Vara unui moş voiajor (IV.) – Ilie Hoza

Posted by Gabriela Petcu On November - 15 - 2012

 

Plăceri şi dureri la familia Hirundinide !

 

                       Perniţe pentru lăstuni

 

Incident casnic. Am scos pernele pe cerdac la aerisit ş-apoi am început să le scutur cu nădejde! Pânza veche a unei feţe s-a sfâşiat, iar penele pufăite de-o rafală de vânt s-au ridicat în văzduhul neliniştit! Deştepţii de lăstuni au priceput imediat şmecheria. După un minut de la bătaia cu perne au început să prindă puful din zbor şi să-l ducă la cuibuşor! Spectacol amuzant! Giumbuşlucuri prin aer, ca să nu rateze nici o peniţă. O oră mai târziu, se părea că toate penele mele departe s-au dus! Totuşi lăstuni veneau încă cu penuţe albe în cioc la cuiburi pentru aşternut perniţe moi la viitorii pruncuţi!

 

Purici la rândunică

 

Se pare că în timp ce lăstunii au parte de maximu’ de confort, rândunelele au probleme cu scărpinatu’! Stau în văzul lumii pe sârmele care se încrucişează peste uliţă, îşi piaptănă păniţele din aripi, îşi curăţă barbule şi bărbiţe încâlcite, îşi răsfiră pănuţele din codiţă, se scarpină cu gheruţele pe la tâmple şi ceafă, se puricesc pe sub aripioară şi codiţă, fac giumbuşlucuri ciudate, se masează pe spate, îşi ung toate penele: cele lungi, cele scurte, cele albe, cele negre-albastre, fără a uita nici una, cu ulei din glanda uropigiană, aşa că trecătorii sau curioşii ca tine, care umblă cu nasul pe sus, pot să asiste gratuit la spectacol şi să se tot întrebe?!

 

– Oare ce fac rândunarii ăştia?!

 

Cucul de lut!

 

 

 

Azi, după ploaie, o să facem lanţuri de păpădii. Coliere de tulpiniţe. Brăţări de flori. Bijuterii. Cine-şi mai aminteşte de jucăriile copilăriilor noastre?! Cuci groteşti de lut cumpăraţi de la ţigani pe sticle murdare, ba chiar şi baloane, vârtelniţă cu cărăbuş, flişcoaia de răcită crudă, naiurile mici din tulpiniţe de păpădii, ţiuitoarea din fir de iarbă aspră sau frunză, pistoletul de lemn cu ţeavă de soc şi ghiulele din câlţi, cetera din trujan, moară-ţintar cu nouă piese pentru fiecare, din mălai şi fansule, moară de apă cu rotor şi palete din tulpină uscată de cânepă, topită în tăurile de pe marginea uliţei în care prindeam şi chinuiam sărăcuţii brotaci Bombina, arcuri din lăstari elastici de salcie, legaţi cu spăgmă (sfoară tare de cânepă), borcănaşul cu aţă la gură în care prindeam buieşteni, coroniţele de sânzâiene aruncate pe acoperiş, uite-aşa a trecut o jumătate de veac, pe furiş, fără să băgăm de sama, fără să ştim…

 

În grădina Domnului (Amanitele din Paradis)

 

Focuri în cămăruţă, ca-n februarie. Doar că paisajul e verde. Carburant solid avem. Noroc că ILS-ul funcţionează! Combustibil lichid este! Vine recele dela PoianaNarciselor.Pe pârâul roşu-înfuriat dela ValeaVinuluise spală codobaturi de munte şi pescărei negri, flori firave şi plăntuţe mărunte pe stăncile învelite de muşchi. Când dau să intru cu Alice în ţara minunilor găsesc „INTRAREA OPRITĂ”! Mă învelesc în răceala supărării mele. Două zile de cenuşă-n tristeţe. M-am mohorât când am aflat că se vând foarte bine romanele lacrimogene şi cărţile de colorat! Mi-e greu, tare greu, să mă hotărăsc ce-o să scriu: o carte de lăcrimat sau o carte de colorat! Apoi din măgură a-nceput să iasă fum, ca dintr-un vulcan tăiat în două şî s-a luminat! Nu ştiu cum şi de unde, de pe alt tărâm venite, două drepnele dansează deasupra casei mele! Burlanu’ de la orizontala streşinii s-a rupt, acum curge din despicătură un duş neîntrerupt, stai să vezi, dacă plouă-n mai, vom avea mălai prin buzunare, izmă creaţă prin pahare, salvie la borcănaşe, fasole în farfurioare, ciuperci în guriţă, cireşe la urechelniţă. Mai mult decât atât! Cu apa de ploaie rămasă de la duşul din streaşină am spălat, după ce-am curăţat de lut, frunze şi furnici (unele strecurate şi pe sub izmene), rădăcini de tătăneasă săpate adânc pentru dureri de oasă! Ce-i mai trebuie omului, în grădina Domnului?! Aşa, aşa! Lângă rădăcină, în umbra păcatului, o Amanita virosa pândeaaa…

 

Vârtelniţa gândurilor prin ploaie

 

Ploaia grasă de iunie. Întrebare! Ce să faci în casă, pe ploaie? Răspunsuri posibile: să drăgosteşti (dacă ai pe cine?), să pregăteşti rondele de cartofi pe plită (dacă ai pentru cine?), să joci şeptică ori şaişase (dacă ai cu cine?). Cum, la mine, toate cele trei posibilităţi sunt excluse, nu-mi rămâne decât să. Ascult muzică irlandeză, la vioară, Eileen Ivers – “Pachelbel’s Frolics” şi tropăi pe sub masă, m-acompaniez cu furculiţa din dreapta care bate tactul în blidul cu hribe dulci, iar linguriţa din stânga mestecă ritmic în paharul cu zeamă de prune, căruia Gavrilă îi zice apă nebună! Tornadă! Da…o dă, o dă!!! Duş torenţial! Gratuit! Sper să-l dea şi mâine! Fără săpun, fără energie, doar c-un prosop vărgat înfăşurat pe mine! Ploaie unsuroasă. Cum zice o vecină, ca să-i facă ciudă, nănaşii. Ziua nor, noaptea senin, ca să facă naşu’ fân! Sigur că, pe o vreme ca asta închipuirea mea o ia raznavaia. Mă imaginez cum stau cu dosu’ pe-un muşuroi de furnici, ca pe-o insulă ! Parcă văd cu ochii-nchişi oceanul verde şi-nflorit cum mă-ncojură! Si-n loc de sirenuţe cu miros de peşte mi-or cânta greieraşii şi iubita mea Cucuvină! Ce zici? Ia închide şi mătăluţă ochii şi nu te mai gândi la ce-o să vină!! Mă văd lâng-un pârâiaş cu apă mentolată, pe unde se desfată orhidee purpurii, bumbăcuţe, florilili cucului, lipicioase viscaria, ca sărutul de fată mare. Nu ştiu de unde mi se trage atâta tandreţe nordică. De la bureţii mâncaţi ieri sau de la inimă?! Du tonus, j ‘ai à revendre. Hai, la tonus de vânzare ! Gata cu vorbăraia ! Mai bine să. Dites beaucoup de choses en peu de mots, non le contraire. La noi e vice-primar-versa. Frunză verde lobodă, gura lumii slobodă. Un adolescent de cinteză ţopăie pe dunga târnaţului şi ciuguleşte din aluatul de mălai cu urdă pregătit de mama pentru cei unşpe cocoşei. Şşşt! Poate nu vine patroana cuibarelor. Zbârrr! A venit! Începe interogatoriul. Cine a ciugulit, cine a păpit, di-aişi? Io, nu, io nu, mă dezvinovăţesc arătând cu degetu’spre pahar. Vezi câte mi se-nvârt prin cap când plouă şi habar n-am?!

 

Bujală de cireşar

 

Pe-o piatră arsă o şopârlă se prăjeşte în bujala după-amiezii. Moleşeală. Agitaţie doar în preajma cuiburilor de piţigoi mari şi în muşuroaiele furnicilor feliate de coasă. Pe umbreluţe galbene de ţelină, pasc himenoptere (viespi, albine, icneumonide) cu talie subţire, cu ace otrăvite şi săbii (ovopozitoare) alungite, bondari umflaţi ling colb de aur din căldăruşe albastre, prin ierburile bărbierite, puşcă salturi cosaşi împciliţi, în ogaşul răcoros cu maluri de marnă tocată se aude bâlbâit de silviuţă, lăstunii zboară pe valuri de zăpuşeală, iar pe coasta cu mere verzi şi străpezite doar fâsele mai au glas. Gâdâlici de secărică pe la buză. În grădină te scufunzi printre crini mirositori, trandafiri roşiori, tufe de zmeur, urzici bătrâne, usturătoare, graţiele de nalbă, fire zvelte de cardiacă. Printr-un strat de castraveţi târâtori s-a aciuit ciumăfaia. Face pe niznaia: „Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”! Grădinarul cel înţelept îmi spune din gând „vous feriez mieux de vous occuper de vos propres oignons”, adică aş face bine să-mi văd de ceapa mea. Spiritul meu e aţipit, dacă genunchii ruginesc. Aşa zice şi mon ami Montaigne. “Mon esprit ne va pas, si les jambes ne l’agitent”. Mai ales că pe aici, pe la noi, miroase şcoala a floare de tei, aromă de vacanţăăă!

Dex:

bujală = caniculă, arşiţă;

ovipozitor = organ prin care insectele îşi depun ouăle; oviscapt. [ fr. ovipositor].

împcilit = nedezvoltat, degenerat, piticit;niznai =  neştiutor, nevinovat -* în expr. a face pe niznaiul = a se preface nu ştie nimic; a face pe nevinovatul Din rus. ne znaju – “nu ştiu“.

 

Amuţitul Cucului

 

(Sânzienele, Ziua Soarelui)

 

  • nu se lucrează (pericol de boli şi pagube în gospodărie), nu se      scaldă (pericol de înec).
  • nu mai cântă cucul, “se face erete” sau uli; dacă cântă cucul, vor      fi nenorociri.
  • dacă plouă, vitele fac gălbează; dacă durduie, alunele fac viermi.
  • obiceiuri: ”Drăgaica”,  “Boul înstruţat”, “Măritarea      cânepii”, tinerii se udă cu apă să fie sănătoşi.
  • se dau pomană castraveţi şi fructe.
  • se culeg plante de leac (“se      desferecă” feriga, înfloreşte turiţa Agrimonia şi iarba fiarelor), se fac      farmece de dragoste.

 

Cu o asemenea ambianţă, energia mea se dovedeşte fluctuantă. Doctorul Hororscop îmi recomandă pentru destindere: meditaţie, plimbare la ţară, (de parc-aş fi din Bucureşti, să trăieşti!?), prin pădure, saună sau masaj! Nu se poate toate, măi doctoraş, mâncaţi-aş! Să nu uităm jame, simţul umorului, acest etern panaceu! Umezesc trei cămăşi vechi, cu guler moale şi mânecile tăiate scurt de foarfece într-un lighenaş cu apă la soare. Din scuturarea  cămăşii mele-n carouri, proaspăt spălate, pe care ieri, puricii jucau şah, se ridică-n irizări multiple, minuscule curcubee.

 

Sfeşnice de crini, jerbe de trandafirii, garofiţe-n lumânări, făclii de echinacea incendiază grădina mare, crinii albi, reginele nopţii parfumează alb, grădiniţa. Focul solar prăjeşte tufele de căpşuni, bobiţele de zmeură, vişinele ce se-nroşesc şi se halesc pe zi ce trece. Fluturi înstelaţi zburdă printre coloane verzi, bondari burduhoşi beau roua din potire, viespi olar cu aripile ridicare-n ameninţare, ca nişte semne de exclamare, coleoptere cu aripioare de avertizare pasc prin păşunile raiului grădinăresc. Toate povestesc, gânguresc, se hrănesc, se drăgostesc, trândăvesc, se copilesc. Trăiesc!

 

Uccelli di San Pietro

 

 

 

După Sânzâiene, Cuculo a amuţit! Altele, cântă-n bucurie; două Tartora dal colare guguie pe braţele unei răstigniri, iar dinspre livadă s-aud: ţuit de torcicollo, ţipăt de Picchio rosso magiore, picilit de Pettirosso, ţăcănit de Codirosso de grădină, sâsâiturile unui alai de Codibugnolo, ţârăieli de pui Cinciarella şi Cinciallegra, semnale morse subţiri de Pichio muratore. Dinspre coasta cu iarba răzuită, la malul de dincolo umbrit de salcâmi, arini, sălcii şi liane de curpen, iar la cel dincoace răcorit de trei nuci bătrâni se încântă silviile Bigiarella, fâsele Prispolone, cintezoii Fringuello care cântă greiereşte, se-ntrec în fluierături  Merlo cu Tordo bottaccio, şopoteşte o collybita Piccolo, zâzâie presurile Zigolo giallo, ciripesc dulce sticleţii Cardellino. Pe sub măgură cârăie pica Gazza, fiuie graurii Storno, sârlâie cocoşarii Cesena, croncăne un Corvo imperiale şi ciorile Cornacchia. Printre creangi ţepoase de păducel un Averla piccola se-ndoapă cu dumicaţi de cosaşi, pe creasta coperişurilor de draniţă şî ţâglă fac balet cu  piciorele subţiri ca acele de ştricănit (tricotat pe ardeleneşte), balerinele Bianca şi Giala. Passera domestica scurmă în burlanele din streaşini, meşterii codroşi  Codirosso de munte repară hornurile plescăind, dansează pe deasupra lor cetăţenii  înaripaţi ai Romei Ardelene: rândunelele Rondine şi lăstunii Balestruccio cu voci agitate şi ascuţite, iar peste trei coline, trei „vulturi” buteo Poiana şi un falco Gheppio planează! Ooo, cât de răcoritor în noapte răsună ciuful Assiolo! Chiuuu! Chiuu!

 

 

 

De Ylie nesfântu’

 

 

 

Lentoare, leneveală, putoreală. Tras greu de picioare, după drumuri lungi la măgăruşii dela Malinşi mieii din tabăra de pe Anieş, abia până la grădină, livadă şi terasă! Gust din siropul de cătuşnică peste care-am turnat o lingură din zama de mere ajunsă la fundu’ butoiaşului. Întins pe pat de salvie ofilită, învelit c-un cearşaf alb, călătoresc în nava somnului, cu viteza visului pe tărâmuri exotice prin care înoată, ca în ulei, păsări fantasmagorice, dragoni-jucării, fluturi uriaşi şi libelule gigantice. Mă simt o firimitură din univers. Ce voi fi fost înainte? Ce urmează să fiu? O picătură de nimic din Oceanul Infinit? Mă trezesc, gâdilat pe faţă. O pană din nuş’ce văzduh mi-a poposit pe mustaţă.

 

 

 

Şorecari, şoim rândunar, vinderel, o familie de patru corbi, lăstuni, rândunele dragi inimii mele, codobaturi albe şi de cenuşă, fâse locale, sticleţi, cânepari, codroşi negricioşi, cinteze cu greieri în guşă, cănăraşi curioşi în piscul stâlpului privesc lumea pestriţă ce trece-n sus şi-n jos pe uliţă. La tabăra „Între izvoare” sâsâituri de auşei, croncănit ascuţit de alunari, lume multă de piţiguşi de brădet şi titirizi de munte.

 

 

 

Preferinţe culinare în grădina mare

 

 

 

Bondarii negruşeri şi colibrii stellatarum umblă pe la căldăruşe, viespoii la crini, vespuţele la flori mărunte de ţelină şi mărar caută, bondarii roşcaţi, trifoi roşu cercetează, fluturii vărzari pe varză saltă, satiri Aphantopus pupă-pe margarete, albine de stupină, grăuncioare abia pârguite de zmeur îmbrăţişează, furnici haripate pipăie din antene pe la poale de trandafiri, ceva neam de ploşniţă pe frunză  lunguiaţă de hrean somnolează, fluturi de noapte buieci, adăpostiţi pe sub frunze hălăhoaie de rubarbă, îşi ling polenul din barbă, ţânţăroi cu catalige din neamul tipulidelor şi musculiţe scorpion ascunşi printre frunze pocnite de grasă pătlangină, sug suc de rouă cu paiu’ trompei, tăuni şi califoride verzi pe coajă râioasă de soc s-adastă ş-aşteaptă sirop de la puricii verzi! La colţul grajdului, la grămada de gunoi a iadului, echipe de necrofori humator şi investigator înmormântează, reciclează compostul, carabi mauditus şi nigritus inspectează! Fiecare cu ascunzişu’ dumnealui, cu dumicatu’ plăcut lui, cu bucăţica lui de iubire, cu porţia lui de fericire. Tătă baba cu dăraba! Clătesc paharul plin în jurul axei sale şi-n sensul acelor de ceasornic, ca să-mi strecor apoi pe limbă un şipot de lichior în vârtejul căruia să se prindă şi cinci bobiţe negricioase de afin. Ca să fiu în rând cu lumea!

 

 

 

Bestiile din cămăruţă

 

 

 

Călătorie în jurul camerei, aventuri prin cămăruţă, păianjeni cu falange lungi la  ungherele colibei, viespi cât gămălia în orificiile din lemnul uşii oblonite, fluturi oblojiţi pe perdele destrămate pe care am să le desfiinţez, căci pentru ce şi-a făcut omu’ ferestre la casă, ca să trăiască-ntuneric!? Apoi, carabi negreşti tenebrio ieşiţi de sub pragul tocit din miile trecerilor de tălpi, pe sub perete un cineva ronţăie îndârjit, un muşuroi miniatural a apărut printre potecile drepte ivite dintre podelele scăzute de bătrâneţe, sub scunda mea măsuţă, care tremură din încleieturi, un fir de fasole s-a ivinit între interstiţiile lărgite de ploi, dintre treptele betonului fisurat. O fi fasolea magică?! O fi ceaiul de Alchemie? Nu îndrăznesc să privesc, cine ştie, ce ce spaime oi fi având sub pat!!!

 

Sfaturi existenţiale pentru Oreina menthastri !

 

 

 

Trebuie să urci, să cobori, să trăieşti, să mori! Să te fereşti de ploaie, de zăpuşeală, de furnici, păianjeni, viespime, de păsărime. Să te hrăneşti, să ai grijă de cele trei perechi de papuci. Trebe să aştepţi pe cineva, sau să te duci în întâmpinare-i. Din când în când să străluceşti, să mai ieşi din mlaştina ignoranţei! Când urci pe catargul firului de iarbă, să clipeşti la stele. Să meditezi adesea şi la cele de jos. Dimineaţa să te speli pe faţă şi mustaţă, pe antenele de aţă cu picătură de rouă. Nu uita s-o saluţi pe Mentina cea creaţă. Să stai în hamac o oră, cel mult două! Să bei ceaiul fără zahăr, mai bine, cu pipeta un pic de miere de la vecine. Să ai prieteni în partidul verde ca şi tine. Doar de la linguşeli te rog, a te abţine!

 

Înv. Ilie Hoza

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors