March 15, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Taina scrislului – Scrierea, cale de salvare a sufletului

10 min read

 

Dumnezeu a rânduit ca noi să fim contemporani, să ne cunoaştem prin intermediul scrierilor, aşa că iată, azi vă scriu în mod direct, scriu… la ceas de taină când se lasă amurgul şi noaptea învăluie încet, încet pământul, moment când lumina aceasta difuză favorizează starea alfa, starea de penetrare a gândurilor pure in spaţii râvnite de mulţi, însă ele – spaţiile – sunt străbatute doar de cei cu un anumit har, teritorii neatinse de recea raţiune.

 

La ora când în toate mânastirile şi unele biserici din România şi nu numai, ci în toate mânastirile din lumea creştină (după cum avem cunoştinţă, mânăstirile din lumea catolică au fost fondate de Ioan Casian originar din Scitia Minor) dar si din cea mozaică ori musulmană, gânduri minunate pătrund în multe conştiinţe. Este ora de închinăciune Domnului Dumnezeu Unic, Atoate Creator, Facătorul văzutelor şi nevăzutelor conform Crezului creştin. Este ora de închinare dar şi de primire a revelaţiilor!

 

Sunt secunde astrale când parcă se deschide în noapte un orizont încărcat cu lumină şi vezi deopotrivă cu ochii fizici şi cu cei ai minţii, evenimentele, fenomenele, oamenii şi lucrurile din jurul tău în altă culoare, le conferi o cu totul altă valoare decât până atunci. Din fericire, de multe ori se întamplă ca oameni cu convingeri apropiate să se cunoască, să se adune, să facă schimb de idei, să se bucure impreună. Atunci când oamenii nu pot explica anumite intâmplări sau fenomene le numesc mistere sau taine! Chiar reprezentanţii bisericii amintesc în mai multe ocazii, printre care şi cea a slujbei de cununie, despre chemarea dintre fată şi fecior, citez: „şi aceasta mare taină este…”. Prin urmare, consider într-adevar inspirată invitaţia de a scrie fiecare câte ceva despre „Taina scrisului”, fără să ne aşteptăm în final să desluşim neapărat destăinuirea! Fiecare din noi ştie şi simte că avem acolo, în tainiţa sufletului (vedeţi? am scris tainiţă, adică tot un fel de cămară ascunsă, secretă) neştiută de nimeni, uneori nici de persoana care o poartă prin lume, un CEVA care ne conduce spre inefabilul acela ca o binecuvântare ce ne apropie de indemnul antic „Cunoaşte-te pe tine însuţi” concept exprimat mai nou ca idee de cunoaştere a sinelui. Îmi place să cred că scrisul poate fi sau este un fel de căutare a sinelui, de cărare împărătească ce ne poartă paşii gândului spre propria inimă şi conştiinţă.

 

Iisus, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, a luat chip uman să se poată înfăţişa nouă în carne şi oase, să-l putem vedea, să-l putem auzi, să-şi poată transmite mesajul său primit de la Tatăl ceresc şi anume să ne reamintească de fapt că suntem făcuţi nu numai din corpul fizic, dens ci avem în noi şi acea parte de nevăzut, avem în noi scânteie divină, sufletul nemuritor. Cu alte cuvinte, Iisus – care face parte din Trinitate alături de Tatăl si Sfântul Duh, s-a umanizat. Noi oamenii, pentru salvarea sufletului trebuie să creăm premizele purificării, să lăsăm să se dezvolte divinul în noi.

 

Consider scrierea, ca fiind una din căile de purificare prin confesiune, o atitudine altruistă şi generoasă de a lăsa să curgă spre alţii ceea ce ai primit în clipe de graţie, momente pe care le numim inspiraţie, când ni se deschid căi de comunicare nebănuite de alţii, momente când putem auzi cântecele pădurilor, legende de demult şoptite prin susurul apelor ca în poemul lui Fernando Pessoa: „Misterul lucrurilor, pe unde e?/ Unde-i că nu apare/ Măcar ca să se-arate că-i mister?/ Ce ştie râul, şi ce ştie copacul,/ Şi eu ce nu mai sunt de-al lor, ce ştiu?/ De câte ori mă uit la lucruri şi mă gândesc ce gândesc/ oamenii despre ele,/ Râd ca pârâul care suna proaspăt peste o piatră./ Pentru că singurul tâlc ascuns al lucrurilor/ Este că ele nu au nici un tâlc ascuns;//” („Paznicul turmelor”)

 

Simt uneori apropierea îngerilor ce-mi colindă gândurile şi împart binecuvântări şi protecţie. Îngerul splendorilor îmi bate de multe ori la geam în miez de noapte şi spune: „Trezeşte-te şi scrie!”. Din trăirea cu bucurie extatică a acelei clipe, asemănătoare cu cea a copiilor când primesc cadouri în Noaptea Sfântă, se nasc metafore, pentru că amintirea Paradisului din care am venit si spre care aspiram să ne întoarcem, se realizează prin flash-uri şi nu mai putem reda întregul ci doar să sugerăm frumuseţea ce se desprinde din întrevederea cu luminile lui multicolore. Poemele curg lin, aşternându-se pe filele albe sub forma unor şiraguri, pe care a doua zi când când le descoperi, te miri că le-ai desenat (scris) tu! Mărturisesc că problema „naşterii” poemului m-a preocupat demult aşa că în volumul „Regatul ascuns” (apărut în 1996) există: „Întruparea poemului/ Din mulţimea poemelor,/ Unul se înalţă, dintr-o dată lângă mine,/ fără dorinţi/ străveziu…/ parcă ar fi o tăcere în amurg sau şoaptele unui zeu/ când porunceşte apelor să-şi schimbe cursul/ sau zăpezii/ să reînvie visul alb/ pe trupul măreţiei.// Din mulţimea de poeme/ Unul/ se desprinde din firul de vrajă,/ din pânza subţire,/ când tainic coboară/ la ceas de închinare/ îngerul/ cu oglinda de vise.// Din mulţimea poemelor,/ Pe povârniş de lumină/ Unul vine pe furiş/ la mine.//”

 

Noi trăim, ne mişcăm într-o lume materială cu interese aproape exclusiv materiale. Hrănim corpul şi mintea, mai exact ne intoxicăm cu toate sursele de stres psihic şi metabolic, alergăm într-o speranţă deşartă de a găsi fericirea. Ne oprim în câte un scurt popas să respirăm adânc şi ne vin în minte cuvintele Ecleziastului: „Deşertăciune a deşertăciunilor, totul este deşertăciune!” apoi ne apucă un dor de întâlnire cu zeii, aşa cum se întâmpla şi în antichitate când lira lui Orfeu stârnea şi caprele la joc! Pe de altă parte, spaima de moarte conduce la dorinţa de a crea ceva dăinuitor, de a putea rămâne în memoria semenilor, de a nu fi uitat!

 

S-a afirmat că există o magie a scrisului. Da! Afirm că momentele când reuşesc să-mi pun stăpânire pe gânduri, să le disciplinez, strunindu-le pe cele care m-ar duce spre responsabilităţi profesionale, sociale sau familiale, stare în care pot ajunge uneori spontan, sub imperiul muzicii ori admirând o floare sau un peisaj, alteori mai greu, căutând în mod voit să mă rup de griji prin meditaţie ori rugăciune – aşa ca la intrarea în templu sau biserică – mi se deschid canale tainice de comunicare, mă simt atrasă în acel sentiment al măreţiei când simt că sunt cea adevărată, sufletul meu parcă se cristalizează, prinde contur, încep să înţeleg cine sunt cu adevărat – că m-am născut ca orice muritor cu o anumită misiune, că viaţa în mijlocul Creaţiei pe Pământ este un dar divin şi acest lucru devine prioritar de consemnat – să nu uităm! Acest adevăr este atât de simplu şi merită să ne bucurăm de fiecare clipă pe care o gasim specială pentru că-i acordăm mai multă atenţie!

 

Prin urmare, iată scriu ca să-mi aduc aminte! Când trece starea aceasta magică, după un timp încep să mi-o doresc mai mult decât orice pe lume pentru că este o magie bazată pe iubire adevărată (faţă de Dumnezeu, Natură, fiinţe, lucruri, etc) pe iubire orfică, pe iubire eternă în care nu vei fi trădat nicicum, asa cum se întâmplă în falsele iubiri dintre oameni cu excepţia câtorva care au devenit legendare (de pildă: Nala şi Damayanti din Mahabharata, Orfeu şi Euridice, Petrarca şi Laura, Dante şi Beatrice ş.a.).

 

Scrierile antice începând cu Upanişadele, apoi Homer, Sofocle, Euripide, Vergiliu şi cele din epocile care au urmat, au rămas actuale prin caracterul lor de universalitate şi surprinzător, se adresează şi omului modern, dar constatăm că după două mii de ani de creştinism – scientismul a pus Omul la rang de preot şi chiar de Dumnezeu, golindu-l de umanism şi umanitate. Acest Homo tehnologicus se ocupă nu numai de maşini şi tot felul de aparate – folositoare de altfel – dar se amestecă în creaţie prin modificările genetice pe care le experimentează, deviază apele, taie pădurile, deşertizează pământul! Din nefericire pustieşte şi sufletul lui… Aşadar este explicabil de ce iubesc Natura… pentru că de la ea învăţ lecţii mirabile scrise pe frunzele surprinse în diferite anotimpuri, iar câteodată: „Ţi-aş scrie cu slova ierbii/ Sau cu foşnetul copacilor/ Iar simfonia aceasta minunată/ Aş smulge-o din mine/ Rămâie înourate/ Negăsirile.//” (Gând – din vol Ferestrele somnului -1995)

 

Consider că scriitorul de azi – are datoria să nu se lase purtat doar de inspiraţie ci să se implice raţional prin atitudine civică dacă tot a fost hăruit să vadă mai mult decât alţii cu Ochiul dinlăuntru sau cu Ochiul inimii care se spune că este cel care te face să vezi lucrurile aşa cum le vede Dumnezeu. Este vorba desigur de privirea pe verticală, încărcată de inocenţa copilărească dar dublată de mintea omului matur. Este o parte a contemplaţiei! Este darul nostru de a întrevedea devenirea (obiectelor, fiinţelor, fenomenelor sociale, etc)!

 

Faptul că ne-am născut într-un anumit loc la o anumită latitudine şi longitudine într-o anumită zi sub anumiţi aştri, nu este întâmplător. Aşadar, orice om se naşte sub semnul unor „arderi” din părinţi şi strămoşi care au contribuit prin energia lor la naşterea, îmbogăţirea ori doar la întreţinerea tradiţiilor , a culturii specifice poporului din care face parte. „Memoria, ca salcia se apleacă/ Răcorindu-şi crengile/ În râurile mele interioare/” (Eu, asemeni lui Hermes). Cred că avem datoria dictată de acel câmp al subconştientului, să punem în lumină ceea ce înaintaşii noştri au reuşit să clădească în spirit – dintr-o înaltă şi curată simţire – şi să ne străduim să adăugăm o infimă parte din cugetul nostru, din ceea ce vedem cu cel de al treilea ochi, dând la o parte patimile, reliefând tradiţiile, credinţele şi traiul lor frumos.

 

Consider că – în proză în special – dincolo de adevărate lecţii existenţiale în a căror pagini este expusă uneori jalea că viaţa se apropie de sfârşit, trebuie să răzbată imaginea echilibrului, a raţionalităţii, a înălţării pe treptele strălucitoare ale iubirii şi iertării – chiar dacă treci prin fumul rugului pe care ai ars de multe ori! Suferinţa în sine este izbăvitoare şi din erori se invaţă câte ceva!

 

Viaţa trăită preponderent prin verbul A FI este o garanţie a legăturii cu CEL CARE ESTE şi destinul devine o ardere, o consecinţă a acelei alegeri, a acelui acord din copilărie când ai spus Încercărilor DA! Ai spus: mă înscriu în maratonul vieţii! Dacă este adevărată teoria reîncarnărilor – spre care înclin să cred – consider că cei care scriu, vin de undeva dintr-un trecut îndepărtat şi au primit darul comunicării să poată ajuta la trezia interioară, trezirea conştiinţei. Dacă este adevărat că omenirea a trecut în faza (era) manifestării revelatoare cu atât mai mult se impune eliberarea de iluziile vieţii materiale şi îndreptarea spre găsirea Sinelui ascuns. Este imperios necesar să ne acordăm, să intrăm în rezonanţă cu Armonia universală („precum în Cer asa şi pe Pământ”), să evităm căderea să avem speranţă în Inviere! Să persevărăm în comunitatea fraternă despre care ne-a învăţat Iisus! Dar, întru-cât se afirma că Tăcerea este forma cea mai înaltă a înţelepciunii, mă grăbesc să tac, încheind cu poemul pe care vă rog să-l citiţi în gând: „Altarul cugetului/ Linişte!/ Vă invit în Tăcere/ În Altarul cugetului.// Linişte!/ E un loc miraculos/ În care numai gândul gândului pătrunde/ Sub formă de vibraţii, de unde.// Aici lumina picură din îngeri/ Plămădeşte năzuirea/ Îndrăzneţ stârneşte simţirea/ Şi îmbracă învăluitor regal/ Vorbirea.// Aici un fluviu de întrebări/ Taie împăduritul întuneric/ Luminând statuile înflorite/ Pe umerii cărora privighetorile/ Eterice, poveri imponderale/ Emit Esenţele.// Emit sunetele de lumină,/ seminţele cuvintelor viitoare/ promiţătoare/ arzătoare formulări verbale/ Adunate/ din amintiri ancestrale.// Aici e focul raţiunii unde dorul/ Descompune/ şi recompune Adevărul.// Linişte!/ Aici este locul sacru, ideal/ Unde petrece dezlănţuită, torenţial/ Iluzia// Linişte!/ Te invit cu dragoste, cu veselie/ Să descoperi adevărata trezie,/ Regăsire, înviere/ în Tăcere!//”

 

Elena ARMENESCU

Bucureşti

4 septembrie 2012

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.