Nedumerire

Posted by Stefan Strajer On October - 4 - 2013

Nedumerire

Foto.Monica Corleanca

Autor: Monica-Ligia Corleanca (Cincinnati, Ohio)

„Căpătăm înțelepciunea prin trei metode: prima prin reflecție, care este cea mai nobilă; a doua prin imitare, fiind cea mai ușoară; iar a treia prin experiență care este cea mai amară” (Confucius)

Stau la fereastră  privind  „lumea de dincolo”, sunt spectator la mulțimea ce m-a împins spre izolarea în care comunic doar cu spiritele celor ce mă vizitează. Fereastra a devenit pentru mine un aparat de filmare care rulează continuu mișcarea vietăților din păduricea vecină și furnicarul străzii: roboții intră și ies din spațiul meu de observație, se agită, aleargă fără rost, se fac că sunt ocupați în nepriceperea lor, caută doar mâncare și bani pentru droguri, haine, mașini, lop top-uri, androizi și iar mâncare; legume, plante și fructe modificate genetic, carne cu hormoni și antibiotice, preparate sintetice de orice fel puse la dispoziție de Marele Coordonator al tuturor proiectelor pe planeta roboților hibrizi ( RH).

Cum am ajuns aici? De ce mă aflu martor la prăbușirea acestui mare imperiu cu tehnologia cea mai avansată acționând excelent și fără creierii indivizilor? Unde s-o fi aflând oare creierul  (computerul) central care dirijează, pe o altă planetă? Sunt eu o parte din acest experiment fără precedent în istoria acestei planete? Cu siguranță că da, mă întreb numai de ce mie nu mi s-a operat  creierul, de ce m-au lăsat să folosesc metodele vechi de gândire și acțiune? Să mă fi păstrat oare ca standard de referință? Se prea poate!

Ȋmi propun să stau la pândă în locul meu de observație și să analizez ce se petrece cu roboții-hibrizi (RH) din jur, aceștia  fiind manipulați extrem de abil și eficient prin controlul minții. Ȋmi deschid cel de la treilea ochi să survolez spațiul fără a efectua fizic călătoriile și invoc memoria ancestrală să mă jute.

Mă aflu prizonier în acest spațiu necunoscut de 10.705 de zile pe care le-am numărat în alergături, în ore de muncă la sânge, în lacrimi, în disperare, scăpând din capcane ucigașe și renunțări la orice bucurii omenești, numai pentru supraviețuire. Ființele stranii de care m-am izbit în aceste amare zile și care roiesc peste tot, arată ca orice human being la prima vedere, însă punându-le întrebări sau cerându-li-se să execute o anumită operație răspund numai la fraza învățată mecanic și imprimată în memoria lor artificială precum păpușilor vorbitoare. Dacă nu folosești exact cuvintele cu care creierul lor hibridizat a fost imprimat nu știu să răspundă, se blochează; nu au reacție decât la textul cu care cu fost antrenați, te privesc cu niște ochi de celuloid, inexpresivi și goi, înțepeniți într-o mirare tâmpă. Un timp am crezut că sunt complet imbecili până am realizt că au fost manipulați și antrenați numai pentru anumite operații. Au fost dotați și cu un zâmbet automat, care se deschide larg pe fața lor schimonosită, când nu au replică, dar trebuie să pară politicoși; face parte din alcătuirea figurilor artificiale de roboți de tip RH.

Mi-a trebuit mult timp să accept jocul RH-ilor de pe această planetă unde experimentul de spălare al creierelor, cu înlocuirea parțială a circuitelor primare ale acestuia, a generat mecanisme stranii bune de folosit numai la muncă, totul pus precis în pătrățele, ca pe o tablă de șah, unde fiecare dintre ei este redus în dimensiuni din ce în ce mai mici, până dispare când și-a încheiat misiunea. Alții par clonați de o manieră necunoscută mie.

Când omul nu mai este o conștiință devine o unealtă oarbă de folosit.

Distribuția robilor în orice proiect gigant este concepută în așa fel încât fiecare RH să nu cunoască mai mult decât bucăția lui de executat. Sute, uneori mii de părți dintr-un proiect sunt asamblate în diferite locuri ca să rezulte un tot despre care cei care au participat la execuție nu au idee. Așa se păstreză secretul proiectului final și posibilitatea de a da fiecăruia ceva de lucru. Nu este permis să ai idei, acestea  se fură și se vând la preț mare, dând șansa celor care conduc lucrarea să trăiască liniștiți făcând „nimic” decât noi planuri de exploatare cu profit fabulos pentru ei.

Unui nou venit pe această planetă i se spune de la început că orice descoperire, act de creație, proiect de excepție, idee elaborată, sunt proprietatea stăpânului; în caz de patentare robul excutant nu primește nimic, iar banii merg în banca celui care și-a rezervat toate drepturile, deci a instaurat regimul de stoarcere la sânge a bietului serv creativ, dar naiv și anihilat. Salariul promis este luat jumătate pentru taxe și eventual ceva asigurări imaginare.

Procedeul este aplicat ușor celor veniți din afara sistemului, care nu au aflat încă modul de operare, dar care au o minte nealterată, robustă, cu școli de excepție și ani de experiență, cu talent deosebit în anumite ramuri, fiindcă roboțeii de tip RH nu pot gândi, fac numai ceea ce li se comandă, nu au nici o dorință de a realiza ceva în afara foamei de bani. Ei nu studiază prea mult, nu citesc, nu au acest prost obicei și nici n-au nevoie; devorează toate informațiie transmise prin internet sau direct primite pe creier și scriu texte întru comunicare cu prietenii lor care funcționează pe aceleași frecvențe (nivele) de înțelegere cu ei.

Am descoperit că există mulți analfabeți chiar în generațiile tinere și se exprimă numai cu ceea ce au prins de la cei din jur din limba străzii. Nu au idee ce se mai întâmplă pe alte planete, dacă există și alt fel de ființe umane, neumane, sau umanoizi, dacă se mai vorbesc și alte limbi. Sunt convinși cǎ tot universul trebuie să le știe limba lor, mai ales  cei care au acceptat să trăiască muncind pe pământul RH-ilor, așa cum li s-a făcut îndoctrinarea subliminală.

Cobor din turnul meu de observație să-mi iau ceva de mâncare de la magazinul apropiat. În timp ce căutam să citesc etichetele de pe ambalaje s-a apropiat de mine o fată de vreo 35 ani adresându-mi-se:

– Îmi puteți spune ce scrie pe acest pachet cu carne, ce preț are?

– Sigur că da, v-ați uitat ochelarii acasă, răspund eu spunându-i prețul.

-Nu doamnă, nu știu să citesc, n-am fost la școală!

Am încremenit. Cum să nu știe carte o femeie tânără, cu aspect de om normal, nu drogată sau murdară? Cum să nu poată citi un om al secolului XXI? Cum și-o fi luat testul scris pentru carnetul de conducere o persoană care trăiește într-o citadelă, nu la țară sau în vârful munților, departe de lume? Cum și-o face traiul dacă nu știe să scrie și să socotească?

A fost devastator! Mult timp n-am putut scoate din minte acea fată cu ochii rătăciți, lipsiți de orice expresie; pentru mine era ca oarbă și… într-un fel era, deși nu părea să fi conștientizat propria-i dramă. Era un biet robot RH!

Cu ani în urmă am mai întâlnit un alt individ total analfabet, când am avut primul șoc. Se ruga de un prieten să meargă la bancă sau unde ar fi avut de semnat acte pe care nu le putea citi, sau să-i scrie facturile, iar la slujbă cineva semna pentru el când lua salariul, la o companie de construcții pentru care presta muncă de salahor. Câți or fi ca ei?

Victor Hugo ne spunea că „cel care deschide ușa unei școli închide o pușcărie”. Aici nu se aplică această filozofie. Pușcăriile sunt pline de hoți și criminali, cel mai mare număr cu putință pe această planetă, rezultat al lipsei de educație unde s-ar putea învăța câte ceva despre etică și morală, iar școlile se află la un nivel penibil de scăzut. Roboții hibrizi nu au nevoie de prea multe cunoștințe; ceea ce le este necesar pentru a îndeplini funcțiile fiecărei slujbe dictate de coordonatorii marilor afaceri le este comandat direct prin manipulare mintalǎ.

Aparatul meu imaginar de filmat se îndreaptă spre alte ciudățenii ale locului: copiii care fac copii. Nebunia sexului începând cu fetele de la 12-14 ani cu băieți ceva mai în vârstă, dar la fel de inconștienți și iresponsabili. Vecinii mei au o fată care le-a adus „cadou” un copil făcut cu un oarecine pe care acum îl cresc ei. La fel cunosc alte două familii cu aceiași problemă, apoi sunt sute sau mii de copii care au copii și pe care școlile îi ajută să-și termine studiile, ce fel de studii vor fi acelea, greu de înțeles. Majoritatea sunt victime ale drogurilor lansate pe piață, cu care tinerii își încep adolescența, de unde fac sume fabuloase marii manipulatori ai planetei. Aceleași droguri au făcut victime pe cei care zac pe trotuare, prin metrouri, prin ganguri, când și-au pierdut slujbele, familiile, casele și au ajuns niște corăbii eșuate, nemailuând în seamă pe cei care mor foarte tineri de supradozare. Mă scutur să cred că ceea ce văd nu este adevărat.

Roboții programați nu au emoții, sunt doar mașini de lucru și luptă, așa se explică funcționarea lor în relațiile de muncă total inumane; neavând emoții merg înainte așa cum li s-a comandat subliminal. Am realizat că unii sunt mai puțin afectați de procedura hibridizării, deci mai vulnerabili, însă tot cu creiere nemobilate. Trăiesc și acționează după lozinci.

Expresia feții lor, luminată pe moment de un zâmbet fals, încearcă să ascundă goliciunea interioară și gândirea artificială a fiecăruia.

Privesc la alți umanoizi – roboți – automați care trec pe lângă mine: majoritatea sunt diformi, urâțiți de hrana sintetică, hidoși, cu fețe buhăite ale căror ochi nu au lumină, amintindu-mi de desenele caricaturale ale lui Daumier. Ceea ce izbește pe un nou venit este lipsa totală de maniere în comportare, primitivi, sălbateci, o mulțime amorfă; deseori întâlnești niște huidume cu care ți-ar fi teamă să te afli în întuneric. N-am văzut nicăieri în călătoriile mele atâtea prezențe stranii și mă întreb când voi evada din acest scenariu babilonian care mă oripilează, mă sperie. Poate a fost parte din experiența mea de viață pe planeta RH-ilor, însă nu eu am ales să vin aici, am fost aruncată din greșeala destinului.

Îmi propun să continui călătoria prin spațiul în care exist fiindcă timpul se compresează rapid, alergând către punctul „zero”, strivindu-ne cu fiecare înaintare și știu că va trebui să părăsesc acest loc înainte de a deveni și eu un  număr dintr-un experiment.

Mă chinui să învăț cât mai mult cum funcționează societatea pe această planetă a nebunilor clonați și hibrizilor om-robot. Nimic nu-mi este pe înțeles din organizarea lor, fiindcă locul de unde am venit eu era populat cu altfel de oameni viguroși, frumoși, inteligenți și creativi, poate mai puțin rapizi în executarea proiectelor, dar foarte normali. Aceștia erau însă sclavi pe nimic, nu li se răsuciseră mințile, dar erau ținuți într-o mare pușcărie din care nu puteau scăpa decât cu riscul de a fi uciși. Probabil era experimentul opus celui de aici calculat și dirijat tot de Marele Coordonator al destinelor speței umane, pentru comparație, întru aflarea celui mai perfect sistem de exploatare. Nu m-ar mira ca să fi fost și aceia clonați până acum.

Aici li se oferă toate beneficiile handicapaților, mai corect spus înapoiațior mintal, de la casă și hrană până la îngrijirea permanentă pe care cineva le-o acordă 24 din 24 ore; extenuant pentru cel care este obligat să facă această slujbă grea și foarte costisitor pentru guvern. Ca un pardox, cei sănătoși și normali, sunt storși de energie și de capacitatea de creație până își termina rezerva, până devin handicapați prin frecvente atacuri de cord cu paralizii sau alte boli grave generate de stress.

Continui explorarea mea mirându-mă permanent cum s-a putut concepe și dezvolta o asemena societate, în care populația are atât de mulți roboți dezactivați fiind paralizați, sau schilodiți că nu te poți uita la ei de spaimă.

Când mai văd și copiii, enorm de mulți cu down sindrom, mă simt extrem de neputincioasă și tristă că nu pot face ceva pentru ei. Aceștia sunt încurajați să-și trăiască viața ca oameni normali sǎ fie integrați în procesul de muncă, sǎ fie stimulați. Cum? Nu mi-am dat seama dacă aceștia sunt roboți hibrizi, sau  fac parte dintr-o altă grupă de experimente speciale tot controlați mintal.

Războaiele fără sfârșit în care sunt aruncați tinerii mi s-au părut cea mai crudă formă de experiment al Marelui Coordonator al planetei cu rezultate dramatice când aceștia se întorc acasă total demontați, cu depresii de forme înfricoșătoare, fără mâini, fără ochi, fără picioare, fără viitor, pacienți pe viață ai psihologilor să-i vindece de obsesii. Fiind RH li se face spălarea creierului, aplicându-li-se toate metodele sofisticate care să aducă rezultate interesante pentru noi cercetări științifice. Cât despre costul acestor războaie infernale, plătite de clasa medie de lucrători rămași acasă, nu se mai pune problema calculelor, sunt astronomice.

Crește numărul spitaleor ca și al cercetărilor și experiențelor de orice fel pentru toate tipurile de boli, în special cele virotice.

Ȋn acest domeniu nu știm încă ce se plănuiește pentru oamenii folosiți în locul cobailor la experiențele medicale.

M-am oprit din observații căutând un refugiu pentru liniștea mea interioară. A fost prea mult,  am obosit și m-am speriat.

Toți din jurul meu par o masǎ de adormiți, care nu bagă nimic în seamă, nu se sperie, muncesc dacă au unde, fac copii la nimereală, nu se revoltă, nu întreabă de ce prețul pâinii și al laptelui s-a triplat, beau și fumează să le treacă ziua de azi și nu contează ce va fi mâine. Ȋși trăiesc ziua și clipele așa cum vin, cu premoniția că o întâmplare apocaliptică poate lovi oricând planeta, dar nu le mai pasă, deci așa ar trebui să fac și eu.

Asta era! Prea multă filozofie strică, iar pe de altă parte cred că le-a cam venit timpul celor care au guvernat numai răul să fie distruși.

Mă voi duce la culcare, ceea ce pentru mine înseamnă o bună terapie, iar mâine va fi o altă zi. Noaptea mă va trimite într-o călătorie prin cosmos, cu vise, cu amintiri ce par a fi avut loc ieri, cu reînoiri de speranțe și mă va ajuta să mă scol refrișată și optimistă.

Noapte bună dragă planetă zdruncinată!

(La 9 Răpciune 2013)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors