Minți, Oiștene! Minți întruna!…

Posted by Stefan Strajer On April - 9 - 2013

Minți, Oiștene! Minți întruna!…

Foto.Ion Coja 

Autor: prof.univ. Ion Coja (Bucuresti)

Textul lui Andrei Oișteanu despre acuzația de „omor ritual” (vezi www.ioncoja.ro) cu care evreii s-au confruntat de sute de ani conține, așa cum ne-a obișnuit acest individ, o sumedenie de inexacități și falsuri. Personal, mă simt „scos din ale mele” după ce parcurg asemenea texte!… În cazul de față, ale mele însemnând reținerea de până acum de a aborda acest subiect! Din motive de rușine, jenă, oroare!… Etc!

Indiferent care este adevărul, ți se face lehamite de animalul acesta odios care se dovedește a fi omul! Mă rog, unii oameni!… Capabili (1) să practice „omorul ritual” sau (2) să inventeze această sinistră acuzație pentru a acuza pe nedrept oameni nevinovați!…

Nici azi nu știu ce să cred despre această poveste!… Poveste care, dacă este să-l iau în serios pe Teșu Solomovici, nu este chiar poveste, adică o scorneală a unor minți bolnave! Ci mințile bolnave au fost puse la lucru de cei care chiar s-au dedat la acest „procedeu” cultic, religios. Sau cum să-i spun?!…

Între Teșu Solomovici și Andrei Oișteanu distanța este enormă, ca de la mine la… la cine să zic? Andrei Cornea?… Or, Teșu al nostru – cândva alumn tomnatic și stingher la aceiași profesori ca și subsemnatul, într-un articol publicat în „Ziua” cu ani în urmă, făcea cu curaj și onestitate recenzia unei cărți, scrisă de o somitate a mozaismului, rabinul șef al Romei sau fiul acestuia, profesor universitar în teologie ebraică (parcă!), mă rog, sculă mare, importantă!, carte care, vai!, recunoștea practica omorului ritual la evrei… Cât de răspândită va fi fost, în timp și spațiu, nu am înțeles din recenzie, poate că nici cartea nu dădea aceste detalii… Dar că evreii, unii dintre ei, s-au dedat la asemenea crime, e lucru cu certitudine adevărat, susținea acel autor, iar Teșu, în recenzia sa, nu se apuca să-l combată!… Deci!

…Mă depășește subiectul! Stupoarea și oroarea sunt principala cauză. Las pe cei vizați, pe evrei, pe evreii cinstiți, ca Teșu și acel autor, al cărui nume nu l-am reținut, pe evreii cinstiți și bine informați asupra chestiunii, asupra „fenomenului evreiesc”, să găsească explicații, să propună o perspectivă din care asemenea fapte să fie înseriate cu alte orori săvârșite de ființa umană în ipostaza ei cea mai decăzută! Explicații! Așa cum încerci să explici apariția cancerului sau a schizofreniei, a Sidei sau a criminalilor în serie… Explicații, nicicum justificare!

…Las deoparte „omorul ritual” și mă îndrept spre alt subiect, mie mult mai accesibil: cei care mint pe acest subiect și pe o mulțime de alte subiecte legate de evrei, fatalmente și de români! În cazul de față, nu pentru prima oară, îl am în vedere pe Andrei Oișteanu!… În textul său există un subcapitol cu privire la „spațiul românesc”. Citez aproape integral:

”Acuzatiile de infanticid ritual în spatiul românesc sunt înregistrate relativ tarziu, dar sincron cu restul zonei est-europene: în secolele XVIII-XIX. Adesea, astfel de incriminari erau urmate de tulburari violente. În 1710, de pilda, la Targu Neamt au fost linsati 5 evrei si pusi în lanturi alti 22, pe motiv ca ar fi ucis un copil crestin: “caci le trebuie lor sange de Pasti”. Este cea mai veche atestare documentara a unui astfel de caz în arealul românesc. Vazand ca violentele asupra lor sunt gata sa ia amploare, evreii au trimis soli la Iasi, la Dimitrie Cantemir. Domnitorul a trimis la fata locului doi oameni de încredere. “Oamenii venira si cercetara si cautara bine si vazura ca fals si neadevarat e”, se consemneaza într-un document din epoca. S-a stabilit ca “evreii sa fie sloboziti”, iar calugarul care a înscenat asa-zisul omor ritual “sa fie pus în casa de nebuni în tot timpul vietii sale”. În 1726 a avut loc o inculpare similara a evreilor din targul basarabean Onitcani (Orhei). S-a spus atunci ca “bezzaconicii jidovi” (“evrei fara de lege”, cum i-a numit Ion Neculce în Letopiset) ar fi “furat în ziua Pastilor un copil [crestin], cam de cinci ani” (Cronica Ghiculestilor). “Sangele [baiatului] l-au împartit, punandu-l în butoiase, si l-au trimis marelui haham din Cracovia si hahamului din Dubasari.” Procesul înscenat celor patru evrei învinuiti a avut loc la Iasi, fiind condus cu mare zarva de însusi domnitorul Mihai Racovita, care a încercat sa-i santajeze pe evrei si “sa-i pagubeasca de bani”, scrie cronicarul. Pana la urma, inculpatii au fost achitati. “Din pricina lacomiei sale de bani”, se scrie în Cronica Ghiculestilor, lui Racovita Voda “i-a sosit mazilirea” de la Istanbul, imediat dupa încheierea farsei judiciare. Întregul eveniment a avut un puternic impact asupra societatii, astfel ca povestea a fost reluata în nu mai putin de trei cronici moldovenesti din secolul al XVIII-lea.”

Conform cutumei, iată, pe coloana alăturată punem textul a cărui veridicitate este contestată de Andrei Oișteanu în rezumatul pe care i-l face:

„Tot în acest an s-a tâmplat un lucru la Moldova, care fiind lucru de mirat n-am lipsit a nu-l scrie ca să se afle în letopiseț scris celor următori.

În ziua Paștilor, jidovii din Onițcani furat-au un copil ca de cinci ani și l-au pus într-o pivniță a lor, și acolo strângându-se toți acei jidovi, cum singuri ei au mărturisit pe urmă la divan, și au adus o albie cu apă caldă și au spălat pe copil, apoi i-au legat cu o ață mădularul și i-au cusut și șezutul cu ață, apoi l-au pus gol într-o putină și i-au stors sângele din toate vinele și l-au împuns cu sula prin tot trupul lui, și i-au scos ochii cu sula, și pielea de pe frunte încă i-au scos-o, cum s-au văzut când l-au adus pe copil cu poronca lui Mihai Vodă, și l-au îngropat la Sfântul Nicolai. Și în putina ce au stors sângele au pus puțintică apă, și dacă au omorît copilul, l-au scos și l-au lepădat la câmp cu mânele altui jidov, căruia îi didese trei ug. aur pentru osteneala lui: și învălindu-l într-o piele de oaie, l-au dus într-o căruță  de l-au lepădat la câmp. Iară sângele l-au împărțit, punându-l în balerce și l-au trimis la hahamul de Cracovia și la hahamul de Dubăsari, și o balercă au îngropat-o într-acea pivniță, zicând că este vișnap.

Iar părinții copilului având numai pe acel copil, âmblau căutându-l prin târg din sâmbata cea mare ce perise copilul, pe la toate casele, prepuind să nu fi mas la vreo casă sau să nu-l fi furat vreun turc să-l ducă la Bender, după obiceiul ce aveau. Și venind și întrebând și pe unul, și pe altul din pregiurași, și neaflându-l, își pierduse nădejdea de a-l mai găsi. Iar în lunea Paștilor venind niște oameni la târg, aflat-au copilul lepădat la câmp aproape de drum, și luându-l, l-au dus la Onițcani de l-au arătat, și văzându-l oamenii l-au cunoscut. Luând și părinții lui veste și văzându-l, au început a plânge pentru moartea lui cea nevinovată; și îndată vornicul de Onițcani, tatăl copilului, au dat veste Lupului Serdarului, carele fiind aproape, au mers de l-au văzut. Și îndată toți au presupus că este fapta jidovilor, și prinzând pe cei mai de frunte jidovi cu muierile lor i-au și închis făcând știre la domnie. Iar a doua zi începând Serdarul a-i bate și a-i întreba, mai întâi pe cel ce l-au lepădat (pe copil) la câmp și pe muierea celui cu casa unde se muncise (fusese torturat,n.n.), și pe ceilalți pe rând bătându-i, nici unul într-acea ună-dată (pentru moment, n.n.) n-au vrut să spuie: iară al doilea rând întâi cel ce au lepădat copilul au spus, zicând că această faptă au făcut-o doi din jidovi în casa Leibei jidovului: și pe urmă i-au dat lui trei ug. ca să-l lepede. Pre acești patru jidovi, i-au trimis Serdarul din poronca domnească la Iași cu mezil împreună cu muierile lor; iar dacă au venit la Iași i-au închis, și noaptea câte pe unul deosebit (pe fiecare separat, n.n.) i-au întrebat domnul: și trei dintre dînșii au spus nesiliți, iar Leiba cel cu casa tot au tăgăduit. A doua zi dimineața făcut-au divan și au chemat pre toți jidovii din Iași și turcii, și toți boierii cu mare cu mic, și i-au întrebat aieve; și la divan tot acei trei au spus toată povestea, arătând cum i-au scurs sângele, arătând și cuțitele, sulele cu care împunsese pe copil, și isprăvise acea taină a lor, cum ziceau ei, din porunca hahamului de Cracău (Cracovia). Și iarăși singuri (ei înșiși, n.n. ) au spus de ce treabă este sângele, zicând că la nașterea copiilor lor, le ung ochii copiilor cu acel sânge, și mai ung și pragurile ușilor și-l pun în azimele lor ce fac la sărbătorile Paștilor, și-l au în chip de sfințenie acel sânge. Încă dacă au văzut că acel Leiba tot tăgăduiește, au zis domnul către toți jidovii: vedeți și auziți ce mărturisesc acei ce făcuse acea faptă; iar jidovii au răspuns: cum au făcut așa să-și ia plata.

Atuncea Mihai Vodă nu i-au omorît cum li se cădea lor; ci (ca) să ieie bani de la dînșii, i-au pus la închisoare, și dede (dădu, n.n.) poruncă lui Panait vel Armașu, și au făcut un divan mare lângă școala jidovilor, și au pus pre cei trei jidovi mai sus pomeniți goi pe divan, și punând și-o albie cu apă caldă, și aducând un copil mic a(l) acelui Leiba jidovu, fiind și al lui copilu de cinci ani gol în albie, și poroncind tătâne-su să-l spele, și deacă l-au spălat, adus-au sulele și le-au dat în mâna Leibei silindu-l să înjunghie pe copilul său. Iar el nevrând să-l junghie, îl bătea cu bicele înfricoșându-l cu moarte; iar el striga pe Buluc-bașa Gheorghie de pe divan și șoptea la ureche, și Gheorghie mergea la Panaite armașul de-i spunea iarăși cu șoaptă ce zicea jidovul, care semne arăta giuruitele câte pungi de bani giuruiau jidovii; și pe semne neplinind suma pungilor, iarăși de iznoavă aduceau sulele și le dau Leibei și silindu-l cu bătaie groaznică ca să-și junghie copilul; iar el nevrând iarăși chema pe Buluc Bașa d-i șoptea la ureche, și Baș Bulucbașa, iarăși mergea de arăta Armașului. Și această șoaptă au purtat mai toată ziua; iară târgul era tot strâns la priveală; iară dacă au plinit cât cerea domnul aproape de seară, i-au scos de acolo și i-au închis ca să dee banii. Iar până a plini ei acei bani, au trecut multe zile, până au sosit și trimisul jidovilor din Iași la Țarigrad, de au dat veste lui Rafail jidovul Bazagembașii Vezirului. Și de aice s-au cunoscut că lucrul era adevărat; și ei fiind vinovați au alergat la dînsul, ca să-i ajutorească de la Poartă, și au adus firman scriind lui Mihai Vodă, poruncindu-i să sloboade pe jidovi. Și atunci i-au lăsat fără de bani, numai cât au dat lui Panait Armașul, și doftorului Caragia, și lui Iordaki vel Postelnicu, și s-au întors la casele lor. Nu s-au lăsat cu atâta jidovii, ci ziceau că le-au luat multe lucruri din casele lor, pentru care lucruri trimis-au acel Bazagenbașa pe Sara-Mehmet Aga, Vezir Agasi, cu firman și le-au scos pagubele de la Serdarul și de la alții ce arătau ei. Și această silință a lui Rafail nu era pentru altă fără de cât că nu se priimise Mihai Vodă rugăminței lui mai nainte, poftindu-l să se facă a nu vedea și să sloboade pre jidovi, ci au scris la poartă pârînd pre neamul jidovesc, ca să-i păgubească de bani. Căci cu unsprezece ani mai nainte, în zilele lui Ali Pașa Vezirului, făcuse jidovii din Țarigrad un lucru ca acesta cu un copil Turc, și vizirul a spânzurat trei jidovi, și atunci giuruise jidovii Vizirului să aibă a da 1000 de pungi de bani, când s-or mai găsi cu faptă ca aceasta în toată stăpânirea Împărăției. Acestea au sosit lui Mihai Vodă iarăși pentru lăcomie, că s-au aflat cu inima mai fierbinte spre lăcomia banilor ce au mijlocit să ieie de la jidovi, decât spre dreptate nefățarnică ce i se cădea să facă și dragoste asupra legii și a lui Dumnezeu, și pentru căci nu socotia mai nainte sfârșitul lucrului de care se apuca. Drept aceea după puțină vreme i-au sosit și lui mazilia.”

(Vezi Mihail Kogălniceanu, Letopisețe, ediția a II-a, 1872, vol.III, pag. 142-144.)

 

Cunosc acest text – cumplit text!, încă din anul I de facultate, de la cursul de literatură veche, ținut de Alexandru Piru. La seminar a fost o întreagă discuție pe seama detaliilor care fac sau nu credibilă întreaga poveste. Nu pare deloc o „farsă judiciară”, adică o înscenare, deși, literar vorbind, cronicarul – rămas anonim, dovedește un talent aparte în descrierea scenei interogatoriului, scenă demnă de un film sau serial făcut de Steven Spielberg la Hollywood, desigur, având ca subiect persecuțiile suferite de evrei de-a lungul anilor!… Al mileniilor!

Cunosc acest text de mai bine de o jumătate de secol! Nu l-am mai recitit niciodată, deși deseori m-am gândit la el! În „meciul” meu cu evreii holocaustologi – e vorba de Holocaustul din România, mie-n sută inventat!, nu m-am gândit niciodată să folosesc acest text ca argument, deși deseori se potrivea, pentru a închide gura unor preopinenți obraznici și prostănaci, precum și acest Oișteanu, care, amărîtul, și-a mai ales și un nume predestinat eșecului, gafei monumentale!…

M-au oprit o sumedenie de considerente, inclusiv obiceiul meu, obicei profund românesc, de a nu abuza de punctele slabe ale adversarului, de a nu specula vulnerabilitatea acestuia! M-a oprit, de asemenea, respectul și dragul pe care îl am pentru mulți evrei, inclusiv pentru cei la care mă știu tare dator…

Dar când adversarul nu se sfiește să facă din adevăr minciună și să readucă în discuție publică un eveniment ca acesta, pentru a-l prezenta deformat, transformând victimele în acuzați, uit atunci de toate aceste considerente și răspund obrăznicăturii cu ceea ce merită: o punere la punct publică!

Măi, Oiștene, din nou te prind cu minciuna! Textul, ca și întâmplarea pe care tu le numești „farsă judiciară”, se dovedește a fi adevăr curat atunci când mergi la dumnealui textul. Iar tu m-ai obligat să merg la text, să nu mă mulțumesc cu rezumatul tău dezinformant, și în felul acesta mă obligi să pun textul în circulație, la dispoziția celor pe care încerci să-i minți! Un text atât de jenant pentru orice evreu normal! Cât de cât simțitor…

Nu puteai să taci, prostovane?! Ce diavol anti-semit te-a împins să deschizi acest subiect și să te mai dai și bine informat asupra chestiunii?! Bine informat n-aș zice că nu ești, numai că ce știi te ajută numai ca să minți, ca să escamotezi adevărul!

Măi, băiete, cine, azi, mai avea nevoie de adevărul despre „omoruruile rituale” de odinioară?!… Iar tu ce nevoie aveai să mai și minți?! Adică eu, ne-evreu, mă sfiesc de 50 de ani să aduc în discuție acest subiect, și mai ales textul respectiv, atât de convingător!, iar tu, activist fruntaș al dezinformării pe orice subiect ai abordat până acum, te pomenești așa, de capul tău, să ridici capul și să pui în discuție o chestiune pe care, orice evreu deștept, ar lăsa-o în plata Domnului și uitată, așa cum am lăsat-o și noi, „goimii”!

Ca orice prostovan, te legi la cap fără să te doară!… E o performanță să te legi la ce nu ai!…  Tu ai reușit-o! Și nu e acum prima oară!

Nu te-a provocat nimeni! Nu cunosc să fi resuscitat cineva, în ultimii cincizeci de ani, povestea cu „omorul ritual” la evrei! Ce te-a făcut s-o repui pe tapet?! Au nu ți-ai dat seama că n-ai niciun control al comentariilor pe care le vei stârni? Iar faptul că mai și minți, nu ți-ai dat seama că va stârni și o replică precum asta, adică aducerea pe tapet a textului însuși, să judece tot omul dacă a fost sau nu „farsă judiciară”! Iar textul nu ți-ai dat seama cât este de convingător, nătărăule?!

În textul pe care nu dai doi bani sunt atâtea detalii  care îl fac întru totul convingător! Cum de nu ți-ai dat seama, fraiere, că faci astfel deservicii  serioase evreilor în general, și în mod special evreilor serioși, evreilor normali, cărora orice om ca mine se sfiește să le amintească momentele jenante din „palmaresul” național… Tu nu te sfiești să invoci asemenea momente jenante din palmaresul românesc: noi, românii, ca niște tembeli, am inventat și am înscenat farse judiciare, acuzându-i pe evrei de omoruri rituale!… Am fost noi, românii, atât de ticăloși și de tembeli?!… Ați fost!, decretează perfect tembel și nesilit de nimeni Oișteanul!…

…Și uite așa ai reușit să pui în circulație textul despre omorul ritual din vremea domniei  celei de pe urmă, a treia, a lui Mihai Vodă Racoviță… Personaj penibil, „înfierat” nu numai de cronicarul anonim, ci și de Dimitrie Vodă Cantemir în a sa Istorie Hieroglifică

Te-am invitat, cu ani în urmă, în sala Dalles, să iei cuvîntul și să-ți prezinți argumntele. Se ținea atunci o sesiune de comunicări pe tema Holocaustului din România… A existat au ba? Au fost zeci de comunicări la unison, cum că nu! Nu a existat așa ceva!

Mă aflam în prezidiu, eram organizator. Și din înaltul scenei te-am zărit printre sutele de participanți! Am anunțat publicul că sunt de față și persoane care cu siguranță au altă părere și că-i invit să ia cuvîntul!… Mucles! N-ai reacționat! Așa că după o vreme am venit la tine, Oiștene, doar ne cunoaștem bine, și te-am rugat să iei cuvîntul, ți-am zis că ar fi binevenită intervenția dumitale… Altera pars etc. Ai refuzat!… Nu te-am înțeles, dar am mers mai departe! Iar tu, măgar bătrân ce ești, după câteva zile ai scris în „22” cum că te-ai aflat în sala Dalles incognito, speriat să nu fi recunoscut și să pățești cumva vreun pogrom, două sau măcar un linșaj, atât era atmosfera de anti-semită, anti-semitule!… Secătură!…

…M-am plâns la Comunitate pentru relatarea dumitale mincinoasă, iar cineva de acolo, în glumă sau în serios, nu mi-am dat seama, mi-a explicat: altfel cum să obțină Oișteanul nostru un spor de periculozitate?! Dacă se afla că n-a fos acolo incognito, că n-a riscat nimic, că a fost invitat să ia cuvîntul și a refuzat, cum să se mai dea el mare activist și luptător neînfricat pentru cauza cea sfîntă a Sionului?!…

Oare cauza Sionului nu poate găsi luptători și apărători mai de Doamne, ajută?! Oare numai mincinoși și tolomaci ca acest Oiștean o pot reprezenta?! Cunosc zeci de evrei mai isteți și mai avizați decât mai sus numitul! Nu se poate apela și la ei? La evreii cinstiți?! Cât mai stau aceștia deoparte și-l lasă singur pe Andrei Oișteanu să se facă de belea și de toate celea?!

Așadar, îl invit încă o dată pe ipochimen! Să poftească pe acest site și să explice care sunt motivele pentru care textul de mai sus, scris de un cronicar anonim, anonim, dar contemporan cu cele relatate, este mincinos, relatează fapte nepetrecute vreodată, totul fiind așa cum a spus-o deja, o „farsă judiciară”! Eu, dacă demonstrația sa va fi convingătoare, sunt gata să-mi asum fapta nedemnă a cronicarului moldav! Și să-mi potolesc zelul și avântul meu anti… Anti proști, anti mincinoși, anti impostori, anti ticăloși! Și alți oișteni!…

Dar ce ne facem dacă individul va tăcea ca mortul în păpușoi, după cum îi este obiceiul?! Nu-i așa că ne va obliga să luăm în serios urîta și sordida întâmplare de la Onițcani? Cui îi trebuia ca această sumbră poveste să fie scoasă din colbul uitării? Cui, mă, pezevenchiule?!

One Response to “Minți, Oiștene! Minți întruna!…”

  1. Vasile Zărnescu says:

    Cartea Pasqua di sangue este scrisă de Ariel Toaff şi tipărită la Roma. Nesigur de autor, d-l Coja se referă şi la şef-rabinul Romei, care este bunicul sau unchiul lui Ariel Toaff. Dar d-l Coja îl laudă pe Teşu Solomovici, cred că mai mult pentru a-l înfunda – întemeiat, fireşte – pe Andrei Oişteanu, „român“ get-beget după nume! Înainte de a-şi schimba numele în Oişteanu se numea Oigerstein sau ceva de genul ăsta. Numai că, în afară de Oişteanu, inclusiv Teşu Solomovici l-a denigrat pe Ariel Toaff, pretinzînd că acesta a făcut o carte „suptă din deget“. Pentru detalii, vedeţi aici: http://ro.altermedia.info/mass-mediacenzura/tesu-solomovici-dezinformatoru%E2%80%99_20811.html.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors