Adrian Suciu – Nu dau doi bani pe poeţi

Posted by solariu On June - 29 - 2013

AdrianSuciu_zpsb15eac60La recent încheiatul congres al Uniunii Scriitorilor din România, se nimerise să şadă în spatele meu doi poeţi cu al căror nume nu mi-am încărcat memoria, deşi e urît din partea mea să dau dovadă de atîta indiferenţă în faţa unor iluştri înaintaşi într-ale scremutului condeiului. Cum discursurile de pe scenă erau mai ales plictisitoare, în răstimpurile cînd nu ieşeam la o vodcă (să mă înjure numai ăia capabili să asculte nonstop vreo şase ceasuri de bărbi retorice), trăgeam cu urechea la conversaţia distinşilor urmaşi ai lui Eminescu, Arghezi şi altora ca ei. Am aflat, astfel, că dumnealor erau membri USR de pe la 1968 (nici nu văzusem lumina soarelui pe vremea aia) şi sufereau al dracu’ pe motiv că scriitorul nu mai e el respectat în societatea română contemporană şi nu-l mai pune nimeni în fruntea bucatelor. Şi mamă ce mai chiolhanuri scriitoriceşti rememorau distinşii şi cum li se umezeau vocile de emoţie şi cum povesteau ei cum venea Zaharia Stancu cu valiza cu bani şi cum trăiau o lună de zile din onorariul pentru un căcat de poezie publicat printr-o revistă literară şi cum primeau drepturi de autor cît să-şi cumpere o Dacie pentru un flintic de plachetă de versuri (cică se plătea la numărul de pagini)! În fine, era o feerie pe vremea aia şi distinşii foloseau toată retorica din „Epigonii” ca să pună în antiteză trecutul glorios şi prezentul nemernic, după cum frumos am învăţat la şcoală de-am ţinut minte pînă în ziua de azi.
Acuma, dacă ar fi fost numa’ distinşii moşulici din subsolul literaturii române, nu m-aş fi impacientat prea tare, nu sînt cu naturelul simţitor. Dar am auzit şi pe unii din congenerii mei nu numai vorbind la crîşmă ci scriind negru pe alb prin foi tipărite cum că poetul e axa lumii şi ar trebui să fie plătit de stat ca să stea el să scarpine muza. Pretenţia poeţilor că producţiunea lor are un rol social bubuitor, psalmodiată pe toate vocile, la toate colţurile şi cu limba între bucile tuturor puternicilor zilei, la nivel judeţean, interjudeţean şi naţional, la care asist de mai bine de douăzeci de ani, umple latura sensibilă a fiinţei mele de vomă violet. Şi trebuie să spun răspicat că, în ordine socială, poetul e doar un breloc eventual simpatic, amuzant şi frecventabil. Ce produce el e important într-o altă ordine decît cea socială şi, dacă n-are conştiinţa acestui adevăr, ar face bine să se apuce de pescuit, e posibil să fie mai util acolo.
De-aceea, pretenţia poetului de a fi recunoscut, de-a fi plătit şi răsplătit de societate e nu numai tembelă dar şi producătoare de avortoni. De la Romantism încoace, o stafie bîntuie România: poetul mizer, chinuit de muză, încotoşmănat în zdrenţe, băutor de cafea ieftină şi alcool contrafăcut, fumător de mahoarcă, consumator de paraşute ofilite, ros de o boemă gratuită şi, eventual, de oftică. Trăitor din mărunţişuri, poetul nostru trebuie musai să fie nepotrivit pentru a-i încredinţa vreo sumă de bani altfel decît ca ofrandă adusă pe altarul literaturii. Trebuie să fie incapabil de vreun gînd lucid şi pragmatic, sub sancţiunea sinuciderii muzei din dotare (de obicei, vreo gîscă bovarică, slinoasă şi neepilată).
Astfel încît mă bucur că nu se cîştigă nimic material din poezie: dacă din perversiunea asta fertilă a spiritului ar ieşi şi bani, n-ai încăpea de poeţi în autobuz. Fără bani, însă, rămîn în poezie pe termen lung numai cei cretini şi cei cu vocaţie. În concluzie:
1. Nu dau doi bani pe poetul cu ambiţii sociale pe barba poeziei lui!
2. Îl ignor pe poetul incapabil de o carieră extraliterară, neputincios în a hrăni şi adăposti o familie, sau, dacă e burlac convins, în a se hrăni şi adăposti pe el.
3. Îl dipreţuiesc pe poetul care îşi construieşte opera avînd în vedere, ca finalitate, recunoaşterea socială şi recompensa.

PS. Pentru adepţii modelului „romantic”: Eminescu a muncit de i-au sărit capacele ca să-şi cîştige pîinea. Sigur, el nu avea aşa nişte meditaţii profunde despre spiritul pur care trebuie să refuze socialul şi preocupările meschine.

2 Responses to “Adrian Suciu – Nu dau doi bani pe poeţi”

  1. hatos vasile says:

    Bine scris, dar nu are o obiecţie solidă! Ce ştiţi, dumneavoastră domnule Adrian Suciu despre adevărata poezie!
    Orice poezie are o esenţă în ea! Că-i scrisă pentru un dictator sau nu, este o poezie, şi trebuie luată catare în seamă! Orice trăire interioră are ceva în ea! Ştiţi ce înseamnă cu adevărat o poezie? Aţi trăit-o în sineşi! Nu mă refer la un geniu în sine ci la o simplă poezie! Dreptul la poezie îl are orice fiinţă de pe acest pământ şi mai ales drepul la cultură! Orice om trebuie ajutat să creeze pentru sine şi ţara lui, indiferent dacă-i apt pentru creaţie sau nu! Numai aşa o ţară îşi arată capacităţile de creaţie! Că avem un singur geniu mare, Eminescu, de vină suntem toţi pentru că suntem incapabili de-a intra în esenţa creaţiei absolute!

    Cu stimă şi respect!

  2. ovidiu says:

    …îmi plac, de exemplu, legumele aproape toate și-mi plac în grade diferite, într-o ordine oarecare. La fel și fructele și câinii și oamenii…și poezia,…toate astea/alea, fără să mă intereseze cine e autorul lor; Asa că, da, nici pe mine nu mă interesează poeții din cauza poeziei lor, ci doar poezia lor dacă îmi place, la fel cum nu cred că-mi place să-i cunosc pe soții femeilor care-mi plac, pentru că, parcă, un pic mă culc și cu ei când m-aș culca cu ele.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors