Guvernul României are obligaţii internaţionale privind Roşia Montană?!

Gheorghe Funar

Autor: Dr. Gheorghe Funar

 

La sfârşitul săptămânii trecute (sǎptǎmâna 15-21 sept., n.n.), preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Ştefan Zgonea, s-a deplasat în judeţul Alba şi, mai ales, la Roşia Montană, unde s-a documentat în subteran, în galeria-muzeu, pentru o exploatare la suprafaţă, în cea mai mare carieră prevăzută în Europa, proiectată de către RMGC. Dintre multele declaraţii publice făcute de către preşedintele Camerei Deputaţilor, i-a şocat şi, în acelaşi timp, i-a deşteptat pe mulţi români următoarea: „Guvernul României are obligaţii internaţionale privind Roşia Montană“.

Având în vedere declaraţia adevărată a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi unul dintre liderii P.S.D., este necesar ca zecile de mii de protestatari, din ţară şi străinătate, împotriva exploatării prin dinamitare şi cu cianuri a uriaşului zăcământ de aur, argint, wolfram şi alte metale rare de la Roşia Montană, să insiste pentru a primi răspunsuri clare la cel puţin următoarele întrebări:

1. Care dintre Guvernele României şi-a asumat şi când obligaţii internaţionale privind Roşia Montană?

2. În ce constau obligaţiile internaţionale ale Guvernului României privind Roşia Montană?

3. De ce şi cu ce scop Guvernul Ponta II a ascuns, până acum, obligaţiile internaţionale privind Roşia Montană?

4. Care sunt obligaţiile internaţionale ale Guvernului României în privinţa patrulaterului aurifer din Munţii Apuseni?

5. Cine sunt beneficiarii de pe urma obligaţiilor internaţionale asumate de Guvernul României în privinţa zăcămintelor de aur, argint şi metale rare din Munţii Apuseni, care sunt proprietatea inalienabilă a Poporului Român, conform Constituţiei?

6. Guvernul Ponta II şi-a însuşit, în unanimitate (prin miniştrii din partea P.S.D., P.N.L. şi P.C.) proiectul de lege al RMGC şi l-a introdus în Parlament, în procedură de maximă urgenţă, datorită obligaţiilor internaţionale privind Roşia Montană sau din alte considerente şi care sunt acelea?

7. De ce şi până când este sfidat şi umilit Parlamentul României, iar senatorii şi deputaţii din Comisia specială pentru Roşia Montană se deplasează în această localitate fără a fi înştiinţaţi că au rolul unor pioni politici în scenariul diabolic vizând îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale Guvernelor României, din intervalul 1996-2013?

8. Este adevărat sau nu că primele obligaţii internaţionale ale Guvernului României privind Roşia Montană au fost asumate în timpul Regimului Constantinescu-Ciorbea, când a început asaltul asasinilor economici şi asasinilor politici împotriva numeroaselor şi uriaşelor bogăţii naturale ale Poporului Român?

9. Până când şi de ce Guvernul Ponta II sfidează marea majoritate a Poporului Român şi, mai ales,  pe tot mai numeroşii protestatari ieşiţi în stradă?

10. Între obligaţiile internaţionale acceptate de Guvernul României pentru Roşia Montană s-a prevăzut sau nu:

a) folosirea a 150 milioane kg dinamită pentru pulverizarea a patru munţi şi a patru sate cu tot cu biserici, cimitire, monumente istorice şi numeroase imobile proprietate privată şi proprietate publică?

b) utilizarea a 200 milioane kg cianură pentru separarea concentratului minier şi scoaterea lui rapidă din România, fără ca autorităţile Statului Român să aibă acces la informaţiile privind cantităţile exploatate şi conţinutul acestora?

c) producerea celui mai mare dezastru ecologic din Europa în urma celor peste 3.000 de cutremure devastatoare şi a infiltrării cianurii şi a metalelor grele în apa freatică şi în numeroase ape curgătoare?

d) în cazul în care va fi blocat legal proiectul RMGC, toate cheltuielile făcute de această firmă internaţională, inclusiv pentru actele de mare corupţie şi publicitatea agresivă din mass media, vor fi suportate de Poporul Român?

11. De ce şi până când Guvernul Ponta II încearcă să-i păcălească pe cetăţenii români cu:

a) majorarea redevenţei de la 4 la sută la 6 la sută în condiţiile în care, prin contract şi actele aditionale, s-a stipulat că Statul Român nu are voie să afle ce cantitate de concentrat minier se obţine la Roşia Montană şi se scoate din ţară?

b) tăinurea informaţiei referitoare la faptul că pentru toate metalele rare de la Roşia Montană, inclusiv cel mai mare zăcământ de wolfram din lume, atât în contract, cât şi în proiectul de lege al RMGC, nu se percepe nici o redevenţă, toate bogăţiile respective fiind oferite gratuit acelei firme?

c) miile de locuri de muncă ce se vor crea la Roşia Montană, când în documentaţia RMGC este înscrisă cifra de 217 locuri de muncă în perioada foarte scurtă de exploatare, de 16-17 ani?

d) sloganul referitor la neafectarea mediului înconjurător şi o dezvoltare durabilă după dinamitarea şi cutremurele devastatoare provocate în Munţii Apuseni, după folosirea a 200 milioane kg de cianuri, precum şi după prăbuşirea barajului din arocamente, urmate de dezastrul ecologic provocat de cel mai mare  iaz de decantare cu cianuri şi metale grele din Europa?

12. De ce a acceptat Guvernul Ponta II şi majoritatea U.S.L. din Parlament şantajul şi umilirea din partea asasinilor economici şi asasinilor politici care acţionează pentru distrugerea primei exploatări miniere de aur şi argint din lume şi jefuirea bogatului zăcământ de la Roşia Montană?

13. În această săptămână, grupurile parlamentare vor fi informate sau nu de către miniştrii-avocaţi ai RMGC despre obligaţiile internaţionale ale Guvernului României şi clauzele secrete din contractul şi actele adiţionale vizând Roşia Montană?

(Cluj-Napoca, 23 septembrie 2013)

One Response to “Guvernul României are obligaţii internaţionale privind Roşia Montană?!”

  1. Istoricus Chimicus says:

    Declarația Președintelui Camerei Deputaților se adaugă campaniei de manipulare și dezinformare a opiniei publice dusă de liderii PSD .Se caută cât mai multe pretexte pentru a se justifica adoptarea catastrofalului proiect de lege L475/2013.Comisia parlamentară mimează o analiză profundă ,în realitate se va vota după cum arată “degetul lui Toader”.Singura soluție este ieșirea oamenilor în stradă cu pancarde , nu cu coase,furci și topoare ca pe vremea strămoșilor când clopotele băteau în dungă a pericol.Suntem însă în aceeași situație.Dușmanul , lupii hămesiți în blană de oaie,au fost propulsați la putere și acum ne amenință existența noastră și a urmașilor nostri.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors