March 29, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

SENSIBILITĂŢI CONGRUENTE, DINCOLO DE BARIERELE LINGVISTICE

8 min read

CASTRO-NAVARRETE-Mario-LANSARE-wbMihai BATOG-BUJENIŢĂ

Cu domnul Mario Castro Navarrete mă întâlneam deseori prin „dulcele târg” fiind noi afiliaţi la mai multe asociaţii culturale care, spre lauda lor, chiar îşi merită numele, iar evenimentele organizate de acestea ne adună săptămânal sau chiar mai des spre o plăcută şi cu folos întâlnire. Se lansează cărţi, de multe ori chiar autori, se fac dezbateri pe teme literare şi ne bucurăm de prezenţa unor oameni care sunt deja în circuitul valorilor culturale naţionale şi nu numai. Nu de puţine ori fiind împreună cu noi şi Varujan Vosganian, dar numai în calitate de scriitor iubitor de Iaşi, aflat în bune relaţii (aici ar putea fi chiar un mister ştiută fiind natura mai degrabă cârcotaşă a breslei), cu unii dintre confraţii ieşeni.

 

În toamna anului 2012 ne-am întâlnit în sediul revistei „Convorbiri Literare”, în biroul directorului Casian Maria Spiridon, cel care, împreună cu scriitorul gălăţean Stelian Vicol puseseră la cale o mică sărbătorire prilejuită de intrarea lui Mario Castro Navarrete în selectul club al Scriitorilor Români (U.S.R.) Nu a lipsit nici un pahar de vin chilian, adus de Mario şi am trăit cu toţii, cred, un sentiment de minunată fraternitate cu poetul de peste mări (de fapt, ocean) şi ţări. Poate că în acest context a apărut şi ideea ca M.C.N. să facă parte şi din Asociaţia Literară „Păstorel” Iaşi, a cărei activitate este orientată către creaţia literar-umoristică. Iar faptul că atunci, sau poate mai târziu, Mario a acceptat să devină membru al A.L.P.I. se înscrie în firescul faptelor deoarece el este nu numai un iubitor de umor, dar are şi acel feeling absolut necesar pentru a gusta umorul şi ironia de bună calitate, ba mai mult, fiind chiar o fire mucalită, un om care ştie să râdă şi să savureze o poantă. Prin urmare, ulterior, a participat la toate activităţile Asociaţiei captivând în scurt timp asistenţa cu felul său de a fi, dar şi cu creaţiile personale, traducerile, sau implicarea în dezbateri. Firesc, a urmat publicarea în revista Asociaţiei, Booklook, dar şi în alte reviste cu care membrii Asociaţiei colaborează. Tot aici la Casa Memorială Codreanu (vila Sonet), sediul activităţilor, pus la dispoziţie cu mare generozitate de conducerea Muzeului Literaturii Române din Iaşi, a făcut şi o lansare a celui mai recent volum de traduceri din poezia eminesciană. Am fost puţin trişti doar atunci când a trebuit să plece pentru mai mult timp la familie, în Suedia.

 

Cum, un chilian din Iaşi are familia în Suedia, ne-am putea întreba? Da, pentru că şi viaţa lui Mario Castro Navarrete este la fel de interesantă precum personajul. Pentru edificare citez un pasaj dintr-un articol apărut cu ceva timp înainte:

 

„…în 1970 va părăsi ţara natală alături de peste un million de chilieni, fugind efectiv în Argentina, fiindcă venise la putere un preşedinte socialist de orientare nazistă. Peste trei ani va muri Peron şi în Argentina va veni o putere care avea ca scop şi prigonirea chilienilor refugiaţi aici. Avea 23 de ani în 1974, când s-a hotărât să ceară azil politic în România. Chiar de ziua mamei sale, Mario Castro Navarrete păşeşte pe pământ românesc. Va termina filozofia la universitatea ieşeană şi, timp de 17 ani, va fi bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi. Imediat după Revoluţia din 1989, Mario Castro Navarrete va fi profesor universitar la catedra de spaniolă a Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi. Va crea un centru cultural chilian şi va fi ataşat cultural al statului Chile la Bucureşti. Deşi căsătorit cu o ieşeancă, având împreună doi copii şi neavând ce să reproşeze românilor care l-au adoptat ca pe unul de-al lor, în 1997 pleacă în Chile cu toată familia. După zece ani, în 2007, când România a intrat în Uniunea Europeană şi se putea, de acum, mult mai uşor călători în spaţiul european, s-au reîntors în România, unde se găsesc şi azi. Mario Castro Navarrete ne consideră un popor primitor, mereu s-a simţit ca acasă aici, iar toţi din familia lui vorbesc româneşte, chiar şi cel de-al treilea copil care s-a născut în Chile.

 

A scrie şi a vorbi în româneşte, spune Mario Castro Navarrete, e un lucru înălţător de frumos, dar a-i traduce pe români e un gest de respect şi recunoştinţă din partea lui. Intelectual de rasă, poliglot, aproape «că nu ştie câte limbi ştie», sesizând valoarea literaturii noastre, a ajuns la concluzia că românii trebuie traduşi. Şi şi-a asumat această sarcină de a traduce românii în spaniolă şi invers, pe scriitorii de limbă spaniolă în româneşte. Unde circulă pe glob, şi circulă mult, este adeptul înfiinţării şi folosirii reţelelor sociale într-o etică anume, aceea a reciprocităţii şi pozitivităţii. Traducerile din română le-a pus, adesea, sub semnul numerologiei (7 poeţi, 33 de poeţi, 33 de poezii etc.).

 

Când se hotărăşte să traducă un autor, de regulă poeţi, vrea să cunoască locul unde s-a născut şi trăit poetul, valorile argotice ale zonei, sensul cuvintelor şi, mai ales, îşi propune să fie cinstit şi să redea corect echivalentul unui cuvânt sau sintagme, abandonând calea primitivă de traducere „cuvânt cu cuvânt”. Conform acestui crez de ordin deontologic al traducătorului, se apleacă asupra poeţilor în viaţă, vii, cum îi place lui să spună adesea. Dintre clasici, l-a abordat pe Eminescu. S-a străduit să atingă perfecţiunea, mai ales să rezolve conflictul latent dintre sens şi muzicalitate, să anuleze handicapul ca poetul nostru naţional să n-o fi scris şi în altă limbă şi ştiind că în spaniolă nu există un Eminescu tradus mulţumitor. Prima traducere a lui Eminescu a fost făcută în engleză, în preajma lui 1930, de către Sylvia Pankhurst, an în care traducătoarea va vizita şi România. Era perioada interbelică, atunci când, o spun specialiştii în domeniu, limba română era generatoarea unor valenţe performante de excepţie. Nu se punea problema globalizării prin anglicizare a limbii române şi, în consecinţă, nu se putea vorbi de o sterilizare a creativităţii.

 

Au urmat şi alte traduceri, cea mai actuală fiind Mihai Eminescu. „Poesii alese/Poesias escogidas” (Ed. Contact Internaţional, 2012. Traducător: Mario Castro Navarrete). Faptul că Eminescu e tradus în spaniolă este un beneficiu, mai ales că alături de portugheză, chineză, hindusă şi câteva limbi islamice, această limbă a rămas rezistentă la globalizare, concentrându-se asupra ei însăşi, conservându-şi vitalitatea şi muzicalitatea ceea ce este formidabil pentru versul eminescian.

(Nicoleta Dabija, Lector Univ. Dr. al Universităţii “Apollonia” din Iaşi, directorul Agenţiei de Presă “Info Apollonia”).

 

Este doar una din prezentările acestui poet nu numai adoptat de ieşeni, ci şi iubit şi preţuit de ei, unii fiindu-i chiar prieteni cu adevărat. Dar nu despre fascinanta personalitate a lui Mario vom discuta, ci mai mult despre opera sa poetică legată de traducerile din limba română. Poate cel mai important aspect al operei sale se referă la acel atât de discutat concept de: traduttore-tradittore cumva imposibil de evitat, dar în cazul de faţă puternic estompat, nu nepărat de perfecta înţelegere a limbiilor, ci mai ales de pătrunderea în intimităţile acestora (firesc pentru spaniolă şi admirabil pentru română!), sesizarea jocului subtil al cuvintelor în context, muzicalitatea şi nu în ultimul rând respectarea prozodiei. Greu, foarte greu, însă Mario Castro Navarrete cel care a stat în bibliotecă timp de şaptesprezece ani nu a fost un simplu distribuitor de carte ci un filosof care a pătruns tainele lor în ani de studiu şi dedicaţie. Mai apoi a înţeles modul nostru de a fi, cu bunele şi relele lui, fiind prieten, aşa cum am mai spus, cu mulţi scriitori ieşeni. Iar din truda acestor ani au ieşit volumele: „Siete poetas de Iaşi”,  Rumania,  Iaşi, Editura Feed Back, 2011; „Din literatura chiliana contemporană”, Iaşi, Editura Opera Magna, 2011; „Aceasta moarte care mă învie/ trad. (Adi Cristi) Iaşi, Editura 24 ore, 2009, „Ingerul meu/ El ángel y yo/” trad. (Eleny Pendefunda, Iaşi, Editura Contact Internaţional, 2011, „Poesii alese/ Poesías escogidas/” trad. (M.Eminescu), Iaşi, Editura Contact internaţional, 2012; dar şi colaborările cu diferite reviste de cultură precum:  Convorbiri Literare (Iaşi), Oglinda Literara (Focşani), Feed back (Iaşi), Poesis (Satu Mare), Poesis (Iaşi), Baaadul (Bârlad), Contact International (Iaşi), Luceafărul (Botoşani), Rapsodia (Sibiu), Booklook (Iaşi) etc…

 

Firească realizarea, ne gândim, dacă luăm în seamă faptul că lui nu-i scapă sensurile ascunse, nici logica şi nici profunzimile frazării poetice şi reuşeşte să le redea în traduceri în aşa fel încât nimic din mesaj să nu se piardă. Şi totuşi, ce am putea spune pentru un om care nu cunoaşte limba spaniolă, dar doreşte să citească aceste poezii. Nimic mai simplu! Să le citească aşa cum sunt şi chiar dacă nu va înţelege nici un cuvânt (greu de presupus, totuşi) va avea uimirea să constate că muzica versurilor îl va cuceri, că simte poezia aşa cum este ea, în ritmul neafectat de noua rimă, apoi, uimit, se va putea întreba dacă nu cumva este vorba de un miracol. Da, aşa este, iar acest miracol aparţine poetului traducător. Fiindcă Mario Castro Navarrete nu este doar un traducător de excepţie ci şi un poet a cărui fibră intimă vibrează la modul înalt împreună cu ideea exprimată în cuvântul purtător de muzică interioară, aşa cum am putea defini, fără nici o pretenţie, poezia.

 

Iar pentru a fi mai convingător, voi recurge la câteva versuri traduse din Eminescu: „E un lung/ Prilej pentru durere,/ Căci mii de lacrimi nu-i ajung/ Şi tot mai multe cere./ De-un semn în treacăt de la ea/ El sufletul ţi-l leagă,/ Încât să n-o mai poţi uita/ Viaţa ta întreagă”. (CE E AMORUL?) „Es un gran/motivo para sufrir,/ Miles de lágrimas no bastan/ al quererlas siempre pedir/ De ella basta una señal/ Y Él su Alma entrega,/ Que no olvidarás como tal/ Tu vida entera”. (¿QUE ES EL AMOR?) Poesii alese-Poesias escogidas; Iaşi 2012; Editura Contact Internaţional.

 

Dar mai este un lucru demn de toată admiraţia. Prin efortul său, graţie şi talentului, Mario Castro Navarrete scoate creaţia poetică a limbii române dintr-un areal ligvistic relativ redus, aproximativ treizeci de milioane de vorbitori pe întregul mapamond, plasând-o într-un alt areal, mult mai vast, de peste cinci sute de milinoane de cititori. Şi cum cele două limbi au un substrat comun iar folosirea lor creează, obligatoriu, similitudini de sensibilităţi şi afectivităţi, putem spune că asistăm la un interesant început al unui fenomen de intersectare mai pronunţată a poeziei din cele două spaţii lingvistice. Fără îndoială, în timp, cu un dublu sens şi cu un câştig important pentru cele două culturi.

Astfel Mario Castro Navarrete devine un deschizător de drumuri, lucru deloc uşor şi nici la îndemâna oricui, iar pentru aceasta cuvintele noastră de mulţumire sunt întotdeauna prea puţine.

 

Mihai BATOG-BUJENIŢĂ

Iaşi

12 martie 2013

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.