March 28, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Fosta gimnastă Corina Ungureanu va candida ca independent la alegerile europarlamentare

2 min read

Corina UngureanFosta campioană mondială la gimnastică Corina Ungureanu, care în prezent este consilier al primarului municipiului Ploieşti pe probleme de sport, şi-a anunţat decizia de a candida ca independent pentru un mandat de europarlamentar la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în 2014.

Corina Ungureanu şi-a făcut publică decizia printr-un comunicat de presă care are drept antet numele său, însoţit de sloganul “Gândiţi liber!”.

Pentru a putea candida, Corina Ungureanu a decis să demisioneze din PSD, partid al cărei membru a devenit în urmă cu peste un an, după ce a renunţat la apartenenţa sa la UNPR.

“După ce am studiat cu atenţie actele normative care reglementează organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare şi după ce am analizat obiectiv starea de fapt existentă în clipa de faţă pe scena politică românească, am decis să candidez în nume propriu, ca independentă. Pentru a mă conforma dispoziţiilor legale în materie, care prevăd în mod expres că la alegerile europarlamentare nu se admit candidaturi independente ale membrilor partidelor politice, mi-am înaintat demisia din Partidul Social Democrat”, precizează Corina Ungureanu în comunicatul de presă.

Ea spune că nu doreşte să insiste asupra motivelor care au determinat-o să candideze ca independent pentru un mandat de europarlamentar şi că va prezenta “pe larg” aceste motive “în perioada următoare”.

La alegerile locale de anul trecut, Corina Ungureanu s-a implicat în campania electorală a candidatului USL pentru Primăria Ploieşti, Iulian Bădescu. După ce Bădescu a fost ales primar, ea a devenit consiliera acestuia.

Corina Ungureanu este dublă campioană cu echipa de gimnastică a României în anii 1997 şi 1999, campioană europeană cu echipa în 1998 şi campioană europeană la sol în 1998. Ungureanu nu profesează ca antrenor, ea explicând că proiectele la care lucrează în calitatea sa de consilier al primarului din Ploieşti nu-i lasă suficient timp pentru a antrena. (Daciana Ilie Mediafax)

 

A consemnat pentru Curentul Internațional,

Valentin POPESCU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.