CETATEA-LUI-BUCUR-WB

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG

Numărul 53, pe luna iulie, al revistei Filialei Bucureşti a Ligii Scriitorilor din România nu confirmă deloc legea nescrisă potrivit căreia cititorii n-ar avea la ce să se aştepte de la publicişti în perioada verii, oameni fiind şi ei, cu concedii şi călătorii planificate şi meritate. Ideea aceasta preconcepută, acceptată tacit, se spulberă volens-nolens încă de la prima ochire asupra cuprinsului CETĂŢII LUI BUCUR. Nu degeaba frontispiciul din internet se ramifică bogat, promiţând în egală măsură proză şi poezie, antologii şi reportaje, biografii şi exegeze. Ţelul se adevereşte rapid, fără urmă de „îmblânzire“ estivală, fără concesii făcute unor subiecte nespectaculoase, de vacanţă. Diversitate maximă!

 

Într-o dimineaţă oarecare, deschizând la repezeală calculatorul, m-am trezit citind fără oprire, cu nesaţ, neobservând cum trec orele. Parafrazez expresia consacrată din lumea teatrului – „o dimineaţă pierdută“ – şi îndrăznesc să-i inversez sensul: am avut o dimineaţă, bogată, un câştig de informaţie şi inspiraţie, o dimineaţă dedicată evantaiului vast al subiectelor abordate de „Cetatea Lui Bucur“. Pentru cei care încă mai au dubii şi stau în cumpănă, întrebându-se dacă e oportun să aloce lecturii o parte din timpul drămuit al celor mai frumoase luni ale anului, iată argumentele mele pro, formulate succint, ca enumerare. Sper să provoace câteva mini-revelaţii, îndemnând la adâncire.

 

Cu ocazia prezentării unor destinaţii de vacanţă superbe, construcţii sacre voievodale româneşti, Doamna Redactor Şef, scriitoarea Elisabeta Iosif, sugerează cu delicateţe de poet tema generală a acestei ediţii, ideea care traversează întreaga revistă, de la cap la coadă: nevoia de a regăsi şi cinsti identitatea noastră de neam, de a fi mândri de naţiunea din care facem parte. Citez: „o întoarcere   la  felul  nostru de a crede, de  a construi , de a gândi în conexiunea  istoriei, a timpului care ne determină să nu folosim jumătăţi de măsură, să acţionăm ”cu remedii maxime” şi îndemnul: “am face un bine  neamului omenesc reevaluându-le  sau, când vom reconstitui trecutul, redându-l viiorului.” (Elisabeta Iosif).

Urmează apoi articole în ton polemic-prietenos, cum este cel semnat de Marian Barbu, un elogiu târziu, dar nu tardiv adus personalităţii complexe şi marginalizate a celui care a fost marele Mircea Eliade. Adresându-se unui intelectual contemporan cu noi, Academicianului Eugen Simion, autorul strecoară subtil un reproş fundamental, pe tema eternului conflict dintre politică şi cultură. Mi-a rămas în minte un superb citat din Volaire, emblematic pentru subiectivismul care ne poate orbi, uneori: „imaginatia galopează, dar judecata merge la pas”.

Parcă anume alese pentru a ne dezamorsa tonul apăsat din materialul anterior, urmează pastilele într-un vers semnate de Ion Pillat, montate pe fundalul unor imagini pe care, iată, internetul le face posibile (dealtfel unul din avantajale acestei forme moderne de a publica). Şi iarăşi atingerea fugară a verii şi a nostalgiei mării: „Pe mări micşunele ning pescăruşii fulgi“ (Mare sudică, Ion Pillat).

 

Tot pe linie poetică se înscriu şi reveriile Poetului Mărturisitor (Adrian Botez) – „doar către Tine  – Duhu-mi se-umileşte/ şi cântec neaflat silabiseşte“), precum şi frumoasa descriere a culorilor pastelate ale oraşului sfânt Ierusalim (autoare Lucreţia Berzintu).

 

Scriitorul Dan Lupescu ne atrage apoi din nou în lumea palpabilului, prin reportajul bine documentat despre inaugurarea modernului pod peste Dunăre între Calafat şi Vidin, pod botezat cu ambiţiosul nume „Noua Europă”. Istorie milenară de la Apolodor încoace, picurată pe alocuri cu savuroase nestemate stilistice umoristice, articolul se citeşte alert şi descrie realist o etapă din controversata noastră îngemănare cu continentul care ne-a fost sortit, expresia încrederii într-un viitor comun, mereu mai luminos pentru oamenii de pe cele două maluri ale bătrânului Istru. Ne adăpăm apoi sufletul, adăstând iarăşi în binecuvântata poezie, de data aceasta pe vesuri curgătoare ca mierea, semnate de Floarea Cărbune, unde rima ceai-samurai şi amintirea mamei îmbie pacea interioară.

 

Rubrica dedicată cronicilor de carte ne răsfaţă cu două nume consacrate, unul din ţară – scriitorul Al. Florin Ţene şi unul din străinătate – Adrian Erbiceanu, ambii mânuitori abili ai condeiului, unul prozator, altul poet. Aflăm despre “Inelul de Iarbă” al Domnului Ţene că este o carte care se citeşte ca un fragment de viaţă pură, complexă şi impresionantă, aşa cum ne-a obişnuit autorul. Despre versificarea basmului românesc „Tinereţe fără bătrâneţe”, poveste filtrată prin talentul şi inspiraţia poetului Adrian Erbiceanu, cunoscutul critic literar Ştefan Dumitrescu subliniază: „Marele merit al autorului este însă în primul rând gestul reactualizării Mitului, al aducerii la suprafaţă al unui conţinut important şi vechi din substratul memoriei colective a neamului daco-român, al unor structuri informaţionale care «vin» din profunzimea subconştientului colectiv al acestui popor.“ Iată încă odată o trimitere la ceea ce spunea poeta Elisabeta Iosif în articolul de început, nevoia de a onora moştenirea culturală a poporului nostru. Merită citit încă odată basmul, pe care poate că l-aţi uitat din copilărie. Lăsaţi-vă purtaţi de talentul Domnului Adrian Erbiceanu, „de măiestria lui de a împerechea şi de a potrivi cuvintele, de simţul ritmului, al curgerii imaginilor, de varietatea, de muzicalitatea şi bogăţia rimelor, de imaginea proaspătă a tuşelor, de simţul limbii…” (citat din Ştefan Dumitrescu)

Tot la capitolul cronică de carte, criticul Ştefan Dumitrescu face o prezentare amănunţită a culegerii de proză contemporană „Scripta Manent“, apărută la editura Anamarol din Bucureşti, un volum pe care-l descrie cu mândrie „ca pe o pâine românească“. Altă operă care atrage atenţia noastră, noi toţi fiind oarecum atinşi de „patima scrisului“ este „Dincolo de Cuvânt“ (confesiunea poetului, prozatorului, coord. Valentina Becart). Fiorul scrisului este foarte bine surprins de către autoarea articolului, Doamna Elena Trifan.

 

O scurtă remarcă:  revista „Cetatea lui Bucur” îşi deschide generos porţile către dimensiunea universală, atât în plan spaţial, găzduind autori deopotrivă din ţară, cât şi din străinătate, cât şi sub aspect organizatoric (Domnul Alexandru Florin Ţene este Preşedintele Ligii Scriitorilor din România, Domnul Dan Lupescu este reprezentant al Uniunii
Ziariştilor Profesionişti, în timp ce criticul Stefan Dumitrescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România). Cu toţii nutrim aceeaşi dragoste de ţară, gândim şi simţim în acelaşi grai, iubim aceleaşi minunate locuri, aşa cum sunt redate în motajul imediat următor din paginile virtuale ale revistei: „Trăiesc în România şi asta îmi umple tot sufletul“.

 

Alte locuri binecuvântate prin suflu românesc, chiar dacă sunt situate departe de graniţele geografice ale României sunt spaţiul NIRAM, din Madrid, Câmpul Românesc de la Hamilton (Canada), Societatea de Limba Română din Voivodina  şi… casa unei văduve simple din Transnistria, Măicuţa Ana. Toate aceste plaiuri prind contur prin grija autorilor Dan Caragea, Muguraş Maria Petrescu, Doamna Dr. Brânduşa Joica şi Ştefan Bruno, impresionând prin puritate şi prin valorile perene surprinse ca-ntr-un tablou grigorescian. Mărturisesc că destinul Măicuţei Ana – o femeie simplă care a apucat ca prin miracol să-şi vadă împlinit visul de a găzdui români veritabili sub acoperişul ei, în chiar săptămâna de dinainte de a muri – m-a impresionat teribil.

 

Continuă linia cinstirii atot ce este românesc prin programul dedicat Limbii Române, pe data de 31 August, zi declarată Sărbătoare Naţională în acest scop. O iniţiativă pregătită şi aşteptată de noi toţi, de multă vreme. Parcă simţim că se mai face încă un pic spre dreptate, nouă tuturor! Puternic este şi impactul vizual al afişului festivalului antic Tomis, care se desfăşoară pe litoral în luna august; încă un cap de pod care ne leagă de antecesori!

 

Menţionasem anterior întinderea spaţială şi organizatorică amplă pe care o acoperă revista Cetatea lui Bucur, dar nici puntea peste timp nu este de ignorat. Mă refer aici la spaţiul acordat personalităţilor de seamă ale culturii noastre, neuitaţii fiind de această dată Eminescu şi Iorga, doi titani care au trăit la vremea lor într-o simbioză culturală aproape miraculoasă. Autoarea Lucia Olaru Nenati îi readuce în amintire, îndemnându-ne să aplicăm lecţia lor, perfectă şi pentru zilele noastre: „Trebuie să reînvăţăm a ne apropria şi a ne duce pe umeri destinul naţional din care acest accident istoric benefic, această anomalie pozitivă numită Nicolae Iorga – venit pe lume tot în târgul  Botoşanilor – care face parte integrantă şi demnă de toată slava şi mândria, pe care trebuie să reînvăţăm a le trăi ca stări  faste ale „vieţii sufleteşti” şi să nu ne lăsăm mereu copleşiţi doar de stările negative şi vibraţiile joase cu care ne inundă azi realitatea din jur.“

Portretul altei personalităţi din trecutul ceva mai apropiat al culturii noastre, regretata Zoe Dumitrescu Buşulenga transpare printre rândurile de evocare emoţionantă semnate de „australianul” George Roca.

 

Presărate printre rânduri, poeziile Elisabetei Iosif şi zîmbetul reconfortant al scriitoarei prolifice Elena Buică, stabilită în Canada, ne echilibrează parcă din nou, molipsind cu oprimism întemeiat. De pe piedestalul vârstei de optzeci de ani, Elena Buică face cinste pseudonimului bonom „Buni“, demonstrând că vârsta nu are importanţă atunci când intrevine pasiune pentru ceea ce întreprindem. Vârstei onorante a autoarei prietene din Toronto i se alătură la cealaltă extremă – cea a tinereţii exuberante – dotata poetă Ana Maria Gîbu (născută la 19 iulie 1997). Plamaresul ei este mai bogat decât cel al multora dintre truditorii trecuţi de prima tinereţe. Pe bună dreptate, zic eu, căci nu m-am putut abţine să nu reproduc aici unul din numeroasele ei poeme, absolut excepţionale. L-am ales pe cale care descrie cel mai bine nostalgia noastră, a celor aflaţia departe de casă:

 

plec
separată de visele tale
precum arinii aplecaţi
pe maluri de ape care plâng

cu tupeul fixat la maxim
deranjez nepăsarea
cerând ridicarea imunităţii
în parlamentul dimineţilor
albastre

trag obloane
peste reclame aduse de oriunde
scriu afişe
cu „â” din „a”
schimb programul

muncă numai de teren
îmbrac haine însăilate
din cuvinte uitate
de bună voie de mai marii…
duc jucării
gutui şi turtă dulce
în trăistuţe cu dungi colorate
la case de departe

 

Ca o replică la ştirile din ţară şi ca o completare la optimismul legat de „tinereţea fără bâtrăneţe“ a Domnului Erbiceanu şi a Doamnei Elena Buică, jurnalistul Octavian Curpaş scrie un reportaj despre cel mai vârstnic halterofil din lume, un campion american de 91 de ani! O dovadă în plus că efortul şi perseverenţa se recompensează, indiferent cât de imposibile ar părea proiectele oamenilor, la prima vedere.

 

Se perindă apoi prin faţa ochilor articole amuzante, dar care ne pun pe gânduri, cum sunt reflecţiile pe marginea unei simple călătorii cu metroul bucureştean, articol semnat de Corina Diamanta Lupu, sau citatele şi aforismele autorului Ionuţ Caragea, din culegerea „Delir cu tremurături de gînduri“ (cu î din i!) sau versurile de duminică ale poetei Luminiţa Amarie. Nu lipseşte nici un excurs pe marginea originii etnonimului „blach“, un derivat din „valahul“ nostru, întâlnit de Domnul George Roca şi în lumea occidentală.

 

Revista se încheie cu o adaptare după un fragment din Lev Tolstoi, „Blidul de lemn“, o poveste cu tâlc, preluare pe care o datorăm scriitorului şi promotorului de cultură de la Sydney, Domnul George Roca, un îndemn diafan şi mişcător la a ne cinsti bătrânii. Cu alte cuvinte, cercul se închide în aceeaşi notă: dreapta cernere a valorilor perene şi a sentimentelor care ne înalţă, în spiritul purităţii spirituale, al progresului nostru în plan umanist.

 

Se încheie astfel lectura revistei „Cetatea lui Bucur“, ca un somn binefăcător, ca o transă care ne-a îmbogăţit spiritual, o gură de aer prospăt în miezul caniculei româneşti. Citez unul din aforismele lui Ionuţ Caragea şi conchid, nu fără urmă de regret: „parcă am visat cu deşteptătorul la tâmplă”.

—————————————————————-

Notă: Revista virtuală „Cetatea lui Bucur” poate fi accesată la adresa:

http://cetatealuibucur.wordpress.com/

 

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG

31 iulie 2013

Sibiu

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors