TALENTUL CARE CREŞTE, E AUR PUR, FIREŞTE…

Posted by Gabriela Petcu On February - 9 - 2014

DSC03729În profesiunea mea de dascăl am avut prilejul să descopăr  copii cu talente în diferite domenii. Am traversat o etapă în care relaţia pedagogului cu elevii se realiza în contact viu, direct  cu copiii şi  mediul familial în care trăiau. Fără prea multă hârţogăraie şi aparate de tot felul, cu apropiere afectivă de ei, aveam o  adevărată satisfacţie să  îi îndrum pe şcolari spre profesia care speram că li se potriveşte mai bine. Pe unii dintre ei i-am întâlnit peste ani, pe alţii îi văd  în emisiunile televizate şi de fiecare dată  realitatea îmi confirmă că eu însămi mi-am ales profesiunea din dragoste pentru ei şi am intuit corect spre ce să se îndrepte în viaţă, spre binele lor, fireşte. Sunt însă şi cazuri în care aptitudinile şi talentul înmugurite la vârstele fragede ale copilăriei nu au condus la evoluţia ulterioară pe care am văzut-o eu cândva. Îndeosebi, după 1989, trecerea copiilor spre ,,libertatea’’prost înţeleasă, a făcut ca să nu mai existe reguli pentru o bună parte dintre odraslele noastre. Cândva  ei înşişi copii, unii adulţi de azi îşi judecă fără ruşine părinţii şi dascălii, arătându-şi isteţimea lor dacă ar fi fost ei în locul pedagogilor… Intervine de bună seamă şi  lipsa de discernământ al celor  care au adus pe lume fiinţe, uneori admirabil de dotate fizic şi mai ales psihic, dar care au avut ghinionul să nu conteze pentru aceştia. Divorţurile au înflorit iar destinul copiilor a fost pecetluit de egoismul celor care ,,nu s-au mai suportat” şi între care ,,iubirea a murit”.

 

DSC03726Şi totuşi, în ultima vreme, am observat o schimbare benefică în comportamentul unora dintre părinţi. Sper să nu mă înşel. Cum altfel să nu mă bucur când semeni de lângă mine îmi dovedesc iubirea firească pentru fiii lor şi se străduiesc să îi vadă cât mai bine împliniţi?

 

Zilele acestea i-am întâlnit pe vecinii mei,  părinţi tineri, care au doi băieţi: Tudor, elev în clasa a patra şi mezinul, Victor, de doi ani. Pe Tudor l-am văzut  mai rar stând în faţa blocului, e mai mereu ocupat cu activitatea sportivă. Este unul dintre clujenii juniori care se antrenează să fie schimbul următor al feroviarilor de la  echipa de fotbal C.F.R., echipă pe care am cunoscut-o prin intermediul soţului meu care îmi vorbea cu interes despre ei. Am mers în 1989 la vreo două meciuri şi m-au convins că merită să fim suporterii lor. Văzându-l pe Tudor cât e de pasionat de fotbal, observând cu câtă seriozitate se ocupă părinţii lui de dezvoltarea talentului descoperit de dascălii de educaţie fizică, i-am luat un interviu ,,ad-hoc”, în condiţii speciale, în apartamentul lui, din blocul în care locuim. Mi-a arătat trofeele şi medaliile câştigate până la vârsta lui, şi după cum vedeţi în poză, nu sunt puţine. E mândru de culorile clubului CFR. L-am fotografiat cu o minge pe care şi-au pus semnătura fotbaliştii de atunci, în data de 18 iunie 1989, când echipa a promovat în Divizia B.

 

DSC03731Victor sper să îl urmeze pe fratele lui, să fie şi el fotbalist, e de pe acum cu ochii după balonul rotund. Am observat seriozitatea cu care Tudor vorbeşte despre antrenamente, cantonamente, despre sarcinile de şcoală, deopotrivă, fără să se lamenteze că e dificil şi că gustă mai puţin din copilărie. Roadele strădaniei lui  şi al celor ca el, se vor vedea cu siguranţă la vremea potrivită. Talentul, oricât de pronunţat ar fi, fără muncă nu creşte nicidecum. Căci, aşa cum spunea Gala Galaction, ,,Talentul este un subţirel izvor de munte. Trebuie să-i sapi calea în piatră şi să-l captezi cu înaltă osteneală”…

 

 

Gabriela Genţiana Groza

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors