Universitatea s-a scremut şi a ieşit un şoricel

Posted by Stefan Strajer On January - 14 - 2013

Pamflet: Universitatea s-a scremut şi a ieşit un şoricel

 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

 

„Vladimir Tismăneanu este cel mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc, şi insist, este al spaţiului cultural românesc… cel mai… poate, cel mai important produs universitar de origine românească pe care-l avem…” a spus Horia Roman Patapievici (HRP) la Târgul de Carte „Gaudeamus”, în 25 Noiembrie 2012  

Vă daţi seama că un asemenea titlu e complet aiurea, un nonsens fiindcă nu există nici o universitate care să scoată şoricei titraţi pentru simplu motiv că ei şi-ar roade diploma imediat. Totuşi, când spui scremut şi şoricel prima sinapsă mintală se face cu o zicere populară, veche şi cu tâlcuri, pe care o ştim mulţi şi o folosim în tot felul de situaţii şi sensuri subversive: un munte s-a scremut şi a fătat un şoricel, aşa zicem noi, urmaşii geto-dacilor, dar marele poet Horaţius a scris un vers pentru posteritate: Parturient montes, nascetur ridiculus mus – se vor screme munţii şi vor naşte un şoricel ridicol. Chiar şi aşa, lucrurile par fără legătură între ele, încerc, printr-o fabulaţie, să le cârpesc. Se spune că la o universitate din Bucureşti unde, după august 1944, mulţi profesori valoroşi au fost daţi afară şi înlocuiţi cu noii veniţi pe tancurile ruseşti, dintre care unii nici nu aveau diplome universitare adecvate sau deloc, au început să iasă şoricei foarte importanţi, dintre care unul a fost cel mai important. Vestea s-a dus departe, departe, până în Carpaţi unde un munte, îmi scapă numele, atât a fost de impresionat, în acelaşi timp, invidios pe universitate încât s-a scremut şi s-a scremut până a fătat un şoricel caraghios. Deci, pentru a pune lucrurile în ordine; întâi universitatea a făcut excepţia asta şi pe urmă un munte invidios a vrut sa facă şi el pe cel mai important. Mult scremet pentru nimic!!

Acum, fiindcă veni vorba de excepţii de la universitatea bucureşteană, am aflat câteva din volumul „Marele Manipulator” al profesorului universitar Ion Coja. De exemplu Ion Vitner, care l-a alungat pe George Călinescu de la catedra de literatură română, era stomatolog, Crohmălniceanu era inginer constructor iar Paul Cornea nu era nimic, dar ei conduceau literatura română. Frumos, nu am să spun că toţi erau evrei, fiindcă cunosc un schizopat cu halucinaţii vizuale care vede numai antisemiţi în jurul lui şi eu nu suport acest senseless word,  un fel de flit ce se dă la nasul românilor, de la un timp, să-i bage în spaimă, obidă şi tăcere. În plus, îmi aduc aminte de un caz de la stagiul de Psihiatrie, unde era un pacient care cum mă vedea în secţie striga: Te-am prins, eşti un marţian! Fusese miliţian dar în loc să vadă şi să prindă duşmanii clasei muncitoare începuse să vadă numai marţieni în jurul lui, care, după mintea lui veneau de la Mărţişoara. Săracul schizofren, la început m-a speriat, pe urmă am zâmbit trist: ce dureros e când cineva îşi pierde raţionamentul şi e bântuit de halucinaţii. Mai bine schimbăm subiectul şi secţia lui cu Târgul de Carte „Gaudeamus”. Lume multă, curioasă, interesată de diferite cărţi, care abundă şi acoperă toate preferinţele, gusturile.

Foto.H.R.Patapievici bantuit de fantome…

HRP vorbeşte liber despre volumul „Lumea secretă a nomenclaturii” semnată de Vladimir Tismăneanu, autor pe care îl prezintă celor de faţă drept poate cel mai important produs universitar, al universităţii bucureştene, unde a terminat Sociologia şi fiind fiul lu’ tata, nomenclaturist comunist, i-a călcat pe urme. Toţi fac la fel, considerându-se cei mai importanţi produşi universitari. HRP a vorbit aproape 25 de minute dintre care câteva minute despre VT şi tot atâtea despre carte, iar restul, minute şi minute în şir, cu aplomb de neo-politruc despre recrudescenţa antisemitismului în societatea românească, de tot auditoriul a lăsat capul în jos simţindu-se vizat şi vinovat. Şi-a susţinut intoxicarea cu exemple puerile. Unul vechi, pe care-l tot spune ca o flaşnetă: ieri în târg am fost izbit de un om care mă considera insuficient de român şi ce caut eu aici, printre oamenii de cultură români. Ce să comentezi, că Bucureştiul e un târg fără alte produse intelectuale importante, unde se târguieşte identitatea şi demnitatea naţională, că omul era liber să-l întrebe ce caută în cultura românească, după ce HRP a  scris şi semnat: Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături, sau că România are o cultură tip second hand şi Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC (e destul cât face Vladimir Tismăneanu, cel mai important produs universitar). Eu, Doamne fereşte, nu-l ating nici cu o floare, dar l-am întrebat aceleaşi lucruri, în scris, pe Băsescu Traian, care a tăcut fiindcă nu are nimic în comun cu cultura românească, doar cu flota a avut ce a avut. Alt exemplu de  recrudescenţă antisemitică a fost cazul unei profesoare universitare, care a scris într-un articol Volodea în ghilimele şi Tismăneanu fără ghilimele. Ei da, acesta este cel mai grav act de antisemitism ce mi-a fost dat să-l aud  din 1492 încoace. Insist, vorba lui HRP, din 1492 şi tam-tamul pe care l-a făcut mi s-a părut de mahalagiu din secolul trecut, din Groapa lui Oatu, nu a unui important produs universitar din târgul lui Bucur. Dar, după asta, se prea poate ca profesoara universitară, ce a intrat în mare panică, să aibă o carieră profesională subminată de acum înainte, deşi, după mine, nu Volodea trebuia pus în ghilimele ci Tismăneanu, având în vedere că pe tatăl lui, nomenclaturist comunist, l-a chemat Leonid Tisminetski  nu Tismăneanu şi după psihiatrice precepte cei ce îşi schimbă numele dovedesc că nu au avut personalitate şi nici nu câştigă vreuna.

Apoi, HRP s-a întors la el însuşi, pozând în victima antisemitismului, de m-au trecut toate lacrimile când a repetat, a nu ştiu câta oară retragerea sa de la „Evenimentul Zilei” pentru că acolo era unul, care în fiecare miercuri noaptea îl urmarea cu: mori jidane şi mă chiş în freza lui. Mulţi marţieni pe lumea asta şi necuviincioşi! Dar nu acesta e de luat  în seamă ci ceea ce debita şi susţinea el în acele articole era, de multe ori, para-raţional, nu folosesc termenul consacrat. Era atât de ridicol încât crea momente de ilaritate, de clovn la curtea regelui băsescu, pentru toţi ce îl citeau, mulţi fiind incitaţi să-l critice cu argumente pertinente, să-l zeflemisească, câteodată usturător, şi unii chiar lipindu-i epitete! Deh, gura lumii slobodă, scrie şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului semnată la ONU şi de România şi de Israel. În paranteză, din 1998, când am început să-l critic decent şi cu argumente pe HRP multe etichete şi injurii s-au abătut asupra mea de la zisele elite bucureştene – A. Pleşu, C. Stănescu, Alex Ştefănescu – ce îl idolatrizau grotesc pe HRP mai ales după ce acesta a ajuns preşedinte pe bugetul culturii româneşti de tip second hand! Acum, în sfârşit, adepţii şi idolatrii lui şi-au dat seama de adevărata personalitate a lui HRP şi el face ultima sforţare să se menţină strigând în gura mare că este victima antisemitismului. Cât despre manipularea lui cu recrudescenţa antisemitismului mă amuză cât dă în gropi şi-mi aduce aminte de Moses Rozen, care numai după 1990 a pus în faţa Templului Coral o placă pe care scria că  românii sunt responsabil de un holocaust a 400.000 de evrei. Până atunci nici o acuzare atât de directă şi gravă, şi slavă, armatei roşii eliberatoare, care ne-a adus pe Ana Pauker, Nikolski, Brucan, Walter Roman, Leonid Tismeniski, Dionisie Patapievici şi mulţi alţii de acelaşi sânge, dar nici unul dintre ei sau, de ce nu, toţi în cor nu au acuzat România de holocaust până în 1990!! După cincizeci de ani, din 1990, Moses Rozen, Jean Ancel şi Elie  Wiesel au început să scrie scenariul şi să regizeze holocaustu din România cu puţine şi şterse personaje reale dar mulţi figuranţi plătiţi. Şi aşa au ajuns contribuabilii români după 50 de ani să fie acţionari obligatorii la Holocaust Industy, cum l-a numit profesorul universitar Norman G. Finkelstein, evreu american, în cartea sa. În paranteză, în 2001 l-am rugat, în scris, pe Gabriel Liiceanu să publice la „Editura Humanitas” cartea profesorului american, să afle şi românii cât sunt de manipulaţi cu holocaustu din România. Altum silentium!! Aşa că astăzi ştafeta holocaustului din România este preluată de la Rozen, Wiesel şi Ancel de către fiii nomenclaturiştilor evrei Tismăneanu, Oişteanu, Patapievici. Succes băieţi, aveţi cale deschisă!! Intelectualitatea bucureşteană şi provincială, cu excepţia câtorva, tremură ca nu cumva HRP să-i arate cu degetul său, detector de antisemiţi!! 

Dar şi mai penibile sunt elitele bucureştene şi  provinciale de astăzi, jurnaliştii şi scriitori, ce nu au nici o reacţie vocală sau scrisă la elucubraţiile lui HRP, motivându-şi laşitatea cu aşa zisa ignoranţă de om mult superior. Aiurea, sunt poltroni în toată regula. Dar, unii dintre aceştia coboară şi mai jos pe scara demnităţii, mimând ascultarea cu interes, cu gura căscată, dând din cap aprobativ şi aplaudându-l la sfârşit. Unul dintre aceştia, Mircea Cărtărescu, a fost de faţă, şi el prezentând cartea lui Vladimir Tismăneanu. A început patetic, cum cel mai important produs universitar bucureştean îi este mai mult decât prieten, îi este un frate mai mare şi cu o scurtă evocare din 1990. Atunci, a fost paraşutat(?!) direct în miezul marelui măr, Big Apple şi fratele cel mare l-a întâmpinat la telefon cu: Ce faci, bă! Am ascultat de trei ori înregistrarea pentru că vroiam să fiu sigur de mai multe lucruri. Întâi, scriitorul de pe lista suedeză a nobililor a spus: în sensul acestei prime fraze de-o familiaritate şi căldură extraordinară s-a desfăşurat în continuare perioada cât am stat… Pentru mine nu este nici o frază, ci o propoziţie simplă de mahala, care demonstrează cât de important produs universitar bucureştean este Vladimir Tismăneanu sau Volo cum îi spune Mircea Cărtărescu,  căruia îi trage un periaj de mic lacheu, ca să nu folosesc expresia obişnuită în asemenea situaţii. Încă odată m-am mai lămurit de anvergura personalităţii cărtăresciene care în scrierile sale foloseşte Românica în loc de România şi cât de nesuferită i-a devenit această ţară, dar nu o părăseşte, cum nu o părăsesc nici cei ce urăsc românii, limba română şi statul lor unitar de aproape o sută de ani…

Mi-am comandat cartea lui Vladimir „Tismăneanu”, dar până ce o voi primi am să mă adresez universităţii bucureştene cu propunerea să înlocuiască una din statuile din faţa ei cu statuia celui mai important produs universitar pe care l-a dat iar la picioarele lui să pună două statui mai mici, de-o şchioapă, ale lui HRP şi MC.  

(Noiembrie 2012, Winnipeg – Canada)

One Response to “Universitatea s-a scremut şi a ieşit un şoricel”

  1. Ioan Ispas says:

    Senatul Universitatii de Vest din Timisoara s-a scremut si l-a facut doctor honoris causa pe Patapievici, anul trecut.Inca o palma data poporului roman de catre ” elita sa intelectuala.”Riposta n-a fost cu parul !Cativa universitari au protestat anemic. Un timisorean revoltat a protestat singur la prelegerea sustinuta de Patapievici la targul de carte , distribuind fluturasi cu ” perlele ” lui celor 40 de participanti , prezentand si un benner cu ” Jos Patapievici din fruntea Institutului Cultural Roman “. Doi participanti au avut o atitudine agresiva ( unul din ei era Mircea Mihaies ) , Patapievici s-a scuzat invocandu-l pe Cioran si “eficienta” sa ca manager , vreo zece blitz-uri au ” imortalizat ” scena , dar evident ca presa a patrat tacerea .O doamna l-a felicitat discret pe protestatar , a fost bine si atat , dar mai bine a fost cand a vazut 5 000 de timisoreni ascultandu-l pe Dan Puric la sala Olimpia .

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors