroia şi creaţia lui poetică nu mai constituie o surpriză pentru publicul cititor din ţară şi din străinătate. Volumul de versuri recent apărut nu face altceva decât să întregească şi să consolideze o personalitate artistică puternică a vremurilor noastre.

 

Neobosit şi inspirat căutător de frumos şi sensibilitate, poetul demonstrează, prin linia proprie pe care o deschide în poezia românească contemporană, că poate înmagazina şi decanta imagini de o deosebită valoare artistică.

 

Volumul este dedicat celei mai iubite fiinţe a omului – mama. Numărul poeţilor din literatura română care au scris versuri memorabile închinate mamei este destul de mare.  Amintim aici doar pe câţiva dintre ei, care ne vin imediat în minte, cum ar fi: Andrei Mureşanu, Vasile Alecsandri, D. Bolintineanu, Mihai Eminescu, George Coşbuc, Victor Eftimiu, Octavian Goga, Panait Cerna, Şt. O. Iosif, Elena Farago, George Lesnea,  Tudor Arghezi, Nicolae Labiş, Virgil Carianopol, Ion Pillat, Magda Isanos, Ion Brad, Radu Cârneci, Alexandru Andriţoiu, Nichita Stănescu, Ion Crânguleanu, Horia Zilieru etc. Este meritul poetului Gheorghe Stroia de a-şi găsi un loc distinct printre ei.

 

Poezia „Albastru glas de înger” care deschide Partea I, intitulată sugestiv „Albastru glas”, curge lin spre sufletul cititorului. Rareori se întâlneşte în poezie un omagiu mai sincer şi mai ardent ca la Gheorghe Stroia. Poetul vede chipul mamei pretutindeni şi-l identifică atât cu fenomenele trecătoare, dar mai ales cu cele durabile şi nemuritoare. „În fiecare frunză şi-n fiecare rug de floare/ În fiecare nor şi-n cer un geamăt de culoare/… E chipul mamei mele izvorul dintre stânci/ … E chipul mamei mele luceafărul de seară/ Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară./”

 

Nesigur, dar pios, el cere ajutorul celei ce i-a dat viaţă în clipele de grea cumpănă. „În fiecare ceas al vieţii, dă-mi plâns de alăută,/ În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!/” Rugăciunea către mama sa e pentru că, pentru poet, chipul mamei sale este sacru. /„E chipul mamei mele o ploaie vis, bogată, /  Aroma cea de smirnă, icoană preacurată./”       Pentru poet, mama este: „Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,/ „Eşti inima cea vie ce-mi bate cu putere!/”

 

Prezentă în viaţă, încă de la începuturi, mama este: „Mâna ce trece peste frunte-mi,/ Lacrimă în mare taină,/ Liniştea sădită-n bobi de rouă,/ Viaţa – anotimpul ca o haină./”, după cum ne mărturiseşte el în „Miere şi descântec”. Chipul mamei este indisolubil legat de scurgerea nisipului din clepsidra vieţii. Decantarea energiilor materne în plăpândul trup al fiului se înfăptuieşte gradual. Despărţirea este firească, dar dureroasă. „La căpătâi măicuţă, lacrimi te plâng tăcute,/” cum este în „Sărut de mângâiere”, sau, „La cimitir un hău stă trupul să-ţi înghită,/” Poetul mărturiseşte inspirat: „Mama este raiul ce adesea suspină/” cum se confesează în poezia „Mama este” sau, „Lacrimă”, „Liniştea”, „Fântâna” etc.

 

Partea a II-a „Tăcere de azur”, aduce un crez şi o iubire fierbinte faţă de mamă, când maturitatea poetului poate găsi nebănuite valenţe în adoraţia sa. Dacă împlinirea sa se va petrece în concordanţă cu sentimentele sale se va atinge împlinirea prin comuniunea cu universul nemuritor. Doar iubirea mamei sale îl ţine să-şi împlinească menirea sa pe pământ. „dacă apa vieţii n-ar picura/ din al tău suflet/ plin de soare/ m-aş preschimba în dor nebun/ bolnav pelerin/ pe o stea călătoare./” (Vezi poezia „Dacă”). Mama devine succesiv „Limba noastră”, „Lumina cărţii”, „Raiul vieţii”, „Femeia”, etc. Adoraţia lui pentru mama, exprimată cu sinceritate şi căldură umană îl apropie de Serghei Esenin.

 

Partea a III-a – Albastru vis – tratează aceleaşi probleme profunde, dar poetul se depărtează uşor de adoraţia pentru mama sa şi se îndreaptă spre sacru şi nemurire. După ce a primit viaţa, poetul îi defineşte marcajele limită de la: „Lumina soarelui”, la  „Amurgul”. Între ele stă „Bucuria rodirii”. Tot acest ciclu reprezintă hora vieţii pe pământ.

Densitatea imaginilor şi avalanşa sentimentelor generate de această cromatică sugestivă, produce o invitaţie la o meditaţie tăcută şi profundă. Ea naşte sentimente de linişte, împlinire, gingăşie şi respect. Este un pios omagiu adus tuturor mamelor de pe pământ.

 

Volumul de versuri aduce în final, prin Partea a IV-a, („Rai de crini”), pregătirea conştientă spre marea trecere din finalul vieţii, când, floarea de pe pământ ajunge, prin credinţă şi iubire, la un nou început, când este „Cerul pe pământ”.   Nu este locul aici să facem o analiză exhaustivă a întregului volum de versuri. Dincolo de orice consideraţie subiectivă, cartea este un succes deosebit al creaţiei unui poet ajuns la deplină maturitate. La succesul ei contribuie şi ilustraţiile extrem de inspirate ale maestrului Radu Bercea. Cititorii vor avea un motiv de reală satisfacţie, lecturând aceste versuri.

 

Ion CATRINA

10 aprilie 2014

Craiova

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors