Marin VOICAN-GHIOROIU – PRIVESC EXTAZIAT SPRE INSULA FERICIRII

DE PE MARGINEA UNUI CON DE LUMINĂ PRIVESC EXTAZIAT SPRE INSULA FERICIRII

De mult îmi pusesem în gând să-mi iau un concediu de la eul meu şi să las „ispita de la trebi” pentru a mă retrage imaginar la marginea unui râu minunat care şerpuieşte liniştit printre arini. Ajuns cu bine aici, pentru a-mi reface forţele, ar trebui să mă aşez pe covorul de iarbă mirositoare ca o cosiţă de fată şi să trag în coşul pieptului mireasma fânului proapăt cosit. M-aş mulţumi cu acest colţişor mirific chiar dacă nu-i o „insulă cu multă fericire” şi prea depărtată de vacarmul lumii frenetice… M-aş mulţumi cu acest dar al bunului Dumnezeu fiindcă mi-aş curăţa mintea şi sufletul de necazuri şi aş putea scăpa pentru o clipă de relele vieţii cotidiene. Consider că ar fi un concediu pe cinste pe care aş putea să-l împărtăşesc oricând cu cei dragi…

Dar nici de data asta n-a fost să fie cum mi-am plănuit, fiindcă prietenul meu GEORGE ROCA se apucă de treaba asta mai înainte decât mine. Păi, dumnealui, ne mai având ce să facă prin Australia, a evadat în marasmul unei fantastice călătorii, unde a-mpletit cu măiestrie poetică, dorinţa de singurătate cu scrisul. Folosind un condei bine strunit, ascultător ca un copil gingaş, a reuşit să scoată la lumina asemănătoare cu luna plină în nopţile de vis – şi să încânte ochiului cititorului avid de frumuseţi nebănuite – gânduri strălucite, într-o lucrare cu temelie durabilă, pe care a botezat-o „INSULA FERICIRII”: „Încercăm cu toţii să supravieţuim/ în secolul acesta a turbulenţei/ creându-ne în imaginaţie/ mici insule/ unde evadăm atunci când/ nu mai putem face faţa uraganelor şi cutremurelor/ care ne înconjoară.// Acolo,/ pe insula noastră/ jucăm şotron chiar dacă nu ne mai ţin balamalele,/ gângurim ca bebeluşii,/ ne aşezăm pe tronul regelui fără să ne fie frică de pedepse,/ sărutăm şi ne iubim cu toate vedetele intangibile ale lumii moderne.// Acolo,/ pe insula fericirii noastre/ este veşnic primăvară.// Acolo/ suntem mereu tineri/ şi sănătoşi/ şi veseli/ şi… buni!// Câteodată,/ când pe insula fericirii ne simţim singuri,/ invităm prieteni dragi/ să ne însoţească/ şi să împărtăşească bucuriile noastre.// Şi astfel,/ se produce o simbioză miraculoasă/ care vindecă sufletul de toate relele pământului/ făcându-te să gândeşti curat/ atunci când te reîntorci la realitate//”

Şi cum nu avusei astâmpăr, pentru a-mi găsi fericirea după care jindusesc şi-i duc dorul nespus (Sic!), nerăbdător să ajung odată şi odată să calc pajiştea înflorită a locului vrăjit…, m-apucai să citesc „taina unei lumi himerice” (lăsată în pridvorul casei copilăriei), de care nu prea am parte să mă bucur în societatea unde-mi trăiesc viaţa printre concitadinii mei din „Micul Paris de altădată” aşezat pe malul Dâmboviţei.

Ia ascultaţi domniile voastre ce găsiţi pe insula fermecată lui GeOrGe: „şotron”, adică ne desculţăm, sărim într-un picior şi „râzând în soare” strigăm bucuroşi „ă-uuu-ăăă!”… iar ecoul foarte ascultător ne răspunde cu „ăăă!”… Apoi ne punem la încercare plămânii, pentru a vedea cine-i mai tare-n gură şi neînfricaţi precum nişte „cavaleri victorioşi” ne aşezăm pe „tronul regelui” fără a ne teme că vom fi pedepsiţi dacă sărutăm şi iubim pătimaşi vedetele „lumii moderne”. Şi cum pe acest plai „de rai” este veşnic primăvară, nu putem decât să fim mereu tineri, sănătoşi, veseli şi frumoşi, necunoscând tirania timpului care aduce bătrâneţea.

Descoperind această lume de basm, care-şi duce viaţa în plai de dor şi linişte deplină, vă rog să mă credeţi că-l invidiez pe autor acuzându-l de „capitalism insular” şi, pe cuvânt de onoare!, primii bănuţi economisiţi îi investesc pentru a face această călătorie fantastică pe „INSULA FERICIRII”. Dacă-l într-o zi îl voi întâlni pe George Roca – şi nici nu mă îndoiesc să ratez evenimentul – ne vom povesti impresiile despre acel loc exotic… dar atât de apropiat de sufletul nostru traumatizat şi veşnic în căutare de un  panaceu al fericirii veşnice.

Marin VOICAN-GHIOROIU

Bucureşti

sfârşit de martie 2013