Interviu cu Mircea CĂRTĂRESCU

– s-a născut la 01 iunie 1956 în Bucureşti

– poet, prozator şi publicist român.

– este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie.

– considerat de critica literară drept cel mai important dintre poeţii generaţiei optzeciste.

– este conferenţiar universitar doctor la Catedra de literatură română a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.

– ”Levantul” este un proiect unic în felul său, o epopee eroicomică dar şi un periplu prin istoria literaturii române. Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stanescu, performanţă unică, de nimeni atinsă şi apoi de nimeni repetată.

– este scriitorul român cu cota externă cea mai ridicată în acest moment, mulţi critici literari cred că ar putea fi primul laureat român al premiului Nobel pentru literatură.

Simt că îl cunosc pe Mircea Cărtărescu dintotdeauna, emană în jurul său o mare energie şi bunătate. Este fără îndoială o personalitate marcantă din cultura românească, de aceea mulţumesc Lui Dumnezeu că am putut realiza interviul care urmează.

,,Dacă este ceva de spus vine singur şi cu mare uşurinţă”

Adalbert GYURIS:-Nu pot să nu vă întreb pentru început: când şi cum aţi început să scrieţi ?

Mircea CĂRTĂRESCU:-Cred că scriu de când mă ştiu, nu-mi amintesc o dată precisă, pe la 8-9 ani scriam romane de aventuri, romane foarte bizare pentru mine acum  şi apoi în liceu am început să scriu mai serios,am început să scriu poezii din clasa a zecea şi în sfârşit profesional ca să spun aşa am început la 20 de ani. Cred că primul meu poem profesional pe care l-am publicat ulterior a fost un poem lung care se numea ”Căderea” şi l-am scris chiar după ce am terminat armata, chiar după ce am împlinit 20 de ani.

– Cântăriţi mult înainte de a aşterne pe hârtie gândurile dumneavoastră sau ele vin pur şi simplu?

– Eu am foarte multă încredere în mintea mea şi în puterea mea de a scrie literatură. E o chestiune de credinţă,literatura a fost întotdeauna o chestiune de credinţă. Şi sunt de principiu că dacă este ceva de spus vine singur  şi cu mare uşurinţă iar dacă nu este ceva de spus trebuie să tac. Sunt ca un cântăreţ care nu cântă când e răguşit,cântă doar când vocea  e limpede.

– Credeţi că poezia ţine de sentimente sau mai degrabă de construcţie ?

– Poezia profesională ţine seama de sentimente. Sentimentele sunt motorul, e cel mai ascuns, el nu este la vedere dar deasupra acestui mecanism se ridică un edificiu care este construit. Deci eu cred pentru ca acest edificiul sa fie cald, uman şi adevărat are nevoie de motorul sentimentelor în interior, dar un poet profesionist este şi un constructor.

– Cu ce se deosebesc sau aseamănă poeţii de scriitori?

– Eu cred că şi un prozator trebuie să fie în primul rând poet,eu nu caut personaje sau fapte, sau ştiu eu scene în romane ci caut tot poezie. Din cauza aceasta îmi plac romancierii care sunt poeţi, Dostoevski de pildă, sau Joyce, sau Proust sunt mari poeţi în primul rând. Şi eu încerc să scriu încontinuare poezie chiar dacă am renunţat la scrisul versurilor, însă scriu poezie în proză, în cărţile de proză pe care le scriu: în romane, în povestiri. Toate au în spate câte un poem de fapt, dar altfel proza este mai apropiata de o meserie decât de o artă, presupune ore întregi de rezistat la masa de scris, de truda literară,de consecvenţă,puterea de a rezista şi aşa mai departe. Este o meserie mai onorabilă într-un fel decât poezia ca meserie.

– Mie personal îmi place Mircea Cărtărescu care pare un noncomformist, de aceea va întreb cum e să trăieşti în afara unor tipare?

– Eu nu sunt un nonconformist, nici un conformist, eu sunt eu însumi, nu mă interesează dacă acţionezi conform cu dogma sau cu realitate prestabilită, încerc să fiu eu însumi, un om normal, un om care nu-i striveşte pe ceilalţi cu personalitatea lui, care ştie şi să asculte, nu doar să vorbească, un om care respiră acelaşi aer ca toţi oamenii. Nu port niciodată cravată, de asta nu m-am dus cu cravata la decorarea de la Cotroceni. Port haine de stradă cu mare plăcere şi oriunde. Nu cred că e cazul să mă pun la smoching chiar dacă iau un premiu internaţional. Mi se pare normal să fiu conform cu imaginea pe care o am eu despre mine, nu  cea pe care şi-o fac alţii.

– Ce are în plus Mircea Cărtărescu faţă de un…muritor ?

– Absolut nimic şi eu sunt un muritor fireşte ca toată lumea care poate are în plus o pasiune exagerată pentru lucrul pe care îl face, pentru literatură. Pasiunea asta nu este fireşte în primul rând pentru literatura pe care eu o fac ci pentru literatura în general, sunt în primul rând un mare cititor de literatură înainte de a fi un scriitor. De când mă ştiu singura mea adevărată bucurie este lectura, este cititul cărţilor mari şi extraordinare care slavă domnului există din abundenţă în jurul nostru.

– La vârsta pe care o aveţi vă permiteţi să priviţi în urmă, peste umăr, ce aţi schimba din trecutul dumneavoastră? Ce a fost frumos şi aţi pierdut sau ce n-aţi dori să se repete?

– Aş schimba multe lucruri dar mă tem că atunci toată construcţia s-ar nărui, aş schimba momentele în care am fost fără nici un motiv rău cu alţii, în care m-am purtat într-un mod care acum mi se pare meschin sau egoist şi aşa mai departe. Toţi oamenii au în trecutul lor lucruri pe care l-ar schimba cu mare plăcere dacă s-ar putea. Dar în linii mari în privinţa pasiunii mele pentru scris şi pentru citit, în privinţa sincerităţii lucrurilor şi oamenilor pe care i-am iubit n-aş schimba nimic. Dacă aş mai trăi odată m-ar place să fiu acelaşi, să fiu tot scriitor, să scriu poate alte cărţi, dar în orice caz să scriu mai departe.

– Soţia dumneavoastră Ioana Niculaie este poetă, acest lucru vă ajută sau o avantajează pe domnia sa ?

– Cu Ioana sunt împreună de aproape zece ani, avem împreuna un copil, un băiat minunat. Ne uneşte aceaşi pasiune pentru literatură dar mult mai mult în orice caz, dincolo de asta ne uneşte o prietenie foarte adâncă şi foarte sinceră. Eu cred că în privinţa Ioanei, eu personal mi-am găsit partenerul ideal şi altul nu-mi trebuie.

– Maestre parcă aveţi scris răspunsurile. Mi le spuneţi repede, bine şi inteligent.

– Pentru că îmi sunt clare în minte şi pentru că mă întrebaţi lucruri atât de frumoase, la care se poate răspunde .

– Ce pasiuni aveţi în puţinul timp liber care vă rămâne ?

– Într-adevăr am foarte puţin timp liber, extraordinar de puţin, abia mai pot să citesc câteva zeci de pagini în fiecare zi, în fiecare seară. Abia am timp să-mi rezolv toate obligaţiile de serviciu, din toate părţile pentru că şi predau la facultate, la litere, scriu şi articole în presă, fac şi alte lucruri ca să pot trăi, pentru că din literatură e mai greu. Apoi în foarte puţinul timp care îmi rămâne mai ascult din când în când puţină muzică, marea muzică rock a anilor 60 si 70 care pentru mine a rămas vârful muzicii rock Pink Floyd, Beatles, toate marile formaţii de atunci ca Led Zepelin şi mai fac o mulţime de alte lucruri mai navighez pe internet, ce ţine de realitatea virtuală, uneori chiar când mă răsfăţ mă mai şi joc pe computer sigur pentru destindere.

– Ce transmiteţi românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării  noastre ?

– Bineînţeles numai lucruri bune, numai gânduri bune. Mă simt solidar cu ei, cred că ei sunt o parte bună, foarte bună a poporului român. Cred că ei n-au plecat de plăcere acolo unde au plecat şi trimis prin împrejurări, economice sau politice sau de altă natură şi cred că marea lor majoritate au rămas parte întreagă din poporul român şi una dintre cele mai bune. Le transmit numai bine.

– Eu vă mulţumesc în numele tuturor pentru că şi eu fac parte dintre ei, dintre cei care sunt departe de ţară.

Maestre Cărtărescu sunt bucuros că am avut fericita ocazie să stau de vorbă cu domnia voastră, sunteţi extraordinar şi vă doresc, eu ca bănăţean, să rămâneţi mereu fruncea.

          Cu mare respect şi mulţumire

Adalbert  GYURIS