DESCHIDE, DOAMNE, CERUL!

Posted by Gabriela Petcu On March - 27 - 2014

DSC03777Gabriela Gențiana GROZA

 

O mlădiţă creşte şi se dezvoltă  atât cât îi permit solul şi clima, uneori în condiţii schimbătoare, mai cu seamă în ecosistemele supuse acţiunilor tot mai agresive  ale omului, avid de câştiguri materiale, cu orice preţ. Copilul, e şi el o mlădiţă iar devenirea lui depinde de zestrea genetică cu care intră în lume, de educaţia primită în familie dar  şi de mediul social. De aceea consider că este de apreciat implicarea  acelora dintre semenii noştri care surprind gingăşia  unui copil şi se străduiesc să îl modeleze, astfel încât să aibă în viitor trupul şi sufletul puternice şi să facă  cinste familiei din care provine şi mai ales patriei pe al cărui pământ s-a născut.

 

Comunitatea Parohiei ”Înălţarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca este relativ tânără. Preoţii care slujesc la altarul Sfintei noastre biserici sunt părinţi  la rândul lor şi dovedesc cu prisosinţă că le pasă de copiii şi nepoţii enoriaşilor. Astfel se explică atragerea copiilor de diferite vârste la pregătirea sub formă de meditaţii, susţinute de profesori destoinici, cu rezultate bune  la catedră. Elevii din clasele gimnaziale  sunt pregătiţi pentru admiterea la liceu sau şcoală profesională, la limba română şi matematică, iar unii dintre ei învaţă limba engleză. Liceenii sunt meditaţi în vederea susţinerii examenului de Bacalaureat de către dascăli cu aceiaşi dragoste de profesie.

 

DSC03776În sala de la demisol a Bisericii îşi desfăşoară activitatea un cerc de pictură a unor icoane pe sticlă. În una dintre duminici, într-o splendidă zi de primăvară, ieşind de la Liturghie, enoriaşii au putut admira icoanele pictate de copii, într-un veritabil vernisaj realizat pe platoul din faţa Sfântului locaş. Activităţile catehetice, culturale şi sportive cu tinerii Parohiei, întregesc tabloul

preocupărilor folositoare de la biserica clujeană. Acţiunile filantropice organizate prin dărnicia şi bunăvoinţa enoriaşilor noştri vin în întâmpinarea nevoilor familiilor nevoiaşe. Astfel,  în Locaşul de închinăciune se  aduce mulţumire pentru bucuria de a fi împreună, adulţi şi copii, într-o lucrare plăcută bunului Dumnezeu.

 

 

 

Rugăciune

 

Deschide, Doamne, cerul

Căci glasuri de copii

Înalţă rugăminte

Spre –naltele tării.DSC03779

 

Trimite-Le Tu, Doamne,

O vie rază blândă

Şi dă-Le lor putere

Şi pace şi izbândă.

 

Ascultă-Le umila,

Curata rugăciune

Şi umple a lor minte

Cu dar şi-nţelepciune.

 

Iar dacă fac greşeală

Să aibă ei căinţă,

Să nu îi ocolească

Pe cei în suferinţă.

 

Tu, Bunule Părinte,

Ce ştii a noastră fire,

Să îi fereşti de fapte

Ce duc la rătăcire.

Călăuzeşte, Sfinte,

A fiilor Tăi paşi

Ca să se roage-n taină

Şi pentru-ai lor vrăşmaşi.

 

Deschide, Doamne, cerul,

Când glasuri de copii

Înalţă osanale

Spre –naltele tării.

 

 

Gabriela Genţiana Groza

                       

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors