POEMELE IUBIRII

Posted by Gabriela Petcu On February - 15 - 2014

RESTEMAN-Georgeta3-wbGeorgeta RESTEMAN

 

CÂTĂ IUBIRE…

 

Câtă iubire-am strâns, nedăruită,

Câţi crini petale-şi picurau pe dale,

Plângând de dor în palma umbrei tale

De câte ori se furişa grăbită

 

Spre alte lumi…  Pe trepte abisale

Suişului îi fluturai iluzii,

Ţipând din răsputeri s-audă surzii.

Erau, de fapt, doar simple vorbe goale?

 

În câte toamne pârguit-am gândul

Îngemănată-n sângeriu de dalii

Cu raze blânde, mângâind vitralii

Când viile-şi musteau, timide, rodul…

 

Şi, contemplând, simţeam căldura mâinii

Cum moale, lin, îmi oblojea frământul –

În şuier aspru-nverşunat doar vântul

Mai biciuia neiertător tăciunii

 

Din vatra-ncinsă-n care râdeau macii.

Îngenunchind pe pat de frunze moarte

Iubiri vetuste, născociri deşarte…

Se zbuciumau a neputinţă vracii.

 

Pe-un ţărm pustiu, o inimă-mpietrită –

Reverberând sub clopote de ceară

O urmă vagă de chemare-amară –

Câtă iubire-a strâns, nedăruită…

 

 

NOSTALGIE

 

Îşi despletesc viorile-n surdină

Şuviţe moi, alunecând pe strune,

Nepământeşti şoptiri, trăiri nebune

Şi-un cânt sublim… e vechea pianină

 

Pe care-o urmă ai lăsat, în grabă –

Răvaş sfinţit de roua din cuvinte

Rostiri de gând în palide veşminte

Când eu credeam, purtându-le podoabă…

 

Strângeam în pumnul clipelor, sălbatic,

Rodiri de vise tescuite-n lutul

Ce nu voia a-şi ofili tumultul

Iubindu-te, bătrâne singuratic.

 

Odaia caldă, mere coapte-n spuză,

Căminul vechi, scântei ameţitoare –

Un paradis brodat cu neuitare -,

Sărutul lunii – dulcea călăuză,

 

Te-aşteaptă iar cu muguri de verbină

Printre muşcatele-nroşite-n glastre.

Tu pribegeşti printre tăceri albastre,

Când doar vioara plânge în surdină…

 

 

IUBIRI

 

În umbre de ceasloave prăfuite

S-au risipit iubirile stelare –

Brodate-n psalmi, zidire şi-nălţare –

Dar urme desuete, surghiunite

 

În turle reci, lovesc în matca nopţii

Cu clopote de-argint bătând a vină.

Străfulgerări de palidă lumină,

Plângându-şi armonia-n pumnii sorţii

 

Râvnesc la chinul dulce-al strălucirii

Din ochi rotunzi, iviţi din sânul ierbii.

Pe frunţi de rouă se dezmiardă cerbii,

Sorbind din nestematele iubirii…

 

Prin pânze moi trudesc să se strecoare

Ecouri de-orologii diafane

Vagi ritualuri de sărut, profane,

Mimeaz-o pâlpâire de candoare.

 

Iubiri bolnave, năluciri de-o vară,

Îngeri de lut plătind cu-amar tributul

Carnagiu de petunii în sărutul

Agonizând într-un potir de ceară….

 

 

NĂLUCA

 

Ce ger cumplit! Şi încă viscoleşte,

Pustiul urlă peste cetini ninse

Când la fereşti, muşcatele aprinse

Se-ntrec cu vatra-n care dogoreşte

 

Dorul, bătrânul cavaler al sorţii.

Din ceruri se-mpletesc arpegii fine

Şi-un vis uitat prin urnele divine

Te-aduce iar, nălucă rece-a nopţii.

 

Presari cu şoapte tâmpla-mi argintată

Când înfloresc pe ciuturi crini de gheaţă

Striveşti în pumni cortinele de ceaţă

Privirea-ţi cu safire mă săgeată.

 

Cuprinde-mă în braţele stelare

Şi-nalţă-mă-n eretice săruturi,

Cu jarul rozelor arzând pe ruguri

Hai să uităm că-i iarnă-n calendare!

 

Iubeşte-mă! Cătuşe verzi de iarbă

Din ochii mei te lege pe vecie

Când proaspete dorinţi în noi se-mbie

Alungă umbre din orbita-ţi oarbă!

 

Dar te-nfăşori în mantii de mătasă –

Nori albi ce torc potop de fulgi zănatici –

Zburând cu stolul de hulubi sălbatici

Mă laşi din nou nesomnului mireasă.

 

 

CURG UMBRE RECI PE CUMPĂNA-NSERĂRII

 

Curg umbre reci pe cumpăna-nserării,

Pulberi de-omăt şi şaluri de hermină

Învăluind în dulcea iernii vină

Tăceri dospite-n prescura mirării…

 

Cuvinte ard în felinare ’nalte,

– Rostiri nerătăcite sau perfide,

Poveri de maci în cute de hlamide –

Vii candelabre nude de rivalte

 

Pe scena veche, în solfegii caste

Efluvii şi trăiri de dor nebune

Ce aromesc a mirt, sălbăticiune,

Plutind spre lumea de iubiri fantaste.

 

Purtând brăţări de irişi moi la glezne,

Lumină, gânduri albe-n lampadare

Cu cingători de nea, tulburătoare,

Şi noi, străine, cei sătui de bezne,

 

Ce ne iubim în cânt de menestrele –

Delir sublim sub candele păgâne,

Pe-un braţ de crini, păziţi de zmei şi zâne,

Născuţi din spuza viselor rebele.

 

Mirări se surpă-n tâmpla-ţi argintie

Zâmbeşti timid, serafice herald,

Când plânge-ncet, cu lacrimi de smarald,

În umbra lirei, dragostea-mi târzie…

 

 

NINGE ÎNTRE NOI CU DIAMANTE

 

Azi ninge între noi cu diamante,

Necercetând cărările cu pasul.

Doar umbre moi – sfielnicele-amante

În trupul cast al serii îşi fac masul.

 

Solfegii sparte-n crengi de lemn tivite

Cu chiciuri reci – ce muzici ancestrale,

Din două lumi cu doruri surghiunite

În jariştea secundelor sacrale.

 

O lume-a ta cu bolţi de gânduri sure

Şi ochi de gheaţă cu priviri mirate,

Crini degeraţi ce-au înflorit pe zgure,

Voind din ei să îţi înalţi cetate…

 

Şi-o alta-n care ierburile-nvie

Cu maci nuntiţi pe ruguri de candoare

Cu râuri limpezi, revărsând sub ie

Nesăgetate lacrime de floare.

 

Simt răsuflarea fulgilor, ninsoare,

Logodnă-n solilocviile-andante

Cu unduiri de gând aromitoare

Când ninge între noi cu diamante.

 

 

SĂ CREZI?

 

Să crezi în învieri de vise oarbe

Neumbra primenindu-ţi-o-n zorele

Când răni de fum se sting timid în narbe –

Reci stalactite-n lujerii de stele?

 

Să crezi în născociri lovind fereastra

Cu săgetări de aşteptări perene

Dosite-n sânul lunii, când măiastra

Sfinţeşte lutul viu cu sânziene?

 

Sau să te-ascunzi în roiul alb de fluturi

Robită-n voal de floare şi ninsoare

Sculptând în neaua din colind săruturi

Iar timpul să îl vindeci cu uitare?

 

De eşti un prag de crâng – şopteşte dorul,

Iubeşte! Şi în mândra tremurare

Cu pumni de frezii aromind fiorul

Zălog să-l ţii în braţele avare.

 

Iar dacă tâmpla-ţi sângeră, bolnavă,

Şi-n vatră ard răzoare de petunii

Să crezi şi să rămâi fidela sclavă

A liniştii din smirna rugăciunii.

 

 

SĂ-MI FURI SĂRUTUL

 

Să-mi furi sărutul prefirat în doruri

În noaptea rece-n care stai de veghe

Cu gândul tras printr-un inel de zeghe

Încarcerat în tristele decoruri –

 

Bolnavele parfume din priveghe.

Eu n-am să vin să îţi aduc onoruri

Când vise risipeşti printre amoruri

Şi hoinăreşti la mii şi mii de leghe.

 

Să-mi furi sărutul strecurat prin tihnă

De ştii să lupţi, îl vei avea odat’.

Îmbălsămând trudita-ţi neodihnă,

 

Sărutul meu e binecuvântat –

Iubirea-i flutur, bobul de odihnă

Din albul pur de crini, neîntinat.

 

 

NE-AM ZĂLOGIT ÎN CLOPOTE DE CEARĂ

 

Ne-am zălogit în clopote de ceară

Cu gând pribeag pe un tăpşan cu frezii,

Sub vraja lirei freamătă aezii

Ce dulci miresme peste noi coboară!

 

Luciri de-argint pe mantia zăpezii

Când tremurul din cetini ne-nfioară

Sobor de fulgi timizi, pe-obraz de seară

Încătuşând durerile-n ardezii.

 

O penitenţă stranie ne-ndeamnă

Să ne topim în clipele de jar

Să învăţăm ce dragostea înseamnă –

 

Ea nu e doar o filă-n calendar –

E-a sufletelor maiestuoasă doamnă

Şi veşnicia-n crinii din altar.

 

 

MI-S OCHII-APRINŞI DE-O MISTICĂ LUCIRE

 

Mi-s ochii-aprinşi de-o mistică lucire

Alunecând pe bolta din altare

Spre un abis robit de desfătare –

Nemărginirea şoaptei de iubire.

 

Lumini irump din trup de lumânare

Peste mirajul clipei de-mplinire.

Chiar mă iubeşti sau e doar amăgire,

Un vis coborâtor din lumi stelare?

 

Fiori rodesc pe umeri de mătase,

Pătrund prin zid de frici cu dinţi de fier

Prin umbrele bolnavelor carcase

 

În care năzuinţe nasc şi pier,

Valsând pe jarul rozelor sfioase

Când dragostea te’nalţă lin, spre cer.

—————————————————-

Georgeta RESTEMAN

Săcuieu

Ianuarie 2014

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors