Stefania MagidsonViorel VINTILĂ

 

Ștefania Magidson, brașoveancă la origine, a părăsit România împreună cu familia ei, având destinația Statele Unite, la vârsta de 15 ani și cu doar 500 de dolari în buzunar. Aterizarea în State nu a fost una “soft landing”, impactul socio-cultural fiind foarte puternic, impact care a făcut ca acomodarea în “ţara făgăduinţei” să nu fie una deloc uşoară. Însă, a realizat că pentru a reuşi să se apropie de “the american dream”, este necesar să investească serios în educaţie.

Asfel, în anul 1990  a absolvit Universitatea din Utah obţinând o diplomă de specializare în Sănătate Publică, precum şi o diplomă de master în Psihologie Aplicată la Universitatea din Santa Monica.

La 23 de ani a decis să-şi încerce norocul în cel mai mare oraş al Californiei, în Los Angeles, unde şi-a aprofundat studiile cu un masterat în Psihologie.

 

O vizită la Braşov, la câteva orfelinate, a fost suficientă pentru a conştientiza că menirea ei şi sufletul său generos, caritabil este să-i ajute pe cei năpăstuiţi de soartă, să schimbe destinul celor născuţi sub o stea mai puţin norocoasă.  Ştefania a devenit un adevărat luceafăr pentru mii de copii marginalizaţi care au fost ajutaţi de către Fundaţia Blue Heron înfiinţată de Ştefania. Un program bine pus la punct acordă burse tinerilor abandonaţi sau orfani, dar dotaţi intelectual şi motivaţi să reuşească absolvirea unei facultăţi.

 

Programul Fundaţiei Blue Heron nu oferă doar bani copiilor, ci şi îndrumare şi susţinere morală alături de un mentor care le este alături pe tot parcursul şcolarizării.

Povestea unui suflet nobil care a schimbat destinele câtorva mii de copii pe parcursul celor 11 ani de existenţă a acestei fundaţii caritabile o citiţi în rândurile de mai jos…

 

Când a început odiseea americană? Cum a fost impactul cu “pământul făgăduinţei”?

 

Odiseea Americană a început în 1983, la vârsta de 15 ani, când am aterizat în Salt Lake City, împreuna cu familia. Eram ajunşi legal, dupa o oprire de 3 săptămâni la Roma, unde italienii ne-au trecut prin tot felul de fromalităţi. Aşa era pe atunci, pe vremea când România era, încă, sub regimul comunist, când statul român îţi confisca totul, inclusiv casa, cetăţenia, iar cale de întoarcere nu exista. Veneai cu mâna goală, fără speranţa de a-ţi mai revedea vreodată părinţii, bunicii…

Când sunt întrebată de americani despre experienţa copilăriei în România, adesea îşi imaginează  nişte ani gri şi bej cu multe neajunsuri şi suferinţă. Însă am crescut fără prea multe lipsuri, protejată de familie şi legănată în bogăţia şi frumuseţea unor locuri magice şi tradiţii bogate, copilărind la Tohanul Vechi şi Braşov.

Însă, duritatea Americii şi-a pus amprenta asupra evoluţiei mele şi adaptării mele, deoarece am pornit la drum cu  doar $500, alături de părinţii mei care nu vorbeau limba engleză şi am fost forţată să mă confrunt cu job-uri grele, de jos, de la frageda vârstă de 16 ani – aceasta fiind o  adevărată provocare din viaţa mea. A durat 10 ani, a fost un drum noroios, anevoios şi foarte abrupt pe care l-am străbătut cu foarte mare greutate. Am avut sentimentul, aproape continuu, că de-abia îmi puteam menţine capul la suprafaţă. Într-un fel am simţit că nu am voie să clachez şi că trebuie să mă realizez prin educaţie. Am obţinut o diplomă în Sănătate Publică de la Univeristy of Utah; în ’91 m-am mutat în Los Angeles unde am urmat un masterat în psihologie spirituală aplicată. Imediat după aceea m-am casatorit.

 

Bal Blue Heron Bucuresti 2012 Stefania cu bursieriiCum ţi-a venit ideea de a înfiinţa fundaţia Blue Heron?

 

Prin căsătorie viaţa mea s-a transformat mult, atât pe plan social cât şi material; adiţional, a trebuit să fac şi acel salt spiritual interior pentru a mă adapta noii trepte socio-economice: de la cea mai de jos la cea de sus. Schimbările sunt profunde, şi nu neapărat uşor de traversat. Au sosit şi copii şi, cu toate că o perioadă m-am simţit împlinită ca mamă, cu timpul, am avut sentimentul că vreau să mă folosesc de platforma socială şi materială şi să fac ceva şi pentru alţi copii, pentru cei rămaşi în urmă, în România.

Astfel, în 2002 am pus bazele fundaţiei Blue Heron, o fundaţie non-profit activă aici şi în România.

 

Care este scopul acestei organizaţii filantropice?

 

Misiunea acestei organizaţii este îmbunătaţirea calităţii vieţii tinerilor orfani şi abandonaţi din România pentru a le asigura un acces mai larg la oportunităţile pe care le oferă viaţa. De-a lungul anilor, am dezvoltat câteva programe. De exemplu: construirea unor terenuri pentru joacă şi sport în cadrul orfelinatelor, implementarea şi dezvoltarea programelor speciale pentru copii înregistraţi cu HIV sau alte boli paliative, etc dar, în ultimii 7 ani ne-am concentrat pe acordarea de burse universitare pentru tinerii care sunt în grija statului sau provin din situaţii extrem de precare.

 

De ce ai ales acest nume exotic? Blue Heron, adică cocostârcul albastru…

 

Da, este un nume exotic… În misticismul indian, nativ, este simbolul reflecţiei, al contemplării, al menirii noastre spirituale şi al transformării pe plan fizic. Este suma reprezentării viselor noastre interioare.

Cu timpul, simbolul a fost extins şi spre metafore: protejăm cu aripa noastră aceşti tineri şi “îi învăţăm să zboare”, le dăm aripi…

 

Te rog, spune-mi, cum este structurat programul unui copil bursier? Ce responsabilităţi au cei  care au şansa să beneficieze de o bursă din partea fundaţiei?

 

În fiecare an avem 90-100 de studenţi în programul nostru (dintre care 10 chiar şi la medicină!), tineri orfani sau abandonaţi care sunt îndeajuns de capabili şi ambiţioşi să urmeze o facultate. Noi le acoperim taxele universitare (aproximativ 2,200 de dolari/an pentru medicinişti şi 600 de dolari/an pentru restul bursierilor) şi le acordăm o sumă lunară (55 de dolari) care ajută la achitarea unor necesităţi zilnice. Cei care trec la buget, datorită notelor mari, li se acordă până la $400 pe an pentru cursuri de şofer, IT sau de engleză.

Bursieri graduandTinerilor din programul nostru li se cere să frecventeze cursurile universitare la care sunt înregistraţi, să nu figureze cu restanţe la începerea noului an universitar, să prezinte lunar, prin e-mail, inclusiv în vacanţă, un jurnal de activitate adresat Mentorului şi reprezentanţilor Fundaţiei.

De asemenea, studenţii efectuează, în timpul anului de studii, săptămânal, 5 ore de muncă voluntară în cadrul unui centru de plasament sau al unei instituţii caritabile sau din aria lor de studii. Ideea este aceea de a-i ajuta să se clădească şi în interior, în aşa fel încât, atunci când termină facultatea să poată fi capabili să navigheze printre succesele şi provocările vieţii.

 

Cine poate beneficia de aceste burse şi care este criteriul de selecţie? Care este rolul mentorului?

 

Tinerii care sunt sub tutela Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului (deci abandonaţi fie la naştere, fie pe parcurs), orfanii crescuţi de bunici, sau de către alte rude aflate în situaţii foarte precare; ei sunt tineri lipsiţi de căldura şi îndrumarea părintească şi care aplică sau sunt deja la facultate (18-26 ani). Oficial, mentorii sunt persoane recomandate de către Fundaţia Blue Heron, membri şi/sau donatori ai acesteia, atât din România cât şi din Statele Unite ale Americii. Aceştia reprezintă un exemplu de succes personal, profesional şi social, constituind un sprijin moral şi o relaţie continuă a bursierilor cu Fundaţia de-a lungul anilor de studii. Ei menţin legătura cu buriserul lunar sau săptămânal, ajutându-l să gândească decizii, sprijinindu-l cu sfaturi şi încurajări. De obicei, mentorii sunt experţi în aceleaşi ramuri de studio ca ale bursierilor: doctorii iau sub aripa lor bursierii de la medicină, inginerii pe ingineri, etc. Adesea mentorii ne mărturisesc că simt, în urma acestei experienţe, că “primesc mai mult decât bursierii” ; iar bursierii ne spun ca “fără mentori ajutorul financiar nu ar însemna foarte mult”.

Deci, până la urmă, mentorul este “lipiciul” programului, felul în care noi putem maximaliza efectul acestor bănuţi strânşi, care sunt cheltuiţi cu multă grijă.

Mentorii conduc mai departe esenţa spirituală a programului, reprezintă sufletul organizaţiei, ceva care nu poate porni decât din inimă, aceştia sunt o energie care nu poate fi nici donată, nici cumpărată.

 

Bal de caritate BH cu HRH Principesa MargaretaDe unde provin donaţiile? Pe lângă români sunt şi personalităţi americane sau oameni de afaceri americani?

 

Donaţiile provin, în primul rând, de la persoane private din SUA (toate donaţiile sunt deductibile de la taxe dat fiind statutul 501 c 3 al fundaţiei), iar în acest an am primit şi un grant generos de la o fundaţie americană.

Legat de Blue Heron , remarcabil  este faptul că ÎNTOTDEAUNA 100% din donaţii sunt folosite direct pentru copii/tinerii din programele noastre.

Fondatorii acoperă TOATE cheltuielile fundaţiei.

Adiţional, aproape in fiecare an, organizăm baluri de binefacere în România.

 

De la înfiinţare până în prezent cât a investit fundaţia Blue Heron şi câţi români au fost norocoşii posesori ai unor burse?

 

Din 2002 şi până acum am strâns peste $1,250,000 de la peste 700 de donatori

români şi americani şi am transformat vieţile a aproape 3000 de copii şi tineri. Dintre aceştia, peste 200 au fost beneficiarii burselor universitare Blue Heron.

 

Cât de des mergi în România?

 

De doua ori pe an, aproximativ câte 7-10 zile. În fiecare an Organizăm o tabără de vară la Râşnov, iar primăvara călătoresc pentru evenimentul de fundraising din capitală şi pentru a vizita şi intervieva bursieri din întreaga ţară.

Tabara BH, RasnovÎntr-un alt articol am declarat “ţara din care mă trag este o sursă de putere, de bogăţie, un loc în care continuu revin atât pentru a ajuta tinerii care merită, cât şi pentru a continua să-mi trag seva dintr-un eter care încă îi este esenţial existenţei mele”… până la urmă…, vizitele mele în România au motive mult mai complexe!

 

 

Soţul tău este un cunoscut producător de  film …se implică şi el în fundaţia Blue Heron?

 

Faptul că mă susţine în munca aceasta este, de fapt, cea mai importantă contribuţie…pentru că salariu nu am şi, în esenţă, îmi folosesc propriul meu timp pentru a duce mai departe aceste eforturi – timp care ar putea fi dedicat lui, copiilor noştrii sau administrării casei.

Adiţional, bineînteles, faptul că pot acoperi 100% din cheltuielile fundaţiei se datorează soţului meu.

 

Ştiu că ai scris si o carte – În căutarea Magicianului Alb” – despre ce este vorba?

 

Magicianul Alb este o carte de dialoguri între mine şi scriitoarea Carmen Firan, o carte unde explorăm teme cu care ne confruntăm zilnic din unghiul psihologiei spiritual aplicate: de la misterul sufletului la frica de moarte, de la anxietate la păcat şi pedeapsă, de la sensul viselor la firele nevăzute care ne ţin conectaţi în roata vieţii în permanentă transformare.

Simbolul Magicianului Alb este descris ca fiind acel Eu mai înalt din interiorul nostru care înţelege legile subtile ale universului, care este în contact direct cu intuiţia noastră, acea parte care are acces la informaţii mai departe de cele cinci simţuri.

În carte spun: “El are ştiinţa de a cerceta şi curajul de a împlini ceea ce este lăsat a fi experimentat şi împlinit pentru a ne simţi împăcaţi cu rostul existenţei” și invit cititorul să mi se alăture într-o călătorie de explorare spre a-şi redescoperi acea parte interioară care deţine bagheta fermecată şi care poate transforma în realitate lumile interioare al căror potenţial doar îl intuim…

Şi nu în ultimul, rând vorbesc şi despre feminitate…care, în opinia mea este pe cale de dispariţie.

 

Ce îţi place cel mai mult în America? Este ceva care îţi displace?

 

Încep cu ce admir cel mai mult aici: Constituţia, şi tot ce au creat „părinţii fondatori” care au fost nişte capete luminate. Au creat un sistem care, în mare, a dat oportunitatea milioanelor de oameni să îşi manifeste potenţialul şi, în acelaşi timp, să servească omenirea într-un fel care ne-a elevat pe toţi.

Îmi place felul în care sunt organizate majoritatea domeniilor şi în special cele din domeniul serviciilor publice, unde adesea lucrurile merg ca pe roate, sunt bine organizate, şi atitudinea celor care te servesc este amabilă, cumsecade. Îmi place ideea că, teoretic, oricine poate ajunge să trăiască proverbialul vis american. Dar cel mai mult îmi place faptul că suntem un melting pot, cu oameni din toate naţiile, religiile, rasele, care se regăsesc în numitori comuni ce transcend graniţele care ne imaginăm că ne separă… Şi îmi place faptul că, dacă te afli într-un oraş cosmopolit poţi participa într-o singura zi la experienţe dintre cele mai diferite: restaurante cu bucătării din toate colţurile lumii, ritualuri în biserici ortodoxe, ashramuri hinduse, moschei şi temple budiste; în orice zi poţi avea experienţe într-o viaţă culturală extrem de bogata şi variată, cursuri în aproape tot şi toate care îţi trec prin cap…Nu îmi displace nimic anume care să fie american, dar mărturisesc că există anumite pericole ce ţin de existenţa umană universală a căror victime putem fi dacă nu suntem vigilenţi: tendinţa spre superficialitate, spre materialism, pericolul de a ne complace într-o existenţă confortabilă şi a renunţa la căile mai grele dar care pot duce la o viaţă mai autentică, mai înaltă.

 

Care este cheia succesului şi a visului american?

 

Curajul de a explora acele infinite posibilităţi care există în viaţa noastră. Cred că America, cu toate ce le are ea, bune şi mai puţin bune, este totuşi naţiunea unde şansele de a ne manifesta visurile sunt cele mai înalte.

Deci cred că este nevoie de curaj, creativitate, o intuiţie bine dezvoltată şi tenacitatea de a nu te da bătut oricât de greu şi anevoios pare drumul – atât timp cât simţi că e alineat cu interiorul!

 

Planuri de viitor…

 

În primul rând să îmi continuu pasiunea vieţii mele: mă consider un pasionat explorator al existenţei noastre spirituale. Trăiesc doar cu un picior pe pământ, jumătate din mine este întotdeauna în căutare de a fi unita cu Divinul. Să extind programul de burse din cele 23 de judeţe ale României în toate 40.

Adiţional, îmi doresc mult să ne extindem şi în Republica Moldova unde procentajul de trafic uman este cel mai ridicat din întreaga Europa: tinerii de vârstele 15-25 ani sunt exploataţi fie sexual, prin muncă silită, sau le sunt preluate organele. Aceasta populaţie care provine din medii precare sunt exact tinerii cu care lucram noi în programele Blue Heron. Prin oferta de burse universitare și educarea lor vom contribuii la prevenirea acestei tragedii. Profit de această oportunitate pentru a lansa un apel românilor care citesc acest articol de a contribui prin donaţii http://www.blueheronfoundation.org sau ca mentori: info@blueheronfoundation.org. Vă mulțumesc.

 

Viorel VINTILĂ

Freelance Journalist

California, USA

 

 

One Response to “Ștefania Magidson – românca din Los Angeles care creează noi destine pentru copiii marginalizați din România”

  1. Adrian Bel says:

    Oare cum a putut sa plece legal cu pasaport in 1983?

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors