Invitat Tiberiu Brăilean – Un eşec anunţat. În şapte paşi.

Posted by Gabriela Petcu On April - 14 - 2013

L.Antonesei

 

 

http://antonesei.timpul.ro/

 

 

Spuneam că voi continua cu o scrisoare despre cauzele care au condus la actuala criză financiară a Universităţii. Din fericire, colegul meu Tiberiu Brăilean, care este economist de formaţie, m-a scutit de acest efort. Public mai jos analiza sa, care relevă drumul pe care am ajuns la situaţia actuală. Poate un singur lucru aş mai adăuga şi anume acela că deficitul bugetar al Universităţii este în momentul de faţă de circa 3, 5 milioane Euro. Nici dacă ar veni toţi banii datoraţi de autorităţile naţionale şi europene pentru programele de cercetare şi post-doctorale deficitul nu ar fi acoperit. Oricum, bate un vînt destul de trist, altfel n-ar fi demisionat în bloc membrii Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice…(Liviu Antonesei)

 

Cînd renunţi la principii pentru bani,

pierzi şi banii şi principiile.

Presa titrează pe prima pagină : « Universitatea în colaps ? », preluînd diverse luări critice de poziţie, demisii etc, iar reprezentanţii Universităţii neagă cu jumătate de gură, recunoscînd doar o « stare critică ». În interior, tot mai mulţi vorbesc, învingîndu-şi frica. Care este adevărul ? Adevărul este că Universitatea a avut bani, mulţi bani, iar acum are datorii şi deficite, multe. Întrebarea logică este : unde au dispărut banii ? Să încercăm să răspundem, potrivit informaţiilor pe care le avem şi cu cea mai bună credinţă, în interesul comunităţii noastre academice.

Problemele Universităţii au început să apară încă de la sfîrşitul mandatului fostului rector. Deşi economist, acesta nu ştia, se pare, că e bine, în actul managerial, să iei măsuri anticiclice, adică atunci cînd lucrurile merg bine şi banii se adună să economiseşti, pentru ca atunci cînd treaba începe să se strice, să scoţi rezervele şi să stopezi căderea luînd, desigur şi alte măsuri specifice. Or, nu s-a procedat astfel. Convins că a intrat într-un paradis economic, vechea conducere a cheltuit cu asupra de măsură şi încă pe lucruri total dispensabile, cum ar fi balonul cu gaz, de explorator, fresca lui Bălaşa din Aulă, leii turnaţi la intrare şi multe altele. Tot atunci a apărut şi apetitul imobiliar.

Cineva şi-a imaginat că poate conduce Universitatea şi din Parlament, astfel încît şi-a impus voinţa în Senat şi privind continuatorii, prorectorii rămînînd cam aceiaşi. Numai că noul rector avea o viziune, obiective în parte diferite şi un alt stil. Apoi, legile s-au schimbat, s-au schimbat şi unele persoane, s-a introdus separarea puterilor între legislativ şi executiv, s-au schimbat miniştri, a venit criza, societatea românească a cunoscut bulversări majore, în primul rănd o scădere dramatică a natalităţii, începută încă din 1990 şi o creştere asemeni a numărului de emigranţi, dar şi de tineri cu posibilităţi de a studia afară sau la alte universităţi din ţară, a scăzut numărul de studenţi, s-au redus finanţările etc.

În noul peisaj, să vedem care par să fi fost noile erori :

În primul rînd, s-au cumpărat, închiriat, construit etc. clădiri dispensabile la vreme de criză, care şi acum stau, în parte, neutilizate. Cea mai cunoscută este cea de la Romtelecom, închiriată şi apoi cumpărată la sume care nu sunt deloc de ici de colea, chiar dacă, sau cu atît mai mult cu cît a fost implicat şi un proiect european. Deşi situaţia Universităţii nu mai era deloc cea din vremea cînd se turnau lei la intrare şi se picta fresca din Aulă, se pare că tentaţia (sau obişnuinţa ?) celor de la patrimoniu a fost prea mare şi astfel s-au dus fonduri importante, într-o perioadă cînd era mai mult decît oricînd nevoie de ele. Ştiţi cum se spune :, să nu ai încredere în greci nici atunci cînd îţi fac daruri Managementul are o caracteristică de bază : el trebuie să fie şi preventiv.

În al doilea rînd, s-a dorit, şi în parte s-a şi reuşit, transformarea Universităţii din instituţie de învăţămînt superior în instituţie de cercetare. În aprecierea unui profesor, acum, activitatea de cercetare o depăşeşte pe cea didactică. Or, studenţii, mulţi-puţini, sunt oameni, sunt nişte suflete care aşteaptă educaţie pentru ceea ce vor face în viaţă. Nu poţi să-i părăseşti sau să-i neglijezi pentru a realiza mai întîi proiecte de cercetare. Sau poţi, dar costurile de oportunitate sunt imense. Ei bine, s-a investit mult în cercetare, s-a cumpărat, la facultăţile tehnice, tehnologie tînără şi costisitoare, dar oricum uzată moral faţă de ce e în marile universităţi, unde mai ştim că cercetarea se desfăşoară, în parte, – cea aplicativă mai cu seamă – pe bază de contracte cu mediul de afaceri sau administrativ, ceea ce înseamnă că aproape se autofinanţează. Revenind acasă. s-au avansat bani pe proiecte europene, care nu se mai recuperează cu anii, dacă se mai recuperează. S-au forţat uşile excelenţei în competiţia instituită cu celelalte universităţi mari din ţară, uitîndu-se că orice excelenţă se plăteşte cu o insuficienţă. S-a mai omis şi faptul că investiţia în cercetare este, în primul rînd, o investiţie în educaţie, în formarea de cercetători. Nu poţi să plăteşti anual licenţă dolofană pentru platforme digitale şi apoi să te întrebi la ce-ar putea folosi, mimînd utilizarea lor. Sau poţi, dar cu costuri mari, mai ales în vreme de criză.

În al treilea rînd. finanţarea « de bază » de la Minister, a venit mai mereu cu întîrziere, alocaţia bugetară pe student s-a redus progresiv, de multe ori trebuind suplinită cu fonduri proprii. Care fonduri proprii au scăzut şi ele ca urmare a reducerii numărului de studenţi cu taxă, în ciuda măririi acestora din urmă. Şi aşa, din principal deponent la bănci, Universitatea a devenit debitor. Noroc că are ce ipoteca, dintr-un patrimoniu în care s-a investit mult de-a lungul generaţiilor. Pe de altă parte, nu ne putem compara, ca arie de selecţie, ca şi potrivit multor altor criterii, cu Bucureştiul şi cu Clujul. E bine cred, să ne eliberăm o vreme de obsesiile acestor clasamente, să investim în resursa umană, să ne refacem credibilitatea, să ne întindem cît ne e plapuma, să ne organizăm mai bine, să muncim mai cu folos şi să revenim în mod natural în topuri acolo unde ne este locul. Nu suntem ziar să ne transformăm în variantă on line, cum sugerează unii. Profesorul nu va putea fi niciodată anomizat sau înlocuit de un robot.

În al patrulea rînd, un deficit important s-a creat prin presuspendarea unor fonduri structurale ale Uniunii Europene, în special POS DRU şi POS CCE, unde Universitatea avea majoritatea granturilor, după ce avansase sume importante şi neînlocuirea lor cu plăţi de la bugetul naţional. De aici şi întîrzierile mari în plata burselor postdoctorale. Poate mai multă transparenţă şi oferirea informaţiilor necesare ar fi fost binevenită din partea Universităţii. Comunicarea a fost însă foarte slabă, dezbaterea nu a existat, adevărul a fost înlocuit cu lozinci, instalîndu-se un soi de secretomanie, de teama presei sau a rating-ului. În felul acesta, lucrurile s-au agravat treptat, ajungîndu-se într-adevăr într-o situaţie critică.

În al cincilea rînd, în Universitate, pe fondul unei lipse de autoritate, s-au format tot felul de centre de interese, care se hrănesc din banul public. A devenit o modă, de pildă, ca în echipele de proiecte, pe lîngă personalul de bază, să fie cooptate persoane din conducerea administrativă, sau din cea academică, tot felul de şefi şi şefuleţi care nu fac decît să fie amabili, amabilitate pentru care sunt plătiţi consistent, ceea ce afectează desigur eficienţa proiectelor. S-a ajuns astfel chiar la încrucişări de plăţi între proiecte, de persoane, gestiuni etc. E ca o plasă plină de noduri gordiene pe care nu le taie nimeni, nici măcar nu le controlează. Lucrurile sunt cunoscute, dar toată lumea tace, în deserviciul instituţiei şi al finanţărilor.

În al şaselea rînd, s-au făcut foarte multe deplasări, în locuri dintre cele mai exotice, delegaţii peste delegaţii, fără ca Universitatea să cîştige ceva efectiv şi concret din acestea, cu puţine excepţii. Adăugaţi şi un aparat supradimensionat, plin de pile şi interese personale, ghişăfturile de la cămine şi cantine şi avem deja o imagine pe ce s-au dus banii. Plus serbarea de două luni, cu cheltuielile însoţitoare, de la împlinirea a 15o de ani, unde se impunea mult mai multă decenţă.

În al şaptelea rînd, parlamentarii şi, în general, politicienii de Iaşi nu au făcut aproape nimic pentru Universitate. Cu două-trei excepţii, in 23 de ani, nu am avut nici reprezentare la nivelul Ministerului, cum a avut Clujul, nu am ştiut să facem lobby-ul necesar. Universitatea a trăit mai curînd izolată de mediul politic, de mediul de afaceri şi de cel administrativ, de unde, prin parteneriate de tot felul, ar fi putut beneficia de multe oportunităţi. De asemenea, baza tehnico-materială a Universităţii a fost subvalorificată, ca să ne exprimăm eufemistic.

Desigur, situaţia e grea peste tot, dar universităţile cu care ne place să ne comparăm stau mult mai bine. Deci, unde să se fi greşit ? Cred că viziunea managerială din ultimii ani a dat dovadă de prea mult idealism şi generozitate, îndepărtare de realitate, priorităţile nu au fost, de multe ori, considerate în mod corect, previziunile au fost eronate sau n-au existat, efectele crizei au fost minimalizate, oportunităţile au fost slab valorificate, eficienţa cheltuielilor scăzută, conducerea administrativă a confundat instituţia, codul moral nu a fost respectat, obedienţa a dat în clocot, birocraţia ne sufocă, ordinea şi dreptatea sunt vorbe în vînt ş.a.m.d. Evidenţiind cauzele se pot asuma responsabilităţile şi identifica soluţiile. Cu cît mai repede, cu atît mai bine. La urma urmelor, e vorba despre una dintre cele mai importante instituţii publice din ţară şi e normal să fim cu toţii interesaţi.

http://antonesei.timpul.ro/

 

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors