March 29, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

CUMPĂNA

2 min read

Marin VOICAN-GHIOROIU

 

Acest poem l-am scris amintindu-mi de anii copilăriei, când în 1946/1947 seceta adusese oamenii în pragul disperării. Apa secase din fântâni, vitele se sângerau şi mureau de sete. Preoţii şi călugării aduseseră moaştele Sf, Grigore, şi toată suflarea satelor se ruga cu lacrimi în ochi ca să dea o bură de ploaie. Câmpul era uscat, recolta compromisă, iar bieţii oameni făceau stoguri (frunzare) din crengi de stejar, gorun, gârniţă, ceran… ca să le dea la vite, iarna. Noi mergeam kilometri întregi, colindam din vâlcea în vâlcea ca să aducem apă în ulcioare. Ne coboram în ciuturi pe lumânarea care ţinea găleata, şi cu o cănuţă de pământ aşteptam la firicelul de apă să luăm argintul dătător de viaţă.

 

CUMPANA-wbC U M P Ă N A
(scriitorului Petre Crăciun)

 

Cumpăna se-nclină, când dreptate-aduce
Unuia ce speră şi mai crede-n cruce;
Moartea-l ocoleşte, şi este salvat…
Poarta pocăinţei pe mulţi i-a scăpat.

 

Omul când se teme şi s-a resemnat;
Cin’ să-l înţeleagă, dacă l-au uitat!?…
Mulţi norocu-mi vor, cumpăna apleacă,
Pe loc îi ruinează c-au sperat oleacă…

 

Cheltuind avutul făr’ să chibzuiască –
Cumpăna nu poate fi mană cerească
Pentru cel ce vrea, fără să muncească,
Să trăiască bine şi să-mi huzurească.

 

Stă proptită-n zare, singură veghează
Peste valea-adâncă şi încununează
Legături cu cerul şi cu apa vie…
Viaţa-n echilibru este-a ei simbrie.

 

„Fără apă cine-ar mai trăi?…”
Zise înţeleptul, şi se sprijini
În toiagul sfânt, de Moise purtat;
Care,-odată-n piatră, atunci când a dat,

 

Apa cea sfinţită curgea ca argintul…
Setea-şi potoleau oamenii, ce gândul
Demult toţi şi-l luase; fiecare-n parte
Aşteptau sfârşitul, simţeau a lor moarte

 

Care… nemiloasă, venea înspre ei;
Se ducea speranţa cu a ei scântei
Cerul era-n flăcări, oamenii jeleau,
Apa dispăruse, de sete piereau…

 

Cumpăna coboară, trage ceru-n jos,
Iar găleata ajunge la loc răcoros.
Picături de viaţă ia-n trupul ei ei.
„Cumpăna scoate apa ca să bei…

 

Vă-nchinaţi!… iar sunteţi scăpaţi.”
Le zice,-nţeleptul celor însetaţi:
Găleata, cuminte, face drumu-ntors,
Din adâncuri scoate argint luminos,

 

Stropi de apă vie pentru muritori,
Şi stă ridicată, ţinând capu-n nori
Ea veghează-ntruna câmpul aurit –
Speranţa păstrează pentru cel trudit.

 

A mai spus bătrânul întru-nţelepciune:
„Crucea suferinţei, speranţa-ntreţine…!”
Cumpăna în noapte stă pe cer pictată;
De moarte ne scapă, setea-i blestemată!

—————————————

Marin VOICAN-GHIOROIU

Bucureşti

25 august 2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.