Contraste și corespunderi

Posted by Gabriela Petcu On October - 14 - 2012

 

Există la Cornel Cotuţiu, ca si la Octavian Paler, o nelinişte scriitoricească iscodind suprafeţe şi adâncimi, netedul şi colţurosul vieţii, o nelinişte născută pe de o parte din neîmpăcarea cu limitele si suferinţele fiinţei, pe de altă parte dintr-o superbă libertate artistică din care se compune simfonia zborului.

 

De la debutul editorial (cu volumul de nuvele ”In căutarea altui final”) la romane (”Opt zile pentru totdeauna”, ”Şarpele albastru”, ,,Ce rămâne”) sau la proza scurtă şi la publicistică (”Spate în spate”, ”Veveriţa de pe Rue Noel”, ”Scorbură în cuib”, ”După cinci minute”, ”Taifas în purgatoriu”, ”Am fost pe lumea cealaltă”, ”Securea cu rotile”, ”Pompa cu iluzii”, la care se adaugă alcătuiri de antologii), prozatorul Cornel Cotuţiu îsi descifrează şi îşi fixează în imagini alcătuirea lăuntrică, rostul creaţiei ca permanenţă literară.

 

In trilogia ”La noi” se interesează, după propria mărturisire, de ”pretutindenile româneşti, fie cele din jurul României, fie de peste ţări şi mări”, pe care le adună într-o corolă matricială’’, în sensul dat de poematicul din filosofia lui Lucian Blaga.

 

Adresarea către cititor de la începutul volumului al treilea anunţă, pe lângă rolul unei profesiuni de credinţă, şi o dimensiune etică în tradiţia prozei trensilvane, şi opinia proprie despre realităţile prezentului şi intuiţiile asupra viitorului.

 

Spaţiul străbătut e descoperire şi revenire, contrast şi similitudine, popas şi insomnii, dezamăgiri şi certitudini, indignare şi diafan. Din contraste scapără corespondenţe: dintre realitatea românească din România şi cea din diaspora, dintre realitatea interioară a scriitorului şi reacţiile colective sau individuale.

 

Ochiul atent la tot şi la toate aduce în tiparul gândului teme din actualitate: degradarea vieţii politice, polarizarea accentuată a societăţii, mecanismele mafiote, dar şi sensibilităţi dăruite recuperărilor şi restituirilor de valori.

 

Din tiparul gândului transpare tiparul afectiv-estetic, menit să frăgezească aspectele despre care cititorul ar putea spune că s-a cam săturat. Nu întâmplător primul capitol trimite cu titlul (motivat în ultimul subcapitol) la romanul ”Greaţa” de Jean-Paul Sartre. Starea de plictiseală, dezgust şi repulsie a protagonistului Roquentin se transpune în paginile lui Cornel Cotuţiu ca fiind provocată de un regim politico-administrativ care desfiinţează tupeistic bunul-simţ, măsura lucrurilor tulburând echilibrul existenţial. Protagonistul din subcapitolul ,,Basm cu personaje contemporane’’ are un nume uşor de ghicit dacă îl considerăm format prin compunere din abrevieri. Trebă devine ridicol şi insuportabil tocmai prin contrastul dintre ceea ce crede si vrea să impună că este şi ceea ce este el în realitate. Scriitorul lasă liberă imaginaţia cititorului avizat de a-l încadra în tipologii literare, de la soldatul fanfaron al lui Plaut la moş Teacă a lui A. Bacalbaşa sau de la Dinu Păturică (din romanul ”Ciocoii vechi şi noi”, de Nicolae Filimon) la personajele lui I.L.Caragiale. George Călinescu, Mateiu Caragiale: Caţavencu, Stănică Raţiu, Gore Pirgu. In jurul lui Trebă ”lingăii performanţi” (titlul unui alt subcapitol) ”jură cu Constituţia deasupra cheliei”, trâmbiţează de la tribuna politică un limbaj de lemn şi de mahala ”lăbărţându-şi stupefiant nesimţirea”. Când accentele pamfletare riscă artificialul retoric, simţul lingvistic al prozatorului- profesor deconectează cu mijloace ale registrelor stilistice. Tehnica simulării serveşte jocurilor de cuvinte, întoarcerii neaşteptate ale frazei, calamburului, seriilor cvasisinonimice sau paronimice (subcapitolele ”Cucuveaua şi vuvuzeaua”, ”Re Re Re Re” , ”Mâine şi amar” , ”O urare din tolba limbajului de lemn”).

 

Mânuitorul de metafore şi antiteze opune ”meningitei morale” terapia formatorului de opinie, portretele evidenţiind trăsături fundamentale ca modestia şi altruismul. Că e vorba despre redactorul-şef al revistei în limba română ”Familia” din Serbia, despre muzeograful-ctitor de la Maieru, despre autori de monografii săteşti, dascăli, preoţi sau directori de instituţii, toţi au o ”corolă matricială” identificată în bine, frumos, adevăr, credinţă, ca manifestări sacre ale neamului. Atenţia la detaliile biografice, bibliografice, etnografice, moral-civice, trimiterile la valori naţionale sau universale evită schematismul portretelor, creează şi întreţin atmosfera spirituală din tot spaţiul cunoaşterii cotuţiene.

 

Impresiile de peste ocean din ultimul capitol le prelungesc pe cele din cărţile anterioare, în special din ,,Veveriţa de pe Rue Noel’’, cu o credinţă asemănătoare celei mărturisite cândva de G. Ibrăileanu : ”O carte recitită niciodată nu este aceeaşi”. Oriunde merge, Cornel Cotuţiu face noi descoperiri, se bucură de revenirea în spaţiul cultural, de performanţele românilor din America; se emoţionează în faţa frumuseţii nevinovate a copiilor, se simte răsfăţat de ospitalitate şi ocrotit de prieteni. Îşi trăieşte însă şi singurătatea meditativă în mijlocul unei naturi conştiente parcă de frumuseţea şi veşnicia ei, îşi trăieşte amărăciunea obsedantă că prezenţele culturale româneşti nu sunt mediatizate în Canada.

 

Strategia opiniei presupune în toate cele şase capitole din ”La noi”, volumul al treilea, necesitatea argumentului în susţinerea temei, atitudinii, reflecţiei, emoţiei, ajungându-se adesea la concluzii scânteietoare, aforistice sau lăsând finalul deschis. Graniţele dintre proza fictivă şi nonfictivă sunt trecute cu dezinvoltura sau graţia scriitorului conştient că el însuşi devine personaj principal, că drumul său iniţiatic este ocrotit de iubirea pentru spaţiul românesc transfigurat în permanenţă spirituală.

 

Viorica POP

 

 

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors