POEMELE NOULUI AN (1) – IUBIRI DISCRETE

Posted by Gabriela Petcu On January - 11 - 2014

PETROVAI-George3-X-wbGeorge PETROVAI

 

CONGRESUL NECUVINTELOR

 

De congrese-avurăm parte

înainte cu toptanul –

iară azi, cu altă soarte,

congreseşte cam tot omul…

 

Deci, văzând c-aşa-i fasonul,

care  demos mi se cheamă

când din kratos vine tonul

spre democraţia-mamă,

 

necuvintele sunară

întrunirea în congres –

în doi timpi se adunară

şi aflară ce-i de dres,

 

când raportul fu citit

de alesul preşedinte:

“Vrem, le spuse el stârnit,

să nu fie ca-nainte.

 

Altă lume să durăm,

ce nelume să se cheme

– după chipul ce-l avem –

şi-unde omul fi-va vierme!”

 

Când elanul se mai stinse

şi ei toţi se aşezară,

mulţumiţi că se atinse

unanimul de-altă oară,

 

un sfrijit luă cuvântul

– neica nimeni în congres –

şi le spuse: “Sunt cu totul

uluit de-acest demers.

 

Ce vreţi voi? O altă lume

să rimeze-n necuvinte?

O avem cu vechiul nume

şi cu oameni fără minte!”

 

Făr-a fi aplaudat,

vorbitorul a pus punctul

şi la ţanc a demonstrat

că-s neoameni în tot locul…

 

 

VENI-VA ZI !

 

Când soarele s-a stins pe cer

pentru acei ce temniţa-nfundară,

părea că-n lumea asta pier

doar netovarăşi goi pe dinafară.

 

Şi braţul bolşevismului-narmat

păzea-nchisori secrete cât o ţară,

ca nici un plâns tăcut şi sugrumat

să nu se furişeze înafară.

 

După detenţii maraton

de ani şi ani cu zeghea-n spate,

doar firile oţel-beton

se mai nutreau cu
libertate

 

şi-n grele clipe când la “neagra”,

şi timp şi spaţiu se poci,

doar inima în piept striga:

„Veni-va zi! Veni-va zi!”

 

 

URĂRI DE NOUL AN

 

Sfârşit e anul şi îmi pare

că ne-a tratat ca pe duşmani –

deşi ni-i datoria mare,

urez un sincer “La mulţi ani”!

 

N-avem motive să ne-ncredem

că-n noul an n-om fi sărmani –

cu toate astea-n legi prevedem

belşug în case pe mulţi ani.

 

Ne-am oploşit în Europa

cu cete de milogi ţigani

şi nu ne-a deranjat sincopa

cu romi pribegi şi fără bani.

 

Dar cum pe lume se plăteşte

tot răul scurs din bădărani,

românilor li se acreşte

cu descendenţa din romani…

 

Suntem ce-am fost, ba chiar mai mult:

popor statornic de ţărani,

ce îşi doresc ca mai demult

comori în suflet şi mulţi ani.

 

Atâta doar că-n aste vremuri

schimbară plac-ai noşti faliţi,

încât urez printre îndemnuri:

Voi iar ţărani şi-n bani să fiţi!

 

 

DESTUL !

 

Destul ne-am chinuit şi-am plâns

când cizmele la uşi băteau,

iar groaza nefiind de-ajuns,

ai nopţii oameni scotoceau

pe sub podele

şi saltele,

cu-n animalic zel nestins.

 

Şi-apoi în dube azvârleau

de-a valma trupuri şi boccele

şi prea puţin se sinchiseau

c-acei baloţi sunt ei sau ele,

când îi băteau

şi-i suduiau,

căci ei cei tari destinu-ntruchipau.

 

Destul mai plângem şi acum,

când ţara-ntreagă-i o ruină

şi visele ni-s toate scrum,

iar pomul vieţii din grădină

s-a pricăjit

şi ofilit

în greu miros de vraişte şi fum.

 

Destul! v-o zicem noi cei mulţi,

vouă ce mulgeţi astă ţară –

ne-am săturat de falşii culţi,

fardaţi cu şarm pe dinafară,

dar fără jenă

alogenă,

căci sunt ciocoi cu firi de şuţi.

 

 

BALADA EUROCIOBANULUI

 

S-au lenevit ciobanii noştri

şi oile s-au boierit,

de când prin legi îi obligară

să progreseze-n oierit.

 

La şcoli ciobanii fură daţi,

iar oile la reciclări,

ca să priceapă ce-i vital

în biodiversificări.

 

Şi ce de lucruri învăţară,

fără de care stâna-i seacă:

cum oilor să le vorbească

în limbi străine câte-oleacă!

 

Doar astfel ei pot să probeze

că sunt ciobani continentali,

când în discuţii cu străinii

îi vor întrece pe batali…

 

Cu diploma de specialist

în păstorit şi alte cele,

precum e boala-ntre români

la pungăşii şi la belele,

 

oierului i se acreşte

cu gubă, bâtă şi cu straiţă,

să cânte-n fluier, ori să facă

mereu aceeaşi transhumanţă,

 

ce-i imprimată mioritic

în românescul fel de-a fi –

o milenară împăcare

cu trebuinţa de-a muri…

 

Aşa că eurociobanul

– sătul de-atâta poezie –

se dovedeşte om pragmatic

când doar prezentul vrea să-l ştie.

 

La ce i-ar folosi trecutul

cu rătăciri şi ascunzişuri?!

Azi bani de ai, le ai pe toate

şi nu-ţi dai duhul prin desişuri…

 

 

BALADA PARLAMENTARULUI

 

M-aţi condamnat la Parlament

cu votul vostru-n băşcălie

şi vă simţiţi cam ofensaţi

de lozul din democraţie.

 

Nu-i cazul, zic, să fiţi frustraţi

şi firul să-l crăpaţi în patru –

suntem popor folclorizat,

unde isteţu-i musai hâtru.

 

Ce vă rămâne de făcut

de mă-ntrebaţi, vă spun îndată:

Mult haz să faceţi de necaz,

c-atunci îi lesne viaţa toată!…

 

N-am datorii la nimenea,

nici angajări primejdioase,

deci liber sunt şi-ndependent

să ling caimacul de pe oase.

 

De fapt, e cazul să o spun

cum că-n politică-i prostie

să te declari independent

când flerul la unire-mbie.

 

Cu-atât mai abitir în criză,

parlamentarul e dator

să-şi demonstreze sie însuşi

că-i demn de clanul zis popor.

 

Adept al cumpătării sunt

şi-oi fi întreaga mea viaţă –

să nu te-nfigi la caşcaval,

e ne-ncetata mea povaţă,

 

ci să ciupeşti doar puţintel

sub ochiul legii somnolente,

şi nimeni nu te va lua

la întrebări prea insistente!

 

Faţada bine machiată

fiind un vrednic emisar,

n-am teamă că-ntr-un nou mandat

n-oi fi un bun parlamentar.

 

 

BALADA BOSCHETARULUI

 

Cum fii suntem ai sorţii oarbe

şi voia noastră-i doar părere,

din faş-am fost menit stăpân

peste speranţele mizere.

 

Olatul nostru-i necuprins

prin parcuri, beciuri şi canale,

unde doar lipsa preamărim

ca demni supuşi ai vrerii sale.

 

Avem mândria s-aparţinem

unei fraterne obşti unite,

ca-n creştinismul de-nceputuri,

în care ferm erau ţintite

 

supreme-nfăptuiri umane,

precum iubirea slobodă, egală,

ori preafrumosul ajutor

dat neputinţei fără fală.

 

Aşa şi noi ne ducem traiul

cu contribuţii voluntare

în jeg, păduchi şi toate cele

ce-s părţi din vieţile amare…

 

Desigur, nu-s doar bucurii

în lumea asta prost făcută,

chiar dacă-n vis suim la cer

şi-o desluşim cât e de slută.

 

Fiind deci viaţa curviştină

cu fericirea omului,

nu strică dacă-i pedepsită

prin sila boschetarului.

 

Atâta doar că în binomul

format din om şi din viaţă,

pedeapsa omului revine

când se transformă în paiaţă.

—————————————

George PETROVAI

Sighetu Marmaţiei

decembrie 2013

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors