Dromichete, înțeleptul rege al geților

Posted by Stefan Strajer On October - 16 - 2013

Dromichete, înțeleptul rege al geților

Foto.Ioan Ispas

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

 

L-am descoperit destul de târziu pe Dromichete. La școală am învățat despre Decebal și Burebista, Dromichete fiind trecut cu vederea deși ce a înfăptuit el nu a reușit să facă nici una din marile personalități ale istoriei universale din toate timpurile.

 

 

 

 

 

 

În anul 292 î.Hr. Lysimah, regele Macedoniei și Traciei, în fruntea unei armate de 100.000 de oameni (după istoricul Polyainos) trece Dunărea cu intenția de a cuceri teritoriul geților. Pretextul era pedepsirea geților pentru faptul că au sprijinit revolta grecilor din orașele colonii de la Marea Neagră împotriva macedonenilor. Dromichete, rege al geților care trăiau pe un teritoriu mărginit la nord și vest de Carpații Meridionali, la sud de Munții Haemus (Balcani) iar la est de Marea Neagră, cheamă la oaste pe bărbații apți de luptă și pune femeile, copiii și bătrânii de pe direcția invaziei la adăpost în păduri și munți. Evacuează animalele și o parte din bunuri, restul le distruge pentru a nu cădea în mâna dușmanului. Evită o confruntare directă în câmp deschis și se retrage spre munți, pentru a ataca la timpul și locul convenabil lui. Este o strategie pe care o vom întâlni de foarte multe ori de-a lungul istoriei noastre.

dromichete

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Bustul regelui geto-dac Dromichete din comuna Ciorani ,jud. Prahova

Dromichete însă aduce o îmbunătățire acestei strategii. Pentru a fi sigur că dușmanul se va deplasa pe un anumit traseu, Dromichete plasează un cal troian în tabăra macedoneană pe generalul său Seleuthes care se dă drept dezertor. Lysimah înghite momeala. Până atunci compania decurgea bine din punctul lui de vedere. Trecuse Dunărea fără dificultăți, geții fugiseră din calea lui și iată apare acest dezertor de nivel înalt din anturajul regelui care dovedește că sunt fisuri în tabăra adversă. În plus Seleuthes știa unde se ascunde Dromichete. O coadă de topor e bine venită pentru conducerea viitoarei provincii. Traseul ales de Dromichete era unul lipsit de resurse de apă și hrană. În scurt timp oastea macedoneană începe să sufere de foame și sete. Când macedonenii vlăguiți de sete și foame erau practic incapabili de luptă geții îi înconjoară, probabil la semnalul transmis de Seleuthes. Lisimah se predă, fără să opună rezistență, împreună cu întreaga sa armată. Macedonienii sunt dezarmați apoi li se oferă apă și hrană, fiind dirijați spre capitala regatului, cetatea Helis. Istoricul grec Plutharch (în opera sa Basileon apofthegmata kai strategon Lysimachos, pag.80, citat preluat din Armata geto-dacă, Gheorghe Tudor, Ed.Militară, 1986) pune în gura lui Lisimah, când a primit apă de la geți, următoarea cugetare – O zeilor, pentru cât de mică desfătare m-am făcut rob, din rege ce eram.

Aceasta este prima realizare excepțională și unică a lui Dromichete – o victorie totală fără nicio picătură de sânge din partea luptătorilor săi, într-un război de apărare.

În continuare Dromichete avea la dispoziție mai multe opțiuni. Putea să-i execute pe prizonieri apoi să invadeze Tracia și Macedonia, lipsite de apărare, să le cucerească și să-și mărescă regatul. Dar n-o face pentru că geților nu le trebuia teritorii străine, ei erau mulțumiți cu ceea ce aveau acolo unde trăiau din totdeauna. Putea să-i vândă ca sclavi pe prizonierii de rând și să ceară răscumpărare pentru cei mai înstăriți. Avea motive s-o facă pentru că oamenii săi pierduseră o bună parte din agonisealǎ prin distrugere voluntară sau jaful cotropitorilor. N-o face nici pe aceasta din cauza omeniei geților care nu agreau ca bunăstarea lor să se bazeze pe nenorocirea altora, aceptând pierderile ca o jertfă pe altarul libertății. Luptătorii săi nu cer nici măcar distribuirea ca sclavi a prizonierilor pentru ca să muncească în locul lor iar ei să se ocupe cu exercițiile militare. Comportamentul lor avea la bază Legile belagine transmise din generație în generație de peste 2.000 de ani care considerau că este imoral să te îmbogățești pe seama altora dar și să fii sărac din lenevie. Totuși Adunarea conducătorilor uniunilor de obștii sătești a avut o doleanță pe care și-au manifestat-o zgomotos și hotărât.

Adunarea conducătorilor uniunilor de obști sătești îi cere lui Dromichete să le fie predat regele invadatorilor pentru a fi judecat și executat. Aveau motive întemeiate s-o facă pentru că macedonienii erau la a cincea agresiune împotriva lor în ultimii 50 de ani.

Prima a fost a regelui macedonean Filip al II-lea din anul 339 î.Hr. când acesta trimite un corp expediționar la solicitarea sciților care invadaseră Dobrogea și intraseră în conflict cu geții. Situația sciților redresându-se între timp, ei trimit înapoi corpul expediționar macedonean fără a-i plăti măcar cheltuielile de deplasare. Filip al II-lea se înfurie, înterupe asediul Byzantionului și pornește cu oștirea împotriva sciților. Obține o victorie zdrobitoare, sciții care au scăpat, împreună cu familiile lor, refugiindu-se acolo de unde au venit adică în nordul Mării Negre. Deși sciții au stăpânit Dobrogea doar câteva luni, în lumea antică s-a încetățenit denumirea de Scithia Minor pentru acest ținut. Așa au ajuns însă coloniile grecești de la Marea Neagră sub controlul macedonienilor, în detrimentul geților.

A doua agresiune a fost a regelui Alexandru Macedon din anul 335 î.Hr., când acesta, abia urcat la tron, dar foarte ambițios, își începe campania de edificare a unui imperiu cu acțiuni împotriva vecinilor din nord, ajungând la Dunăre unde trăiau geții. Pe malul stâng al Dunării aștepta oastea geto-dacilor formată din 4.000 de călăreți și 10.000 de pedestrași. Alexandru Macedon reușește în timpul nopții să treacă peste fluviu 1.500 de călăreți și 4.000 de pedestrași din cei 30.000 de luptători cu care pornise la luptă. Geții au fost surprinși de îndrăznela lui Alexandru Macedon la forțarea fluviului, au loc lupte, dar ei se retrag inițial spre o cetate, se pare Zimnicea, pe care apoi o abandonează evacuând populația în întregime. Alexandru Macedon intră în cetate, o jefuiește și-o distruge, apoi trece în sudul Dunării renunțând, din prudență, deși el era foarte îndrăzneț, la urmărirea oștirii geto-dace și la cucerirea restului teritoriului locuit de aceștia. Din punctul de vedere al lui Alexandru Macedon campania a fost un succes reușind extinderea stăpânirii macedonene asupra tribalilor, tracilor, ilirilor, celților și a geto-dacilor dintre Munții Haemus (Balcani) și Istru (Dunăre ). Peste câțiva ani se va dovedi însă că manevra geților de salvare a armatei va fi fatală pentru macedonienii invadatori.

A treia agresiune a fost în anul 331 î.Hr. când praefectus Ponti Zopyrion, ca să nu stea degeaba în timp ce Alexandru Macedon era în expediția din Asia, în fruntea unei armate de 20.000 – 30.000 de luptători trece Dunărea pe la Isaceea și înaintează rapid, paralel cu litoralul, până la gura fluviului Hypanis (Bug) pentru a cuceri cetatea Olbia, aflată pe teritoriul geților. Asediul eșuează, iar la întoarcere geții, care între timp se mobilizaseră, îi hărțuiesc permanent pe macedonieni iar la  Dunăre le administrează o bătaie strașnică în care își pierde viața și guvernatorul Zopyrion.

A patra agresiune a avut loc în anul 300 î.Hr. și a fost condusă chiar de Lysimah, un fost general sub Alexandru Macedon devenit practic succesorul său, la o parte din imperiu, ca rege al Macedoniei și Traciei. Armata macedoneană este zdrobită de geții conduși de regele Dromichete, Lysimah scapă cu fuga dar fiul său Agatocles a căzut prizonier. După opt ani de încercări ale macedonienilor de recuperare a lui Agatocles, Lysimah este nevoit să încheie pace cu Dromichete, renunțând la teritoriul geților de la sud de Dunăre în schimbul eliberării lui fiului său.

După eliberarea lui Agatocles însă Lysimah încalcă acordul de pace și inițiază aceastǎ a cincea agresiune majoră împotriva geților, iar acum era la discreția lor.

Aceasta era situația când Dromichete, la cererea imperioasă a  luptătorilor săi, vine cu o propunere șoc, nemaiîntâlnită până la el și nici după el, un unicat în istoria universală. Propune să-l elibereze pe regele Lysimah împreună cu întreaga sa armată în schimbul recunoașterii teritoriului de la sud de Dunăre în care trăiesc geții ca parte a regatului condus de el. Le explică luptătorilor săi că este mai bine să-l elibereze pe Lysimah decât să-l omoare, pentru că-n locul lui s-ar putea să ajungă un rege mai rău care să le pricinuiască alte necazuri. Eliberându-l poate va înțelege și va fi recunoscător că a scăpat cu viață el și oamenii lui și în viitor nu va mai ataca teritoriul lor. Propunerea lui Dromichete, care nouă ni se pare șocantă având în vedere cum a decurs istoria până în zilele noastre, a fost acceptată cu ușurință de geți, ca rezonabilă, ceea ce ne dovedește nivelul moral ridicat al acestora. Iată că geții îi iartă pe dușmanii lor, ca niște adevărați creștini, cu 300 de ani înainte de Nașterea lui Hristos. Poate aceasta este una din explicațiile pentru faptul că acceptarea creștinismului s-a făcut cu atâta ușurință la geto-daci.

După ce obține acordul geților, Dromichete le mai pregătește o lecție de morală macedonienilor. El organizează un banchet comun al conducătorilor celor două tabere, dar la două mese diferite. Masa macedonienilor constând din bucate alese, după tipic elenistic, este servită în vase din aur și argint iar vinul din pocale din aceleași materiale, totul așezat pe covoare scumpe. Alături era așezată masa geților formată din multe vegetale și puțină carne servită în vase ceramice și de lemn iar vinul în cornuri de vită, pe jos fiind așezate paie. În toiul petrecerii Dromichete se ridică și-l întreabă pe Lysimah care masă i se pare mai bogată. Lysimah recunoaște că masa servită lor. Atunci Dromichete îi spune: „Dacă voi aveți toate acestea la voi în țară, ce a-ți căutat la noi care trăim cumpătat, modest și simplu?” Evident Lysimah n-a putut să răspundă, dar a  promis că nu-i va mai ataca și că vor trăi în pace. Se încheie un tratat de pace prin care teritoriul de la sud de Dunăre și coloniile grecești de la Marea Neagră revin geților.

Acordul de pace este întărit prin căsătoria fiicei lui Lysimah cu Dromichete. Înțelepciunea cu care a rezolvat Dromichete acest conflict este confirmată de faptul că-n următoarele peste douăsute de ani a fost pace între macedonieni și geți. Doar expansiunea romană din secolul I d.Hr. a perturbat viața pașnică a geților la hotarul lor sudic.

Dromichete mai este important pentru noi și pentru faptul că el ne-a lăsat cea mai veche confirmare documentară a culorilor naționale roșu, galben și albastru. În pictura care împodobește camera mortuară a mormântului lui Dromichete, descoperit în anul 1982 de bulgari în sudul Dunării, este reprezentat și scutul regal cu patru petale așezate în cruce, două albastre, două roșii pe fond auriu. El se repetă alternativ cu un alt simbol probabil tot de protecție.

tavan-mormant-dromichete-scut-regal

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Pictura de pe tavanul mormântului lui Dromichete în care apare și scutul regal

Același scut regal cu cele patru petale în cruce, de data aceasta în mâna lui Decebal este reprezentat pe Columna lui Traian, dar nu se știa ce culoare avea. Acum există confirmarea că petalele erau albastre și roșii pe fond auriu. Sculptorul care a executat această scenă de pe Columna lui Traian a vrut să scoată în evidență importanța scutului regal, acesta fiind practic centrul imaginii, acoperind alte patru scuturi diferite.

decebal-scut-regal-4-petale

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Decebal în luptă protejat de scutul regal cu petale. Scenă de pe Columna lui Traian din Roma.

 

Înțelepciunea cu care Dromichete  a rezolvat conflictul cu Lysimah a avut un mare răsunet în lumea antică. Numeroși istorici greci au consemnat-o. La aceasta a contribuit și numărul mare de martori oculari, cei 100.000 de soldați macedonieni și traci eliberați. A fost și a rămas un caz unic în istoria universală. Pentru români comportamentul lui Dromichete și-al geților săi este un motiv de mândrie. Istoricii noștrii nu au valorificat acest moment excepțional și unic. Unii istorici români recunosc în treacăt că Dromichete a fost un rege la fel de important ca Burebista sau Decebal, fără a insista pe realizările sale excepționale. Alții abia recunosc statutul său de rege doar pentru că l-a învins pe Lysimah, rege peste două regate, fără a menționa nimic despre cum a obținut victoria. Comportamentul excepțional al lui Dromichete față de prizonierii macedonieni și lecția servită la banchet este prezentat ca aspect anecdotic.

Mi-am aruncat privirea pe manualul de istorie clasa a IV-a (prima clasă în care se predă istorie) al nepotului meu din România, unde sunt menționați Burebista și Decebal dar Dromichete nu. Concluzia este că istoria este prezentată informativ fără nici un pic de educație. În SUA istoria se predă începând cu grădinița, totul cu scop educativ – crearea mândriei că sunt americani, prin mici povestioare despre momentele importante ale națiunii. Revenind la manualul nepotului meu român-român, el primește informații despre, de exemplu, Alexandru cel Mare (Macedon) și Napoleon, fără nicio corelație cu strămoșii noștrii, prin care să se imprime copiilor mândria de a fi români. Nu este amintită confruntarea lui Alexandru Macedon cu geții și eșecul companiei acestuia de cucerire a teritoriului de la nord de Dunăre. Referitor la Napoleon nu este amintit faptul că acesta n-a putut cuceri podul peste râul Arcole, apărat de regimentul român din armata austriacă, salvând practic Austria de la înfrângere. Un alt nepot al meu, român-american, clasa a II-a, este mândru că este american (deși el este cetățean canadian-român, rezident în USA), pentru că această educație patriotică se face zi de zi. Nu poți să ai cetățeni loiali patriei dacă nu începi o educație patriotică de la o vârstă fragedă. Iar aceasta se face în primul rând prin predarea istoriei. Degeaba se întitulează ministerul educației naționale dacă în școală nu se face nici educație patriotică nici educație civică ci doar instruire. Din acești copiii lipsiți de educație patriotică se vor selecta viitori lideri pentru care servirea patriei este o vorbă goală și emigranți care vor să uite cât mai repede că sunt români.

Revenind la Dromichete m-am întrebat de ce aceste momente excepționale ale istoriei noastre sunt trecute cu vederea sau aduse în zona derizoriului și a anecdoticei. Concluzia este că pentru clasa conducătoare de pretutindeni acest exemplu este prost și ar fi fost mai bine să nu se fi întâmplat. Pentru că poate fi dat oare ca exemplu un conducător care avea posibilitatea să cucerească alte popoare și teritorii și să se umple de glorie și nu o face, sau un popor care avea posibilitatea să se îmbogățească pe seama altora și nu o face, preferând pacea și o libertate curată care nu implică oprimarea altora, când istoria este plină de exemple contrare?

Românii care au oportunitatea să se simtă mândrii de comportamentul lui Dromichete nu-l onorează nici cu statui nici cu denumiri de străzi și nu-l introduc nici în manualele de istorie. Când vor ajunge la conducerea României lideri care să cultive mândria de a fi români?

10 Responses to “Dromichete, înțeleptul rege al geților”

  1. monica corleanca says:

    Mult stimate domnule Ispas,

    Articolul d-stra despre Dromichete a fost o incantare pentru mine care nu am stiut bine istoria romanilor crescand sub ocupatia bolsevica. Va multumesc pentru exceptionala documentare despre acest erou si forma de prezentare.

    Cu deosebita consideratie,
    Monica Corleanca

  2. Ioan Ispas says:

    Mulțumesc stimată doamnă Monica Corlenca pentru aprecierile cu care m-ați onorat.
    Toate cele bune!
    Ioan Ispas

  3. Ungureanu says:

    La multi ani! Va multumesc pentru articol, inca o dovada ca trebuie sa merg acolo, in Bulgaria, la mormantul regelui. Comentariile Dvs. sunt perfect adevarate: atat sistemul de invatamant cat si clasa politica in prezent in Romania sunt paralele cu ideea de patriotism, ca sa nu mai vorbesc si despre alte idei.

  4. Flo says:

    Am avut in clasele primare o lectie “Dromihetes si Lisimah” si acolo s a tratat pe scurt toata aceasta istorioara, despre cum a fost infrint Lisimah si cum a fost servit cu bucate specifice locului, cu vin servit in corn si vase de lut. Tin minte fff bine si poza din carte in care tineau pocale facute din corn de bivol.
    S a scris intr o perioada, cel putin, pentru cei care au vrut sa vada si sa invete.

  5. Adrian Grigoriu says:

    Va multumim.

    O esentiala reamintire.

    Daca nici despre Decebal si Burebista nu se mai spune aproape nimic, despre Dromichete e o tacete absoluta.

    Am trimis si de va republica pe alte site-uri dar vom prelua pe fb saptamana viitoare aici si in alte locuri https://www.facebook.com/adrian.grigoriu.ro

    Pana atunci avem evenimentul de duminica https://www.facebook.com/events/637488842973565/?ref_dashboard_filter=upcoming.

    Toata stima.

    Inca o data, multumim.

  6. ion says:

    Se clatină dulcea minciuna “patriotica”a formarii unui popor nou si a unei limbi noi (“romane”) in cei 165 de ani de ocupație sclavagista a unei parți sudice a Daciei Mari de către Imperiul Romei. E o mare nedreptate ca excepțională, imensa cultura milenara traco-geto-dacica (inclusiv si cea lingvistica)sa fie numita cu termenul “roman”/”romanesc” de origine imperiala, ce ne duce cu gândul si venerează si azi pe nedrept Imperiului Roman, dușmanul de moarte al strămoșilor noștri adevărați,opuși Romanilor printr-o orânduire sociala UMANA si DEMOCRATICA,incompatibila cu sclavagismul Roman.

  7. cristina nicoleta says:

    stimate domnule. este o incantare sa citesc astfel de articole, care imi amintesc de perioada cand eram la scoala.e adevarat ce spuneti in acest articol, un adevar foarte trist, pentru ca ,nu am fost si nu suntem un popor de cuceritori.dupa cum stiti foarte bine, doar cei care au cucerit si au dominat s-au inpaunat cu realizarile lor, la noi dintotdeauna s-a spus sa faci o fapta buna si sa uiti ca ai facut-o. pacat doar ca , desi altii au apreciat gestul marelui rege, ai nostri au uitat-o pur si simplu. au fost persoane care au incercat sa aduca aminte aceste fapte, dar perioada a fost una defavorabila si, atunci ca si acum. singurul lucru care ne ramane de facut este sa profitam de mijloacele evoluate care le avem la dispozitie acum, sa facem cunoscuta istoria noastra si sa schimbam modul de gandire al unora, din pacate sunt foarte multi la numar. persoane ca dumneavoastrasi si altele pe care le urmaresc si le apreciez. va multumesc ! cu stima si respect.

  8. Djurj Petre says:

    Nici eu nu am intilnit in cartile de istorie nimic despère acest rege al Getilor…!, in final adevarul trebuie sa iasa la lumina…!

  9. GEORGE TEODORESCU says:

    Felicitari pentru articol. Putin cate putin, se complecteaza paginele lipsa din Istoria Noastra.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors