March 19, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

PETRU BIRĂU SAU POLICROMIA CA MOD AL EXPRESIVITĂŢII IDEILOR

3 min read

VELEA-D---PETRU-BIRAU-cop1-wbAl Florin ŢENE

 

Abordarea personalităţii artistice a pictorului Petru Birău, pictor şi scriitor, de către Dumitru Velea, un excelent eseist, a făcut ca albumul „PETRU BIRĂU arta ca reînceput şi adăpost”, apărut la Editura Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu“, Petroşani, 2012, să fie o îmbinare între cercetarea fenomenului cultural, din unghiul original al pictorului, cu speculaţia filosofică a fondului spiritual pe care aceasta îl presupune.

 

Albumul având următoarele capitole:

I – Cumpăna muntenului

II – „Firul vieţii“

III – Locuri privilegiate istoric

IV – Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi „Ţapul isăşitor“

V – Peisajul ca reînceput al lumii

VI – Portretul auroral

VII – Natura statică

VIII – Cartea ca început şi oglindă

1 – Linie şi cuvânt

2 – Culoare şi poveste

3 – „Eclaboussures de soleil” şi oglinda

IX – Mama şi matricea arhaică

X – Fişă biografică Petru Birău, cuprinde un întreg evantai despre viaţa şi opera artistului.

 

În acest frumos Album, cuprinzând toate datele biobibliografice necesare pentru a evidenţia portretul unui artist ajuns la maturitate, Dumitru Velea glisează între critica de artă şi hermeneutica filologică, fiindcă ambiţiile eseistului ţintesc către o viziune coerentă şi globală asupra dinamicii spirituale prefigurate în opera pictorului abordat.

 

Autorul abordează pictura lui Petru Birău din punctual de vedere al rădăcinii sale, exprimată, ”prin întreaga sa familie, în această matrice stilistică, restrânsă genetic la omul de munte, geographic la Cimpa, aşezare pe partea de nord a Jiului Estic, din Munţii Dacilor.“ (p. 8).

 

Dumitru Velea ştie să se ridice uşor deasupra operei lui Petru Birău, investigând-o şi analizând-o în şiruri de conexiuni care iluminează o personalitate în conexiunile ei; având înzestrarea analogiei rapide şi a scenariului de idei, plonjează uşor în mitologie şi religie, iubind coerenţa şi armonia teoretică. Toate acestea datorită picturilor studiate.

 

Opera plastică a lui Petru Birău îi dă posibilitatea autorului să se exprime în concepte, astfel că precizia formulării, plasticitatea stilului, proprietatea expresiei îl ajută să contureze cu precizie lucrările de pictură ale celui care semnează expresivul tablou Nunta momârlească (executat în 1992, ulei pe carton, 70/100 cm). Erudiţia intră în discursul său numai în măsura în care serveşte precis şi eficient argumentaţia şi, atunci când o face, Dumitru Velea are grijă să meargă cu argumente la rădăcinile operei lui Petru Birău, la semnificaţia originară a acesteia.

 

Având zece expoziţii personale, 15 de grup, şi alte câteva în străinătate, precum şi şapte cărţi publicate, prezent în mai multe Dicţionare, Petru Birău este o personalitate ce stă sub semnul plastic al arhaităţii şi al zodiei intelectului.

 

Albumul sugerează efortul sintetic şi totalitar al artistului plastic, criticul făcând o lucrare de ordonare şi consolidare raţională pe o operă inefabilă, subtilă prin chiar esenţa ei misterioasă. Preocuparea pictorului este de a nu lăsa „actele” artistice într-un tipar încremenit, întrucât simţul său artistic se exprimă cu claritate în limbajul culorilor rupte din mediul în care creează. Iar dicţiunea ideilor din eseul lui Dumitru Velea e un mod de expresivitate a intelectului. Inteligenţa sa critică se consumă în nenumărate ceremonii ale investigaţiei şi interpretării, în formulări eseistice care prind memorabil esenţa evoluţiei artistului. Cercetând picturile lui Petru Birău, Dumitru Velea face, în acelaşi timp, şi un efort spiritual de a sesiza subtextul filosofic al practicii artistice. Distincţiile au subtilitate, disocierile dau la iveală un simţ foarte fin al nuanţei, iar siguranţa tonului conturează cu precizie portretul artistului abordat. Studiul despre Petru Birău luminează o „tradiţie” prinsă în actul metamorfozei spirituale. Efortul cristalizării de la origini până la artist, prin trecerea de la psihologia înaintaşilor la pictorul Petru Birău, coagularea sacral-filosofică prin consolidarea ecclesiocratică, formă de explorare a totalităţii prin pictură şi text, ne conduc spre un portret al artistului plastic cât mai valid şi coerent în fundamente.

 

Prin acest Album, ne comunică despre temeiurile noastre româneşti doi artişti, ai condeiului şi penelului, deosebiţi, personalităţi ce ne-au dat prilejul de încântare şi de iluminare culturală, comunică despre temeiurile noastre româneşti.

 

Al. Florin ŢENE

Cluj-Napoca

10 martie 2014

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.