Mary Roman„Pot spune că am învăţat să trăiesc, învăţând să joc….”

 

A intrat în State ca…”extraterestra”

Se pare că există ceva în aer in  zona Los Angeles… deoarece, din ce în ce mai mulţi  români din lumea literară, a cinematografiei sau a medicinii, scriu adevărate poveşti de succes – the romanian-american dream se trăieşte cu ochii deschişi. O poveste de succes, in devenire, poartă numele Maria Roman. “Extraterestra” Maria Roman şi-a făcut intrarea în State datorita vizei O1. Acest tip de viză se acordă celor cu abilităţi unice, extraordinare, mai exact,vorbim de  Alien with Extraordinary Abilities.

 

Iată,  România continuă să exporte frumuseţile sale naturale – aici fac referire la româncele care au ales, în fapt, să se auto-exporte şi să aleagă “păşuni mai verzi” unde  să-şi poată etala plenar talentul şi abilităţile profesionale – în cazul Mariei fiind vorba de actorie.  În opinia ei :“ Arta prin care mă exprim cel mai liber este actoria. Cred, de altfel, că suntem cu toţii nişte artişti care lucrăm la propria capodoperă – viaţa noastră.” O tânară frumoasă, of course, care, de multe ori, este asemănată, fizic, cu Jenifer Aniston, atacă Hollywood-ul cu armele  sale  proprii: frumuseţe, talent şi inteligenţă nativă. A ajuns pe “ pământul făgăduinţei” în anul 2007 şi a dorit să urmeze aceeaşi şcoală de actorie precum a idolului ei – Marlon Brando – The Actors Studio. După trei ani de munca asiduă şi-a încununat pereţii cu un master  al prestigioasei şcoli de actorie din New York.

 

Succesul  începe să prindă contur  şi nu va trece mult timp  până când o vom vedea – într-o  pelicula cinematografica made in Hollywood –  alături de actorii ei preferați  – Woody Harrelson sau Charlize Theron.

 

“Suntem cu toţii nişte artişti care lucrăm la propria capodoperă – viaţa noastra”

 

Maria RomanMaria, de ce ai ales o cariera în lumea cinematografică?

 

Am ales să devin actriţă după ce am terminat liceul la profilul mate-fizica, căutând să fac ceva care sa mă entuziasmeze, care să mă ajute să descopăr cine suntem şi ce scop avem pe pământ. Ştiu acum că suntem la origine unde electro-magnetice care au manifestat corpul fizic iar scopul meu în viaţă este să păstrez o vibraţie ridicată susţinută de dragoste şi să le aduc oamenilor aminte că avem un potenţial limitat doar de frică. Rolul actoriei a fost, încă din antichitate, de a purifica şi deci  de a elibera sufletul prin catharsis, la care se ajunge prin empatie. Cinematografia este o formă mai nouă a acestei arte, pe care eu m-am focusat înţelegând în State importanţa specificităţii. Îmi place la fel de mult să fiu pe scenă, ca şi în faţa camerei, dar o prefer pe cea din urmă din mai multe motive, principalul fiind faptul că la teatru oamenii vin acceptând din start convenţia. Camera se lasă mai greu păcălită. Regizorul poate trişa mai uşor în acest mediu, dar actorul este monitorizat atât de aproape, încât singura şansă de excelenţă este de a fi cu totul prezent.

 

Oren Moverman, unul din film-makerii mei preferaţi, mi-a împărtăşit, la un moment dat, crezul său cum că ‘actoria este cea mai grea meserie din lume pentru că această artă constă în a fi mereu prezent, şi asta este cea mai grea provocare pentru orice fiinţă umană, să trăiască în prezent. Pot spune că am învăţat să trăiesc, învăţând să joc….

 

Când a început odiseea ta în State? Unde ai făcut prima escală pe teritoriul american?

 

În State am plecat în 2007 pentru că am vrut să am aceeaşi pregătire în actorie ca şi cea a lui Marlon Brando. Am crezut că a învăţat meseria la Actors Studio, aşa că m-am dus să-mi iau master-ul de la această şcoală din NY. În cei trei ani petrecuţi acolo am învăţat enorm despre mine, despre actorie şi despre viaţă, dar cred ca cea mai importantă descoperire a fost să înţeleg ceva ce chiar Einstein ne-a dezvăluit :’Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea.’ Este un adevăr universal esenţial în această propoziţie, care a fost trecut prea uşor cu vederea în societatea modernă bazată, prea mult, pe o logică ce poate deveni distructivă…..

 

Un alt aspect crucial al pregătirii mele în NY a fost să înţeleg că, deşi am ales să-mi petrec viaţa în lumea artei, actoria a ajuns una din afacerile cele mai bine plătite şi de o imensă influenţă. Aşa că a trebuit să-mi revizuiesc toate ideile şi principiile pe care le-am avut până atunci despre ceea ce trebuie să fac, dacă vreau, cu adevărat, să am o platformă de unde să-mi desfăşor arta.

 

Mara Ro“A dat” New-York-ul pe Los Angeles

 

De ce ai ales New-york-ul?

 

Este cumva paradoxal şi amuzant faptul că m-am dus la NY să fiu artistă, dar am avut nevoie să trăiesc în unul dintre cele mai industrializate oraşe din lume, ca să găsesc un echilibru între ce are sufletul meu de spus şi ce a fost lumea programată să ceară.. După ce am terminat şcoala, am decis sa rămân în State şi mi-a luat un an şi jumătate să obţin viza.

 

Cu toate acestea, simţeam ca NY-ul nu este locul potrivit mie. Tot cimentul acela mă făcea să mă simt prizonieră şi să fiu sub o continuă presiune. Am întrebat-o pe managera mea de acolo, Annette Alvarez, care este şi sponsorul meu pentru viză, dacă mă sfătuieşte să mă mut în LA sau să stau acolo. Mi-a spus că este foarte important să trăiesc într-un loc unde eu mă simt bine, deoarece greu va fi oriunde. Aşa că mi-am făcut bagajele şi am venit în LA unde am găsit, într-adevăr, echilibrul pe care nu-l avusesem niciodată.

 

Ce îţi place în Los Angeles – oraşul îngerilor – al doilea oraş ca mărime din State, după New-York?

 

Ce iubesc cel mai mult aici este mediul natural, soarele permanent, apusurile superbe, iernile care aduc curcubee cu aproape fiecare ploaie, dealurile unde merg să alerg, oceanul, păsările cântătoare şi încântătoare, mirosul de iasomie înstelată, ca aici şi iasomia este stea!;) Când eram în România, nu eram conştientă de cât de important este să petreci timp în natură şi-mi pare rău că nu am profitat mai mult de frumuseţile natale, a trebuit să trăiesc cinci ani în închisoarea de zgârie nori, ca să caut confortul mamei natură.  

 

Cum ţi se pare LA faţă de New York? Este adevărat că cei din New York sunt mai repeziţi, mai grăbiţi, mai tupeişti ? Sunt nişte  workaholics,nu crezi?

 

Deprivaţi de aceasta, oamenii in NY sunt într-adevăr foarte agitaţi, grăbiţi mereu, porniţi mereu la atac, aveam senzaţia că nimeni nu mai are timp sa trăiască, preocupată doar sa supravieţuiască. Eu nu cred că menirea noastră este să muncim, nu suntem furnici, cred, cum spuneam că menirea noastră este să creăm şi singura diferenţă este în intenţia pe care o punem în spatele fiecărei acţiuni. Ideea este să facem ce suntem predispuşi să facem mai bine ca să evoluăm ca specie, şi nu să ne fie exploatat talentul în schimbul banilor. Când au numit oraşul, am suspiciunea ca s-a făcut o greşeala de tipar. Trebuia să fiu New Work! ( râde). Aşa este, sunt workaholics – munca, munca şi iar munca! Un mare pericol în societatea noastră, îmi pare mie că vine din faptul ca sunt oameni care nu fac altceva, decât să-şi facă treaba. Avem nevoie de mai mult discernământ când îndeplinim ordine sau primim sarcini. În NY, toate industriile funcţionează la maxima capacitate, acolo este Wall Street şi oamenii sunt uşor abrutizaţi din cauza asta. LA-ul este mult mai prietenos, oamenii aici au timp de mai multă compasiune. În plus, îmi place foarte mult să conduc maşina vreau sa zic!(râde). Şi am nevoie de spaţiul meu intim, preiau prea uşor energiile altor oameni şi mersul cu metroul în NY, mă secătuia şi mă lăsa foarte vulnerabilă. Dar motivul pentru care trăiesc în LA este , bineînţeles, pentru că vreau să fac filme şi aici se dau Oscar-urile!

 

Cum ţi s-a părut şcoala de actorie din NY?

 

Actors Studio este tot ce mi-am putut dori de la un program din perspectiva învăţării meşteşugului. Sunt aceleaşi principii  ca şi cele pe care este bazată şcoala românească de actorie, doar ca Lee Strasberg, fondatorul şcolii de la NY, le-a adaptat gândirii mult mai pragmatice specifică americanilor. Un lucru care m-a frapat a fost relaţia profesor-elev, care este uşor diferită de cea din România. Aici profesorii au mult mai mult respect pentru studenţi. Aceasta, poate pentru că sunt plătiţi din împrumuturile pe aceştia le-au făcut ca să-şi poată continua educaţia, sau poate că este doar un principiu sănătos bazat pe randamentul mai mare pe care un student îl are atunci când acesta se simte apreciat şi tratat ca un egal. Am mai observat şi nişte mecanisme foarte interesante care contribuie la desfăşurarea bună a lucrurilor, pe care sper să le poată adopta şi românii, la un moment dat.

 

De exemplu, daca ceva nu merge perfect (şi până la urmă, este ceva pe lumea asta ce merge perfect?!), nu se apucă nimeni să comenteze o problema, dacă nu vin şi cu o soluţie. Pentru că în acel moment, ei devin problema! Aşa că mai bine respiri adânc şi vezi ce poţi face tu ca să contribui. Ceea ce mă aduce la o mare revelaţie pe care am avut-o în cursurile de acolo – respiraţia!

 Maria Roman profile

“Ar trebui să fim învăţaţi cu toţii la scoală cum să respirăm…”

 

Te rog explică-mi   această revelaţie…Cum adică ai învăţat să respiri?

 

Da, serios, m-au învăţat sa respir!  Majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi de cât de importantă este, deşi ştim că este primul lucru pe care îl facem când venim pe lume şi plecăm când ea încetează. Cele mai multe probleme de sănătate sunt legate de stres iar o respiraţie corectă poate vindeca multe dintre ele. Am învăţat la orele de vorbire ca o respiraţie corectă, pe care bebeluşii şi animalele o au, este că plămânii simt nevoia de aer, se încarcă, apoi aerul se eliberează, iar apoi este o secunda de pauză, când totul este bine, până când plămânii simt din nou nevoie de aer, iar ciclu se repeta. Cuvintele cheie sunt ‘eliberează’ şi ‘pauză’. Viaţa de zi de zi ne pune mereu în situaţii tensionate iar noi ne încrâncenăm să rezolvăm tot soiul de dificultăţi aşa cum ne duce capul, iar asta ne afectează sănătatea. Concentrarea nu este acelaşi lucru cu tensiunea. Avem nevoie de prima, dar tensiunea este cea care ne împiedică să vedem lucrurile clar.  De aceea, tensiunea trebuie eliberată prin respiraţie. Iar în acea pauză, de după, suntem deschişi să primim informaţii din univers, prin intuiţie. Şi, tot de acolo se crează. Înainte de Studio, pregătirea mea pentru un rol era o luptă de a ajunge emoţional acolo unde creierul meu ştia că trebuie sa ajung. Era un chin, iar când ajungeam, în sfârşit, unde vroiam, eram prea secătuită ca sa mă mai bucur. Apoi am înţeles cum să nu-mi mai fac idei despre cum cred eu ca ar trebui să fie, ci să descopăr asta lucrând cu specificitate şi adăugând câte o nouă dimensiune cu fiecare repetiţie. De exemplu, la o repetiţie mă concentram pe spaţiul în care se desfăşoară acţiunea, în alta pe relaţia cu celelalte personaje, în alta pe ce s-a întâmplat chiar înainte de scena respectivă, în alta pe posibile supra-senzaţii(daca e cald, frig, am vreo durere etc..) si uşor, uşor, personajul şi scena prind viaţă, iar terenul este pregătit pentru ca muzele să vină şi să facă şi ele treaba.(râde). Ar trebui să fim învăţaţi cu toţii la scoală cum să respirăm

 

Care sunt  filmele în care ai jucat până acum? Care sunt actorii tăi favoriţi?

 

Am jucat, în mod surprinzător, mai mult în filme S.F şi thrillere. Eu sunt cea surprinsă pentru că nu acesta este genul meu preferat de filme consumate. Dar îmi place enorm să lucrez la ele pentru că mă simt foarte bine în situaţii emoţionale extreme. Şi-mi place să alerg prin păduri, să stau cu orele pentru machiaje speciale. Da, chiar îmi place. Nu-mi place la fel de tare că am murit în majoritatea filmelor în care am jucat, dar se pare ca rolul de victima îmi vine bine. Dar şi când o sa supravieţuiesc, de-abia aştept momentul răzbunării!(râde)

 

Cât despre actori, i-aş numi pe Woody Harrelson şi Charlize Theron dintre actorii mei preferaţi. Pentru că arată super bine. Glumesc!  Pentru că se transformă de la un personaj la altul într-un mod fascinant. Iar Woody Harrelson este dovada faptului că dacă eşti bun, nu te poate nimeni asocia cu un singur personaj, fie ea memorabilă performanţa. Pentru că el s-a lansat jucând personajul cu propriul lui nume, Woody, în ‘Cheers’. Apoi a făcut ‘Născuţi Asasini’, ‘Propunere Indecentă’, ‘Albii nu pot să sară’, ‘Mesagerul’ şi multe, multe alte roluri, care mai de care mai variate!Iar Charlize Theron a fost de-a dreptul de nerecunoscut în ‘Monstrul’. Dar a primit recunoaşterea cu un Oscar!

               

Maria Roman and Danny Trejo„Aici se zâmbeşte, se pun orgoliile de o parte, şi se caută soluţii.”

 

Ce te-a atras la America? Cum ţi se par americanii?

 

Nu pot spune că America mă atrage în mod deosebit. Dar, Los Angeles-ul da! Îmi place că americanii fac lucrurile să funcţioneze. Europenii îi acuză de superficialitate, dar aici se munceşte atât de mult, încât nu este timp de dobândit prea multe cunoştinţe generale. Nu spun că este bine sau rău, îmi place să cred că am renunţat să judec lucrurile după aceste criterii relative. Dar îi înţeleg şi le apreciez determinarea. Şcolile de aici pregătesc învingători, sunt învăţaţi de mici că pot face şi pot obţine orice. În România, în şcoală, ne învaţă resemnarea. Pentru că acesta este mesajul Mioriţei care ştim cu toţii că ne reprezintă. Pe americani îi învaţă ca sunt lideri. Ceea ce este adevărat. America a fost constituită cu scopul de a conduce economic lumea, şi a devenit, în foarte scurt timp, o putere de maximă influenţă în plan mondial. Americanii au asta în sânge. O viaţă emoţională prea intensă este neproductivă, iar aici totul se măsoară în randamentul lucrului. Jay Leno a spus la un moment dat că ‘În alte ţări, oamenii au prieteni. În America, psihologi.’ Dar eu mi-am făcut aici, în LA, prieteni minunaţi! Poate pentru că sunt un bun psiholog.(zâmbește). Un lucru interesant este acela că diferenţa majoră socială este zâmbetul afişat aici în mod constant. Mulţi non-americani îi acuză de falsitate din această cauză. Dar este ceva extraordinar ce face zâmbetul acesta la nivel social, chiar şi când este unul fals. Şi anume, păstrează o atmosfera decentă, chiar şi în situaţii critice. În România, oamenii sunt obişnuiţi să exprime orice gând sau atitudine negativă, iar asta, de cele mai multe ori, nu face decât să agraveze lucrurile, să încingă spiritele şi se crează un şi mai mare conflict. Aici se zâmbeşte, se pun orgoliile de o parte, şi se caută soluţii. Şi zâmbetul devine, până la urmă, natural.

 

Există vreun loc special în State care te-a impresionat?Cât de des mergi în România?

 

Ca loc, cel mai mult în State mi-a plăcut la “Burning Man”, în deşertul din Nevada. Am fost acolo acum doi ani să filmăm un documentar intitulat ‘Burning Man and the Meaning of Life”. Este un loc cu totul special, un festival al vieţii aş spune, în care, timp de o săptămână se crează o lume bazată pe dragoste, libertate, compasiune şi dăruire, unde oamenii vin să experimenteze cam cum ar trebui să fie societatea  noastră de fapt. Doar că este în deşert, dar asta pentru că, la final, se arde tot ce a fost creat, ca să ne reamintim de efemeritatea lucrurilor materiale. Rămâne, în schimb, un sentiment de apartenenţă şi comuniune ce nu mai poate fi uitat. În ţară vin cam odată pe an. Nu  cred m-aş mai întoarce definitiv, dar mi-ar plăcea să merg cât mai des şi, de ce nu, să şi filmez în România.

 

Îmi petrec timpul pregătind norocul…”

 

Cu ce te ocupi în timpul liber? Care sunt hobby-urile tale?

 

Timpul liber mi-e o noţiune destul de străină pentru că privesc actoria mai mult ca pe un mod de viaţă, decât ca pe o meserie. Dar când nu filmez, am grija de instrument. Adică de corp, spirit şi suflet. Înot, alerg, merg la screening-uri, evenimente, sunt mai mereu pe IMDB, caut să cunosc cât mai mulţi oameni cu care să colaborez. Cu alte cuvinte, îmi petrec timpul pregătind norocul, adică făcând tot ce pot ca să mă aflu la locul potrivit la timpul potrivit. Cam asta cred eu că este norocul. Îmi place enorm să călătoresc, să văd cât mai multe locuri noi dar şi mai mult îmi place să filmez în cât mai multe locuri noi! Şi să citesc mi-a plăcut dintotdeauna, dar acum citesc mai mult pe la filmări, între cadre, pentru că prefer să văd filme când sunt acasă.  

 

Ce proiecte de viitor ai?

 

Am înţeles că trebuie să-mi creez propriile oportunităţi, aşa că pun la cale filmarea unui scurt-metraj scris de Irina Nedelcu, o comedie absolut delicioasă pe care am filmat-o în România, în regia lui Cristian Georgescu. Vrem să-l filmăm şi în engleză, aici în LA, în regia lui Ben Berkowitz. Sper să reuşim să-l facem anul acesta, pentru că în ianuarie începe pilot season, şi, timp de 4 luni, se dau probe pentru noul val de seriale ce vor fi propuse televiziunilor . Am semnat de curând cu o nouă agenţie, All American Rascals, aşa că anticipez că voi fi ocupată în acea perioadă. La sfârşitul lui ianuarie voi fi în Mexic, în juriul Festivalului Internaţional de Film Extrem ‘San Sebastian din Veracruz’, organizat de Fabrizio Prada, filmmaker pe care l-am cunoscut în România.

 

Ce sfat ai oferi celor care se gândesc să ajungă în State ?

 

Sfaturi pentru cei care vor să ajungă în State……, sunt în măsură sa dau doar din propria-mi experienţă, deci celor care vor să vină aici ca actori sau filmakeri. Este foarte important să se afirme întâi în România, pentru că este mai uşor, fiind ţara unde s-au născut şi pregătit, o ţară mică şi cu o industrie cinematografică pe cât de redusă cantitativ, pe atât de importantă calitativ. Mie mi-a luat foarte mult timp să înţeleg importanţa expunerii, atât ca lucru la orice proiecte ce pot fi văzute, cât şi ca apelarea la oamenii din industrie care ar vrea sa lucreze. Eu am crezut ca îmi voi crea o reţea de cunoştinţe din oamenii cu care voi lucra, dar acum înţeleg că este mai mult invers, întâi cunoşti oameni, iar apoi lucrezi cu ei. Vorba aia – Contează pe cine cunoşti. Mai mult de atât, contează cine te cunoaşte pe tine! I-aş mai sfătui şi să nu refuze proiecte pe principii artistice. Andy Warhol a făcut celebră fraza spusă de filozoful Marshall McLuhan :”Art is what u can get away with”, pe care as traduce-o: “Arta e ce poţi să-I convingi pe alţii că e arta”. E bine de ţinut minte că cinematografia e o industrie în care trebuie întâi să exişti ca participant, ca să-ţi poţi permite apoi luxul de a crea după propriul gust artistic.

 

 

Viorel VINTILĂ

Freelance Journalist

California, USA

 

 

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors